joi, 22 iunie 2023

”CĂSĂTORIA” - TEATRUL DE COMEDIE

 O RAFINATĂ COMEDIE BOGATĂ ÎN SENSURI

Comedia își are treptele sale când pune degetul pe rana relelor vieții, pe defectele spiritului uman. Comicul e rezultatul întodeauna unui substrat dramatic și în comedia de moravuri sau de situații ori în cea de caracter.


Căsătoria” poate fi integrată vârfului comediei datorat clasicelor valori universale, precum este și Gogol (1809 – 1852 ), rămas mereu actual în ciuda trecerii timpului. Prozatorul și dramaturgul de origine ucrainiană are drept țintă satirică în întreaga sa operă, universul uman, afectat grav de convenții dictate de sistemul social. În ”Căsătoria” alege drept țintă mariajul necesar consolidării unui cuplu, cu aspectele motivării sale, temă mereu actuală. Gogol lansează veșnica întrebarea - are oare la bază o căsătorie doar iubire sau ascunde și interese egoiste, meschine?

Andrei și Andreea Grosu, în urma unei lecturii profunde a piesei, revitalizează satira lui Gogol, îi arată, universalitatea și desprinde teatral acțiunea de vreun timp istoric. Cei doi regizori nu actualizează forțat ilustrarea teatrală a temei căutării unui partener de viață, pornită de indivizi din straturi sociale diferite. Viziunea regizorală dă viață esenței ”căutărilor” într-un cadru neutru, axate fiind, doar pe interpretarea personajelor de către actori.

MIHAELA TELEOACĂ (Fiokla) și TUDOR CHIRILĂ (Ivan)
 Chiar dacă distribuția suferă și de unele hibe, rezultatul comic rămâne consistent prin interpretarea strălucită a personajului central Ivan Podkolesin – Tudor Chirilă, funcționarul de gradul al VII-lea care își caută nevastă cu sprijinul pețitoarei Fiokla Ivanovna – Mihaela Teleoacă și prietenului Kocikariov – Liviu Pintileasa, cele două personaje fiind prezentate admirabil.

Publicul este primit în sală de Ivan așezat pe un scaun în prim-planul central al scenei, agitat, frământat de gânduri. Acest „prolog” tăcut, lansează derularea acțiunii. Viziunea regizorală e construită în sistemul apreciat de la UNTEATRU (teatru independent) inițiat cu succes meritat de Andrei și Andreea Grosu .

 În reprezentație se află continuu pe scenă întreaga distribuție, așezată pe scaune într-un cerc din fundalul scenei. Scenograful experimentat Vladimir Turturică concepe acest cadru al acțiunii în culoare cenușie, ca și lumea personajelor. Scaunele, singurul element al decorului, vor fi manevrate de personaje pentru a ajunge în prim planul scenei în momentele cheie. Costumele au vagi trimiteri spre epoca când a fost scrisă piesa, dar nu sunt întodeauna reușite, cum este cel al Agafiei (Mirela Zeța), fata propusă pentru mariaj. Această formulă vizuală de decor aplicată unei scene ample, surprinde, dar nu oferă  și sprijin substanțial pentru atmosfera generală dictată de acțiune. În această formulă de expresie vizuală, actorii devin personaje în scenele de dialog direct relațional.

Tudor Chirilă se adaptează excelent conceptului regizoral pentru definirea personajului în comlexitatea sa. O performanță interpretativă a actorului din în urmă cu ani, în Malvolio din „A XII-a noapte” de Shakespeare, se întrgistrează și acum, pe un alt demers de expresie teatrală. Trăiește sincer nedumeririle lui Ivan, șovăielile drumului căutării unei partenere de viață, dar și motivarea lor dictată de importanța gradului social pe care îl deține. Tudor Chirilă cizelează ca un bijutier profilul de caracter al personajului și relațiile cu partenerii. Mihaela Teleoacă este excepțională în prezentarea la nuanță a pețitoarei șirete și susține cu forță de convingere relația acesteia cu Ivan.

TUDOR CHIRILĂ ( Ivan ) și LIVIU PINTILEASA ( Kocikariov)
 Scene remarcabile cu efecte comice irezistibile, cu substrat dramatic, se dezvoltă și prin relația lui Ivan cu prietenul Kocikariov și el un alt pețitor, cu o viață personală într-un mariaj discutabil însă, ca reușită. Liviu Pintileasa construiește încântător personajul și îi evidențiază toate datele.

MIRELA ZEȚA (Agafia) și TUDOR CHIRILĂ (Ivan)
Discutabilă rămâne coordonarea regizorală a prezentării Agafiei „fata de neguțător de gradul al III-lea ... albă ca laptele, rumenă ca un bujor”, rol ce aparține Mirelei Zeța, actriță apreciată pentru interpretare în alte spectacole. De astă dată, Mirela Zeța nu redă farmecul cu iz satiric solicitat de personaj, duplicitatea sa interioară. Scene majore de relație între Ivan și Agafia, nu sunt susținute substanțial de interpretă.

DAN RĂDULESCU (Jevakin)
Personajele din planul doi al acțiunii, pretendenți la mariajul cu Agafia sunt partituri de referință pentru tema comediei lui Gogol. Reușește evidențierea Dan Rădulescu în Jevakin ”locotenentul de marină în rezervă”. Tipologia amărâtului, dar cu pretenții în numele statutului social apus, este cu fin umor desenată de actor. Remarcabil este Bogdan Cotleț în pretendentul dornic ca ”femeia neapărat să știe franțuzește”, limbă pe care el nu o cunoaște. Prezențele scenice ale celor doi sunt savuroase. Un alt pețitor lipsit de replică directă e bine definit prin expresie de Silviu Debu. Plată rămâne interpretarea lui Alin Florea în Pavlovici Omletă, pețitor cu pretenții dictate de funcție. Un alt rol secundar, mătușa Agafiei, e discret desenat de Smaranda Caragea. Comlexitatea satirică a temei centrale a piesei rămâne afectată în unele momente de absența coordonării atente de către regie a unor actori.

Căsătoria” , în ciuda unor scăderi în interpretarea câtorva personaje, este o reușită de tratare inovativă a unui text clasic. Spectacolul transmite cu umor sensurile temei. Nota satirică a conceptului regizoral original propus de Andrei și Andreea Grosu, sporește prin interpretarea lui Ivan de către Tudor Chirilă, dar și a unor colegi din roluri centrale sau din planul secund. 

P.S. Programul de sală și afișul spectacolului au desenul apreciatului artist plastic, Sorin Ilfoveanu, dar neatractiv pentru sensul major de popularizare a unui spectacol de teatru, ca și conținutul caietului de sală cu pretenții grafice sofisticate care nu sprijină însă, evidențierea interprețiloir.

joi, 15 iunie 2023

GALA PREMIILOR UNITER EDIȚIA a XXXI-a

 UN SPECTACOL UNICAT, REUȘIT .. 

... și SALVATOR al unei situații conflictuale iscate în breaslă de o ”petiție” semnată de aproximativ 1.400 de activiști în teatru.


SĂ NU UITĂM 

Până la evenimentele din 1989, artiștii erau răsplătiți de statul socialist de atunci cu „certificate” de „Artist emerit” sau ”Artist al poporului”, pe criteriul cu miros politic.

Mult regretatul ARTIST CETĂȚEAN – ION CARAMITRU a inițiat în 1990 pentru breasla sa – UNITER, organizație nonguvernamentală și a lansat numeroase proiecte în beneficiul creatorilor de teatru. Printre ele, la loc de frunte este GALA PREMIILOR UNITER de răsplătire a valorilor active într-o stagiune în arta spectacolului de către selecționeri din rândul breslei. În fiecare an, Senatul UNITER completează premiile cu distincții speciale pentru întreaga activitate și excelența creatorilor.

Timp de 31 de ani, statul actual a dovedit că ignoră domeniul cultural și evident și teatrul, dar GALA cu eforturi, în toate edițiile sale, a răsplătit pe cei din breaslă pentru VALOAREA creațiilor pe scenă sau în spatele ei. Cu trecerea anilor, e drept, regulamentul de funcționarea Galei, solicita unele modificări raportate la evoluția micării teatrale, la apariția teatrului independent, cât și pentru componența juriilor. Remarcabilă rămâne însă, evidențierea celor care servesc cu talent criteriul valoric al teatrului pentru cultură și educație în viața socială. Subiectivismul firesc în orice breaslă a creatorilor, a activat, uneori, și în cea a oamenilor de teatru, a produs nemulțumiri particulare pentru acordarea premiilor, dar respectul pentru VALORI nu a putut fi umbrit.

În anii 2020 – 2022 întreaga lume s-a confruntat cu blestemata pandemie a virusului covid care a afectat și activitatea firească a teatrului. Teatrul a găsit soluția păstrării relației cu Marele Public prin transmiterea unor spectacole pe online. Rapid au apărut voci inconștiente de ”analiști teatrali” și au trâmbițat că acesta este curentul teatral viitor, au uitat că TEATRUL ÎNSEAMNĂ EMOȚIE DIRECTĂ prin relația cu publicul, manifestată de când s-a născut el în antichitate. Gala Premiilor UNITER a supravieuit și în această gravă perioadă.

EMOȚIE ... DIN NOU

După pandemie și apoi trecerea în neființă a lui Ion Caramitru (președinte al UNITER, 31 de ani), cea de a XXXI-a ediție a GALEI PREMIILOR UNITER a oferit un spectacol strălucit la Timișoara, orașul devenit Capitală Culturală Europeană, eveniment major pentru imaginea României. Răzvan Mazilu, prețuit ca regizor de spectacole musicale a fost realizatorul acestui spectacol cu o singură reprezențaie, găzduit generos în sala centrală a Teatrul Național ”Mihai Eminescu”, în clădirea devenită monument al arhitecturii clasice.


Reprezentația a propus un musical original în decorul atractiv și funcțional pentru tema Galei, făptuit de Dragoș Buhagiar (actualul președinte al UNITER). Cu inventivitatea cunoscută, regizorul Rzăvan Mazilu a aplicat reprezentației unice, un scenariu inteligent conceput cu songuri din care nu lipseau accente ironice pentru ”starea” acestei ediții controversate, pe muzica desprinsă din musicaluri cunoscute, puse în scenă admirabil de el, la diferite teatre. Ana Bianca Popescu, Lucian Ionescu, Alex Ștefănescu și Monica Odagiu, s-au transpus excelent în rolul de prezentatori ai Galei. Expediența lor din alte musicaluri și-a spus pe deplin cuvântul. 

Ediția a putut fi urmărită, fie pe online prin site-ul UNITER, fie prin transmiterea în direct de TvR Cultural, unde cu aplicație profesională desăvârșită, Ruxandra Țuchel, de 24 de ani, transmite edițiile Galei. De astă dată însă, transmiterea a fost efectuată nu de postul public național, ci de canalul cultural care are o audiență mult mai mică, decât televiziunea publică. Trist rămâne că nici un post de televiziune particular, unele cu mare audiență, nu au acordat atenția cuvenită acestui eveniment cultural desfășurat la Timișoare – Capitală Culturală Europeană, nici măcar la buletinele informative. Toate s-au preocupat de haosul politic actual, cultura în general, nu le atrage atenția prin o știre.

La Gala de la Timișoara a ... funcționat și ”covorul roșu”, specific unei astfel de manifestări pe care au călcat invitații în ținute elegante. Nume de referință au fost acaparate cu priceperea unui jurnalist bine documentat de Florin Ghioca pentru interviuri. Dânsul este și un profesionist de valoare ca fotograf al teatrului care surprinde imagini esențiale interprețiilor și spectacolului în care aceștia joacă, iar de astă data a fost și un bun ziarist.

Reușita deplină a spectacolului unicat al ediției a XXXI-a, a demonstrat din nou că deținem valori creatoare în teatrul nostru, pe scenă și în spatele ei, ca regizor, scenograf, personal tehnic și producător. Colaborând toți au dat strălucire emoțională unei Gale de nivel înalt. Dar ...

O BREASLĂ UNITĂ ...

E MAI IMPORTANT DECÂT PREMIILE” rosteau pe muzică, la începutul reprezentației prezentatorii. Nu vom nominaliza premianții, nu pentru că nu merită, chiar și cei propuși la distincție și nici pe selecționerii jurați (îi aflați pe site UNITER). Demersul Galei a suferit însă, un drum greu și prin noroi, cu o breaslă în care unitatea se dovedește în prezent, destrămată.

În primăvară a apărut, pe online firește, o ”scrisoare” către UNITER, semnată de aproximativ 1400 de persoane, mai tinere sau mai vârstnice, active pe scenă și în spatele ei. Se contestau nominalizările, dar nu cu argumentul criteriului valoric. Un punct principal al contestatarilor era  ... ”invizibilitatea tinerii generații de artiști care nu este reprezentată la capitolele – Cel mai bun spectacol, Cea mai bună regie”. Aparent se invoca un conflict între generații. De-a lungul edițiilor premii de debut la actorie și regie au fost mereu acordate tinerilor. La actuala ediție, premiul pentru ”Cel mai bun spectacol” a fost atribuit celui realizat pe meritele unei majoritar distribuții tinere înzeatrate cu talent, la Teatrul de Stat din Constanța. Premiul pentru ”Cel mai bun actor într-un rol secundar”, a revenit unui tânăr de valoare de la Teatrul Excelsior. Și teatrul independent apare în sfârșit, pe lista distincțiilor, cu o echipă majoritar tânără, din Timișoara.

Un nume cunoscut ca „analist teatral” susținea aberant presupusul conflict între generații, cu argumentul că vârstnicii nu practică noutatea teatrală, inovația. Un exemplu invocat drept argument era ... regizorul Silviu Purcărete propus la premiere, considerat „conservator”. Penibilă argumentare când Silviu Purcărete a pornit linia curentului de inovație în expresia teatrală prin multe spectacole regizate după 1989, memorabile, recunoscute și în plan internațional. Silviu Purcărete a dat un răspuns cu fine sensuri „epistolii” susținute de protestatari și a anunțat că se retrage de la nominalizarea drept „Cel mai bun regizor” pentru spectacolul de la Teatrul Național ”Vasile Alecsandri” din Iași. Ediția a XXXI-a a acordat totuși, distincția meritată valorii lui Silviu Purcărete, dar dânsul nu a onorat cu prezența la Iași această Gală după scandalul iscat de protestatari. Nu s-a prezentat să își ridice premiul pentru „Cel mai bun actor în rol principal” în spectacolul ”Tatăl” de la Teatrul ”Bulandra”, nici Marele Actor Victor Rebengiuc. Prin absența la Gală, aceste două personalități de valoare inextimabilă a teatrului, au arătat protestatarilor absurdul ”scrisorii” declanșatoare de un fals conflict între generații.

Inițiatoarea ”epistolei”, mai tânără și deținătoare la o altă ediție a Galei, a unui premiu de regie meritat pentru spectacolul realizat la Teatrul Național ”I. L. Caragiale”, pleda în linia curentului feminist și pentru nedreptatea absenței ... femeilor la nominalizri, mai mult condamna și existența agresiunii prin ”violență psihică și fizică”, în cazul unei actrițe care ar fi fost agresate de un regizor, nominalizat la premiul pentru regie. Acest protest solicita vehement și ... îndemnul la ”hăituiala în timpul spectacolului de Gală” de către public, firește! ”Hăituiala” dorită nu s-a manifestat.

Acțiunea acestei ”epistole” nu a făcut decât să arate că breasla nu mai e unită, în detrimentul ei când mișcarea teatrală suferă de lipsa sprijinului din partea oricărui guvern, iar impostura scoate colții demonstrând că nu deține un bun simț elementar al prețuirii valorilor pe care le avem în mișcarea teatrală. Imaginea UNITER a fost afectată de acest demers protestatar, dar a reușit prin spectacolul Galei de la Timișoara să îl treacă în uitare.

Ce va urma pentru următoarea ediție? Nu se știe. Totul depinde de unitatea breslei mai greu de făptuit, când întreaga societate în care trăim e destrămată de efectul unei diriguiri confuze, iscate de politichie, dar și de ... analfabetismul funcțional activ în toate sectoarele, cum s-a văzut și se mai vede din păcate.

sâmbătă, 3 iunie 2023

”NELINIȘTE” - TEATRUL ODEON

 CUM SE DEFINEȘTE PE SCENĂ CUVÂNTUL ”FORMIDABIL„

Definiția acestui superlativ „formidabil” se poate atribui destul de rar unui spectacol izvorât din viața prezentului frământată de nuneroase ”neliniști„. Teatrul „oglindă” a vieții sugerează din ce în ce mai neconvingător realul ”neliniștii” din interiorul spectatorului. La Teatrul Odeon se va întâlni cu tema - neliniștite clipe de viață, iubire și împlinire personală prin biografia personajului Ulma Richter.


În 2018, rusul Ivan Vîrîpaev – dramaturg, regizor de teatru și film, scenarist, actor, scrie piesa „Neliniște”. Valoarea sa creativă este condamnată de Putin, iar el reușește să se refugieze în Polonia. Piesa are aparent o acțiune simplă, un interviu cu o scriitoare de mare succes, aflată la un pas de Premiul Nobel, de origine poloneză/germană, Ula Richter care trăiește la New York. Ziaristul polonez Krzysztof Zielinski vine să îi ia un interviu cu speranța că va fi o punte de lansare în cariera sa, fiind însoțit de fotograful Michael. Ula are în preajmă ca antrepenor pe Steve și pe fiica sa Natalie. Cei doi vor să îi protejeze imaginea de mărturii speciale din biografia sa care le consideră neadecvate succsului romancierei de care beneficiază și ei. Ula va vorbi însă, despre ce a însemnat viața în bogata sa biografie, cu drame, iubire și rostul artei, indiferent de formele de creație. Din umbra acțiunii, un Prezentator punctează metaforic, cu accente poetice, mărturiile Ulei. Tot acest ”interviu”, cu o desăvârșită construcție dramatică, Ivan Vîrîpaev îl deruleză cu mult suspans și atacă substratul existențial trăit și de noi în prezent. Ula invocă la început „sângele” ce îi curge în vene, originea provenită de la o mamă poloneză violată de un german nazist. În mărturiile sale se va vorbi apoi despre efectele holocaustului, dar și dspre rasism, despre iubirea care poate lua forme diferite, poate funcționa și în cazul ziaristului care e gay, și spre final despre rostul expresiei creatoare care trebuie să transmită emoție. Textul, bine tradus de Raluca Rădulescu, este cu adevărat valoros prin stilul lipsit de orice ostentație când evocă subtil clipe de viață posibile oricui , dar este și dificil pentru o reprezentare scenică atractivă. Stâlpul reușitei unui spectacol are la bază interpretarea personajului Ula cea care jonglează abil cu adevăruri dramatice, completate de fantezia sa creatoare manifestată în romane. 

Regizorul Bobi Pricop cu inspirație alege pentru interpretarea personajului Ula pe DORINA LAZĂR Reușita deplină a spectacolului o săvârșește însă, prin coordonarea întregii distribuții pentru a fi continuu în relație cu Ula, a da sens major mărturiilor sale, a crea o atmosferă de suspans dialogului, fără niciun artificiu regizoral exterior. Sunt rari regizorii de astăzi care își construiesc viziunea regizorală asupra piesei și miezului tematic, prin Actori ca element central și îndrumarea lor de a reda copleșitor cuvântul rostit. Bobi Pricop unește excelent o întreagă echipă pentru a exploata tematica piese. Îi este alături și scenografa Oana Micu. Decorul său aparent pare un cadru simplu, cu fotolii închise la culoare așezate în semicerc, dar are două accente luminoase care îi dau valoare simbolică prin plafon și semicercul din fundal. Remarcabil servește scenografa prin decor și costumele elegante, închise la culoare, viziunea regizorală și substratul piesei de a ilustra evocarea unor clipe de viață către lumină. Regizorul și scenografa sunt în umbra spectacolului, dar Marelui Public actorii le tansmit substanța conceptului de prezentare a piesei și o fac minunat. 


DORINA LAZĂR uluiește publicul prin transpunerea în personajul Ula, femeia cu poftă de viață, ambiguă însă, în evocarea stărilor prin care a trecut și trece pentru a reuși să își împlinească dorințele. Ula stă în fotoliul din centrul scenei pentru a da interviul solicitat de ziarist, înconjurată de celelalte personaje. Dorina Lazăr cu mare artă în descifrarea subtextului replicii, trăiește momente din trecutul biografic al Ulei, dar și efectul lor asupra celor din prejmă, tratați cu fină ironie. Rostirea replicii actrița o completează adeseori prin gesturi aparent mărunte și priviri către cei din jur spre a spori substratul cuvântului. Dramaturgul completează caracterizarea personajului complex Ula și prin mărturiile dinspre final despre ce presupune Arta,Creația, indiferent de aspectul manifestării prin literatură sau alte formule și de ce nu, chiar teatru. Cu forță interioară Dorina Lazăr demonstrează că artă presupune gând și suflet, comunicare de emoție, păstrând linia personajului, o scriitoare răsplătită cu succes de cititori. Ca o mare actriță, Dorina Lazăr făptuiește o creație în a da substanță umană, sinceră, credibilă personajului. La aproape nici un spectacol, nu am întâlnit cum ce se petrece pe scenă paralizează publicul, rămas cu respirația tăiată în fața ”oglinzii„ unor clipe de viață.


Cinci actori din distribuție, completează ireproșabil, prezentarea unor personaje argument pentru conflict, roluri aparent secundare în derularea cu suspans a acțiunii ... ”un interviu” în care intervin cu puține replici, dar esențiale. Nicoleta Lefter este Natalie, fiica Ulei cea dornica să păstreze tăcerea evocării trecutului mamei cu gândul la reușita personală. Cu finețe actrița creionează personajul, sporind caracterizarea prin expresia ținutei și dezvoltarea relațiilor în tăcere. Niko Becker, un tânăr actor, construiește în amănutul expresiei pe ziaristul polonez la început de drum, dar redă remarcabil și efectul pe care îl au asupra sa mărturiile Ulei. Steve, antrepenorul Ulei, omul egoist al interesului, este perfect prezentat de Alexandru Papadopol. Cucerit de farmecul lui Natalie, fotograful Michael își manifestă prezența la interviu, iar Mihai Smărăndescu o face impecabil în relaționarea cu celelalte personaje. Dramaturgul aduce în acțiune și personajul Prezentatorul pentru a spori prin accente poetic metaforice, mărturiile Ulei. Cu sensibilitate la nuanțe, Gabriel Pintilei compune rostul Prezentatorului pentru subiectul piesei, fiind deosebit și în momologul final. ”Neliniștile” interioare ale fiecărui personaj secundar sunt sugerate excelent de actorii care completează distribuția.

Neliniște” este spectacolul de „teatru adevărat” încărcat de emoție care intră în rândul restrâns al evenimentelor artistice. Regizorul Bobi Pricop a ales o piesă de valoare a dramaturgului Ivan Vîrîpaev și a cizelat o „bijuterie” de spectacol, cu o „piatră prețioasă” – Dorina Lazăr.