UN SPECTACOL UNICAT, REUȘIT ..
... și SALVATOR al unei situații conflictuale iscate în breaslă de o ”petiție” semnată de aproximativ 1.400 de activiști în teatru.
SĂ NU UITĂM Până la evenimentele din 1989, artiștii erau răsplătiți de statul socialist de atunci cu „certificate” de „Artist emerit” sau ”Artist al poporului”, pe criteriul cu miros politic.
Mult regretatul ARTIST CETĂȚEAN – ION CARAMITRU a inițiat în 1990 pentru breasla sa – UNITER, organizație nonguvernamentală și a lansat numeroase proiecte în beneficiul creatorilor de teatru. Printre ele, la loc de frunte este GALA PREMIILOR UNITER de răsplătire a valorilor active într-o stagiune în arta spectacolului de către selecționeri din rândul breslei. În fiecare an, Senatul UNITER completează premiile cu distincții speciale pentru întreaga activitate și excelența creatorilor.
Timp de 31 de ani, statul actual a dovedit că ignoră domeniul cultural și evident și teatrul, dar GALA cu eforturi, în toate edițiile sale, a răsplătit pe cei din breaslă pentru VALOAREA creațiilor pe scenă sau în spatele ei. Cu trecerea anilor, e drept, regulamentul de funcționarea Galei, solicita unele modificări raportate la evoluția micării teatrale, la apariția teatrului independent, cât și pentru componența juriilor. Remarcabilă rămâne însă, evidențierea celor care servesc cu talent criteriul valoric al teatrului pentru cultură și educație în viața socială. Subiectivismul firesc în orice breaslă a creatorilor, a activat, uneori, și în cea a oamenilor de teatru, a produs nemulțumiri particulare pentru acordarea premiilor, dar respectul pentru VALORI nu a putut fi umbrit.
În anii 2020 – 2022 întreaga lume s-a confruntat cu blestemata pandemie a virusului covid care a afectat și activitatea firească a teatrului. Teatrul a găsit soluția păstrării relației cu Marele Public prin transmiterea unor spectacole pe online. Rapid au apărut voci inconștiente de ”analiști teatrali” și au trâmbițat că acesta este curentul teatral viitor, au uitat că TEATRUL ÎNSEAMNĂ EMOȚIE DIRECTĂ prin relația cu publicul, manifestată de când s-a născut el în antichitate. Gala Premiilor UNITER a supravieuit și în această gravă perioadă.
EMOȚIE ... DIN NOU
După pandemie și apoi trecerea în neființă a lui Ion Caramitru (președinte al UNITER, 31 de ani), cea de a XXXI-a ediție a GALEI PREMIILOR UNITER a oferit un spectacol strălucit la Timișoara, orașul devenit Capitală Culturală Europeană, eveniment major pentru imaginea României. Răzvan Mazilu, prețuit ca regizor de spectacole musicale a fost realizatorul acestui spectacol cu o singură reprezențaie, găzduit generos în sala centrală a Teatrul Național ”Mihai Eminescu”, în clădirea devenită monument al arhitecturii clasice.
Reprezentația a propus un musical original în decorul atractiv și funcțional pentru tema Galei, făptuit de Dragoș Buhagiar (actualul președinte al UNITER). Cu inventivitatea cunoscută, regizorul Rzăvan Mazilu a aplicat reprezentației unice, un scenariu inteligent conceput cu songuri din care nu lipseau accente ironice pentru ”starea” acestei ediții controversate, pe muzica desprinsă din musicaluri cunoscute, puse în scenă admirabil de el, la diferite teatre. Ana Bianca Popescu, Lucian Ionescu, Alex Ștefănescu și Monica Odagiu, s-au transpus excelent în rolul de prezentatori ai Galei. Expediența lor din alte musicaluri și-a spus pe deplin cuvântul. Ediția a putut fi urmărită, fie pe online prin site-ul UNITER, fie prin transmiterea în direct de TvR Cultural, unde cu aplicație profesională desăvârșită, Ruxandra Țuchel, de 24 de ani, transmite edițiile Galei. De astă dată însă, transmiterea a fost efectuată nu de postul public național, ci de canalul cultural care are o audiență mult mai mică, decât televiziunea publică. Trist rămâne că nici un post de televiziune particular, unele cu mare audiență, nu au acordat atenția cuvenită acestui eveniment cultural desfășurat la Timișoare – Capitală Culturală Europeană, nici măcar la buletinele informative. Toate s-au preocupat de haosul politic actual, cultura în general, nu le atrage atenția prin o știre.
La Gala de la Timișoara a ... funcționat și ”covorul roșu”, specific unei astfel de manifestări pe care au călcat invitații în ținute elegante. Nume de referință au fost acaparate cu priceperea unui jurnalist bine documentat de Florin Ghioca pentru interviuri. Dânsul este și un profesionist de valoare ca fotograf al teatrului care surprinde imagini esențiale interprețiilor și spectacolului în care aceștia joacă, iar de astă data a fost și un bun ziarist.
Reușita deplină a spectacolului unicat al ediției a XXXI-a, a demonstrat din nou că deținem valori creatoare în teatrul nostru, pe scenă și în spatele ei, ca regizor, scenograf, personal tehnic și producător. Colaborând toți au dat strălucire emoțională unei Gale de nivel înalt. Dar ...
”O BREASLĂ UNITĂ ...
E MAI IMPORTANT DECÂT PREMIILE” rosteau pe muzică, la începutul reprezentației prezentatorii. Nu vom nominaliza premianții, nu pentru că nu merită, chiar și cei propuși la distincție și nici pe selecționerii jurați (îi aflați pe site UNITER). Demersul Galei a suferit însă, un drum greu și prin noroi, cu o breaslă în care unitatea se dovedește în prezent, destrămată.
În primăvară a apărut, pe online firește, o ”scrisoare” către UNITER, semnată de aproximativ 1400 de persoane, mai tinere sau mai vârstnice, active pe scenă și în spatele ei. Se contestau nominalizările, dar nu cu argumentul criteriului valoric. Un punct principal al contestatarilor era ... ”invizibilitatea tinerii generații de artiști care nu este reprezentată la capitolele – Cel mai bun spectacol, Cea mai bună regie”. Aparent se invoca un conflict între generații. De-a lungul edițiilor premii de debut la actorie și regie au fost mereu acordate tinerilor. La actuala ediție, premiul pentru ”Cel mai bun spectacol” a fost atribuit celui realizat pe meritele unei majoritar distribuții tinere înzeatrate cu talent, la Teatrul de Stat din Constanța. Premiul pentru ”Cel mai bun actor într-un rol secundar”, a revenit unui tânăr de valoare de la Teatrul Excelsior. Și teatrul independent apare în sfârșit, pe lista distincțiilor, cu o echipă majoritar tânără, din Timișoara.
Un nume cunoscut ca „analist teatral” susținea aberant presupusul conflict între generații, cu argumentul că vârstnicii nu practică noutatea teatrală, inovația. Un exemplu invocat drept argument era ... regizorul Silviu Purcărete propus la premiere, considerat „conservator”. Penibilă argumentare când Silviu Purcărete a pornit linia curentului de inovație în expresia teatrală prin multe spectacole regizate după 1989, memorabile, recunoscute și în plan internațional. Silviu Purcărete a dat un răspuns cu fine sensuri „epistolii” susținute de protestatari și a anunțat că se retrage de la nominalizarea drept „Cel mai bun regizor” pentru spectacolul de la Teatrul Național ”Vasile Alecsandri” din Iași. Ediția a XXXI-a a acordat totuși, distincția meritată valorii lui Silviu Purcărete, dar dânsul nu a onorat cu prezența la Iași această Gală după scandalul iscat de protestatari. Nu s-a prezentat să își ridice premiul pentru „Cel mai bun actor în rol principal” în spectacolul ”Tatăl” de la Teatrul ”Bulandra”, nici Marele Actor Victor Rebengiuc. Prin absența la Gală, aceste două personalități de valoare inextimabilă a teatrului, au arătat protestatarilor absurdul ”scrisorii” declanșatoare de un fals conflict între generații.
Inițiatoarea ”epistolei”, mai tânără și deținătoare la o altă ediție a Galei, a unui premiu de regie meritat pentru spectacolul realizat la Teatrul Național ”I. L. Caragiale”, pleda în linia curentului feminist și pentru nedreptatea absenței ... femeilor la nominalizri, mai mult condamna și existența agresiunii prin ”violență psihică și fizică”, în cazul unei actrițe care ar fi fost agresate de un regizor, nominalizat la premiul pentru regie. Acest protest solicita vehement și ... îndemnul la ”hăituiala în timpul spectacolului de Gală” de către public, firește! ”Hăituiala” dorită nu s-a manifestat.
Acțiunea acestei ”epistole” nu a făcut decât să arate că breasla nu mai e unită, în detrimentul ei când mișcarea teatrală suferă de lipsa sprijinului din partea oricărui guvern, iar impostura scoate colții demonstrând că nu deține un bun simț elementar al prețuirii valorilor pe care le avem în mișcarea teatrală. Imaginea UNITER a fost afectată de acest demers protestatar, dar a reușit prin spectacolul Galei de la Timișoara să îl treacă în uitare.
Ce va urma pentru următoarea ediție? Nu se știe. Totul depinde de unitatea breslei mai greu de făptuit, când întreaga societate în care trăim e destrămată de efectul unei diriguiri confuze, iscate de politichie, dar și de ... analfabetismul funcțional activ în toate sectoarele, cum s-a văzut și se mai vede din păcate.