``BAZINUL DE NORD`` - ARCUB / Sala mare Hanul Gabroveni

 VIRTUOZITATE ÎN INTERPRETARE !

Este un spectacol surprinzător în două personaje, doi bărbați aflați într-o confruntare dramatică. ARCUB (Centrul Cultural al Municipiului București) înscrie în premieră națională piesa americanului Rajiv Joseph, dramaturg multipremiat, o analliză psihologică abilă a profilului uman provenit din două generații. Profesorul doctor Danielson, directorul adjunct al unei școli de stat, declanșează anchetarea elevului de 18 ani, Khadim Asman pentru comportamentul său. Statutul profesor – elev rămâne însă, un pretext pentru duelul dintre generații care dezvăluie caractere actuale indiferent de vârstă. Dramaturgul împletește o serie de teme prezente în viața curentă – mânuirea banilor ce determină și corupție, vina morală, educația, dorința de parvenire, apartenența la etnii diferite. Replica are consistență și e bine tradusă de Elena Morar. Acțiunea se dezvoltă captivant, cu suspans și un substrat de argumente impresionant într-un final dramatic. 

Regizorul Alexandru Mâzgăreanu este experimentat în tratarea unor drame psihologice, vezi și remarcabilul spectacol ``E adevărat, e adevărat, e adevărat!`` de la Teatrul Act comentat pe acest blog. Cu știința că un spectacol are în centru Actorul, regizorul urmează teoria lui Stanislavski impusă din 1938 și practicată astăzi în întreaga lume, ``Munca actorului cu sine însuși``. Alexandru Mâzgăreanu oferă un spectacol ``bijuterie`` cu două ``pietre`` prețioase, actori din două generații – Șerban Pavlu și Vlad Lință.

Decorul Alexandrei Boerescu , funcțional și aparent simplu, cu o masă de birou și scaunele de rigoare, plasate în centru spațiului de joc, regizorul nu îl completează cu efectele tehnicii moderne care au invadat mișcarea teatrală. Ilustrarea teatrală se întreprinde prin mișcarea continuă a actorilor, include și publcul devenit partener al interpreților. Mișcarea scenică e dirijată cu sens major pentru a accentua drumul ``războiului`` dintre cei doi bărbați. Ritmul acțiunii sporește, fiind punctat semnificativ și prin muzica originală aparținând lui Alexandru Suciu. Conceptul regizoral ca un filigran, conduce exploatarea conflictului cu tensiune prin performanța interpretării actorilor. 

VLAD LINȚĂ (Khadim), ȘERBAN PAVLU (Danielson) și ALEXANDRU MÂZGĂREANU (regizorul spectacolului)

Șerban Pavlu și Vlad Lință dau strălucire spectacolului. Sunt un exemplu de ce presupune ``arta actorului`` prin descifrarea în cele mai mici detalii a personajelor și stărilor prin care trec la solicitarea conflictului. Actorul Teatrului ``Bulandra``, Șerban Pavlu a obținut prestigiul de artist complex, atât pe scenă, cât și pe marele și micul ecran. Sporește valoarea prin interpretarea profesorului Danielson, omul cu două fețe. La început, pare un dascăl amabil, apropiat de elevi și apoi pas cu pas, își dezvăluie autoritatea, ambițiile, aroganța care îi acoperă o biografie dramatică și singurătatea. Șerban Pavlu se transpune în identitatea acestui Om cu existența afectată de tumultul societății. Prin gest, privire, expresie, actorul trăiește fiecare subtext al replicii cu subtilitate rostite. Este un autentic exemplu de creație interpretarea sa. Lui Danielson îi revin mai multe replici, decât partenerului Khadim. Rolul adolescentului solicită, un efort special de interpretare și relaționare cu partenerul. Vlad Lință, tânărul actor al Teatrului de Stat din Constanța, realizează excelent prezentarea cu substanță emoțională a personajului. Khadim are o biografie întâlnită astăzi în diverse contexte. S-a născut într-o țară arabă, Siria, a copilărit apoi, în alte țări, părinții sunt oameni de afaceri avuți, plecați în momentul acțiunii din America, unde locuiesc pentru afaceri în Arabia Saudită. A fost elev al unei școli particulare de top și transferat brusc la o școală modestă de stat. Profesorul caută motivarea transferului, dar nu o află de la conducerea școlii private. Părinții au plătit bani să fie tăinuită cauza transferului, să nu afecteze viitorul fiului. Tema corupției și educației în familie este pe deplin sugerată. Adolescentul a acționat pentru salvarea personalității sale în fața ofertei de educație a familiei bogate. Vrea să fie și el pentru bani, un om de afaceri. Acest personaj de mare complexitate, Vlad Lință îl asimilează cu talent și inteligență, la nuanță în caracterizarea senică. Răspunde aparent simplu prin cuvinte, întrebărilor profesorului, dar cu trăirea interioară care îi stârnesc în final evocarea unei drame care îl afectează, exprimată cu sensibilitate, cu lacrimă pentru pierdera iubitei. Să asculți la început replica partenerului și să îi dai un răspuns prin puține cuvinte până spre finalul conflictului, este foarte greu pentru un actor. Vlad Lință demonstrează însă, că nu e imposibil. Admirabil redă actorul evoluția unui Om tânăr care se confruntă cu hibele societății, cu imoralitatea ei. Se confirmă și prin alegerea distribuției de către regizor, că tânăra generație deține valori pentru viitorul teatrului, alăturate celor confirmate, precum este Șerban Pavlu. Cei doi actori relaționează minunat, cu plăcerea ofertei textului și regiei.

``Bazinul de nord`` cu un titlu poate discutabil pentru stârnirea atracției publicului, rămâne un spectacol de marcă de la care nimeni nu poate pleca deziluzionat. Este o oglindă a prezentului, o provocatoare emoțională cu minunați actori și reușit ambalaj regizoral.

``HEDDA GABLER`` - TEATRUL NAȚIONAL ``I. L. CARAGIALE`` / Sala ``Ion Caramitru``

 O VERSIUNE SCENICĂ EȘUATĂ ȘI CA ... PIESĂ POLIȚISTĂ

Spectacolul se dorește a fi ``modern``, să transfere piesa llui Henrik Ibsen din 1890 în zilele noastre prin decorul spectaculos pentru o casă contemporană și prin importanța astăzi a ... unui laptop. Conflictul prin substanța personajelor și tematica piesei lui Ibsen sunt spulberate de ``versiunea scenică`` a regizorului Thomas Ostermeier. Rezultatul este invitația de a urmării o posibilă piesă polițistă, stângaci concepută, căreia îi lipsește o elementară logică în derularea subiectului împrumutat de la Ibsen.

Thomas Ostermeier este regizorul german care și-a construit o carieră de rezonanță și pe alte scene europene, începând din 1996. Succesul, dar și controversele iscate se datorează originalității expresiei teatrale cu substrat socio-politic de condamnare a sistemului capitalist dominat de puterea banului. Prin texte contemporane și mai apoi prin tratarea unor piese de Shakespeare și Ibsen, a urmărit același motiv tematic, e drept cu fantezie creatoare vizuală pentru ilustrarea modernă a celor clasice. Cariera sa în prezent se află spre apus. 

În 2006 montează la Schaubuhne din Berlin, ``Hedda Gabler`` în decorul arhitectului și scenografului Jan Pappelbaum, colaborator permanent al său. Vine acum la Teatrul Național ``I. L. Caragiale`` însoțit de aceiași echipă de colaboratori - Jan Pappelbaum (decor), Christoph Shletz (regizor asociat), Malte Beckenbah (muzica), Sebastien Dupouey (video), Erich Schneider și Carsten Sander (lighting design) pentru un remake al spectacolului de la Berlin. Repetă aproximativ o lună cu actorii Naționalului și propune ... ``Hedda Gabler`` de Henrik Ibsen cum precizează afișul teatrului. Se uită o specificare majoră că este ``o versiune scenică`` de Thomas Ostermeier sau ``o adaptare`` ori un spectacol ``după o piesă de Ibsen`` sau un ... experiment.

Se știe că Henrik Ibsen (1828 – 1906) s-a înscris în patrimoniul cultural drept o valoare prin dramaturgia sa. A revoluționat dramaturgia prin constructul psihologic realist al personajelor, fiind influențat și de filosoful Kierkegaard. Printre personajele sale celebre se află și Hedda Gabler apropiată în caracterizare de bovarism, starea de insatisfacție tratată de Flaubert în romanul ``Doamna Bovary``. Între piesa lui Ibsen și ``versiunea scenică`` a lui Thomas Ostermeier singura legătură rămâne titlul și scheletul acțiunii pentru un spectacol lipsit de o logică elementară cu efect cultural emoțional.

Arhitectul Jan Pappelbaum adaptează decorul pentu scena mare a sălii ``Ion Caramitru``, folosind central o scenă mai mică rotativă. Decorul printr-o manipulare a tehnicii de rotație, sugerează vila elegantă a unei familii cu pereții de sticlă ușor de manevrat ca posibile uși spre un exterior ... negru. Uneori ploaia lasă urme pe acești pereți ce îngrădesc o sufragerie, cu o canapea în centru și cîteva vaze cu flori. Rotația construcției determină a privi din mai multe unghiuri sufrageria cu un tavan o oglindă strâmbă a acțiunii. Decorul aflat în mișcarea prea mult folosită, se completează cu numeroase proiecții pe pereții de sticlă, fără o semnificație creatoare pentru ambianța conflictelor. Rotația decorului pentru fiecare scenă din acțiune, se vrea a fi sprijinită prin ``cortine`` muzicale violente sonor, asociate unor texte în engleză cu intenția de comentariu pentru situațiile dramatice. Privit ca aspect general, decorul este spectaculos, dar prin viziunea regizorală nu servește o posibilă analiză profundă a conflictului și caracterului personajelor.

Absent este modul de dirijarea interpreților de către regizor pentru a transmite credibil povestea dramatică a Heddei Gabler și substratul ei tematic. Fiica generalului Gabler, Hedda ar trebui să fie personajul central din subiectul acțiunii preluate de la Ibsen care motivează și caracterul specific unor femei astăzi. Ea moștenește din gena tatălui general. Este o femeie atractivă ca înfățișare, se căsătorește cu Tesman, profesor de istorie care îi promite o casă visată și un statut social deosebit prin obținerea catedrei de universitar. După căsătorie și luna de miere ajunge la locuința visată cumpărată de Tesman și se declanșează acțiunea și conflictele. 

Aici, se va întâlni cu prietenul profesorului, judecătorul Brack și cu fostu liubit, Lovborg, cu colaboratoarea sa Elvstedt la o carte pe care vrea să o publice, posibil să anuleze și concursul postului de universitar al soțului. Frumoasa Hedda atrage interesul a trei bărbați, dar comportamentul ei denotă o femeie ambițioasă, măcinată de nemulțumiri personale, Din ambiție ignoră perceperea relațiilor cu lumea, a sentimentului de iubire, note caracteriale provenite și din educația tatălui general. Vrea să salveze parvenirea la post a soțului și distruge manuscrisul lui Lovborg. Prin cadoul unui pistol moștenit de la general, dăruit lui Lovborg, produce moartea acestuia, iar cu celălat pistol se va sinucide în final. Pe scurt aceasta ar fi Hedda în povestea luată pretext de la Ibsen de regizor. În acest spectacol însă, Hedda trece în plan secund. Ea ... împușcă metaforic florile dintr-o vază, se plimbă mereu pe scena rotativă, distruge furioasă laptopul cu manuscrisul lui Lovborg, anunță soțul că e gravidă și se sinucide. Regizorul nu urmărește prin nici o îndrumare scenică să ofere interpretei Raluca Apostol prilej de relaționare cu partenerii pentru expunerea în profunzime a profilului Heddei, a situațiilor dramatice provocate. Îi acordă doar efecte scenice vizuale false. Raluca Aprodu și-a afirmat calitățile în alte spectacole, acum, este numai o prestatoare de servicii scenice. Regizorul Thomas Ostermeir vrea să aplice în cazul preluării moderne a piesei lui Ibsen, conceptul său estetic că banii definesc caractere. Scoate în evidență absurd, personajul profesorului Tesman, un intelectual preocupată de istorie. Acesta apare ca îndrăgostit sincer de Hedda în interpretarea lui Richard Bovnoczki, ca apoi viziunea regizorală să îl transforme în final, într-un egoist dornic de parvenire.Tesman e copleșit de emoție când soția îi comunică sarcina, că e gravidă, ca în scena următoare, când Hedda se sinucide, să fie total indiferent. Absurdul teatral al viziunii regizorale sporește în acest moment. Tesman caută disperat cu Elvstedt notițele pe hârtii colorate găsite după moartea lui Lovborg pentru textul distrus pe ... laptop de Hedda. Tehnica modernă cu laptop e cunoscută, dar ridicol e aplicată conceptului regizoral. Richard Bovnoczki este obligat de regizor să interpreteze două personaje pentruTesmam, un îndrăgostit naiv sincer și un profesor dornic de avuție, un pervenit. Actorul cu o mare personalitate valorică afirmată în alte spectacole, o face conștiincios. Distrus este de regizor și personajul Lovbord cel care a renunțat la alcool în timpul trecut după relația cu Hedda. Reântâlnirea cu ea îi va provoca întoarcea spre alcool, pistolul cadou primit e folosit într-o scenă fără replică, tot absurd, ca arma unei sinucideri. Se descoperă apoi prin judecătorul Brack, că a murit împușcat cu acest pistol într-un bordel. Alexandru Potoceanu, un alt actor de valoare al Naționalului bucureștean, execută docil indicațiile regizorale. Judectorul Brack, transformat în avocat, devine un doritor de pofte erotice cu Hedda, soția prietenului Tesman, într-o scenă inventată de regie, fără replică. Marius Manole este Brack, actor de marcă, dar mult prea activ în o serie de diferite spectacole, unele chiar șușe, încearcă și această prestație scenică. O întreprinde cu intenția regizorală de prezentare a unui bărbat superficial și imoral în orice relație umană, prietenie sau dragoste. Crina Semciuc se luptă cu rolul Elvstedt, de femeie care își părăsește familia pentru colaborarea cu Lovborg. Este o actriță dotată, dar regia o vede în rol, doar ca o femeie sexi prin costumul indicat de Rexandra Busneag, mereu răvășită de situații. Costumele cu dorința de adaptare comtemporană a piesei din 1890, nu servesc caracterizării personajelor. Ana Ciontea într-o singură scenă din debutul reprezentației, se achită corect de rolul mătușii lui Tesman care vrea să îl ajute financiar. Costumul său este însă, exagerat conceput. Toți actorii aleși de regizor sunt personalități, dar într-o astfel de regie făptuită de o celebritate cu pretenții de originalitate neargumentate logic pentru proiect, devin ... contribuabili la managementul instituției unde sunt angajați.

``Hedda Gabler``, cândva o piesă de Ibsen, este un eșec al regizorului Thomas Ostermeier în transpunerea unui remake după spectacolul de la Berlin. Spectacolul apare ca o piesă cu intenție de a fi polițistă, modernă, fără logica argumentării acțiunii prin imagine, personaje și conflict. Lipsit de constență emoțional culturală, spectacolul surprinde prin decor și prin ... laptop, dar plictisește spectatorul care îl urmărește aproape două ceasuri, fără să îi transmită nimic ca mesaj și să înțeleagă substratul subiectului. 

P.S, De ce Thomas Osterpeier nu a scris un text argumentat pentru curentul său estetic prin personaje și acțiune, conflict? A apelat la un nume clasic cultural valoric pentru ... popularitate.

``ULTIMA ORĂ`` - TEATRUL ``NOTTARA`` / Sala ``Horia Lovinescu``

 ÎNTÂLNIRE REUȘITĂ CU O PIESĂ MEREU ACTUALĂ

Teatrul ``Nottara`` a înscris inspirat în repertoriu, piesa lui Mihail Sebastian - ``Ultima oră`` și readuce în atenție personalitatea unui prețuit scriitor, atent la problemele realității. Scrisă în perioada tulbure a anilor `40, piesa este o comedie cu o temă actuală și astăzi – corupția și ... rostul presei. Când mai toți regizorii se căznesc să actualizeze piese scrise în alte timpuri, Erwin Șimșensohn respectă ``litera`` textului, nu îl ``adaptează``, nu plasează acțiunea în zilele noastre, iar tema scrierii prinde mai multă forță satirică cu țintă și pentru realitatea curentă. Publicul se amuză copios și aplaudă constatarea că și în prezent corupția e ... activă, iar mass media îi servește demersurile în marea sa majoritate. 

Regizorul Erwin Șimșensohn, manager priceput al teatrului din Constanța, conduce cu îndemânare acest spectacol fără efecte teatrale derizorii, dictează ritm acțiunii cu rezultat comic. În raport cu textul, fără să îl afecteze, regizorul își permite doar să transforme pe afaceristul Bucșan cel corupt care manevrează presa, într-o femeie afaceristă. Forța persoanei cu bani, lipsită de scrupule, cu un farmec feminin aparte, sunt excelent sugerate de Ada Navrot în rolul doamnei Bucșan. 

Afacerista crede că îi este afectat proiectul unei afaceri veroase, de un articol publicat în ``Deșteptarea``. Articolul publicat din lipsă de materiale senzaționale este scris de profesorul de istorie Alexandru Andronic și comunică fapte necunoscute din istoria celebrului Alexandru cel Mare din antichitate. Se declanșează o comedie a încurcăturilor cu subtile trimiteri satirice. 

În orice comedie de bună calitate, actorii interpretează personajele dramatic pentru a rezulta miezul comic al situațiilor. Regizorul urmărește acest aspect în conceptul său teatral cu rezultate apreciabile. Gabriel Răuță este ptofesorul Andronic, un intelectual naiv care nu înțelege scandalul iscat de articolul său, tipărit cu numeroase greșeli de nume și se revoltă solicitând o erată din partea directorului publicației Borcea. Candoarea, sensibilitatea profesorului cercetăror al istoriei sunt admirabil conturate de Gabriel Răuță. Îngânfarea, dorința de profit financiar, manifestate de directorul ziarului Borcea sunt redate reușit de Gavril Pătru. Studenta profesorului, pasionată și ea de istorie, Magda Minu este cea care manevrează conflictul iscat de articol, percepe cum poate fi exploatat pentru interesul studiului referitor la Alexandru cel Mare. Ana Radu rezolvă însă, parțial caracterizarea acestui personaj. 

Distribuția se completeză prin o serie de personaje argument în acțiune. Se detașează Ioana Calotă în Gaby cea nemulțumită de cronica la un spectacol, rol cu accent satiric bine creionat. Ireproșabile sunt și Crenguța Hariton (Ana) și Andreea Măcelaru Șofron (Werner). Definite mai mult sau mai puțin rezonabil sunt alte personaje secundare, în special cele din echipa de ziariști de la ``Deșteptarea``. 

Acțiunea se desfășoară în mai multe locații și scenografa Carmencita Brojboiu, cu harul cunoscut, găsește soluții credibile pentru un decor din vremuri trecute, ca și pentru costumele care definesc profilul personajelor.

``Ultima oră`` rămâne o alegere repertorială meritorie prin valoarea lui Mihail Sebastian și prin tema de strictă actualitate care provoacă aplauzele publicului. 

``VÂNĂTOAREA`` - TEATRUL ``BULANDRA``/ Sala ``Toma Caragiu``

RIGUROASĂ ANALIZĂ PSIHOLOGICĂ ...

... DESPRE NOI ȘI SOCIETATE. ``Vânătoarea`` este după filmul de Thomas Vinterberg și Tobias Lindholm, adaptare scenică David Farr, în traducerea adecvată a lui Adrian Nicolae cu vulgarități specifice mediului. În 2012, filmul a primit premi și nominalizări la Oscar și Globul de Aur. Poate să pară un experiment aducerea pe scenă a unui scenariu de film care solicită alte mijloace de tratare decât teatrul. Spectacolul regizat de Alexandru Mâzgăreanu cu o echipă de înaltă clasă, demonstrează că teatrul poate ... să bată filmul, fără să apeleze la revoluția tehnicii care a invadat teatrul în numele modernizării. Simplu și tulburător emoțional, spectacolul prinde viață pe scenă prin Actori și firește prin conceptul regizoral.

Acțiunea se petrece într-un orășel danez, o comunitate de oameni simpli, în care bărbații au un hobby – vânătoarea. Copiii merg la grădiniță și își prețuiesc educatorul, pe Lucas. Aparent totul pare liniștit în relațiile dintre localnici. Adevărul este însă, altul. Fiecare are traume, tăinuite, ce vor ieși la lumină pe parcursul acțiunii și le vor afecta viața. Micuța Clara printr-o declarație adresată directoarei grădiniței, declanșează conflictul și spulberă liniștea din comunitate. Familia ei – Theo și Mikala, are neînțelegeri grave. Clara caută iubirea părinților și a celor din preajmă. Colegul ei de grădiniță, Peter, cu telefonul mobil, în joacă îi arată Clarei niște imagini. Conflictele iscate în jurul relației Clarei cu Lucas, cea aflată în căutarea iubirii părintești, impun tensiune acțiunii și transmit publicului provocarea de a judeca relația de familie raportată la copii, în epoca tehnicii moderne. Declarația naivă a Clarei duce la acuza falsă de pedofilie pentru Lucas, devine motiv de ``vânătoare`` a bărbaților, prieteni cu el, tensiunea din comunitate crește însă, prin dezvăluiriea traumelor personale deținute de personajele mature. Subiectul acțiunii indică o temă foarte actuală, comportamentul relațional responsabil în familie și comunitate.

Acțiunea, și prin scenariu, se derulează în mai multe spații - grădiniță, sala pentru serbări unde se omagiază și Ziua Recoltei, cabana de vânătoare, biserica și slujba de Crăciun, casa lui Lucas. Fiecare loc are o semnificație simbolică. Scenografa Maria Miu, cunoscută pentru valoarea creativă, reușește să configureze ingenios fiecare loc al acțiunii prin amănunte esențiale pe ... o scenă goală. Un perete din lemn, ușor transfomabil pentru ieșiri spre altă lume, din fundal, servește semnificativ decorul susținut prin obiecte. Scaune diferite, podeaua cu puștile vânătorilor, un sac, trimit spre locul faptelor. Acest decor, folosit admirabil de regizorul Alexandru Mâzgăreanu, creează atmosferă pentru lumea frământată de tensiuni personale. Se completează atmosfera secvențelor și prin muzica datorată lui Alexandru Suciu. Melodic sau prin simple acorduri sonore, se sporesc intențiile de veselie, revoltă, sau disperare, cât și suspansul acțiunii. Corului de copii OMIS îi revin două momente de interpretare reușite.

Spectacolul provine dintr-un scenariu de film, dar regizorul nu apelează la proiecții sau alte artificii teatrale. Pentru regizorul Alexandru Mâzgăreanu principalul mod de expresie teatrală sunt Actorii, îndrumarea lor. Ei sunt cei care transmit mirajul publicului lăsat mereu cu respirația tăiată. Cum prim planul filmului este absent, regizorul îl suplinește prin tăceri trăite intens de interpreți în momentele de maximă tensiune din conflict. Accente subtile de simboluri dictate de situații sunt folosite inspirat de regizor. Cu pricepere, Alexandru Mâzgăreanu conduce configurarea scenică a rolului copiilor Clara și colegul Peter, îngrădind discret prezența lor în conflict. Cu gingășie Eva Panduru (Clara) și Andrei Voicu (Peter) își prezintă personajele. Viziunea regizorală denotă profunzime în ``citirea`` teatrală a unei impresionante rediografii de analiză psihologică a relațiilor umane. Spectacolul captează publicul prin tensiunea conflictelor cu rezultat emoțional și cultural educativ. Alexandru Mâzgăreanu se înscrie astfel, în rândul plutonului restrâns de maeștri pentru care teatrul adevătat presupune drept mijloc principal de transmiterea coerentă a unui mesaj - Arta Actorului, în umbra căreia se activează forța creativă a regizorului.

Echipa de actori din distribuție servește ireproșabil conținutul textului și conceptul regizoral. În centrul acestui joc al adevărului și minciunii naive este Lucas, educatorul, cu o viață personală amară. Se dezvăluie că e despărțit de soție, are un fiu pe Markus, s-a refugiat de la centru unde activa, în această comunitate de oameni simpli. Lucas este un personaj complex și parcă desprins din actualitatea curentă a zilelor noastre. Rolul este dificil de interpretat, dar Andi Vasluianu reușește o autentică cizelare, sensibil dezvoltată prin transpunerea în personaj, în omul cu probleme personale, cu un statut profesional reușit, dăruit cu tot sufletul, comunicării cu cei din preajmă. Singurătatea declanșată de destrămarea familiei nu îi afectează relația sinceră în fața revoltei comunității pe care nu o poate înțelege. Excelent construiește Andi Vasluianu acest personaj, ca un actor de mare valoare. 

Theo, tatăl Clarei, aflat în pragul destrămării familiei din cauza alcoolului, îl are amic pe Lucas, iar soția nu poate stabiliza releția de cuplu. Ambii o iubesc însă, pe Clara, dar problemele personale ale cuplului anulează grija de a îi arăta dragostea dorită de copilă. Sunt roluri dificil de creionat credibil, dar Cărălin Babliuc și Ioana Anastasia Anton o fac strălucit fiecare. La nuanță, în conflict trăiesc situațiile. Mirela Gorea în directoarea grădiniței, este un alt personaj de mare importanță, rezolvat desăvârșit de actriță. Confuzia directoariei în a percepe situația ivită, relația simplă de a comunica, lipsită de cunoaștere a profilului părinților, sunt transmise minunat de actriță. Personajului i se alătură Per, un funcționar al grădiniței, devenit anchetator al lui Lucas în urma declarației Clarei. Cu abilitate în exploatare rolului, Lucia Ifrim definește profilul omului simplu, lipsit de posibilitea perceperii situației, interpretarea fiind remarcabilă. În conflict intervine și Markus, fiul lui Lucas, venit să își vadă tatăl, în urma destrămării familiei. Ștefan Radu uimește prin abordarea rolului unui adolescent victimă a relațiilor de famile dar care își prețuiește tatăl și îl apară de falsa acuzție adusă de pedofilie. Se dovedește un tânăr de talent pentru profesia aleasă. Grupul de bărbați vânători, prieteni la o bere, dominatori ai comunității sunt lăudabil prezentați cu diferențieri tipologice și se completează prin Gabriel Vatavu și Ioan Paraschiv.

``Vânătoarea`` se integrează acelor puține spectacole de la care nu poți pleca indiferent. Este o nouă realizare excelentă a Teatrului ``Bulandra``. Publicul se va întâlni cu emoția și provocarea judecării de cât de periculoasă poate fi minciuna manipulatoarea pentru distrugerea unor destine și pentru comunitate.