marți, 28 iunie 2022

``DON GIOVANNI`` - OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI

 ``ALB`` și ``NEGRU``, BINE SAU RĂU, SIMBOLURI ALE VIEȚII

Opera Națională București a deschis Festivalul Național de Operă cu participarea a nouă teatre de operă și balet din țară și Republica Moldova – proiect admirabil, cu ``Don Giovanni``de Mozart, o nouă premieră în regia maestrului Andrei Șerban. În 2017, regizorul a prezentat tot în premieră, ``opera operelor`` cum e considerată compoziția lui Mozart pe libretul lui Lorenzo Da Ponte. Aplica și atunci două variante de tratare a temei legendarului Don Juan provenit din teatrul de proză, devenit Don Giovanni pentru operă. Spectacolul a fost scos pe nedrept din repertoriu de conducerea din acei ani de la Opera Națională București. Pe blogul ``Spectator`` puteți afla un amplu comentariu aupra celor două variante excelente de reprezentare în 2017 a operei. Se cunoaște că libretul lui Lorenzo Da Ponte are în plan central mitul seducătorului Don Juan, pornit chiar din evul mediu, l-a inspirat și pe Moliere în 1665 pentru celebra sa piesă, apoi și pe alți dramaturgi contemporani, dar tema a rămas mereu actuală. 

În actuala premieră, regizorul Andrei Șerban întreprinde o nouă analiză în profunzime a subiectului, privit din perspectivă contemporană. Analizează minuțios substratul tematic al libretului și compoziției lui Mozart, cu respectul cuvenit pentru autori și scoate în evidență drept țintă, mesajul tematic – LIBERTATEA omului. ``Viva la liberta!`` este aria-monolog importantă pentru a defini profilul lui Giovanni și al personajelor adiacente. ``Libertatea`` preocupă omul de când există, numai că înțelegerea sensului acestui cuvânt, a fost și este și astăzi, mereu diferită, dictată în timp și de politica socială. ``Libertatea`` poate fi înțeleasă drept pretext pentru binele personal și poate afecta grav, dramatic pe cei din jur și ei suferind însă, prin mentalitate de aceiași lipsă de percepere a cuvântului fără reguli morale. 

Andrei Șerban, în noua sa viziune regizorală, propune simbolic subiectului un ``joc`` între ``alb`` și ``negru`` punctat de ``roșu`` prin ilustrarea vizuală scenic spre a arăta privitorului ``oglinda`` controversată a perceperii sensurilor cuvântului ``libertate``, esență existențială. În final, prin o serie de secvențe ironic construite, amplifică intenția regizorală și subliniază că ``libertatea`` poate ajunge în societate astăzi, chiar la cenzura aplicată conștient de cei care o vor drept armă dictatorială. Spectacolul poate șoca publicul obișnuit cu o tradițională ilustrare scenică a celebrei opere, prin provocarea de a gândi în mileniul trei că valoarea acestei opere de excepție se confirmă și în prezentul în care trăiește și ``libertatea`` nu e înțeleasă.


Spectacolul se derulează în același decor construit în 2017 de Andrei Șerban (debut în scenografie, cu sprijinul lui Octavian Neculai), dar este altfel folosită construcția pe verticală a pereților ce servesc acțiunea, cu ferestre, uși și scară, sunt altfel mișcați pereții și luminați inspirat în roșu sau lăsați în întuneric pentru a sublinia intențiile noului concept regizoral. Cortina pentru momente speciale nu mai e neagră, ci în roșu aprins. 


Costumele create și atunci și acum, de Corina Grămoșteanu sunt total diferite. Devin în general, uniforme în alb și negru, cu unele accente speciale pentru a indica profilul personajelor, dar nu și pentru majoritatea celor centrale, în special femeilor – Anna, Elvira și Zerlina. Reușit prin costum se specifică și acum, profilul lui Giovanni, prin haina gri, dar cu strălucire, dublată în roșu, ca și pantofii în roșu aprins pentru că el calcă inconștient destine. Leporello, sluga sa, dornică și ea de afirmare și financiară, confuz și el ca personaj în înțelegera libertății, e înveșmântat cu blugi și geacă modernă. Comandorul, tatăl Annei, cea prima înșelată în acțiune de Giovanni, poartă un costum decorat de``jocul`` negru-alb. Va fi ucis de la început, inconștient de Giovanni, care vrea să i se respecte libertatea. Anna devenită răzbunătoare, îi va purta în final costumul, într-o secvență majoră pentru conflict, ilustrată teatral inventiv de regizor. Se aduc în acțiune, alături de Anna, și Elvira și Zerlina, dar costumele interpretelor, sunt confuze. Două poartă costume negre și cu imitație modernă de piele, cealaltă o rochie albă. Costumele nu sprijină diferențele tipologice ale personajelor care mai au și logodnici pe Ottavio și Masseto. ``Jocul`` alb și negru continuă în ilustrarea femeilor numeroase cucerite de Giovanni, cum indică într-o arie celebră Leporello. Albul domină uniform costumele femeilor naive, cu mici accente, dar ele de fapt, l-au dorit pe Giovanni. Intervine și negru ilustrat prin costumele sumare ale celor care servesc simbolic pofta erotică; tot ansamblu prin costume și mișcare sprijină esențial tema conceptului regizoral, lupta pentru proasta înțelegere a libertății ce poate ajunge la crimă. Femeile cucerite de Giovanni se arată prin vizualizare teatrală că sunt părtașe totuși, la dorințele seducătorului, poartă și ele vinovăție. Conform libretului și muzicii, reprezentația este în continuă mișcare, bine condusă de regizor și asistenta sa asociată Daniela Dima. Sunt absente însă, și unele momente particulare de concretețe emoțională teatral pentru a sprijini atmosfera temei majore alese regizoral. Relațiile între personaje sunt tradițional efectuate în fața dirijorului (Tiberiu Soare cu execuția muzicală în off, dirijează soliștii), numai că emoția perceperii situațiilor e diminuată. 

Csaba Sandor, după evoluția remarcabilă în Giovanni din 2017, tratează excelent și de astă dată, ca actor prezentarea celui pentru care libertate presupune afirmarea personalității de seducător a eroului, inconștient față de reguli morale. Giovanni al său se apără în fața Comandorului, nu e un criminal, el răspunde doar dorințelor femeilor cucerite de farmecul personal, iar ele purtând vinovăția ascunsă se considera libere. Interpretarea vocală ireproșabilă, e dublată de cea ca actor. Pe aceiași drum de a fi solist vocal, dar și actor, prezintă admirabil pe Leporello, invitatul în distribuție, Ștefan Lamatic. Demn de laudă este că distribuția include și mulți tineri, înzestrați vocal, dar și cu capacități de a servi conceptul modern regizoral ca actori, mereu activi prin mișcarea scenică. Cu forță și dramatism compune Veronica Anușca personajul Anna. Caracterizări reușite, făptuiesc și Sofia Poulopoulou în Elvira și Daniela Cârstea în Zerlina. Nu se poate omite contribuția lui Bogdan Mihai (Ottavio), Damian Vlad (Masetto) și Filip Panait (Comandorul), care se integrează sârguincios propunerii regizorale.


Finalul reprezentației surprinde prin inventivitatea tratării regizorale de a trimite spre înțelegerea actuală a cuvântul libertate. Femei demonstrează cu pancarde ``Opriți violul`` și agresiunea sexuală, curent actual iscat din America, numai că și ele poartă o vină că se revoltă abia, după mulți ani. L-au acceptat și dorit pe Giovanni, acele numeroase femei din acțiune. La o masă cu o față roșu aprins se așează ca la o ședință de partid, cei care s-au răzbunat pe Giovanni și l-au ucis. Și ei judecă personal, dictatorial sensul cuvântului ``libertate``, manipulat fără vinovăție de fiecare pentru crima uciderii violente a eroului. 

Pentru publicul fidel spectacolului de operă tradițional, viziunea teatrală aplicată de Andrei Șerban pentru ``Don Giovanni`` e posibil să stârnească stări controverse în receptare. Regizorul a respectat perfect muzica și libretul, dar a vrut să atenționeze lumea contemporană de valoarea lor în prezent, când funcționează tema libertății dictatorial percepută. ``Don Giovanni`` rămâne un eveniment cultural pentru a demonstra publicului că valoarea clasicilor are la bază un substrat tematic veșnic actual prin tratare modernă, originală teatral impusă de realitatea curentă a mileniului trei.


marți, 14 iunie 2022

``TATĂL`- TEATRUL ``BULANDRA / Sala ``Liviu Ciulei``

 ÎNTÂLNIRE MEMORABILĂ CU O VALOARE A ARTEI ACTORULUI

Victor Rebengiuc, valoare remarcabilă a artei actorului, a acceptat să interpreteze dificilul personaj Andre din ``Tatăl`` de Florian Zeller pentru a comunica retragerea din activitate la vârsta celor 90 de ani pe care îi va împlini în februarie. Firește va fi prezent pe scenă în continuare, în ``Tatăl``, dar și ``Regele moare`` la Naționalul bucureștean însă, nu va mai accepta distribuirea într-un alt proiect. Emoționant și de neuitat este acest moment! Opțiunea Marelui Actor pentru retragere prin acest rol, trimite spre sensul tematic dramatic al piesei – bătrânețea cu posibilul accident al pierderii lucidității în relații cu familia, în viața curentă. Este o temă dramatică a actualității, cu bătrânii singuri care au nevoie de sprijin pentru îngrijire.

Autorul piesei, Florian Zeller, dramaturg și scenarist francez contemporan, a fost răsplătit cu numeroase premii, chiar și pentru ecranizarea piesei ``Tatăl``, când lui Anthony Hopkins i s-a atribuit premiul Oscar pentru interpretare rolului principal. Piesa face parte dintr-o trilogie - ``Mama`` ( montată la Teatrul ``Nottara`` de Cristi Juncu), ``Tatăl`` și ``Fiul``, toate cu aceiași tematică – singurătatea și efectul depresiei. Urmărind interpretarea lui Victor Rebengiuc în personajul bătrânului Andre cel atins cu vârsta de decrepitudine, asiști de fapt, la un ``one man show`` prin construcția piesei, și greu îți poți imagina că un alt actor poate da viață credibil în teatru, nu în film, unui rol atât de complex și dificil și poate realiza o creație fabuloasă, puternic emoțională. Victor Rebengiuc trăiește , intens, sincer pe scenă și cu sensibilitate, stările bătrânului Andre cel afectat de pierderea memoriei, ajuns la delir în imaginarea și evocarea relațiilor cu familia. Interpretarea sa e realistă, impresionantă în delirul personajului, când situațiile par reale sau e posibil a fi chiar reale prin modul în care Andre relaționează cu familia. Victor Rebengiuc scoate textul din jocul confuziilor dintre real și fantasmele personajului Andre pentru a sublinia drama interioară marcată de singurătatea omului, ce îl poate duce la o boală psihică. Vocaburalul e puțin înzestrat cu cuvinte pentru a elogia interpretarea lui Victor Rebengiuc, cânt actorul cu inteligență își folosește harul pentru a transmite publicului avertizarea dramatică privind necazurile bătrâneții celor aflați în singurătate, demni, dar care ajung la pierderea lucidității. 

Stilul dramatic original al construcției piesei merge pe linia montajului, realitate și delirul manifestat de Andre. Același stil îl aplică Florian Zeller și în ``Mama``, nu mai că acum îi dă mai multă concretețe. Apreciatul și harnicul regizor Cristi Juncu s-a apropiat de Florian Zeller și după ce a montat ``Mama`` la Teatrul ``Nottara``, spectacol care urmează a fi comentat, oferă publicului ``Tatăl`` și reușește bucuria unui moment special de întâlnire cu Victor Rebengiuc. Pentru a pune în practică viziunea regizorală, Cristi Juncu este unul dintre puținii regizori care deține știința că ACTORUL e element de bază al unui spectacol, alături de scenografie. După reușita colaborare cu scenografa Nina Brumușilă pentru ``Cină cu prieteni`` pe scena sălii ``Liviu Ciulei``, revine acum folosind posibilitățile tehnice ale acestei scene, colaborând cu scenografa Carmencita Brojboiu care susține expresiv sensurile acțiunii și tema piesei. Decorul devine un personaj al vieții cu bune și relele ei. Scena se rotește mereu ca viața personajelor, decorul e o casă cu toate compartimentele sale – sufragerie, dormitor, baie, o terasă în care delirul lui Andre prinde transparență cu sens major. Casa se învârte ca și mintea lui Andre. Decorul și costumele Carmencitei Brojboiu servesc excelent ilustrarea tematică a piesei pe care regizorul Cristi Juncu o expune ca o tragicomedie. În acest spectacol se provoacă și râsul publicului prin interpretarea excepțională a lui Victor Rebengiuc, dar imediat râsul încremenește în următorul moment când actorul sugerează grava stare mentală a personajului Andre cel care fizic poate dansa și step, iar actorul la aproape de 90 de ani, îl execută dezinvolt.

Sprijin major pentru sublinierea confuziilor mentale ale lui Andre, este fiica sa Anne, o femeie cu o existență cu dificultăți, divorțată care și-a găsit un nou partener, pe Pierre, dar e preocupată și copleșită de durere pentru soarta și starea psihică a tatălui. În compania interpretării lui Andre de către Victor Rebengiuc, actor de forță, actrița Ana Ioana Macaria susține strălucit caracterizarea personajului Anne, în funcție de stările dictate de text. Relaționează cu sensuri multiple cu Andre, dar și cu Pierre, fie în momente reale, fie în fantasmele tatălui. Distribuția se completează prin intervenția unor personaje argument al conflictului declanșat de starea bolii lui Andre și interpretarea lor este fără reproș realizată de Maria Veronica Vârlan (Laura), Cătălin Babliuc (Bărbatul), Oana Tudor (Femeia) și Constantin Dogioiu (Pierre, rol însă, schematic descifrat de text).

Regizorul Cristi Juncu a urmărit să nu figureze diferențe în ilustrare teatrală a situațiilor prin efecte derizorii, punctează concretul realității, umbrit de delirul lui Andre cel decrepit; vrea să prezinte o realitate tristă și o face pe deplin și prin decorul-personaj. Acțiunea piesei lui Florian Zeller este alambicată prin trecerea de la real la delirul bătrânului Andre, dar Cristi Juncu reușește să îi sporescă sensul major prin interpretare lui Victor Rebengiuc.

``Tatăl`` rămâne un spectacol eveniment pentru cariera artistică a unui Mare Actor, Victor Rebengiuc. E drept că în aceste vremuri grele în care lumea s-a cofruntat cu o pandemie și acum, cu un război alarmant, cu suferințe, tema bătrunilor singuratici rămâne în planul doi, spectacolul ne atenționează însă, că trecerea în etapa finală a existenței – bătrânețea, poate fi dramatică.

P.S. Trebuie să vedeți acest spectacol pentru VICTOR REBENGIUC, dar să veniți cu o floare pe care să o aruncați pe scenă, la aplauze, ca minim gest de respect și prețuire pentru o VALOARE a teatrului nostru.


joi, 9 iunie 2022

``DON JUAN`` - TEATRUL ``INFINIT`

 UN EXPERIMENT REUȘIT, DAR CU ... UNELE DEFECTE

Teatrul independent ``Infinit``, lipsit de promovare, găzduiește spectacolul, tot ``independent``, ``Don Juan`` datorat CrisArt Production, finanțat de programul Operation Capital Uman. Teatrul independent ``Infinit`` afirmă în modesta sa prezentare pe online că își dorește ``o estetică teatrală modernă și abordări inedite``, iar ``Don Juan`` în viziunea meșterului Cristian Pepino, servește pe deplin gazdei această intenție. 

Este o adevărată surpriză revenirea la teatrul de proză a maestrului teatrului de păpuși și marionete, spirit creator și în zona desenului ilustrativ de stări diverse. Cristian Pepino aplică un concept regizoral original piesei ``Don Juan`` de Moliere prin adaptarea și versiunea scenică personală, excelent concepute, cu respect pentru consistența dramatică și substratul textului sugerate de dramaturgul și actorul francez din secolul al XVII-lea. Meșterul extrage și evidențiază din comedia lui Moliere substratul tematic – VINOVĂȚIA pentru că legendarul cuceritor instinctual de femei, nu este singurul vinovat moral al conflictului. Toate personajele de la Donna Elvira, la Charlotte, de la Sganarel , la Pierrot, poartă o vină morală legată de minciună, înșelătorie și poftă de bani. Explicit spectacolul regizat de Cristian Pepino prezintă novator teatral, vinovăția personajelor, dar prin replica lui Moliere. Se oferă astfel publiculu un spectacol captivant de o oră și câteva minute, cu cinci interpreți, în care ``comedia`` prinde o notă dramatică actuală privind relațiile umane afectate de grava vinovăție morală a intereselor personale. Fără ostentații de efecte teatrale se arată că pasiunea erotică, are alături și minciuna sau câștigul financiar. Cristian Pepino descifrează în profunzime substratul tematic bogat în intenții al scrierii clasicului Moliere, rămas veșnic actual care i-a adus francezului și valoare universală.

Viziunea regizorală se susține printr-o scenografie de nota zece, concepută în principal prin costume de Raluca Aionițoaie și Remus Gabor, dar și prin proiecții discrete pe fundal (Cristian Simion), cu imagini cu sens major. Arta scenografilor se manifestă prin decorul simplu care marchează doar scena prin imaginea aglomerată a unui câmp de flori, dar în special prin creionarea subtil expresivă a costumelor. În debutul reprezentației apare Sganarel, sluga lui Don Juan, într-o ținută obișnuită prin eleganță și în zilele noastre, alături de un banal manechin din croitorii, purtând costumul epocii lui Moliere. Această prezență indică trimiterea spre convenția teatrală a acțiunii ce urmează a se derula. De la costumul de epocă, purtat într-o scenă cheie și de Don Juan, se trece la costume atemporale, modern croite spre a se ajunge la prezent și susținere a caracterizării tipologiei celor ce evoluează în conflict. Un exemplu sunt , de pildă, și veșmintele călugăriței Donna Elvira, soția părăsită de Don Juan, care ascunde sub veșmântul de călugăriță și un costum de ... rocker, definitoriu pentru falsitatea interioară a acestei femei refugiată la mânăstire cu o așa zisă credință în Dumnezeu, dar dornică de răzbunare și dragoste. Raluca Aionițoaie și Remus Gabor, demonstrează minunat stricta necesitate a colaborării inspirate a scenografului cu regizorul și conceptul ilustrării vizuale a sa, cu semnificații depline.


La premieră însă, a intervenit acel ... ``dar``` referitor strict la interpretarea actorilor și apropierea lor de sensurile replicii lui Moliere în această tratare modernă. Poate și emoția premierii a afectat pe unii interpreți pentru a da viață credibil personajului atribuit. Evident că Eduart Cîrlan, actor cu vastă expediență, reușește trecerea senzațională de la un Pierott bine conceput, la o serie de apariții în alte personaje de plan secund, efectuată cu precizie sugestivă pentru a le indica profilul. Se remarcă în rolul Charlottei, Mădălina Toderaș prin atenția la subtextul replicii și la susținerea expresivă a relațiilor cu partenerii cu temperament exploziv. Creionează cu abilitate pe Sganarel cel profitor, Cristian Mitescu, la nuanță în atitudini. Deține un farmec fizic personal, tânărul actor Cristian Constantin, cum destul de rar se întâlnește la absolvenții universităților de teatru, dar interpretarea sa acordată în debut pentru rolul principal Don Juan, suferă însă, de lipsa exploatării datelor esențiale în caracterizarea personajului. Don Juan își are vinovățiile sale, numai că ele sunt dictate și de anturaj, iar acest aspect e neglijat de interpret. Cristian Constantin e exterior în rostirea replicii pe care o recită adeseori. Actorul deține calități majore pentru acest rol, dar nu s-a acomodat cel puțin la premieră cu evidențierea datelor multiple deținute de personaj. Doris Dănăilă în Donna Elvira, nu reușește , în ciuda costumelor, să prezinte și prin conținutul replicii, ambiguitatea unei femei dornică de iubire, înșelată, dar care și ea înșeală prin falsă credință pe Dumnezeu. La premieră, relaționarea între personaje era fragil susținută de interpreți. Adeseori și ilustrația muzicală prea stridentă, acoperea replica personajelor. Dar acest ... ``dar`` se poate estompa pe parcusul acomodării unor interpreți cu scena și viziunea regizorală, după mai multe reprezentații.

``Don Juan`` prin conceptul solid ca idee datorat lui Cristian Pepino, poate fi definit ca un experiment reușit de tratare teatrală modernă a unei piese clasice, cu trimitere la valoarea ei tematică, veșnic actuală. Este un spectacol meritoriu care trebuie urmărit pe orice scenă care îl găzduiește.


P.S. Promovarea și prin fotografi a acestui experiment reușit lipsește, cu toate că e strict necesară pentru efortul creator al întregii echipe de realizatori, cât și pentru atragerea publicului. Din păcate nu putem nici noi argumenta prin fotografi, recomandarea de a merge să vedeți acest spectacol.