CUCERITOR DE ACTUALĂ ILUSTRAȚIE TEATRALĂ
În ultima perioadă,
Cehov atrage insistent regizorii în dorința de a arăta cât este de actual
dramaturgul. Unii reușesc, alții nu, în special cei care îl i-au drept pretext
pe Cehov pentru viziunea lor teatrală. După câțiva “pescăruși” cu aripile
frânte pe diverse scene, “Pescărușul” Naționalului craiovean surprinde și
atrage atenție prin inventiva sa ilustrare care nu știrbește prin nimic
intențiile acestei valori a dramaturgiei universale.
Regizorul grec Yiannis Paraskevopoulos
este autorul acestui spectacol reușit ca inovație teatrală, dirijorul care a
reunit în jurul său o echipă admirabilă, actori și scenograf. În 2006, acest
regizor de marcă europeană, se remarcă la Craiova prin spectacolul original și
impresionant, “Medeea” de Euripide și cu încredere în colectiv mai pune în
scenă “Romeo și Julieta” de Shakespeare și “Lysistrata” de Aristofan. Acum,
Yiannis Paraskevopoulos își dorește și reușește să propună un altfel de Cehov,
actual, fără să îi afecteze esența. Pornește pe calea actualizării
prin îmbinarea a trei variante de traducere a piesei pentru a se adapta
limbajului verbal direct al mileniului trei, fără să cadă în vulgaritatea
întâlnită adeseori. Tematic în viziunea sa, regizorul urmărește să exploateze
din scrierea lui Cehov spinoasa problemă a “căutării de zone noi în artă”
concretizată prin personajele din “Pescărușul”, actori și scriitori de
profesie, dar atenționând că și aceștia sunt caractere măcinate de probleme personale, dictate de relațiile particulare de familie sau de dorința iubirii.
Yiannis Paraskevopoulos transpune coerent subiectul piesei în zilele noastre.
Dezvoltă acțiunea în trepte, pornind de la sugestia de teatru în teatru
existentă la Cehov în primul act, trece prin precizări pentru indicarea
conflictului, ca apoi să sublinieze prin vizualizarea metaforic teatrală
substratul cauzelor ce declanșează confruntările dintre cele patru personaje
centrale preocupate de artă, actori și scriitori. Servesc și vor să servească teatrul
ca actrițe, Arkadina ajunsă actriță celebraă și Nina ce își dorește aceiași
profesie; Trigorin, iubitul Arkadinei este scriitor cunoscut, iar fiul ei
Treplev visează la același statut. Conceptul regizoral arată că aceste
personaje speciale prin profesia pentru care au optat, au însă, la fel ca orice
om, defecte morale și calități.
Un sprijin excelent pentru viziunea
regizorală devine scenografia Liei Dogaru care în altă stagiune, la un alt
teatru, a conceput modest decorul unui “Pescăruș” cenușiu. Colaborând perfect
cu regia, Lia Dogaru desenează acum un decor în trepte. Cum reprezentația
pornește de la convenția de teatru în teatru cu prezentarea în fața Arkadinei a
unui monolog scris de fiul ei Treplev și interpretat de Nina – moment original
și șocant tratat teatral de regizor -, cortina e trasă, și în fața ei doar două
trepte indică cadrul scenografic. Scena este interactiv tratată regizoral,
spectatorilor integrându-se și Arkadina cu suita sa.
Lia
Dogaru va folosi apoi, treapta superioară ca un practicabil ce se rotește mereu
cu sens, fiind spațiul de joc al marilor confruntări. Inspirata marcare a
decorului prin acest practicabil mobil și prin câteva obiecte de mobilier
prinde spectaculozitate prin jocul culorilor ce marchează în special fundalul.
Prin schimbarea culorii de la albastru ca lacul indicat de Cehov, la roșu și
apoi, gri sau negru, fundalul devine un personaj, comentator subtil al
conflictelor. Efectele cromatice construiesc un spectacol pictural. Costumele
sunt create în linie elegantă pentru Arkadina sau Trigorin și cu accente
funcțional aplicate pentru indicarea tipologiei celorlalte personaje. Lia
Dogaru a realizat o scenografie de atmosferă, servind strălucit proiectul
regizoral.
Decorul comentează situațiile, ca și
cele două personaje alese de regizor – doctorul Dom și argatul Iakov, care din
prima scenă dau glas numeroaselor precizări din parantezele textului scris de
Cehov. Aceștia pe întregul parcurs al reprezentației, vor puncta relațiile
dintre personaje și substratul situațiilor. Inițiativa regizorală originală
este binevenită în raport cu tematica scrierii. La premieră însă, se făcea
simțită nevoia de a sporiri dinamica interpretării acestor precizări.
Contribuie la unitatea reprezentației și ilustrația muzicală datorată lui Manos
Milonakis. Integrarea în partea muzicală a melodiei lui Amy Winehouse, “Back to
Black” în interpretarea Ninei și Mașei, rămâne însă, un accent forțat.
Stâlpii spectacolului care transmit
emoție tratării novatoare a piesei într-un concept regizoral ce uimește prin
colorit, sunt actorii. Fiecare rol este abil construit. Greul cade totuși, pe
umerii celor patru piloni ai conflictelor, Arkadina, Nina, Trigorin și Treplev
preocupați de dezbaterile despre artă și individualitatea creatorului. Excelent
construiește Cerasela Iosifescu personajul Arkadinei. Propune o femeie
seducătoare, sigură pe sine, autoritară, colerică uneori, dar cu o
sensibilitate interioră ascunsă. Îmbogățește nuanțat profilul acelei artiste
consacrate pentru care teatrul a devenit scop egoist al existenței și
inconștient ajunge a se comporta teatral în viața zilnică, în familie. Cerasela
Iosifescu susține complex și relația Arkadinei cu Trigorin, sugerează motivarea
acceptului trădării în iubire a scriitorului prin cunoșterea profundă a
superficialității acestuia pentru care celebritatea actriței rămâne un sprijin
în afirmare. Interpreta realizează o Arkadină modernă, respectând profilul
psihologic creat de Cehov.
Mereu
activ în diverse teatre din țară, Sorin Leoveanu se întoarce la Naționalul din
Craiova și prezintă substanțial caracterizarea lui Trigorin. Insuflă în
substrat mediocritatea acestui scriitor egoist în relații, ambițios, pragmatic;
aventura cu Nina rămâne doar, un experiment amoros, dar interpretul dezvăluie
subtil și frământările, nemulțumirile ascunse ale scriitorului căutător de
inspirație. Tinerii aspiranți la artă, Nina și Treplev, prind o altă înfățișare
teatrală prin Iulia Colan și Vlad Udrescu. Lui Treplev cel preocupat de
inovație în scrieriile sale, actorul îi definește credibil naivitatea, atent
fiind să sublinieze și cauza ce îi provoacă ambițiile personale, relația
nefericită cu mama sa Arkadina. Încearcă să impună un alt desen Ninei, tânăra
actriță Iulia Colan. Visurile de celebritate ca actriță, superficialitatea în
demersurile Ninei sunt uneori punctate de interpretă, dar rolul rămâne uniform
tratat ca imagine generală. În jurul celor patru apar o serie de personaje ca
sprijin în definirea psihologiei unui segment social. Remarcabil o prezintă pe
Mașa și eșecul său în dragoste, Iulia Lazăr, cu accente de ironie bine plasate.
Fratele Arkadinei este conceput nuanțat pentru a atenționa asupra lipsei sale de
preocupări, de Valentin Mihali. Cu știința susținerii rolului dublu de
comentator al teatrului în teatrul vieții sub chipul doctorului Dom, Adrian
Andone prezintă remarcabil această inventivă tratare a personajului. Intervin
corect în susținerea conflictelor Anca Dinu în Poliana, Dragoș Măceșanu în
Medvedenko, Cătălin Vieru în Iakov. Exagerate sunt concepute regizoral
intervențiile lui Șamraev (Eugen Titu) ca administrator al propietății
Arkadinei.
“Pescărușul” Naționalului din Craiova
este o recitire inovatoare reușită a piesei lui Cehov, într-un adevărat
spectacol pictural ce surprinde prin bogăția sugestiilor și prin interpretările
deosebite ale unor personaje centrale. “Psihologul” societății, Cehov se
dovedește din nou a fi … contemporanul nostru.
P.S. Un an nou cu inspirație urez slujitorilor Thaliei, actori, regizori și scenografi! Să întâlnim în 2016 spectacole remarcabile la tot pasul!