PRILEJ DE BUNĂ DISPOZIȚIE …
A trecut mai mult de un secol și jumătate de când Gogol a scris piesa “Căsătoria”, dar ea rămâne și astăzi actuală prin tema dezvoltată pe linie satirică – interesul financiare scopul unui mariaj.
Tânărul regizor Alexandru Mâzgăreanu și-a consolidat statutul de creator inventiv și aceiași inventivitate o manifestă și în tratarea scenică a piesei lui Gogol, un exemplu de satiră desăvârșită; în conceptul său regizoral păstrează ca imagine generală atmosfera epocii secolului XIX prin scenografie și aplică spectacolului o notă suprarealistă. Andreea Săndulescu construiește cu dibăcie un decor funcțional, cu numeroase uși, cu posibilități de insinunare a diverse locuri ale acțiunii pentru a servi intențiile satirice ale scrierii, dar și viziunea regizorală; cum suprarealismul e curentul care vrea exploatarea iraționalului, cu tentă realistă însă, în decor apare și un astfel de element – un cal argintiu folosit de regizor să emită sunete stridente pentru a puncta nota satirică în unele momente. Prezența acestui “cal” în spațiul de joc este o exagerare dăunătoare coerenței acțiunii scenice; folosirea altor elemente din decor - șemineul sau un tablou – servesc intenția de suprarealism a viziunii regizorale, dar cu rezultat satiric. Costumele creionate reușit în spiritul epocii de Alexandra Mâzgăreanu punctează indicarea cu ironie a tipologiei fiecărui personaj, dar și în acest caz apare fals un accent suprarealist pentru Anucikin cu … o “proteză” a unei mâini, stânjenitoare pentru rezultatul comic dorit de regizor. “Calul”, “proteza” rămân artificii derizorii dorite de regizor și inutile pentru susținerea spiritului satiric al piesei.
Spectacolul atrage publicul, acțiunea e condusă scenic ritmat de către regizorul Alexandru Mâzgăreanu care apelează și la jocuri de lumini în montajul scenelor (light design: Cristian Șimon) și detașează astfel, aparteurile personajelor care interacționează cu spectatorii. Muzica lui Alexandru Suciu susține cavalcada de scene comice, uneori însă, accentele sonore sunt distonante.
Regizorul deține știința de a îndruma interpretarea actorilor aleși în distribuție, rezultatul fiind un spectacol care demonstrează din nou, că Teatrul “Toma Caragiu” deține o trupă admirabilă, completată și prin colaboratori speciali. Punctele de forță ale acțiunii și viziunii regizorale devin pețitoarea Fiokla și Kocikariov, amicul lui Kuzmici, pretendentul la mâna Agafiei, fata de măritat. Clara Flores definește admirabil pe acea pețitoare șmecheră; actrița e atentă la nuanțarea diversă a relațiilor cu personajele alese de pețitoare pentru Agafia, în funcție de tipologia lor și fiecare scenă transmite un comic savuros. Cu temperament bine stăpânit, Bogdan Farcaș oferă portretul lui Kocikariov cel dornic să își vadă amicul însurat pentru că mariajul cu Agafia care deține o zestre substanțială, aduce avantaje financiare; actorul susține substratul tematic al piesei, ridicolul situațiilor, comicul fiind rezultatul interpretării sale. Lista pretendenților la însurătoare în scop mercantil de fapt, cuprinde tipologii diferite. Ivan Kuzmici e tânărul funcționar de gradul șapte, timid, nehotărât, iar Ionuț Vișan reușește să descifreze cu mult farmec, stările de ambiguitate ale celui care îi place Agafia, dar îi e teamă de căsătorie. Ofițerul în retragere Jevakin e prezentat de Paul Chiribuță care speculează excelent datele militarului bătrân și orgolios. Un alt funcționar, dornic de căsătorie, Omletă, are pretenții mari evocând rangului său, iar Ilie Gâlea subliniază expresiv, cu umor, caracterul personajului. Lui Alin Teglaș îi revine rolul unui alt ofițer în retragere, dar artificiul regizoral cu “proteza” unei mâinii, afectează creionarea credibilă a personajului.
Agafia, fata de măritat, conceptul regizoral și-o dorește ca o tânără naivă, frumușică, iar Theodora Sandu satisface pe deplin această solicitare. Actrița cu mult farmec comic arată stările de dreută în care se află Agafia; mătușa fetei, Arina, nu beneficiază de atenție în viziunea regizorală, iar Oxana Moravec oferă palide apariții în acest rol de plan secund.
“Căsătoria” este un spectacol care se va bucura de succes la publicul dornic de bună dispoziție, în ciuda câtorva intenții facile de teatralitate; umorul prin interpretarea actorilor, își spune până la urmă cuvântul.