``LACUL LEBEDELOR`` - OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI

 UN SPECTACOL ÎNCÂNTĂTOR!

• ``Lacul lebedelor``, capodopera muzicală datorată lui Ceaikovski pentru un spectacol de balet, mult timp a absentat din repertoriul Operei Naționale București. Vladimir Bghichev și Vasily Geltzer, au scris libretul, închinat dragostei care poate înfrânge răul. Povestea celor patru personaje centrale – Prințul Siegfried, Odette/Odile, Rothbart vrăjitorul și Bufonul, solicită prezența activă însă, a ansamblului, devenit un personaj colectiv important pentru acțiune. Montarea acestei capodopere, ridică întodeauna problema ansamblului, solicitat la cote maxime. 

Opera Națională București a fost afectată în trecut de dificultăți manageriale și pentru coordonarea baletului. Acum, sub o altă direcție, oferă publicului o premieră mult dorită și arată consolidarea ansamblului de balet, completat și prin artiști proveniți din alte țări, de pildă, din Japonia. Prezentarea unui astfel de spectacol de balet clasic, cere un efort considerabil echipei de realizatori.

Pentru această premieră, revine în forță conceptul gândit de maestrul Oleg Danovski (1917 – 1996) prin adaptarea și punerea în scenă a fiului marelui coregraf și regizor, personalitate marcantă și în plan internațional, continuator al tatălui, Oleg Danovski Jr. Luminița Blică Toader, director Balet, reușește să servească prin instruirea ansamblului conceptul regizorului și coregrafului.

Soliștii premierei din 19 noiembrie, Cristina Dijmaru – Odette/Odile, Riku Kawanishi – Bufonul, Cristian Șușu – Rothbart și Bogdan Cănilă – Siegfried au avut un partener de rezonanță prin prestația artistică a ansamblului. ``Personajul colectiv Lebedele``, victimă a vrăjitorului Rothbart, trăiește dramatic transformare din prințese în stolul special al păsărilor nobile, fiind simbol emoțional al mesajului că dragostea poate învinge răul. 

Manifestarea lebedelor pe linia expresiei dansului clasic, presupune sincron în mișcare și gest. Ansamblul compus din 24 de balerine, plus interpretele cu momentele speciale ale Lebedelor mari și Lebedelor mici, demonstrează admirabil progresul tehnic pentru compunerea de sincronizare în majoritatea momentelor, în special în actul patru. Dintre aceste balerine din ansamblu, se pot desprinde și viitoare soliste. 

În primul act și în actul trei, cu scene petrecute la curtea prințului Siegfried, ansamblu se completează prin cupluri de tineri petrecăreți și prin diverse dansuri cu specific etnic, realizate cu profesionalism desăvârșit de echipa ansamblului în scurte momente particulare. Antrenamentele sârguincioase și compoziția ansamblului, dau acum rod în această prezentare nouă a celebrei opere clasice cu un ansamblu aflat pe drumul perfecțiunii.

Acțiunea aduce în prim plan, firește, soliștii. Cristina Dijmaru în Odette/Odile este excelentă prin interpretarea cu trărire interioară și grație în gestica

brațelor, devenite aripi de flutur, când este Odette. 

Transpunerea în Odile, fiica vrăjitorului, Cristina Dijmaru o întreprinde abil prin atribuirea unui sens provocator în caracterizarea expresivă a personajului. Senzațional este Riku Kawanishi în rolul Bufonului, oferă performanță tehnică în execuție, virtuozitate, dar și calități de actor pentru definirea esenței acestui personaj mereu în relație cu cei din preajmă, cu ansamblu. Cristian Șușu compune la nuanța mișcării portretul vrăjitorului Rothbart cu mare îndemânare. În Siegfried, balerinul Bogdan Cănilă schițează profilul prințului aflat în căutarea iubirii.

Evoluția soliștilor și ansamblului e servită de ambalajul scenografic cu finețe colorat. Costumele sunt atent croite de Viorica Petrovici pe tipologia personajelor și a spectaculozității ansamblului cu știința necesității de a servi tehnic dansul. Decorul lui Adrian Damian impune atmosfera necesară fiecărui spațiu al acțiunii, este grandios pentru palatul prințului și dă mister lacului dominat de Rothbart, cu intervenția efectelor video – Daniel Cozma. 

Muzica minunată a lui Ceaikovski prinde viață cu orchestra Operei, dirijată sensibil de Iurie Florea.

``Lacul lebedelor`` se poate numi o premieră eveniment cultural prin regie, coregrafie și adaptarea punerii în scenă de Oleg Danovski Jr. și prin interpretarea ansamblului și soliștilor. Este o bucurie pentru public această reușită a Operei Naționale București aflată pe drumul performației artistice.

``One man APROAPE show cu PAVEL BARTOȘ`` - TEATRUL ODEON

 CUCERITOARE RELATARE DESPRE VIAȚA UNUI OM

Este o încântare să urmărești povestea unei vieți, cu multe semnificați pentru orice spectator. Pavel Bartoș, cu activități creatoare reușite în multe domenii - actor, regizor, prezentator tv, realizează acum, un recital despre ... viața omului cu bucurii și necazuri.

Se întâlnesc multe încercări ale actorilor de a se manifesta în genul de spectacol - one man show, de a fi singuri pe scenă pentru a interpreta povestea unui personaj sau chiar a mai multora din relatarea unei evocări scrise de un dramaturg. Pavel Bartoș concepe un scenariu al destăinuirilor despre viața Omului, nu cea a consacrării talentului său de artist. Relatează excelent episoade din viața personală, bine articulate, când cu umor, când cu fină sensibilitate dramatică. Uimește prin interpretarea care îi solicită evocarea trecutului și de a jongla cu accentele comice, în paralel cu cele dramatice. Pavel Bartoș demonstrează calitățile desăvârșite aplicate cu firesc în expresie ca actor comic, dar și dramatic, care poate și dansa, ori cânta, mereu fiind în relație directă cu spectatorii. Publicul devine partener al actorului.

Scenaristul Pavel Bartoș își pornește evocarea din copilărie în epoca de tristă amintire, când ``coada`` pentru alimentele de bază obținute și pe cartelă, era specifică timpului. Epoca e străină cunoașterii publicului tânăr de astăzi, iar artistul îi oferă un moment satiric necesar perceperii trecutului care a marcat existența părinților. 

Pavel Bartoș nu apelează la un regizor pentru scenariul său și își regizează admirabil mărturiile. O numeroasă echipă – scenograf, coregraf, etc – contribuie atractiv la imaginea recitalului. Aparent pare simplu aspectul vizual – două panouri cu ecrane, dar ele punctează ca argument semnificativ, cu dibăcie, fiecare secvență din scenariu. Se proiectează fotografii din copilărie, dar predominant rămâne jocul umbrelor celor care i-au fost aproape omului. Impresionantă este secvența când pe un ecran e imaginea unui spital, pe celălalt o fotografie dintr-un parc toamna. Publicul e provocat să aleagă pe una dintre ele. Surpriza e că alege toamna. Semnificațiile fiecărei proiecții sunt însă, altele pentru interpret și pentru viață în general.

Recitalul excepțional construit de artistul Pavel Bartoș, nu are ca miez drumul popularității sale, este doar povestea unui Om, a fiecăruia care ne confruntăm cu bunele și relele existenței. Cu sinceritate, modestie, artistul prezintă clipe de viață în care se poate regăsi orice spectator.

P.S. Teatrul Odeon înregistrează un succes, nu doar prin efortul evident al interpretului de renume al acestui recital, teatru unde este angajat și distribuit în o serie de spectacole, ci prin tema emoțional transmisă publicului despre ... viață în contextul societății noastre.

FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU (FNT) / Ediția a XXXII-a ( 5 – 13 noiembrie)

 UN GHIVECI DE ... ``FORME TEATRALE``

În urmă cu treizeci și doi de ani, regretatul om de cultură și artist, Ion Caramitru, iniția ca președinte UNITER, Festivalul Național de Teatru (FNT). Tema proiectului era prezentarea în Capitală a spectacolelor considerate de valoare din întreaga țară, realizate în stagiunea teatrală anuală. Selecționeri pentru acest proiect precum ALICE GEORGESCU, MARINA CONSTANTINESCU sau CRISTINA MODREANU au realizat ediții de excepție, servind tema valorii prin achiziția spectacolelor din țară și a celor invitate de peste hotare. A venit apoi pandemia. UNITER a luptat să continuie acest proiect devenit tradițional, în condițiile grele a doi ani de pandemie. S-a optat și pentru transmisii pe internet, online, selecționierul unic a fost înlocuit de trei personalități. A trecut pandemia, dar urmele sale sunt însă, vizibile.

Afișul servește amalgamul proiectului 

MIHAELA MICHAILOV, OANA CRISTEA GRIGORESCU și CĂLIN CIOBOTARI, au fost cei trei ``curatori`` ai actualei ediții, având conceptul - ``GRANIȚE FRAGILE. ISTORII FLUIDE``. Responsabilitatea selecționerului unic a revenit celor trei ``curatori`` care și-au argumentat programul stufos al ediției prin concepte estetice nelipsite de subiectivismul personal. Tema VALORII pentru acest festival a trecut în uitare. 

``Estetica`` e definită ca termen general, drept ``știința care studiază legile și categoriile artei, considerată ca forma cea mai înaltă de creație și de receptare a frumosului``. În cazul manifestărilor teatrale – spectacole, ``frumosul`` devine emoție în comunicare și educație culturală. Arma ``estetică`` a fost folosită de ``curatori`` diferențiat în funcție de credința personală a fiecăruia față de acest termen – estetică, atribuit și teatrului. Au omis dânșii în selecția spectacolelor în primul rând, receptorul – Marele Public, aflat cum dovedesc și statisticile în grava situație a anafalbetismului funcțional, în special, în zona celui tânăr. Ce îi oferă acestui public, de pildă, prezentarea unui spectacol cu ``Hamlet`` de Shakespeare, capodoperă universală? Un Hamlet care se luptă în final cu Laertes într-un ring și practică ``kickg-box``?! Nu vom comenta acest spectacol datorat unui apreciat regizor care a mai montat cândva, ``Hamlet`` admirabil, dar care a oferit acum o interpretare pe linia receptării publicului suferind de analfabetism cultural și educațional.

În programul actualei ediții au mișunat și chiar au dominat spectacole cu pretenția treptei noi din mișcarea teatrală, numită inovație. Astfel de experimente, curente inovatoare, au apărut de-a lungul ultimelor secole și majoritatea au eșuat. Teatrul a rămas un act cultural și educativ emoțional, transmis publicului.

Dar iată și câteva argumente ``estetice`` ale ``curatorilor`` pentru această ediție haotic încărcată de spectacole, dezbateri, alături de lansări de carte și expoziții. ``Structurarea programului urmărește abordări și tendințe estetice relevante în teatrul românesc de astăzi. Secțiunea GRANIȚE FRAGILE propune observarea unor estetici hibride: am fost atenți la interferența cu alte genuri, la integrarea tehnologiilor, la hibriditatea teritoriilor estetice, dar și la artiști și artiste ale căror poetici se relevă ca fiind dinamice și cooagulează direcții curajoase.`` Această secțiune a avut ``Teritorii fragile`` cu zece spectacole printre care s-au aflat ``Furtuna`` ( Teatrul Bulandra) și ``Pescărușul`` (Teatrul Național ``I. L. Caragiale``). Alt compartimentau fost ``Instalații performative, creații online și VR`` - sculptură cinetică, instalație imersivă și interactivă, etc – șapte spectacole! Seciunea a mai introdus alte spectacole invitate din afara granițelor, realizate de regizori români. ISTORII FLUIDE a adunat ``Macro-istorii. Familii scindate`` (12 spectacole) și ``Macro-istorii. Societăți fragmentate`` (10 spectacole). A cuprins și ``Hamlet`` de la Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca, dar și musicalul ``Cabaret`` de la Teatrul Odeon sau ``Părinți și copii`` de la Naționalul bucureștean, plus ``Tatăl`` de la Teatrul Bulandra. Un amalgam de propuneri ``estetice`` a fost și această secțiune.

Mihaela Michailov este spiritul activ care alături de regizorul Radu Apostol au construit Centrul de Teatru Educațional REPLIKA de pe strada Lânăriei, un teatru independent cu un specific special pentru tineri, cu acțiuni și în sistemul școlar. Excelent acest proiect. ``Curatorul`` l-a introdus și în cadrul FNT și l-a amplificat cu latura cunoașterii universităților de teatru. Dar ... aglomerația de subiecte într-un Festival Național duce la un haos tematic, îi afectează intențiile și se ajunge la un fals de educație culturală. ``Curatorii`` nu au demonstrat spirit de manageri pentru un Festival Național cu 150 de evenimente mult discutabile, într-o perioadă de criză financiară de care suferă grav teatrele de stat și independente.

Deschiderea Festivalului s-a înfăptuit prin expoziția-document - ``Caramitru – dincolo de scenă`` realizată de Florin Ghioca, un fotograf artist adevărat în domeniu. Imagini unicat serveau menirea teatrului prin slujitorii săi de valoare. 

Închiderea Festivalului s-a întreprins cu spectacolul ``Antonin Artaud. Familia Cenci`` (Teatrul Național ``Vasile Alecsandri`` din Iași). Teoriticienii, esteticienii, cunosc că în secolul trecut Artaud a pledat pentru curentul ``teatrul cruzimii``. Nu voi comenta acest spectacol compus de un mare regizor aflat însă, pe drumul manierei exprimării teatrale constatate în timp și în alte spectacole. Finalul FNT a punctat admirabil prin acest spectacol starea actuală a mișcării teatrale, profund confuze în raport cu o comunicare cu publicul. Teatrul e ``oglinda vremii`` preciza și Shakespeare. Actuala ediții a FNT a demonstrat prin ``Granițe fragile. Istorii fluide`` starea existențială confuză a unei lumi afectate de evoluția senzațională a tehnologiei comunicării informației false ori adevărate în contextul actual afectat și de războiul din Ucraina. 

``Oglinda teatrului`` a devenit cioburi în această ediție a FNT pentru a comunica Marelui Public rostul său de a judeca vremurile în care trăiește.

``CREATORUL DE TEATRU`` - TEATRUL NAȚIONAL ``I. L. CARAGIALE``/ Sala Studio

 LA ALTĂ VÂRSTĂ, ÎN ROLUL ACELUIAȘI PERSONAJ

  În 2001 Teatrul Act, un teatru independent de prestigiu, prezenta ``Creatorul de teatru``, un reușit spectacol în regia lui Alexandru Dabija, cu Marcel Iureș în rolul ``creatorului`` - Bruscon. În 2022, cei doi ``creatori`` de valoare ai teatrului nostru – Alexandru Dabija și Marcel Iureș, propun din nou publicului piesa austriacului Thomas Bernhard - ``Creatorul de teatru``, dar în condiții noi oferite de Naționalul bucureștean la Sala Studio. După câteva premiere discutabile ca realizare înregistrate în repertoriu de prima scenă a țării, acest spectacol se impune prin calitatea artistică desăvârșită de a servi tema textului, de referință pentru orice demers în mișcarea teatrală – starea creatorilor unui spectacol în raport cu condițiile date de societate.

Thomas Bernhard rămâne una din cele mai importante personalități germane ale secolului trecut, ca romancier, poet, dramaturg și vehement critic al societății marcate de efectele celui de al doilea Război Mondial. În 1984 scrie ``Creatorul de teatru``, o monodramă, în care se regăsește în personajul Bruscon, cel nemulțumit, furios, mereu ironic, față de lumea unde activează cu greu ca artist cu trupa familiei, aflată în turneu într-un sat amărât. Bruscon susține un special one-man show în care celelalte personaje devin doar un sprijin al lansării furiei sale. Textul este foarte dificil de interpretat scenic, atât pentru Marcel Iureș transpus în Bruscon, cât și pentru ceilalți actori în personaje de plan secund, dar și pentru dirijorul din umbră, regizorul Alexandru Dabija.

De la Teatrul Act, spectacolul primește un alt spațiu de joc, mult mai amplu, la Sala Studio a Naționalului. În sfârșit, posibilitățiile de transformarea sălii, de la cea obișnuită, cu spectatorii în fața scenei, la teatrul arenă, este folosită inspirat de regizor și scenografa Gabi Albu. Publicul înconjoară cercul spațiului destăinuirilor lui Bruscon, scaunele poartă huse negre, culoare dorită și de personajul-artist creator, revoltat și pe lumina de alarmă a pompierilor care pot stânjeni o reprezentație teatrală. Decorul e conceput minimalist de Gabi Lupu, cu obiecte puține de mobilier în cercul spațiului de joc, completate în mersul acțiunii, dar semnificative pentru substratul fiecărui moment scenic. Costumele sunt atent desenate pentru a da semnificație fiecărui personaj. Este o încântare această scenografie creatoare de atmosferă reprezentației.

Regizorul Alexandru Dabija scormonește ca un fin psiholog cauza tensiunii mărturiilor lui Bruscon, interpretat de marele actor, Marcel Iureș și relațiilor cu fiecare personaj, cei doi copii maturi ai acestuia – Sara (Alexandra Sălceanu), Feruccio (Lucian Iftime), soția (Ana Ciontea), dar și cu hangiul care are o crescătorie de porci (Alexandru Bindea), soția lui (Afrodita Androne) și Erna (Victoria Dicu). Fiecare detaliu al caracterizării personajelor e speculat remarcabil de regizor prin actori pentru evidențierea trimiterii cu sensul simbolic dorit de text. Spectatorii sunt cuceriți de jocul actorilor și când nu au replică, dar trăiesc intens situațiile prin expresie și gest.

Un exemplu este, de pildă, Victoria Dicu în Erna ce urmărește captivată întâlnirea cu trupa familiei Bruscon. Remarcabilă este Alexandra Sălceanu în Sara cea mereu activă să servească interpretarea textului propus de tată cu titlu semnificativ - ``Roata istoriei``. Această ``roată``are o ``spiță`` și prin fiul Feruccio căruia îi revine să joace un personaj istoric sinistru în piesa tatălui, actorul Lucian Iftime cu pricepere schițează diferitele fețe ale rolului. 

Și Hangiul este o ``spiță`` din ``roata`` lui Bruscon, el găzduind trupa, fiind și propietarul interesat de o fermă de porci, iar Alexandru Bindea definește la nuanță dezinteresul față de trupă și interesul pentru afacerea sa, alături de Afrodita Androne, soția atrasă însă, de prezența trupei. Un rol dificil, cel al soției lui Bruscon, ``actriță ... astmatică a trupei``, revine cunoscutei personalități, Ana Ciontea. Rolul rezumă replica la ... tusea permanentă a soției, afectată de importanța în trupă, iar Ana Ciontea îi găsește linia interpretării cu accente multiple cu nuanță ironică pentru tipologia vedetei. 

Evident că forța spectacolului o deține Marcel Iureș care l-a interpretat strălucit pe Bruscon în spațiul restrâns de la Teatrul Act, iar acum are la dispoziție un alt context scenic. Bruscon este în continuă mișcare în cercul ``hanului``, comunică permanent cu publicul din arenă, nemulțumirile și Marcel Iureș o face cu multă atenție în a evidenția laturile tematice ale monologului său. Noul spațiu de joc, solicită adaptarea actorului la tonalități vocale în comunicarea cu publicul.

Această piesă ``Creatorul de teatru`` rămâne mereu actuală prin laturile sale tematice – societatea și viața teatrului, toate cu mari dificultăți interioare, țintite ironic de dramaturg și exploatate de viziunea regizorului Alexandru Dabija și de interpreți. Spectacolul este o reușită a Naționalului bucureștean, aflat într-o confuzie repertorială prin opțiunea pentru alte discutabile proiecte prezentate.

P.S. Se desfășoară acum cea de a XXXII-a ediție a Festivalului Național de Teatru cu tema ``Granițe fragile. Istorii fluide``și culmea ironiei, selecția oferită servește miezul tematic al ... ``Creatorului de teatru``, cu cele bune și cele rele în manifestări.

``APROAPE`` - TEATRUL EXCELSIOR

 REUȘITĂ ANALIZĂ A DORINȚEI DE COMUNICARE

Teatrul Excelsior (pentru copii și adolescenți )– acesta ar fi denumirea sa completă. Oferă însă, un repertoriu inteligent gândit pentru toate categoriile de public pentru că astăzi, adolescenții nu mai sunt ca în urmă cu câțiva ani. ``Aproape`` sau ``Dulcea știință de a face vânătăi`` sunt titluri de interes pentru oricine, indiferent de vârstă și prin realizarea teatrală admirabilă a spectacolelor.

``Aproape`` dezbate o temă de interes major pentru toți – comunicarea sentimentului de iubire. Actorul american John Cariani, răsplătit cu premii pentru activitatea în film, televiziune și teatru, este autorul acestui text original. Nu este o piesă de teatru servind rigorile cunoscute – acțiune, conflict, personaje principale și de planul doi. Propune nouă povești scurte în care analizează cum diferite tipologii sunt animate de dorința comunicării relației de dragoste în cuplu.

 Comunicarea poate și eșua, cum se dovedește moralizator în povestea finală. Acțiunea celor nouă relatări e plasată simbolic într-o mică localitate de la capătul lumii din nordul înghețat. Acolo apare și ... Aurora Boreală, cea luminoasă pe cerul nopții. Derularea  relațiilor de cuplu în acest loc special, cu apariția fenomenului optic al Aurorei, sunt trimiteri metaforice inspirate ale autorului pentru susținerea temei textului, bine ales pentru repertoriul oricărui teatru.

Povestirile cu tentă comică uneori, nu sunt scheciuri, ci fine radiografi psihologice aplicate fiecărui personaj. Acest text original ca scriere dramatică solicită inspirație creatoare de atmosferă și interpretare a personajelor de către actori. Regizorul Eugen Gyemant, scenografa Sabina Veșteman și cei nouă actori, reușesc o ilustrație scenică desvârșită a consistenței textului. Decorul Sabinei Veșteman este scheletul unei case, cu o scară exterioară, rotită mereu cu sens precis pe scena dotată tehnic a teatrului pentru a diversifica spațiile de joc. Decorul devine casa oricui. Costumele punctează prin accesorii desenul fiecărui personaj. Silvana Veșteman servește scenografic excelent fiecare relatare a cuplurilor.

Regizorul Eugen Gyemant speculează oferta decorului pentru mișcarea scenică a actorilor. Ei sunt fie pe acoperișul casei, fie coboară cu frânghii într-o relatare, fie speculează interiorul casei. Mișcarea scenică surprinde mereu privitorul. Regizorul folosește remarcabil și apariția metaforică a Aurorei Boreale în finalul multor povești. Se aplică și efectul teatral al ``fumului`` drept ceață a comunicării, uneori prea exagerat. Eugen Gyemant este unul din acei regizori pentru care Actorul e purtător de bază al conceptului său asupra expunerii pe scenă a textului și o face cu măiestrie și în acest spectacol.

Ireproșabil compune fiecare actor esența portretului a două sau chiar trei personaje diferite tipologic care îi revin. Loredana Cosovanu este când o adolescentă doritoare să cucerească un băiat timid, când o chelnăriță plictisită, când o practicantă de lupte marțiale ce nu rezonează în relația cu un partener sensibil. Dan Pughineanu este când un adolescent timid, când cel pentru care prietenul îi e aproape pentru a își destăinui nemulțumirile. Iulia Samson redă stările fetei cu inima frântă de pierderea partenerului, ca să fie apoi femeia vinovată că nu a răspuns sentimentelor unui băiat în adolescență. Mihai Mitrea își schimbă expresia de la un personaj la altul, ca și Bogdan Nechifor, Alex Popa, Radu Micu, Pamela Iobaji, Ana Udroiu. Pentru cei nouă actori interpretarea personajelor speciale, este un examen trecut cu brio. Reușita interpretării arată și plăcerea lor de a indica personaje cu trimitere firească spre stările comunicării, trăite de orice spectator cândva.

``Aproape`` este un spectacol care te atrage emoțional, cu note comice uneori și demonstrează că la Teatrul Excelsior funcționează credibil proiecte de interes major pentru public, indiferent de vârsta biologică. Mai mult, teatrul servește remarcarea unor tinere talente cu succes. Următoarea demonstrație a acestei constatări este și spectacolul ``Dulcea știință de a face vânătăi` pe care îl vom comanta în curând.