GALA TÂNĂRULUI ACTOR “HOP” – Ediția (18.0) / EDIȚIA a XVIII-a (8 – 11 septembrie)

CE SCOP A AVUT ACEASTĂ EDIȚIE ?

         Pentru a treia oară UNITER a reușit desfășurarea Galei “Hop” – un remarcabil proiect al Uniunii, la Vox Maris Grand Resort Costinești. Este un loc elegant de pe litoralul nostru prăfuit, poate cel mai modern conceput de patronul său Nicușor Năstase, un iubitor al actului cultural. Sala specifică unui club, chiar dacă nu deține pentru teatru dotări tehnice de ultimă generație, oferă posibilități deosebite pentru recitalurile tinerilor actori aflați în competiția remarcării talentului. Gala nu este prilejul unei vacanțe la mare.

         Radu Afrim, cunoscut și apreciat regizor pentru originalitatea creațiilor sale din diverse teatre este de trei ani directorul artistic al Galei “Hop”. A reușit în cele două ediți anterioare să dea o nouă față Galei. Personalitate activă, Radu Afrim mărturisește referitor la actuala ediție: “Am dorit să stea sub semnul dada, exercițiu greu pentru tinerii actori, care implică imaginație, creativitate, mobilitate – lucruri la care eu țin foarte mult.” Ce a rezultat, s-a văzut!

         În fiecare an, Gala are două Secțiuni – individuală și de grup. Prima solicită concurenților două probe – la alegere și obligatorie. La “Proba obligatorie” participă și concurenții de la “Secțiunea grup”. De multe ediții se ridică însă, întrebarea care este rostul “Secțiunii grup” în această Gală, când există teatrul independent cu manifestări specifice?! La actuala ediție nici nu s-a putut acorda de către juriul final, un premiu pentru unul din cele patru spectacole concurente.

         Directorul artistic a propus două teme pentru “Proba la alegere”: “DADA – CE-I CU DADAISMELE ASTEA? …” și “VACANȚA MARE”. Pentru a explica mișcarea culturală de revoltă “dada” ar fi mult prea multe de spus. Amintim pe scurt că apare în 1916 și poate fi aniversată în 2016. Această mișcare artistică nonconformistă, inițiată de Tristan Tzara, scriitor de origine română, s-a manifestat o scurtă perioadă de timp și elementele sale au pătruns apoi în suprarealism și absurd. Cum astăzi toată lumea este revoltată la noi pe ceva, “dada” devine tema preferată și a Galei cu precizarea organizatorilor că “este un exercițiu complet liber pentru realizarea căruia se acceptă orice formulă estetică având ca suport un poem, o proză dadaistă sau o operă de artă dadaistă. Este obligatoriu ca scriitorul/artistul pe care concurenții îl aleg să aparțină mișcării dadaiste apărute acum o sută de ani”. În dorința de a fi remarcați de către regizorul și directorul Radu Afrim, majoritatea concurenților au optat tematic pentru varianta “dada”, dar au uitat obligația de a preciza autorul textului ales. Selecția textelor mai demonstra, ca și interpretarea, superficialitate în documentarea privind “dadaismul”. Concurenții puteau descoperi că și la Eugene Ionesco în scrierile de început există influența mișcării “dada”, ca și la Urmuz sau în piesa lui George Ciprian “Capul de rățoi”, ca să punctăm doar câteva exemple. Cea de a doua variantă tematică – “Vacanța mare” a propus “exercițiu cu text având la bază o lucrare literară (roman/text dramatic/poem în proză/film) a unui autor clasic sau contemporan care are acest subiect. Nu se acceptă texte personale ale concurenților” ori un " exercițiu non-verbal (improvizație, teatru-fizic, teatru de obiecte, teatru circ ect) cu tema “Vacanța mare”. Acestea sunt precizările organizatorilor Galei făcute concurenților tineri actori. Foarte puțini concurenți le-au și înțeles!

         Pentru “Proba obligatorie – Aici nu se cântă!” (cum s-a cântat la edițiile precedente) fiecare concurent a trebuit să selecteze “un text de muzică pop/rock/disco/folk etc” și să îl interpreteze “cum va dori, dar fără să-l cânte!” Mai atenționau organizatorii că “piesele străine trebuie prezentate în limba română și durata probei este de trei minute”.

         Aceste teme foarte grele ridică normal întrebarea: “Ce scop a avut această ediție?” A fost oare o Gală în scop didactic de cizelarea prin exerciții diverse a personalității concurentului sau o competiție pentru afirmarea talentului unor tineri actori? Răspunsuri se găsesc în momentele oferite în competiție de fiecare concurent. Vom prezenta pe scurt un “jurnal” al acestei ediții, nu înainte de a nominaliza juriile.

         Juriul de preselecție a fost compus din Radu Afrim – regizor, Dorina Chiriac – actriță, Radu Iacoban – actor, Gabriela Lupu – jurnalist și Iris Spiridon – regizoare. Dânșii au ales, e drept, mai puțini concurenți față de edițiile precedente. Juriul final a cuprins pe Tudor Chirilă – actor, muzician și compozitor, Radu Jude – regizor și scenarist, Maia Morgenstern – actriță și directoarea Teatrului Evreiesc de Stat, Iuliana Vîslan – scenografă și Luiza Zan – muziciană, compozitoare și profesoară de jazz vocal.

8 septembrie

                     Secțiunea individual

Ediția a XVIII-a s-a deschis cu “Dezgustibus Parade”, un rod al Atelierului de mișcare condus de Florin Feroiu care a exersat în fiecare dimineață a competiției exerciții corporale cu concurenții. În compania prezentatorului Galei, Alex Bogdan, concurenții au dat startul adaptării dânșilor la tematica “dada”.

NICOLETA MARICA – Universitatea de Arte din Târgu-Mureș,  specializarea Actorie, clasa lect.univ.drd Monica Horga Ristea, promoția 2014. (Vom specifica pentru fiecare concurent la ce universitate și sub îndrumarea cui, a beneficiat de studii pentru profesia de actor!)

A încercat un exercițiu pe textul ales “Nfounga” al cărui autor nu îl nominalizează. Își dorea să comunice, bănuim, stări, informații sau situații diverse. Ilustrarea era modestă în inventivitate cu toate că purta un costum ciudat în alb și negru. Pentru “Proba obligatorie” a ales “I want you” – The Beatles și în limba română insista pe replica – “Te vreau provocator …”, dar nu reușea să comunice totuși ce vrea, iubire, sex sau prăjitura pe care o mânca în final, fără poftă.

MARIA TEODORA FILIP – Universitatea “I.L.Caragiale, specializarea Actorie, clasa prof.univ.dr. Florin Zamfirescu, promoția 2014.

“Un dada clown”, lipsit de precizarea autorului, era se pare folosit pentru apropierea de mișcarea “dada” pentru trecerea de la …  o fată năzuroasă la un clown. Părea un copil răzgâiat pe scenă care turuia cuvinte și reușea rar să le completeze cu fantezie prin mișcare și expresie. Pentru cele trei minute ale “Probei obligatorii” a apelat la un colaj, numit “Ești … unde?” după Romeo Fantastik – “Carolina”, Sweet Kiss – “Tu Alin, Alin, Alin” și Vama – “Scrisoare către Făt-Frumos”, un amalgam de replici montate în intenție “dada”. Încerca să sugereze dorințele, chiar și sexuale ale unei femei parcă afectate de beție.

Concurenta obține totuși, din partea juriului – Premiul pentru cea mai bună actriță.

ADRIAN LOGHIN - Universitatea “I.L.Caragiale, specializarea Actorie, clasa prof.univ.dr. Florin Zamfirescu, promoția 2014.

Recitalul său se pare că a avut în umbră și un regizor. A ales un fragment din spectacolul “Un Om”, inspirat și adaptat din poeziile lui Tristan Tzara și a încercat exagerat să dea mai multe fețe “omului” său. Debuta prin o penibilă relaționare cu membrii jurului, folosea cortine de lumină pentru a departaja intenții diverse, dar stilul său de interpretare părea desprins din canoanele obișnuite ale teatrului, mai ales ale celui de estradă. În “Part Of Your World” din musicalul “The Little Mermaid” nu reușea să dovedească originalitate.

Obține – Premiul publicului … desemnat în urma transmisiilor pe Internet ale Galei, cu un trafic de aproximativ două sute de urmăritori.

LIA SINCHEVICI - Universitatea “I.L.Caragiale, specializarea Actorie, clasa prof.univ.dr. Florin Zamfirescu, promoția 2014.

“WAT DaDa” era titlul recitalului pe un text lipsit de precizarea autorului; tânăra actriță apela inutil la proiecții pentru completarea interpretării sale în care demonstra însă, flexibilitate corporală și fantezie în unele momente. Remarcabilă a fost prezența sa la “Proba obligatorie” în care ilustra doar cu replica rostită din off, “Nu se poate” de Ioana Radu. Spre miezul nopții s-a remarcat în cadrul “Bonus HOP Shop”, cu un exercițiu în afara concursului, prin prezentarea unui cobowy caracterizat inventiv, doar prin expresie corporală și dansând excelent step.

SONIA DIVILE – Universitatea “Babeș - Bolyai” din Cluj Napoca. Secția Actorie, clasa conf.univ.dr. Miriam Cuibus, promoția 2015.

A prezentat “Trei virgulă șaișpe” (lipsă autorul), cu intenția de a comunica o temă de mare interes pentru tinerii actori – castingul. Căznit reda un posibil dialog cu o voce din off a administratorului unui casting. A fost unul din  numeroșii concurenți care au apelat la lavalieră ca să i se facă auzit glasul. Trecea superficial prin situațiile impuse de personajul nevăzut care îi dicta cerințele castingului. Abia spre final, interpretarea sa capta interesul prin nuanțarea stării personajului. În “Us” – Regina Spektor, purtând o perucă blonda și folosind stângaci un microfon de astă dată încerca să avertizeze fără forță spectatorii că “trăim într-o țară de hoți și este contagios”.

                        Secțiunea grup

“DADA VACANȚA!” – inspirat din “Steaua fără nume” de Mihail Sebastian într-o regie colectivă, în “spirit dada”, a vrut să șocheze, rezultatul fiind jalnic. Ca prefață au rostit fără rost câteva replici din piesa luată drept pretext, ca apoi să încerce un fel de pantomimă completată și prin chițcăieli în loc de cuvânt, se mânjeau și tăvăleau prin vopsea, ca în final să dea replica lămuritoare – “Modul nostru de a pleca în altă lume!” Spectatorii rătăciți pe Internet au apreciat însă, acest exercițiu de teatru neinspirat și au acordat Premiul poblicului.

Au căzut în plasa de a face un exercițiu chinuit de “dada” –AMALIA TOAXEN, promoția 2012 (Universitatea de Arte din Târgu Mureș, specializarea Actorie, clasa conf.univ.dr. Daniela Lemnaru), RAUL HOTCAȘ, promoția 2012 (Universitatea “Babeș - Bolyai” din Cluj Napoca, Secția Actorie, clasa conf.univ.dr. Miriam Cuibus), CORINA VIȘINESCU, promoția 2011 (Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, clasa prof.univ.dr.Marian Râlea și conf.univ.dr. George Ivașcu) și RADU TUDOSIE, promoția 2011 (Universitatea de Arte din Târgu Mureș, specializarea Actorie, clasa lect.univ.drd.Monica Horga Ristea). Din păcate, nu a reușit niciun membru al distribuției să se remarce în acest spectacol de grup, dar nici în cadrul “Probei obligatorii”, în cele trei minute rezervate interpretării unui text dintr-un cântec. Și-au dorit să dovedească fantezie, dar nu au reușit.

În “Forever young” – Mr. Hudson, a vrut Amelia Toaxen să se remarce venind cu o toacă și apoi încercând să atace tema castingului, fără convingere în expresii.

Raul Hotcaș a optat pentru “Enter the ninja” – Die Anthwoord într-un fel de compoziție ridicolă a unui ninja.

Corina Vișinescu s-a luptat cu textul din “Ain’t got no, i got life” și a învălmășit o serie de intenții pentru a ilustra cuvintele.

“Fear Of The Dark” – Iron Maiden l-a “inspirat” pe Radu Tudosie să vrea a fi un fel de … pirat cu frică de întuneric.

                         Bonus HOP Shop (episodul 1)

Concurenți și premianți ai ediției trecute, în final chiar și unii membrii ai juriului, se reuneau seara târziu după concurs în “Bonus …” pentru diverse exerciții de interpretare, majoritatea sub semnul “dada”.

Primul episod încerca o satiră la un posibil casting, având drept coordonator pe Alex Bogdan, prezentatorul întregii Gale.

 Tânărul actor Alex Bogdan este cunoscut și din diverse emisiuni tv precum “Cronica Cârcotașilor” și “Mondenii”, experiențe ce l-au împins spre o manieră aplicată interpretării diverselor personaje sau situații scenice. În aceiași manieră sub pretext “dada” însă, a punctat și prezentarea Galei. Prezentările degajau umor adeseori, numai că dezavantajau concurenții marcați de emoțiile firești unei competiții. 

9 septembrie

                  Secțiunea individual

 ALEXANDRU VOICU – Universitatea “I.L.Caragiale”, secția Actorie, clasa conf.univ.dr. Doru Ana, promoția 2015.

“un alt fel de-ism”, cum își intitula recitalul pe un text, firește fără indicarea autorului, se vroia a fi apropiat de mișcarea “dada” prin interpretare. Recitalul debuta cu un lung moment în care personajul purtând un nas de clown, încerca stingherit să se dezbrace în costum de baie. Când au intervenit replicile, multe în limbaj trivial, se înțelegea că ar fi un individ care închiria șezlonguri de plajă. Renunța pe parcurs la nasul de clown, la care apela din nou în final. Inventivitatea interpretului era …absentă. La “Proba obligatorie” a avut o parteneră pe post de mobilă și a încercat să folosească forțat tot felul de obiecte pentru ilustrarea textului lui Jaques Brel din “Ne me quitte pas”. Ambițios tânărul interpret a făcut parte și din distribuția spectacolului jenant  de la “Secțiunea grup” – “Whith a little help from my friends”, prezentat în ziua următoare a concursului. Este posibil ca în spatele său să se fi aflat un regizor total neinspirat care l-a dezavantajat.

EMILIA BADEA – Universitatea din Craiova, secția Actori, clasa asist.univ.drd. Adrian Andone, promoția 2014.

Se pare că nu a înțeles rostul a două probe în concurs și în ambele practica aceiași cale de manifestare. În “Trei”, bazat pe un text din volumul “Primele poeme” de Tristan Tzara își arăta fantezia târând un pește într-un fel de lesă pe care îl masacra spre final. Repeta monoton “Ce fel de femeie era Ofelia?(!)”, după citirea unui bilețel. A continuat același demers și în “Hai în rai – Ovidiu Liteanu. A înlocuit peștele și revolta, cu o posibilă suferință dramatică inspirată, tot de un bilețel.

ANA – MARIA POP - Universitatea “Babeș - Bolyai” din Cluj Napoca. Secția Actorie, clasa conf.univ.dr. Miriam Cuibus, promoția 2015.

A încercat să sugereze maniera “dada” prin tot felul de aspecte vizuale pentru “Istoria muzei mele, Dada” de Jerome Rothenberg. Manevra cartoane cu diverse chipuri, etc totul fiind o făcătură dictată poate de un coleg regizor din umbră. Pentru “Sweat” – Snoop Dogg, aplica aceiași metodă de artificii vizuale și reușea , ca și la proba obligatorie să rostească de neînțeles cuvintele. Concurenta a fost nominalizată însă, pentrul Premiul cea mai bună actriță.

ALINA PETRICĂ  – Universitatea “I.L.Caragiale”, secția Actorie, clasa conf.univ.dr. Doru Ana, promoția 2012.

A vrut să fie “Femeia Motan” pe un text fără specificarea autorului. Constructul recitalului era încărcat de efecte în defavoarea concurentei. A purtat “chipul” unui motan, s-a debarasat de el și chiar de elemente de costum, iar când a început recitarea patetică a textului, dominat de specificarea “sunt bărbat”, a uitat total de “dada”. Jocuri “dadaiste” neinspirate a aplicat și în cazul “Probei obligatorii” în “Ileană, Ileană” – Romica Puceanu.

RĂZVAN KREM ALEXE – Universitatea “I.L.Caragiale”, secția Actorie, clasa prof.univ.dr. Florin Zamfirescu, promoția 2011.

În “Manifestul DADA PENTRU (HIP) HOP”, conceput anonim firește, pornea interpretarea pe muzică cu mișcări agitate; când trecea la text se simțea dorința nuanțării potrivite cu mișcarea aplicată. La “Proba obligatorie” intenționa o compoziție ciudată pentru “Genie in a bottle” – Christina Aguilera. Șoptea însă, replica în defavoarea demersului cu sens al interpretării.

A fost nominalizat la Premiul pentru cel mai bun actor.

DANA MARINECI  – Universitatea “I.L.Caragiale”, secția Actorie, clasa conf.univ.dr. Doru Ana, promoția 2012.

A propus un text dificil, “Sonata sunetelor primordiale” de Kurt Schwitters, alcătuit numai din silabe și a reușit prin rostire  să se adapteze cu fantezie în expresie curentului “dada”. Textul amintea de “Poeme în limba spargă” de Nina Cassia. Lupta în forță cu nebunia jocului de silabe și reușea aseseori momente captivante, fără să apeleze la “artificii” de mișcare sau de costum. Și-a schimbat demersul interpretării la “Proba obligatorie” în “Amor estival” de Puiu Maximilian, cântec susținut la teatrul de revistă de Stela Popescu. Cu personalitate și umor relata o poveste estivală, fără exagerări vizuale.

 Prezentarea sa în concurs, concepută cu atenție pentru a își exploata inteligent  calitățile a fost recompensată cu Marele Premiu al Galei Tânărului Actor “HOP” și Premiul Vox Maris.

                           Secțiunea grup

“DIALOG CU POLICANDRU” de Grigore Cugler reunea în distribuție pe Cosmin Dominte și George Lepădatu, ambii de la Universitatea “I.L.Caragiale”, secția Actorie, clasa prof.univ.dr. Adrian Titieni, promoția 2013. Pe un text absurd, actorii încercau să aplice maniera “dada” cu intenții modeste însă. Într-un talmeș-balmeș vizual, rostirea replicilor când trecea rampa, când rămânea “șoptită” între cei doi parteneri. Spectacolul dezavantaja concurenții. Cosmin Dominte a concurat însă, și la “Secțiunea individual” din ziua următoare, reușind remarcarea.

“COPACUL” de Anca Ștefan, regia Alexandra Popescu, avea în distribuție pe Aron Alexandru Lucian (Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, secția Actorie, clasa prof.univ.dr. Miriam Cuibus, promoția 2012) și Gabriela Bădescu (Universitatea “I.L.Caragiale”, secția actorie, clasa prof.univ.dr.Florin Zamfirescu, promoția 2011). Textul trata simplist tema comunicării în cuplu, iar cei doi concurenți încercau să contureze tipologic desenul personajelor într-un spectacol lipsit de un proiect regizoral coerent.

Au susținut în cea de a doua zi a concursului și “Proba individuală” – Gabriela Bădescu, George Lepădatu și Aron Alexandru Lucian.

 În “Dă mamă cu biciu-n mine” – Gabi Luncă, a încercat exagerat să schițeze George Lepădatu, un băiat șmecher, cu bani, de etnie romă.

Gabriela Bădescu în “Maybe” – The Three Degres, dorea să imagineze relația unei femei cu un bărbat cuceritor, dar rostea afectat textul.

Aron Alexandru Lucian reușea să sugereze cu umor profilul unui șarlatan prin expresii diverse, chiar dacă uneori bolmojea textul din “Cry me a river” – Justin Timberlake. A fost nominalizat la Premiul pentru cel mai bun actor.

                        Bonus Hop Shop (episodul 2)

În afara concursului, unii concurenți au prezentat minirecitaluri, iar alții s-au prins în jocul cântărilor playback pentru dans și mimarea unor diverse stări. Unele momente erau amuzante, altele cu stângăcie susținute . Printre ei la acest “Bonus” cu pretenții de amuzament s-au aflat și unii premianți ai ediției trecute. Divertismentul de seară nu reușea să evidențieze pe nimeni, fiind parcă o improvizație a unor amatori de la o casă de cultură.

10 septembrie

                           Secțiunea individual

ALEXANDRU CONSTANTIN APOSTOL - Universitatea “I.L.Caragiale”, secția actorie, clasa prof.univ.dr.Florin Zamfirescu, promoția 2014.

Fără specificarea autorului, în ciuda regulamentului concursului era și “București – Constanța”, ce cuprindea însă, și unele precizări de apelare la Emil Brumaru și Tristan Tzara. Simplu, fără să întrebuințeze exagerări de mișcare și efecte derizorii, a relatat cu accente de umor povestea absurdă a șoferului aflat mereu pe ruta București – Constanța. Nu a convins totuși juriul, măcar pentru o nominalizare la un premiu pentru că nu dovedea fantezia dorită la un exercițiu “dada”! La “Proba obligatorie”, e drept, interpretarea concurentului pentru “Jailhouse Rook” – Elvis Presley era modestă.

SIMONA MAICAN – Universitatea “Babeș - Bolyai” din Cluj – Napoca, specializarea Actorie, clasa conf.dr. Miklos Bacs și lect.univ. Irina Wintze, promoția 2014.

“Singur, desigur” cu autorul nespecificat părea un colaj prin care se ataca ironic mișcarea “dada”, rostit cu inteligență de tânăra actriță. Stând dreaptă în scenă, reușea să capteze provocator atenția  publicului. Fără vulgaritate susținea pe telefonul mobil, un dialog cu substrat discret erotic în “Take me to church” – Hozier la “Proba obligatorie”.

 A fost manționată de juriu în cele trei nominalizări la Premiul pentru cea mai bună actriță.

COSMIN DOMINTE - Universitatea “I.L.Caragiale”, secția Actorie, clasa prof.univ.dr. Adrian Titieni, promoția 2013.

A ales “Vacanța la mare” de Theo Herghelegiu, fiind printre puținii concurenți care s-au ferit de tema “dada” și nu a apelat la microfon sau lavalieră pentru a se auzi ce rostește. Textul era ofertant prin povestea bărbatului care discută cu soția despre proiectul vacanței la mare, iar interpretul îi descifra sensurile nuanțat și cu fin umor. Reușea abil să speculeze trecerile la replicile personajului soției. În “Super femei” – Body & Soul, demonstra o altă fațetă a posibilităților sale prin tipologia aplicată personajului.

A obținut Premiul pentru prestanță și rostire scenică finanțat de Dorina Lazăr, directoarea Teatrului Odeon.

CORINA BORȘ - Universitatea “George Enescu” din Iași, secția Actorie, clasa prof.univ.dr. Emil Coșeru, promoția 2011.

Colaj după două melodii ale formației “Vama Veche” (“Vara asta am să mă îndrăgostesc” și “Vama Veche”), fragmente din “Jocul din Ialta” de Brian Friel și monologul Corinei din “Jocul de-a vacanța” de Mihail Sebastian (!), sunt precizările referitoare la textul ales de concurentă, un fel de ghiveci între cele două propuneri ale organizatorilor: “dada” și “Vacanța la mare”. Tânăra actriță și-a dorit să treacă prin diverse situații, a apelat la costumul de baie (ca și alte concurente), dar jocul său era exterior. În “Tăte șogorițele” – Angela Rusu cu microfonul în mână rostea tern cuvintele, vrânt să susțină intenția de parodie.

Spectatorii de pe Internet îi acordă Premiul publicului.

NICHOLAS CAȚIANIS – Universitatea “Hyperion”, secția Actorie, clasa prof.univ.dr. Eusebiu Ștefănescu și prof.asoc. Rodica Mandache, promoția 2014.

A încercat în “Trifoiul cu patru foi” după “Râs Nervos” de Christopher Durang și “Trifoiul cu patru foi” de Eugene Ionesco, un spectacol bogat în culoare, încărcat însă, de efecte derizorii, posibil a fi fost condus din umbră de un regizor. A pornit recitalul printr-o relație directă cu membrii juriului, a încercat apoi, să o amplifice și cu spectatorii, dar aluneca adeseori în vulgaritate. Dovedea însă, inovație în multe atitudini și umor în rostirea cu sens a unor replici. “Îmi place să mă plimb pe stradă” – Manuela Fedorca i-a inspirat un travesti în maniera teatrului de revistă.

A obținut Premiul pentru cel mai bun actor și Premiul “10 pentru film la TIF” inițiat la ediția precedentă a Galei de regizorul Tudor Giurgiu.

CRISTINA JUNCU – Universitatea “I.L.Caragiale”, secția Actorie, clasa conf.univ.dr.Doru Ana, promoția 2015.

Marcată de emoția concursului, încerca simplist folosirea continuă a telefonului mobil pentru comunicarea SF a unui posibil naufragiu într-o barcă, unui partener, având la bază textul “Barca se scufundă” de Shel Silverstein. Rostea cu pricepere frazele, dar fără strălucire. Cu umor timid creiona textul de la “Ghiță”, cântecul Cleopatrei Stratan. Calitățile sale dovedite în spectacole din teatrul independent și cel de stat s-au pierdut în competiția Galei.

                         Secțiunea grup

Cel de al patrulea spectacol ales de selecționeri pentru această secțiune care nu prea își are rostul în Gală, a fost “With a little help from my friends” de Maria Manolescu (fragment) în regia Irinei Crăița – Mândră cu Dani Achim, Rareș Andrici, Cătălina Bălălău și Alexandru Voicu. Tinerii actori s-au căznit să interpreteze personajele absurde dintr-un grup ciudat de prieteni. Apelul la prieteni pentru“ajutor” se transforma într-o tragere la sorți a celui care trebuia să îl ucidă. Spectacolul nu avea consistență și din cauza regiei neinspirate.

Cum Alexandru Voicu a concurat cu o zi înainte și la “Secțiunea individual”, amintim acum doar pe colegii din distribuție supuși și la “Proba obligatorie” din ultima zi a concursului.

DANI ACHIM - Universitatea “I.L.Caragiale”, secția actorie, clasa prof.univ.dr.Florin Zamfirescu, promoția 2014.

Un desen fragil de personaj a conceput pe textul din “Stay With Me” – Sam Smith, un îndrăgostit stângaci în comunicarea sentimentului către iubită.

RAREȘ ANDRICI - Universitatea “I.L.Caragiale”, secția Actorie, clasa prof.univ.dr. Adrian Titieni, promoția 2013.

A vrut să șocheze cu maneaua “Pe la spate”. Îmbrăcat în pastor, încerca să afle de la spectatoare un răspuns asupra preferinței erotice din maneaua aleasă! Momentul se putea înscrie în bogatul top al penibilului și vulgarității! 

CĂTĂLINA BĂLĂLĂU - Universitatea “I.L.Caragiale”, secția actorie, clasa prof.univ.dr.Florin Zamfirescu, promoția 2014.

A optat pentru … “Maneaua sfântă” – Vasile Oprea, pe care a colorat-o cu puțin umor.

Juriul i-a acordat Premiul special “Sică Alexandrescu”, bănuim și pentru prestația în costum de baie din spectacolul “With a little help from my friends”.

                    Bonus HOP SHOP (episodul 3)

A reunit unii concurenți și membrii din juriu în încercări de ilustrare a mișcării “dada”. Unele reușite mai ales din parte juriului, altele dizgrațioase. Din ultima categorie se poate aminti de pildă,  plimbarea pe scenă de un concurent a unui …  vibrator ca să își demonstreze fantezia! Concluzia finală a concurenților participanți la episodul trei de “Bonus”, aliniați pe scenă, era rostită în cor – “PROGRESĂM”! Cum “progresăm” nu prea s-a demonstrat!

Firește nu a lipsit din acest ultim “Bonus” playback-ul și tinerii s-au jucat de-a pantomima pe muzică, fiecare conform posibilităților personale.

Vineri 11 septembrie

Spectacol invitat - “Carpathian Garden” de Radu Iacoban cu Radu Iacoban și Tudor Aaron Istodor, în regia lui Radu Iacoban, ambii premianți în edițiile anterioare ale Galei. Spectacolul era selectat din repertoriul teatrului independent de la Godot Café, ca exemplu de ce presupune valoarea interpretării! Pornea cu intenție satirică la adresa informațiilor din jurnalele tv, ca să treacă la lungi monologuri, fie cu un preot, fie cu o vedetă din filmele pentru adulți care caută partenere. Bunele intenții de la început erau încropate în mocirla vulgarității. Păcat de acești tineri actori înzestrați cu reale calități demonstrate în o serie de alte spectacole, ajunși să servească “noul curent” al trivialității ce pătrunde insistent în teatrul independent.

Florin Feroiu, alături de câțiva participanți la “Atelierele” sale de dimineață, a prezentat rezultatul – “Dezgustibus Parade” , ce se pare că avea drept motto o replică mereu rostită - “vomă”. Dânsul, în rolul principal se căznea prin mișcare și expresii corporale, să se apropie de mișcarea “dada”, fără prea mare fantezie, mai mult târându-se pe scenă.

PE SCURT CÂTEVA CONCLUZII

         Un răspuns la întrebarea – “Ce scop a avut această ediție a Galei?”, titlul acestui jurnal, iscă și alte două întrebări adiacente. Prima ar fi – a vrut să fie un execițiu pedagogic cultural pentru libertatea de expresie a tinerilor actori? Sau – Gala este o competiție de afirmare a capacităților personale ce le dețin tinerii actori de care teatrele au strictă nevoie astăzi?

         Dacă scopul acestei ediții a fost în sine cel pedagogic, merită apreciată doar intenția. Învățământul nostru artistic suferă de numeroase hibe, “pregătește” superficial și lansează anual peste trei sute de absolvenți, în tot felul de universități cu dascăli “doctori”, dar exercițiile pe tema “dada” nu puteau suplini lipsurile din perioada școlarizării concurenților. “Dada” era mult mai potrivită tematic pentru un workshop cu regizorii, nu pentru tinerii actori care s-au documentat despre mișcarea pornită în 1916, de pe Internet. “Libertatea” de expresie solicitată de directorul artistic al Galei, s-a rezumat fie la exagerări forțate, banal înfăptuite scenic, fie la vestimentație sumară, iar “revolta” dadaiștilor s-au ferit să o exprime interacționând direct cu spectatorii. Au avut mulți și sfătuitori din umbră, care nu au dovedit inspirație. Au apelat chiar și la proiecții încropite. Rostirea cuvântului era bolmojită, nearticulată, chiar dacă majoritatea au folosit microfoane, dar fără rezultat convingător. Provocarea tematică prin mișcarea de muzeu cultural “dada” nu a servit însă, pedagogic concurenții pentru a îi determina să exploateze cu atenție studiul curentului și a le da frâu liber fanteziei.

         Ediția actuală nu a servit nici ideea de competiție pentru remarcarea tinerelor talente de către publicul alcătuit în principal din directori de teatru și regizori. Firește, Gala Tânărului Actor nu presupune participarea cu monologuri sau exerciții de improvizație concepute în timpul celor trei ani de studii la universitate. Recitalul fiecărui concurent devine în Gală “cartea sa de vizită” pentru capacitățile personale prin care trebuie să răspundă spre ce gen se îndreaptă, dramatic sau comic, iar la “Proba obligatorie” toți concurenții ar trebui să se confrunte pe același text, demonstrând inteligență și fantezie în abordarea lui. Proiectul Galei “Hop” pentru a sprijini tinerii poate lansa tematicile chiar după finalizarea ultimei ediții, pentru a da timp de gândire asupra lor celor care vor să participe la ediția următoare.

         Cu alte ocazii sau proiecte este posibil ca din cei 27 de concurenți de la actuala ediție, unii să își demonstreze personalitatea, dacă au și …  noroc! Ofertele actualului sistem al mișcării noastre teatrale sunt însă, destul de puține. Gala Tânărului Actor trebuie să rămână o mare șansă pentru tineri, cum a dovedit în celelalte ediții, unde din rândul participanților mulți sunt astăzi nume de frunte ale teatrului. Exercițiile pe o temă de muzeu, expirată precum “dada”, din păcate nu au servit pe concurenții ultimei ediții.

NETA (NEW EUROPEAN THEATRE ACTION) – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” (28 august – 4 septembrie)

ÎNTÂLNIRE CU TENDINȚE TEATRALE

        

A trecut un deceniu de la înființarea rețelei NETA cu sediul la Ljubljana (Slovenia), ce reunște 19 țări europene cu precădere din estul Europei și 68 de membri – teatre naționale, companii și festivaluri. Proiectul a fost structurat la inițiativa lui Branislav Micunovic, Blagoj Stefanovski și Ion Caramitru. Pe parcursul a zece ani, NETA a organizat numeroase manifestări și patru festivaluri proprii. Ediția actuală poate fi considerată unicat pentru că impune Teatrul Național “I.L.Caragiale” după renovarea sa totală, în circuitul internațional drept un important Centru Cultural European și pentru că se preocupă în special de mișcarea teatrală din țările balcanice.

Trei selecționeri – Blagoja Stefanovski (președintele NETA și directorul artistic al Teatrului Mic de Dramă din Bitola – Macedonia), Damir Domitrovic (secretar general NETA și directorul Festivalului Internațional de Teatru ExPonto din Ljubljana – Slovenia) și George Banu (teatrolog, Președinte de onoare al AICT, profesor la Sorbona, Paris) au configurat repertoriul ediției actualului festival NETA cu dorința evidentă de a prezenta noi tendințe estetice ivite în mișcarea teatrală din țările balcanice, în teatrele frământate de căutări în anii tranziției postcomuniste. Selecția a oferit 13 spectacole găzduite în diverse săli ale Naționalului bucureștean, iar lor s-au alăturat mese rotunde pe teme actuale ale dramaturgiei și expresiei teatrale, cât și discuții după fiecare reprezentație.

În urma vizionării doar a unei părți din spectacolele selectate, deoarece în paralel cu NETA se desfășura totuși, un eveniment cultural internațional de marcă – Festivalul “George Enescu”, prezentăm pe scurt un jurnal de comentarii.

“VISUL UNEI NOPȚI DE VARĂ” – Teatrul de Stat de Muzică și Dramă “Vaso Abashidze” din Tbilisi, GEORGIA.

În finalul reprezentației cu această piesă de Shakespeare (!), Oberon/Tezeu se împușcă fiind nefericit în urma vrăjilor lui Puck/Filostrat care o fac pe iubita sa Titania/Hipolita să prefere erotic un măgăruș din pădure, domeniul autorității celor doi. Finalul introduce și un Sonet de Shakespeare, moralizator, rostit special în limba engleză. Programul de sală nu specifica dacă vom urmări o adaptare după Shakespeare și din păcate, traducerea proiectată era de necitit nici în română, nici în engleză.

Răsplătit cu numeroase distincții pentru creațiile sale din Georgia și chiar din afara granițelor țării sale, regizorul David Doiashvili propune un spectacol original ca imagine teatrală, fiind și autorul decorului, folosind “motive” ale acțiunii din “Visul unei nopți de vară”. “Adaptarea” încurcatei acțiuni a piesei, vizualiza intenția tematică a conceptului regizoral de a demonstra nebunia sexuală a realității unei societăți atipice, bântuită de coșmaruri erotice. Din mai multe panouri negre, flexibile, regizorul alcătuia decorul, pe care îl mișca mereu ingenios. Imaginea se completa prin patru scaune pe rotile cu elemente semnificative pentru intențiile tematice ale regiei. De la o scenă la alta, spectatorul putea fi surprins de transformările imaginii teatrale și luminii, de puzderia de efecte, dar … momentele rămâneau exerciții ingenioase în sine. Spectacolul aduna numeroase modalități de expresie, de la acrobație, dans, desene, proiecții și ajungea până la … ruleta rusească. Ilustrația sonoră insistent combina motive muzicale de la Chopin și Aznavour cu al său “Formidable”, până la tunete zgomotos exagerate. În tot acest amalgam de intenții teatrale, actorii propuneau diverse personaje apropiate de păpușile mecanice și reușeau meritoriu adaptarea la viziunea regizorală. Momentele conflictuale dintre tinerii îndrăgostiți erau remarcabil interpretate.

Tendința estetică a conceptului regizoral pornit forțat de la “motive” dramatice din piesa lui Shakespeare prin care se dorea un atac moralizator la coșmarul erotic al mileniului trei, rămâne discutabilă. Originalitatea regizorului suferea de un aspect esențial pentru credibilitatea actului teatral, transmiterea emoției.

“Visul unei nopți de vară” se poate încadra în zona experimentelor care îmbină fără coerență mai multe stiluri de expresie teatrală și uită de piesa de la care a pornit.

“NOROC, NOSFERATU!” – coproducție NETA, Teatrul Național Sloven Nova Gorica, Teatrul de Tineret Ljubjana și  Societatea culturală B-51 (Ex Ponto), SLOVENIA (premieră absolută)

Un spectacol cu totul special tematic, greu de întâlnit în repertoriile curente ale teatrelor din lume, cu toate că propunea dezbaterii o problemă universal valabilă, cea a familiilor cărora  soarta le-a dat un copil cu sindromul Dravet. Scriitorul Andrej E. Skubic, distins pentru activitatea sa de prozator cu numeroase premii, propune pentru teatru o poveste inspirată din viața personală; el are o fetiță cu sindromul Dravet pe care a reușit să o facă a depăși stadiul periculos al bolii. Textul său este impresionant conceput pe două planuri. În centru se află cazul familiei Petric, disperată de boala fiicei Vida care va și muri din cauza sindromului de care suferă; relațiile părinților și ale Videi sunt în profunzime analizate de dramaturg. Cel de al doilea plan arată cazul unei crime cu alte personaje, dar care aveau esența celor din tragedia familiei Petric.

Regizoarea Simona Semenic realizează un spectacol de teatru epic, speculând cu finețe jocul actorilor. Reușeau în câteva scene Arna Hadzialjevic (Vida) și Blaz Valic (Ales Petric) să taie respirația publicului prin sincera trăire a situațiilor dramatice. “Noroc. Nosferatu!” poate fi considerat o noutate pentru substanța dramaturgiei, un îndemn că teatru trebuie să se apropie și de astfel de tematici speciale.

         “MEDEEA, MAMA MEA” – Teatrul – Laborator “Sfumato” din Sofia, BULGARIA

         Ivan Dobcev și Ștefan Ivanov sunt autorii unui text de teatru epic, alcătuit din o sumedenie de monologuri în care se relatează situațiile disperate prin care trec după căderea comunismului, oamenii săraci. Textul atacă o multitudine de aspecte nevralgice ale prezentului, pornind de la minoritatea romă până la abandonarea copiilor și traumele tinerelor femei care caută să cunoască dragostea. Scrierea, dar și viziunea regizorală semnată de Ivan Dobcev și Margarita Mladenova, sugerau tendințe spre suprarealism. Începutul reprezentației indica trei bărbați care pentru bani acceptă să doneze sânge și sunt în căutarea mamelor care i-au abandonat când erau prunci; în spatele lor se află trei femei cu prunci în brațe. Se rostesc monologuri și între cele două “echipe” apare un dialog muzical cu motive din folclorul țigănesc. Urmează visul unui donator și intervenția unui personaj desprins din … Dostoievski! În acest amalgam tematic se punctează și o palidă trimitere spre Medeea lui Euripide, ca pretext al celor părăsiți de mame. Textul părea un scenariu radiofonic în care se relatează situații diverse din realitate, desprinse din ziare. Conflictul dramatic era absent, ca și avertismentul de vinovăție către societatea actuală în care se petrec destăinuirile tragice ale celor șase personaje. Viziunea regizorală apela la unele efecte teatrale ce aminteau de suprarealism, dar ritmul reprezentației era static. Actorii adaptați la cerințele regiei, completau monologurile prin cântece, susținute ireproșabil.

         “Medeea, mama mea” poate fi considerat un experiment teatral, cu efecte vizuale simpliste, pe o tematică exagerat stufoasă.

        

“CONFUZII” – coproducție Festivalul Eurokaz & Academia de Artă Dramatică & Domino din Zagreb, CROAȚIA

Regizorul croat Branko Brezovec poate vrând să servească titlul “Confuzii” a creat un spectacol total confuz și plictisitor , chiar dacă dura doar o oră și douăzeci de minute.

Regizorul a dramatizat romanul “Rătăcirile elevului Torless” al scriitorului austriac Robert Musil, rezultatul fiind un text de teatru narativ prin construct dramatic. Caietul festivalului specifica în dreptul acestui spectacol că publicul va asista la întâmplarea dintr-o școală militară austriacă, unde elevul Torless își surprinde un coleg furând. Torless hotărește ca alături de colegii prieteni să pedepsească hoțul, fără ajutorul autorităților din școala militară. Spectatorul asista însă, la o adevărată demență derulată pe scenă de câțiva tineri reținuți parcă într-un ospiciu, obsedați fiind sexual. Regizorul, autor și al decorului, declanșează nebunia pe mai multe planuri, elementele principale de decor fiind tablele negre din clasele de studiu, manevrate drept obiecte principale pentru a defini mai multe spații de joc. În centrul sălii de spectacol, a mai plasat la început, și o platformă flexibilă care încărca inutil imaginea teatrală generală petrecută în mai multe planuri ale spațiului de joc. Evident, totul se completa prin proiecții pe diverse ecrane. Regizorul completa atmosfera generală de nebunie și prin juxtapunerea proiecțiilor cu acțiuni diferite față de cele din spațiul scenic. După ce personajele își arătau insistent trupul gol fără motivare prin situații conflictuale, spre mijlocul reprezentației se îmbogățea viziunea regizorală prin mimarea unei scene din … opera “Siegfried” de Wagner! Scena era completată cu imagini video de sex masculin și feminin în prim plan, în diverse acțiuni, firește pe muzica lui Wagner, ilustrată pe scenă de celebrul cuplu al operei. Acest amalgam stupid de modalități pentru ilustrarea dramatizării, cu greu era susținut de actorii care turuiau replica, manevrau panourile, se dezbrăcau și apoi se îmbrăcau, ca să se dezbrace din nou.

Ce a vrut oare să transmită acest spectacol finalizat printr-o proiecție pe ecranul central cu un drum de cale ferată filmat din diverse unghiuri? Confuzie totală în numele revoluționării teatrului! Spectacolul a convins selecționerii de “valoarea” sa, dar nu și publicul.

“CUVÂNTUL TATĂ” – creație colectivă, Teatrul Koreja din Lecce, ITALIA

Întâlnirea a șase tinere din zone diferite – trei din Italia și câte una din Polonia, Bulgaria și Macedonia, le face pe fiecare să își destăinuie problemele personale. În prim plan sunt destăinuiri subiective privind relațiile fiecăreia cu tatăl, iar în planul secund apar cele privind viața socială cu precădere a celor născute  în lagărul comunist, modest relatate. Textul Gabrielei Vacis înșiruia o seria de monologuri. Cele șase tinere actrițe erau însă, remarcabile prin trăirea sinceră a evocărilor. Ele au fost selecționate pentru acest spectacol în timpul uni seminar pentru Europa Centrală și de Est, organizat de Teatrul din Koreja.

Regia purta semnătura autoarei textului care colora reprezentația cu muzică și dans, cât și cu insistente jocuri cu o mulțime de peturi mari care alcătuiau la început un zid. Acest zid va fi doborât ca zidul Berlinului! Scenografia purta semnătura Robertei Tarasco. Regia, ca și textul, aminteau de exercițiile din primii ani de studiu la universitățile de teatru, de improvizații. Actrițele sugerau credibil tipologiile care le reveneau a fi interpretate și prin rostirea replicii în italiană, bulgară, poloneză și macedoneană. Spectacolul atrăgea prin distribuția ireproșabilă, dar suferea de hibele textului și fragilitatea conceptului regizoral.

“UN DILAS OBIȘNUIT” – Teatrul Național din Muntenegru, Podgorica, MUNTENEGRU

Dramaturgul Radmila Vojvodic care a și regiza piesa sa, prezenta fragmente din viața eroului iugoslav Milovan Djilas, personalitate cunoscută, autor al unor cărți de concept politic și social, comunist în credință, aflat însă, în luptă cu atitudinile lui Tito. Textul se putea integra teatrului document. Dar din nou, proiecția nefuncțională a traducerii replicii, îndepărta publicul de perceperea acestei relatări deosebite pentru înțelegerea istoriei moderne. Spectacolul capta totuși, interesul publicului prin admirabilul concept regizoral și o distribuție cu actori de marcă.

Scenografia – decor (Hans Georg Schafer) și costumele (Leo Kulas) – bogată în accente de imagine subtil plasate cu sens pentru a sublinia etapele destinului lui Dilas, construia remarcabil atmosfera solicitată de evocarea istoriei, și sprijinea atragerea emoțională pentru a urmări măcar vizual povestea eroului, chiar dacă înțelegerea replicii era viciată de proiecța traducerii. Accentele muzicale din “Internaționala”, tratate în tonalități diferite, îmbogățeau latura conflictuală a evocării. Distribuția reunea numeroși actori care sugerau cu forță dramatică personajele. Excelent trăia Tihomir Stanic suferințele lui Dilas cel neînțeles de puterea politică, personaj istoric controversat.

“Un Dilas obișnuit” rămâne unul din puținele spectacole din NETA care dezvolta inventiv o tematică de interes pentru țările balcanice, expusă teatral cu inspirație.

“NOAPTEA LUI HELVER” – Teatrul Academic de Dramă “V.F. Komissarjevskia” din Sankt Petersburg, RUSIA

Polonezul Ingmar Vilkvis propune o piesă în două personaje pe un subiect special – handicapul fizic și mental, cu trimitere spre fenomenul social al grupărilor extremiste. Este povestea dintr-un orășel provincial din anii ’30 a unei femei care ia în custodie pe Helver, un handicapat devenit adult, dar cu minte de copil. Își dorește să fie soldat, se joacă cu soldăței de plumb, dar este urmărit de cei de afară, revoltați pe handicapul său. Într-un lung monolog, femeia destăinuie și viața personală tragică pe care a avut-o prin distrugerea familiei.

Această piesă cu o tematică specială a fost condusă cu abilitate de actorul și regizorul rus Aleksandr Bargman, personalitate a vieții artistice, pe linia realistă stanislavskiană. O adevărată lecție de actorie oferea Oksana Bazilevici în rolul nefericitei femei, obligată la un gest tragic în final. Actrița dezvolta excelent  personajul pe două planuri – relația directă cu Helver și cel interior, chinuit de judecarea destinului ei. Denis Pianov rezolva la nuanță partitura foarte dificilă a lui Helver, maturul cu suflet de copil, exploatând și substratul ascuns al unui astfel de personaj, conform cerințelor inspirate ale regiei.

“Noaptea lui Helver” s-a înscris printre spectacolele de înaltă clasă actoricească, bogat în multiple sensuri privind omul și societatea.

“LUNGUL DRUM AL ZILEI CĂTRE NOAPTE” – Teatrul Național din Tirana, ALBANIA

Această piesă fiind printre ultimele scrieri ale lui Eugene O’Neill, are o tentă autobiografică și continuă analiza vieții de familie cu sens psihologic, căt și problema conflictului dintre generații.

Spiro Duni, multipremiat în țara sa și-a început cariera ca actor, devenind apoi și regizor. În acest spectacol practică un stil vetust de regie. Aliniază actorii la față de scenă, îi așează pe scaune, ignoră specularea tensiunii relațiilor dintre personaje și lasă interpreții să recite exterior textul încărcat în sensuri și stări conflictuale. Regizorul aplică și o ilustrație sonoră, muzicală prin  care repetă aceleași accente melodice.

Spectacolul era lipsit de inventivitate și nu își găsea un rost în selecția configurată pentru demonstrarea noutății în mișcarea teatrală balcanică și prin apelarea la piese din patrimoniul universal.

“ELECTRA” după Sofocle – Teatrul Național din Skopje, MACEDONIA

         După urmărirea spectacolului, precizarea “DUPĂ SOFOCLE” nu face decât să ridice o sumedenie de întrebări și să aducă un punct negativ apreciatului regizor Andriy Zholdak.

         Regizorul ucrainean care s-a stabilit la Berlin, Andriy Zholdak practică și în “Electra” maniera sa de teatru gestual filmic și muzical. Într-un decor amplu (Andriy Zholdak și Lukas Noll), cu cel puțin cinci spații de joc și două importante ecrane așezate la înălțime scenei, aplică metoda sa. Textul este rezumat dor la un monolog în care Electra redă pe scurt ce va urma, dorința sa de a se răzbuna, de a ucide pe Aegist, amantul mamei sale Clytemnestra și pe aceasta care i-a ucis tatăl, pe Agamemnon; povestește pe scurt tragedia unei case regale. Pe parcursul reprezentației mai apar rar câteva replici, acțiunea fiind redată vizual prin numeroase sublinieri aduse în prim planuri de proiecțiile ce surprind aspecte din derularea stărilor petrecute pe scenă . O replică importantă a Electrei către fratele său Oreste ar fi că acesta se comportă ca o fetiță și nu vrea să o ajute la înfăptuirea răzbunării. Folosirea replicii devine un argument al conceptului regizoral pentru că pe tot parcursul reprezentației mai intervin Electra și Oreste în copilărie, ca două fetițe. În final, aceste copile, una dintre ele, o va împușca pe Clytemnestra. Fiind teatru gestual filmic, inovația regizorului se manifestă prin a proiecta pe ecran în prim planuri ce se întâmplă jos, în scenă, în special frământările Electrei care înlocuiesc replica în situațiile extreme prin care trece. Este o propunere apreciabilă, numai că zbuciumul eroinei e exprimat adeseori prin expresii “o relanti”, cu “încetinitorul”, luate ca efect de bază ilustrativ pentru un spectacol lipsit de replică și absența relațiilor solid marcate între personaje. Teatralitatea cu … “încetinitorul” duce la durata spectacolului de aproximativ patru ceasuri!!

         Trăirile stărilor de disperare ale Electrei se transformă adeseori în cadrul scenic, în crize de nebunie. Filmic, interpreta – Darya Rizova reușește să transmită uneori impresionant, esența stărilor Electrei în absența replicii. Din distribuție se remarca de asemenea, Zvezdana Angelovska în Clytemnestra care demonstra că deține știința sugerării prin expresie a stărilor interioare dictate de situații, în absența replicii. Restul distribuției se adapta sârguincios la ambalajul regizoral novator.

         Din prima scenă regizorul oferă cheia conceptului său. Scena se petrece în casa familiei … Euripide care va fi atacată și devastată de un grup de tineri în numele lozincii: “Tânăra generație vrea libertate!”. Ar putea fi un argument pentru viziunea regizorală care vrea să rupă vechile tipare, să dea frâu liber inovației. Ce urmează însă în reprezentație, amintește de îmbinarea unor tendințe estetice din trecut, cultivate de “dadaism” și “suprarealism”. Rezultatul acelor curente era teatrul fără emoție și logică elementară în acțiune. Apelarea la casa lui Euripide ar putea avea un palid argument. Electra este personajul prezent și la Euripide, și la Sofocle și la Eschil, sub diverse caracterizări. Amintim doar că la Eschil era plasată Electra în plan secund, Sofocle dezvoltă personajul ca luptător pentru datorie și dreptate, iar Euripide o privește ca o tânără inconștientă de gravitatea faptelor, ce trăiește exilată într-un fel de "colibă". Andriy Zholdak apelează de-a valma la "motive" din toate piesele celor trei antici. De pildă, Electra sa are un loc de refugiu într-o cușcă de câine ce poate înlocui și “coliba” lui Euripide. În numele originalității, regizorul îl înlocuiește pe Apolon (Apollo) zeul Soarelui, sfătuitor la antici al Electrei cu … Iisus! Acest Iisus îi va recomanda eroinei răzbunarea și va fi ucis de Clytemnestra! Regretăm dar precizarea regizorului “după Sofocle” nu își mai are nici un rost. Personajele se puteau numi X, Y, Z, cu nume inspirate de locuitori din diverse țări, Iisus putea fi înlocuit și de Budha sau de Mohamed în această viziune “dadaistă”. Povești despre crime și răzbunări sunt relatate zilnic în toate ziarele lumii. Nu era cazul să fie luată drept pretext Electra. Regizorul a vrut numai cazul Electra și a uitat total de motivele complex surprinse în piesele anticilor, vrând să rupă vechile tipare dramatice. Normal ar fi fost să scrie regizorul un scenariu inspirat de crime și răzbunări din actualitatea curentă a tinerei generații care vrea libertatea și nu îi înțelege regulile.

         În absența replicii, subiectul răzbunării și crimei, regizorul îl vizualizează apelând la un bombardament de simboluri. Ele apar și în expresiile gestuale ale Electrei, și în folosirea unor obiecte și în desenul costumelor atemporale, unde intervin uneori și coroanele regale, că Agamemnon a  fost rege! De exemplu, Electra va fi înveșmântată la început în negru, întâlnirea cu Iisus dezbrăcat ca pentru răstigniri, purtând numai un chilot alb cu un croi antic, o va face apoi pe eroină să poarte o rochie albă precum în copilărie, ca atunci când trece la fapte să fie îmbrăcată într-o fustă neagră și o bluză albă. Aspectele, firește, sunt cu trimiteri spre simboluri.

         Fiindcă tot absentează replica, drept argument al acțiunilor, va fi înlocuită de muzică. Toate momentele sunt marcate continuu de muzică și intervenții în diverse limbi ale unor cântece, cu rost poate de “songuri”, majoritate greu de raportat ca sens esențial la situații. Muzica “mobilează” și numeroasele pauze lungi în momente aflate în semi întuneric. Peste toate, în multe secvențe muzica era strident difuzată.

         Prima parte mai lungă a reprezentației insistă pe vizualizarea zbuciumului cu “încetinitorul” în expresia gestuală a eroinei, ca în cea de a doua parte ritmul să devină mai alert, să nu se mai insiste pe reproducerea filmică a stărilor Electrei, să se apropie mai mult de vizualizarea acțiunii propiu-zise. Înfăptuirea vizuală a crimelor, în primul rând cea a uciderii lui Agamemnon de Clytemnestra, păreau desprinse din filmele horror.

         După aproximativ patru ore de vizualizat scenariul crimelor, finalul cu împușcarea de către cele două fetițe a Clytemnestrei, nu sugerează nici o concluzie a demersului tematic regizoral. Rămâne confuză ca scop întreaga demonstrație teatrală de patru ceasuri.

         Reprezentația propunea spectatorilor să asiste la relatarea cu “încetinitorul” prin efecte surprinzătoare, a unor acte de răzbunare și crime. Asistau cei interesați de “noutatea teatrală” pentru că la spectacolul din finalul festivalului NETA, mulți au părăsit sala rând pe rând, încă din prima parte.

         Inovația stilistică a regizorului Andriy Zholdak putea să aibă forță de convingere și chiar coerență, dacă spectacolul dura maxim două ceasuri și purta ca nume, titlul “X”. “Erupția” propunerilor regizorale din acest spectacol deținător de premii, au dus la entuziasmul “analiștilor” fenomenului teatral. Au uitat însă, dânșii de Marele Public căruia i se adresează actul teatral și de menirea sa culturală, nu mai spunem emoțională și provocatoare de judecarea tematicii. De multe secole, teatrul trăiește prin text, personaje și conflicte motivate. Astfel de inovații cu pretenții estetice precum cele din “Electra” care distrug elementele ce stau la baza artei teatrale, aduc pe scenă o formă fără fond.

         “BUTOIUL CU PULBERE” – Teatrul Național “I.L.Caragiale, un spectacol excelent în regia novatoare a lui Felix Alexa, comentat pe acest blog la data premierei, a reprezentat în Festivalul NETA, ROMÂNIA.

         OBSERVAȚII GENERALE

         NETA devine un eveniment pentru cunoșterea evoluției mișcării teatrale din zona balcanică, având alături însă, și reprezentații din Rusia sau Italia. Cei trei selecționeri ai Festivalului citați la începutul comentării spectacolelor, se pare că au adoptat drept criteriu principal tendințele de noutate din estetica teatrală a țărilor care au ieșit din “coșmarul comunist al secolului XX”. Majoritatea reprezentațiilor selectate, demonstrau un început de drum în căutarea inovației teatrale libere, scutite de cenzura comunistă, la fel ca și în cazul României în primii ani de după evenimentele din ’89. Se făcea simțită dorința libertății de exprimare și mai puțin coerența gândului regizoral. Și acest Festival arăta că regia se află într-o criză. Unii regizori erau proveniți din actori, iar tinerii regizori absentau din selecție. Un principal criteriu al celor trei selecționeri se dovedea a fi și ... premiile realizatorilor – dramaturgi, regizori și actori, cu un palmares bogat în aprecieri mai ales în țările de unde activau sau realizaseră spectacolele.

         Impresia generală degajată de invitații prezenți la prima ediție a Festivalului NETA dedicat țărilor balcanice, era tendința de găsire a unor forme noi de expresie teatrală care să spulbere vechile tipare. Puțini au reușit să convingă însă, că au descoperit o cale credibilă de revoluționare a teatrului, că și-au consolidat un demers cultural inventiv.

         Lăsând deoparte cele două piese din patrimoniul dramaturgiei universale, selecția a urmărit și tema - “Dramaturgia din Balcani față în față cu o realitate controversată”, aspect comentat și într-o reușită masă rotundă, moderată de Doina Papp. Ajungem astfel și la organizarea Festivalului NETA. Sistemul proiecțiilor traducerii pieselor jucate în limbile balcanice, făceau greoaie perceperea textului de către public, fiind lamentabil. Era dificil de înțeles subiectul piesei și chiar, viziunea regizorală când replica rostită de actori nu beneficia de proiecția traducerii în română sau engleză. Proiecțiile pe un fundal negru pe latura de sus a scenei, cu un font de literă modest, deveneau de neînțeles, când în scenă se manevra puternic lumina care le anula.

         Un alt aspect discutabil al organizării rămâne și programarea Festivalului NETA în paralel cu desfășurarea Festivalului Internațional “George Enescu”, eveniment cultural de anvergură.

         Programul oferit în urma selecției și unele aspecte organizatorice, arătau că Festivalul NETA este la o primă ediție și în timp își va consolida personalitatea, având la dispoziție acum, drept gazdă și Centrul Cultural care a devenit în urma renovării, Teatrul Național “I.L.Caragiale”.