INTERIMATUL ȘI REZULTATELE SALE
Sus cortina! - se spune o dată cu venirea toamnei și startul unei noi stagiuni teatrale. Ce premiere vor lansa teatrele așteptăm cu interes. Aceste premiere sunt și rezultat al prestării serviciului de ”manager” dintr-un teatru.
Definiția rolului de ”manager” ar fi - persoană care se ocupă de problemele finanțării și organizării unei întreprinderi. Termenul a avut în trecut referire mai ales în zona sportului. Astăzi a fost preluat de diferite compartimente, inclusiv de teatre. Directorul unui teatru devine manager. Teatrul finanțat de stat nu beneficiază însă, de o legislație solidă și modernă pentru meniea sa de a servi cultural, emoțional, educativ, publicul de diverse categori sociale. ”Managerul” a devenit ... o persoană, mai rar o personalitate de valoare, un funcționar preferat de cei aflați la putere, de pricipalii săi finanțatori. Mai mult, ”managerul” în multe cazuri, mai ales în teatrele Capitalei, este ... ”interimar”. E schimbat cum bate vântul! Efectul se vede în ofera teatrelor care nu mai au un profil cultural abil conturat. Nu mai discutăm că această legislație ignoră teatrul independent care a prins rădăcini și prezintă unele spectacole de calitate culturală peste cea din teatrele de stat. În ciuda condițiilor grele de existență seresc admrabil și tendința inovației teatrale.
Puțini regizori consacrați pe care îi avem, alături de cei care caută calea consacrării, dicează repertoriile teatrelor. Ei aleg un teatru, îi prezintă managerului un proiect și colaoratorii săi (scenograf, compozitorul ilustrației muzicale și ... actori din alte teatre în distribuție), acesta le dă undă verde să îl pună în scenă și semnează retribuțiile financiare. Proiectul este doar al regizorului. Se ajunge astfel și la situații absurde. Figurează de pildă, variante cu ”O noapte furtunoasă” de Caragiale în repertoriul a trei teatre de stat din Capitală, plus unul independent! Teatrele nu mai au un secretariat literar care împreună cu managerul să contureze un repertoriu necesar profilului instituției, echipei de actori din colectiv și să propună regizorului o serie de texte originale sau clasice pentru montare. Legislația teatrelor permite un număr de actori angajați cu contract de muncă, dar nu toți apar în distribuiți și se apelează de către regizori la colaboratori. Salariile merg și la ce absenți din proiectele regizorilor! Cei consacrați mai servesc pentru câștig personal și o serie de spectacole independente sau seriale tv. Într-o astfel de legislație cu multe hibe, managerul devine un funcționar.
”Managerul interimar” din fișa de post rămâne doar cu atribuții financiare. Răvășește mulți bani pentru proiectul unor regizori consacrați. Nu mai judecă alături de colectivul artistic, necesitatea proiectului, cum poate servi profilul teatrului, actorii angajați cu contract și publicul său. Cum și teatrul caută inovație în expresie, aspect perfect normal în evoluția sa de secole, managerul acceptă totuși, orice formulă sub numele experimentului. Majoritatea sunt însă jalnice, nu au substanță culural emoțională. Spectacolele rezultate sunt refuzate repede de public. Nișa inovației teatrale rămâne strict necesară, dar trebuie să dețină atractivitate prin mesajul exprimat, motivare și coerență emoțională.
”Managerul” obligatoriu are menirea să studieze și categoriile de public căruia se adresează teatrul său prin oferta repertorială. Avem un anume public tradițional și unul tânăr pe care dorim să îl atragem și spre tearu. În rândul publicului tânăr se simte la noi cum crește analfabetismul funcțional. Aspect alarmant. ”Managerul interimar” îi servește, în majoritatea cazurilor, comedii derizorii, vulgare, cu efecte erotice sau închiriză sălile și pentru astfel de ”șușe”.
Teatrele din Capitală au în majoritate ”manageri interimari”. Instituțile naționale, cum e și Teatru Național ”I.L. Caragiale” se află în subordinea Ministerului culturii care coordonează numirea managerului și fondurile atribuite instituției. De trei ani de când Naționalul nu mai are un manager prin decesul marelui om de cultură Ion Caramitru, Naționalul trăiește în tot felul de interimate oferite de Ministerul culturii. Rezultatele se văd. Ajunge să își închirieze sălile pentru că din numeroasele sale premiere, puține rezistă la public sau sunt neglijate în pomovare. Celelalte teatre cu interimari manageri depind de Primăria Capitalei. ”Interimarii” se descurcă și ei cum pot. Majoritari sunt regizori stimați, dar mai puțin pricepuți la solicitarea de a fi managerii unui teatru. La Teatrul ”Bulandra” și chia la Teatrul ”Nottara”, s-a făcut simțită tendința priceperii ”managerului interimar” în oferta repertorială. Teatrul Odeon nu a mai avut forță prin interimarul său, să construiască noi proiecte diferite (a oferit într-o stagiune ... o singură premieră!), iar Teatrul Excelsior a căzut pe linia unor experimente discutabile în raport cu profilul instituției. Și exemplele pot continua. Nu interimarii sunt principalii vinovați, ci legislația politicienilor, majoritatea fiind analfabeți cultural. Ei nu merg la teatru, dar dau verdicte privind viața teatral culturală.
Legislația, plus ”managerii interimari” afectează astăzi mișcarea teatrală și căutările de inovație în domeniul cultural. Lupta pntru valoarea unui spectacol e sufocată, atât financiar, cât și de calitatea – text, regie, interpetare în proiecte lipsite de consistență cultural emoțională. Teatrul există de milenii prin această emoție transmisă Marelui Public indiferent cărui segment social aparține. Managerul e obligat să respecte această regulă când construiește repertoriul instituției pe care o conduce. În prezent, funcția majorității managerilor se rezumă la probleme financiare și amiciții cu regizorii. Trist! Teatrul a trecut mereu prin tot felul de situații dictate și de mediul politic. Amintim de pildă – cenzura, în prezent înlocuită de ... finanțare. A învins întodeauna și va învige pentru respectarea VALORII sale educațional culturale. Dar până atunci ... teatrele au ”manageri interimari” și o legislație învechită dictată de politicieni analfabeți cultural cu funcție dictată de interese particulare.
