FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU , EDIȚIA a 27-a PROLOG - “CEHOV / KORDONSKY”

  

UN “CADOU” PENTRU TINERII ACTORI – “LABORATORUL DE TEATRU”

S-a lansat cea de a 27-a ediție a Festivalului Național de Teatru (FNT) care va avea loc între 20 – 30 octombrie printr-un original și necesar proiect de importanță pentru tinerii actori – “Cehov / Kordonsky. Laborator de teatru”. Directorul artistic și selecționerul FNT, Marina Constantinescu este autorul acestei inițiative și ca la fiecare din ultimele ediții a venit cu o surpriză inspirată. A oferit acum, un cadou de preț pentru 27 de tineri actori prin întâlnirea cu Yuri Kordonsky o mare personalitate a lumii teatrale, actor, regizor și profesor la universități celebre din America unde este stabilit, “elev” al lui Lev Dodin, când activa la Sankt Petersburg. Yuri Kordonsky a realizat și la noi spectacole memorabile la teatre din Capitală și din țară. Sperăm că teatrele noastre îl vor mai găzdui și în următoarele stagiuni!

         Între 22 – 28 iulie s-a desfășurat acest “Laborator de teatru” realizat de FNT și Centrul de Cercetare și Creație Teatrală “Ion Sava”, la Teatrul Național “I.L.Caragiale” care a pus la dispoziție generos spații pentru activitatea solicitată de studiul operei lui Cehov. A fost un masterclass în care Yuri Kordonski în compania celor 27 de actori a îmbinat lucrul practic pe scene din “Pescărușul”, “Unchiul Vania” și “Livada de vișini” cu elemente de teorie teatrală. Pentru a fi liberi în discuții și interpretare, feriți de opiniile particulare ale asistenței, “Laboratorul” s-a derulat fără spectatori spre a da forță de inițiative celor 27 de actori, colegi de generație, absolvenți ai diverselor universități de artă. La final, s-a prezentat o scurtă întâlnire cu presa a celor 27 de tineri care au mulțumit lui Yuri Kordonsky pentru șansa unică de a avea prilejul cunoașterii “în direct” a unui pedagog și regizor de excepție.

         În discuțiile purtate cu câțiva dintre participanți, ei subliniau că profesorul i-a provocat să analizeze împreună personajele lui Cehov, “să scormonească” și să judece motivele atitudinilor în diverse situații conflictuale pe care le au ele. Nu le-a dat indicații că “așa trebuie interpretat X personaj”, cum fac unii regizori. A apropiat interpretarea personajelor de studierea textului și sufletul, gândul fiecărui actor. Toți erau entuziasmați de această rară “lecție de actorie”.

        

                      Tinerii actori sunt cunoscuți pentru roluri realizate pe scenele din Capitală sau din țară ale teatrelor instituționalizate sau independente ori din film. Despre mulți am scris cu bucurie pe blogul “Spectator”. ADA GALEȘ, ALEXANDRA SĂLCEANU, ALINA PETRICĂ, ANA BIANCA POPESCU, ANDREI RADU, AYLIN CADÎR, CIPRIAN NICULA, DAN RĂDULESCU, DENISA NICOLAE, EMILIA BEBU, EMILIAN OPREA, FLORENTINA ȚILEA, FLORIN CĂLBĂJOS, GABRIEL RĂUȚĂ, GEORGE ALBERT COSTEA, IOANA PREDESCU, IONUȚ TOADER, LARI GIORGESCU, LIVIU ROMANESCU, MARIA BACCI PASELLO, PAULA NICULIȚĂ, RADU IACOBAN, RAREȘ FLORIN STOICA, SILVANA NEGRUȚIU, SILVIU DEBU, ȘTEFAN LUPU, VLAD LOGIGAN sunt cei care au primit “cadou” participarea la “Laboratorul de teatru” cu minunatul Yuri Kordonski.

 “Prologul” FNT poate fi considerat un important și necesar sprijin pentru cizelarea personalității unor tinere talente, pentru gândirea profundă asupra rolurilor atribuite, aspect ce ar trebui să preocupe și pe doctorii profesori din universitățile de artă. “Piesa se remontează prin actori care fac vizibil ceea ce este abstract în text”, crede și un alt mare regizor și profesor, Radu Penciulescu pentru care ACTORUL rămâne elementul principal în expunerea scenică a unei viziuni regizorale.

P.S. Din discuțiile particulare avute cu unii participanți s-a desprins o întrebare: “Tinerii regizori nu merită și ei astfel de întâlniri cu mari regizori?”. Sunt strict necesare pentru că la universități, majoritatea, se “întâlnesc” numai cu doctori regizori care … nu s-au remarcat însă, prin nici un spectacol realizat pe scena vreunui teatru.

“MOLLY SWEENEY” – “UNTEATRU”

IMPRESIONANT EXERCIȚIU DE A PRIVI … LUMEA

        

Irlandezul Brian Friel aplică în “Molly Sweeney” formula teatrului epic și ia drept pretext cazul dramatic al unei femei lipsite de vedere din fragedă pruncie care ajunge să descifreze lumea reală în urma unei operații; astfel, dramaturgul reușește să avertizeze cât de diferită este privirea fiecăruia asupra lumii în care trăiește. Dezvoltă tematica prin monologurile a trei personaje – Molly, soțul ei Frank și doctorul Rice. Fiecare personaj relatează în monologuri, date din biografie prin care sugerează de fapt, modul personal, cum privește și activează în lume. Piesa îmbină iscusit două planuri, cazul concret al lui Molly cu cel al comentariilor modului fiecăruia de a percepe realitatea.

         Tânăra regizoare Sânziana Stoican aplică textului regula teatrului intimist și oferă un spectacol emoționant, bogat în sugestii. Regizoarea ocolește abil orice efect teatral, nu încarcă vizual reprezentația și se bazează pe forța creatoare a celor trei actori aleși în distribuție. Relatările despre istoria lui Molly se vor derula într-un décor foarte simplu alcătuit inspirat de Valentin Vârlan din nouă scaune așezate în trei rânduri și un fundal gri. În momentele cheie actorii vor folosi cele trei planuri paralele ale scaunelor și fundalul, dar nu pentru obișnuitele proiecți. Scurtele deplasări și colorarea cu vopsea care curge a fundalului spre final, produc schimbării de ritm în relatarea drumului lui Molly din universul său aparent colorat, în cel concret al realului la care nu se poate adapta. Sânziana Stoican conduce admirabil creșterea tensiunii dramatice a confruntării universului intimist în care a trăit Molly cu cel al oamenilor din imediata sa apropiere.

        

Molly, Frank și Rice sunt personaje solid construite de dramaturg care vor relata prin monologuri, povestea vieții lor, fără să intre în relație între ele. Rolurile sunt ofertante pentru actori, dar și  dificile. Mihaela Trofimov (Molly), Constantin Cojocatr (Rice) și Liviu Pintileasa (Frank) reușesc să impresioneze prin transpunerea în personaje, să țină cu respirația tăiată publicul. Mihaela Trofimov realizează o adevărată performanță ca stând mereu pe un scaun să sugereze trăirea a numeroase stări prin care a trecut Molly de-a lungul vieții. De la evocarea copilăriei cu sensibilitate, când își imagina culorile și forma florilor, până la momentele când operată distinge realitatea, actrița dezvăluie cum Molly se confruntă cu noutatea imaginii pe care o acceptă și apoi, o refuză spre final. Este minunat modul în care Mihaela Trofimov transmite la nuanță bucuriile și tristețiile lui Molly prin urmărirea substanței fiecărui cuvânt rostit. Pentru interpretarea de excepție a acestui personaj, actrița a fost nominalizată la Premiile UNITER.

Senzațional este Constantin Cojocaru în rolul doctorului Rice, cel cu o familie destrămată, cu ambiții profesionale în încercarea de a îi reda vederea lui Molly. Frământările singurătății lui Rice, dorința de a își demonstra măestria profesională colegilor, dar și neînțelegerea că oferta de a privi cu adevărat lumea o vor deteriora psihic pe Molly sunt credibil trăite de Constantin Cojocaru, un mare actor activ și în teatrul independent. Remarcabil este modul în care actorul păstrază expresia chipului după fiecare monolog, când partenerii își rostesc evocările lor.

În soțul șomer Frank cel mereu cu inițiative în care eșuează, Liviu Pintileasa este admirabil. Acest actor deține știința de a pătrunde în interiorul fiecărui personaj pe care îl interpretează, iar în Frank subtil evidențiază sensibilitatea față de situația soției, dar și revolta eșecurilor întâlnite. Cei trei actori conduși de regizoare cu atenție, înfăptuiesc roluri ce nu se pot uita cu ușurință în acest spectacol experimental de teatru al sufletului.

         “Molly Sweeney” rămâne un reușit spectacol special de teatru intimist, despre universul uman și modul fiecăruia de a îl privi.

“ÎNGRIJITORUL” – “UNTEATRU”

CE VREA SĂ COMUNICE ACEST SPECTACOL?

         Este la mare modă tendința ca unii regizorii să “adapteze” piesele unor dramaturgi consacrați. Adeseori, le spulberă sensurile și nici măcar nu specifică pe afiș ambiția dânșilor de a fi mai presus de autor. Un nou exemplu, oferă acum și Radu Iacoban cu piesa lui Harold Pinter “Îngrijitorul”.

       

  Laureat al Premiului Nobel pentru literatură, englezul Harold Pinter – prozator și dramaturg, rămâne o mare personalitate a secolului trecut. Stilul său în dramaturgie a fost considerat a fi apropiat de cel al lui Samuel Beckett. “Îngrijitorul” scrisă în 1960 este una din piesele începutului în dramaturgie. Harold Pinter era preocupat de o temă foarte actuală și în zilele noastre, condiția umană și disperarea oamenilor de căutare a unui drum în viață cu imposibilitatea aflării sale. Mai târziu, în alte piese, s-a apropiat tematic și de teatrul politic. “Îngrijitorul” are drept bază tematică, lipsa comunicării între cei aflați pe drumul căutărilor unui rost. În preambulul piesei, Harold Pinter specifică pe larg descrierea cadrului unde se va desfășura povestea celor trei personaje – frații Aston și Mick la care vine să se adăpostească bătrânul Davies. Indicațiile dramaturgului arată că locuința fraților încărcată de obiecte diferite aruncate deobicei în stradă, este o casă părăsită, ocupată de cei de la periferia societății. Mick vrea să o transforme într-un apartament elegant, fratele său Aston își dorește însă, să construiască un adăpost, iar cel venit la ei, bătrânul Davies are și el un ideal, să ajungă în locul unde și-a lăsat … “identitatea”. Dialogul dintre cei trei este aparent banal, ascunde însă în substrat disperarea stărilor interioare ale unor oameni cu destine frânte și imposibilitatea lor de a își afla un echilibru în viață.

         Radu Iacoban, o personalitate a tinerei generații, afirmat ca actor, regizor și dramaturg, alege “Îngrijitorul” și ambiționează să îi descopere noi sensuri tematice. Din păcate, nu reușește prin “adaptarea” sa decât să facă de neînțeles demersul piesei. O replică rostită spre final despre trecutul lui Aston că ar fi bolnav psihic pentru că mama ar fi semnat pentru o intervenție pe creier în copilărie, devine centrul viziunii regizorale. De la această replică ar porni “adaptarea” lui Radu Iacoban, iar tema ar vrea să arate cum părinții pot distruge drumul în viață al copiilor. Cei doi frați, Mick și Aston sunt tratați de regizor drept bolnavi mental, iar bătrânul Davies devine un boschetar în căutarea unui adăpost și a valizei personale.

       

Decorul propus de Ana Ularu în spiritul viziunii regizorale, încarcă exagerat spațiul de joc restrâns de la “Unteatru”, cu o sumedenie de obiecte uzate, dar specifice unei camere pentru bebeluși – două pătuțe, un cărucior, hăinuțe agățate, jucării, etc. Cadrul pentru povestea dramaturgului se transformă astfel într-o casă de nebuni din care Aston pleacă uneori cu căruciorul la plimbare, dar de fapt, să mai găsească la gunoi niște obiecte. O lozincă de pe fundalul spațiului de joc, greu de descifrat din cauza peretelui – decor, ar conține și cuvântul “Mutter”, mamă în limba germană. Acest cadru scenografic indică absurd, o casă de nebuni și distruge substratul dramatic al piesei .

         Apropierea dramaturgulul englez de stilul teatrului absurd are însă, consistență dramatică în substratul tematic referitor la comunicarea dintre oameni și dorința lor pentru înfăptuirea unui vis. Regizorul Radu Iacoban tratează superficial formula scrierii apropiată de stilul absurdulu pe care îl supralicitează teatral. Precizările descriptive ale locuinței celor doi frați făcute de dramaturg cu un scop clar pentru susținerea tematicii piesei, sunt transformate de scenografie și regie pentru a indica o casă a unor obsedați de copilăria tristă avută cândva, ajunși nebuni. Trecutul care bântuie viața fiecărui personaj, dar e sporadic amintit, Radu Iacoban îl ignoră și alege doar o replică referitoare la mama fraților, devenită suportul viziunii sale regizorale și distruge astfel, intențiile tematice ale piesei.

         Executanți perfecți ai “adaptării” regizorale sunt tinerii actori Liviu Pintileasa (Davies), Andrei Seușan (Aston) și Ionuț Grama (Mick). Davies nu mai este un bătrân decăzut aflat la sfârșit de viață, ci un boschetar matur cu forță în dorința căutării “identității”, interpretat remarcabil de Liviu Pintileasa. Actorul punctează tristețile unui om refuzat de societate, cum sugerează și piesa. O astfel de prezentare a personajului nu își mai află însă, motivare pentru acceptul refugiului în preajma unor demenți care se manifestă ca niște copilași. Andrei Seușan coerent caracterizează un Aston trist, plin de bunăvoință pentru Davies și nu un bolnav psihic cum îl vrea regizorul care îl pune să plimbe un cărucior și să doarmă într-un pătuț de copil cu o jucărie de pluș în brațe. Aston al său pare un om trist și normal care își dorește un adăpost, dar e pus în situații teatrale aberante și absurde de regie. Ionuț Grama este obligat să își investească talentul în construirea lui Mick cu un comportaent de nebun, cu izbucniri isterice. Mick trece la prima apariție prin scenă cu o mască albă pe față, la indicația regizorului, poartă un costum zdrențuros cândva elegant și își dorește transformarea locuinței într-un apartament frumos, dar … mai e dependent de biberon și are prieten un ursuleț de pluș, că așa îl vede regizorul. Păcat de calitățile acestor actori, puși să dea viață scenică unui concept regizoral absurd și penibil.

         “Îngrijitorul” rămâne un eșec al personalității complexe pe care o deține Radu Iacoban și “reușește” acum să anuleze valoarea unui dramaturg precum Harold Pinter.

         

“EINE KLEINE NACHTMUSIK” – “UNTEATRU”

ÎNTÂLNIRE CU UN ARTIST TOTAL ȘI MAESTRUL SĂU

        

La fel ca vara trecută, UNTEATRU a serbat acum, șapte ani de la înființarea sa de către apreciații regizori Andrei și Andreea Grosu. În mișcarea teatrului independent și nu numai, UNTEATRU a reușit să se impună prin spectacole de valoare și și-a consolidat o personalitate originală. Între 19 și 23 iulie s-au desfășurat “ZILELE UNTEATRU” cu un program bogat în spectacole, concerte cu formații apreciate, expoziții și firește, discuții cu creatorii. Din reușitul program al acestui teatru independent prețuit de public și critici, am prezentat comentarii despre premierele “EINE KLEINE NACHTMUSIK”, “ÎNGRIJITORUL” și spectacolul din 2016, “MOLLY SWEENEY”.

       

     Meșterul vrăjitor Gigi Căciuleanu prezintă un nou spectacol de excepție de “teatru coregrafic”. Coproducție “Unteatru” și Fundația Art Production & Gigi Căciuleanu Romania Dance Company, Kult Studio și JTI, este un one man show cu specialul actor al Naționalului bucureștean, Lari Giorgescu, conceput de meșterul Căciuleanu prin arta îmbinării cuvântului, muzicii cu limbajul corpului. Textului creat de meșter se alătură un fragment din scenariul original de comedia dell’arte aparținând lui Mozart și este dedicat Artistului și zbaterilor sale cu personajele întâlnite, judecate în intimitatea sa. Destăinuirile Artistului care își privește ca în oglindă efortul creator interior prin replica gândului său dublată de un colaj din muzica nemuritorului Mozart sunt completate firește de expresii corporale. Cuvântul se susține și sensurile prind viață prin mișcare și dans, totul înfăptuit cu dăruire, trăirea interioară puternică de Lari Giorgescu, un actor total.

         Începutul reprezentației prin intrarea pe o laterală a scenei a actorului care se privește într-o oglindă discret plasată, lansează convenția și tema recitalului – în singurătate creatorul își va judeca personajele. Spectacolul este o metaforă activă subliniată și prin scenografia lui Vladimir Turturică. O piramidă cu un cub în interior realizate din țevi de aluminiu, simbolic vor fi capcana singurătății artistului, scena primind culoare și printr-un covor roșu al succesului și prin intervenția unor “obiecte”- costume și pantofi din arhiva rolurilor creatorului. Vladimir Turturică servește admirabil prin scenografie conceptul meșterului Căciuleanu.

         Lari Giorgescu sugerează excelent, dialogul Artistului cu personajele întâlnite. Actorul gândește la nuanță și substrat replica rostită pe care o acompaniază uimitor prin limbajul trupului în mișcare. Personajul său Artistul amintește de desenul “omului Renașterii” crucificat prin vibrațiile trupului prin care ilustrează cuvântul și muzica. Lari Giorgescu nu dansează, “vorbește” gestual prin fibra corpului. În fiecare moment, imaginea generală a reprezentației, completată și prin light desingn-ul lui Dragoș Mărgineanu, transmite emoție, provoacă la judecarea simbolurilor ilustrate de interpret.

         “Eine Kleine Nachtmusik” este un on man show cum rar se poate întâlni, de rafinament cultural, datorat unor creatori de excepție. Acest “teatru coregrafic” inventat de Gigi Căciuleanu demonstrează pe deplin, cum limbajul corporal poate spori valoarea cuvântului.