“JURNALUL LUI ROBINSON CRUSOE” – TEATRUL ODEON

APLAUZE PENTRU ACTORI, DAR …

         Șaptesprezece actori alcătuiesc distribuția așa-zisului musical “Jurnalul lui Robinson Crusoe” după “Insula” de Gellu Naum, și cântă, dansează, manevrează panourile unui decor costisitor, timp de o oră și un sfert. Efortul lor considerabil, din păcate, are drept rezultat, un spectacol anost.

      

   Precizarea că reprezentația este “DUPĂ” Gellu Naum și nici “după” povestirea lui Daniel Defoe, nu are nici un rost. Spectacolul se putea numi și “Jurnalul lui X sau Y” pentru că povestea lui Robinson Crusoe, celebrul personaj, luat drept motiv de Gellu Naum pentru “Insula”, nu mai există ca tematică.  Poet, prozator, dramaturg, Gellu Naum rămâne un nume de valoare al patrimoniului nostru cultural și nu numai al său. A scris cu inspirație în stilul curentulu suprarealist, fiind alăturată personalitatea sa lui Andre Breton. Opera lui Gellu Naum preocupă  creatorii de teatru. Sunt prezente în repertoriile unor teatre scrierile sale, fie “N(AUM)” – un spectacol remarcabil pe un colaj din textele sale, fie “Insula” în diverse montări sau textele devin motivul unor concerte pentru Ada Milea.

         În “Insula” esența tematică este singurătatea tratată în spiritul curentului suprarealist. Robinson naufragiază pe o insulă pustie, dar …  plină de vietăți, de oameni ciudați. Rămâne însă, măcinat de singurătate, iar cauzele provocatoare singurătii le povestește într-un jurnal. “Adaptarea” piesei e un rezumat încâlcit al acțiunii. Robinson se îndrăgostește de Sirena, descoperă în Mary pe mama sa, etc. Povestea “naufragiului” sentimental al lui Robinson, compusă poetic și rafinat filosofic de Gellu Naum, se anulează. “Insula” în regia lui Mihai Măniuțiu devine un “jurnal” al acțiunii dintr-o telenovelă. Substratul personajelor din lumea fantasmelor nu mai funcționează în “adaptare” și în conceptul teatral. Consistența scrierii lui Gellu Naum, luată drept pretext pentru un musical “după Insula”, dispare.

         Mihai Măniuțiu concepe viziunea regizorală având drept bază scenografia și muzica, dorite a fi spectaculoase. Nu sunt. Decorul lui Adrian Damian e confuz în raportat cu acțiunea și lipsit de funcționalitate. Ajuns în sală, publicul e primit de imaginea cenușie, proiectată pe o “cortină” circulară din panouri, cu o căpriță pe un mute stâncos. Se vrea sugerarea insulei unde naufragiază Robinson, dar “cortina” se transformă, în panourile sale bolborăsește apă, imaginea trimite parcă spre un acvariu în care se întrevăd oameni. “Cortina” se va despărți în două ca să arate o scenă cu un imens fundal alb și circular un podium. Actorii vor manevra “cortina”, iar când nu sunt implicați în acțiune, vor sta pe podium ca spectatori. La “jocul” panourilor fără rost se apelează mereu. Acest decor complicat, nu reușește să sugereze prin nimic, lumea singuraticului Robinson.

Dă senzația că refugiul eroului este … un club de fițe, cu persoane îmbrăcate uniform, amintind ca stil de rockeri. Andrada Chiriac realizează aceste costume “uniformă” din “pardesie” sau veste lungi cu broderii și aplicații sclipitoare, din material negru amintind de piele, blugi la modă găuriți și tricouri negre. Costumele sunt în sine spectaculoase, dar aceste “uniforme” nu au legătură cu piesa lui Gellu Naum și nici cu “adaptarea” devenită subiect de telenovelă. Decorul și costumele vor să servească o vizualizare modernă, dar sunt lipsite de linia logică solicitată de un posibil musical.

         Din 1997 când fost actriță Ada Milea a lansat primul album “Aberații sonore”, a început impunerea prin compoziții apropiate ca gen de folk și prin ilustrația muzicală a numeroase spectacole. Ironia, sensibilitatea caracterizează compozițiile sale. În timp însă, creațiile muzicale s-au manierizat în aplicarea pe diverse texte. Gellu Naum o preocupă pe Ada Milea din 2003 când propune albumul “Apolodor” și numeroase concerte. Și “Insula” a devenit pretext pentru un concert, iar acum, Ada Milea vrea să dezvolte compoziția pentru un musical. Demersul nu îi reușește. Musicalul este un gen special, de mare succes la public, prin spectacole muzical teatrale, nu concerte și servește în amânunt un subiect, fie dramatic, fie comic. Partitura muzicală a Adei Milea pentru “Jurnalul lui Robinson Crousoe”, uniformă melodic, nu servește subiectul și tematica. Prin linia muzicală simplistă și “cântecele” în maniera recitativelor este neglijată esența situațiilor conflictuale. “Cântecele” devin recitative prin intonație și ritm, declamații acompaniate muzical ca în concerte.

        

În acest context fără rezonanță în raport cu tematica “scenariului”, oferit de scenografie și muzică, cei șaptesprezece actori distribuiți în personaje transformate schematic, cântă vocal, cântă la diferite instrumente, schimbă decorul și dansează! Andrea Gavriliu conduce mișcarea ansamblului și coregrafia spre dansuri ce amintesc de hip hop și rapperi. Remarcabil execută toți interpreții solicitările regiei, muzicii, scenografiei și coregrafiei. În ansamblu și când se detașează prin monologuri, sunt senzaționali, numai că punctul important de a prezenta și personaje în relații și conflicte, nu se poate înfăptui  în această viziune regizorală haotic concepută. Mihai Smarandache în Robinson se dovedește stăpân pe chitară și în ciuda haosului din preajma personajului, încearcă să îl îmbogățească; acordă accente de sensibilitate aparte interpretării, relațiile le completează prin expresii de uimire în cunoașterea unei lumi care îi e străină prin comportament. Punctează cu fine nuanțe comice aparițiile lui Vineri, Marius Damian. Sirena de care se va îndrăgosti Robinson, este interpretată de Paula Niculiță care îi imprimă farmecul personal ca imagine generală. Greul reprezentației îi revine Antoanetei Zaharia în Mary cea mereu activă în acțiune. Personajul e confuz caracterizat în”scenariul” după “Insula”, dar actrița cu energie interioară îl creionează admirabil. Ghidul acțiunii, dar și rolul unui Canibal, revin lui Dimitrii Bogomaz. Excelent relaționează actorul cu publicul în calitate de Ghid, cântă și subliniază ironic situațiile.

Ionuț Khivu este Piratul Pierre, Cezar Antal – Canibalul instrumetist, Marius Stănescu – Mabolo, regele canibalilor, Anda Saltelechi, Ruxandra Maniu – Papagalii Coco, Oana Ștefănescu, Diana Gheorghian, Meda Victor, Constantin Cojocaru – Bunicile agresive, Ioan Batinaș - Randolph, Relu Poalelungi - Canibal / Beduin, Alex Neagu – Tobe; cei distribuiți sunt personalități, unele afirmate în roluri importante din alte reprezentații, fac acum figurație în ansamblu sau se detașează în mici monologuri ori prin scurte dialoguri, toți cântă, dansează, se agită în “uniformele” de rockeri. Dar … specificarea numelor personajelor care le revin, nu are însă nicio legătură cu interpretarea scenică dictată de regie. Numele de papagali, canibali, beduini etc aparțin piesei lui Gellu Naum și sunt spulberate de acest așa zis musical. Viziunea regizorală nu a impus actorilor să prezinte personaje, să speculeze relațiile dintre ele.

 Unii regizori de prestigiu, aplică în numele originalității acest “stil” pentru a realiza spectacole de grup, de ansamblu, în care ignoră construcția de personaje. Este la modă acest “stil”, un exemplu fiind și “Jurnalul” lui Mihai Măniuțiu. Publicul răsplătește cu aplauzele cuvenite pe actorii din distribuție care demonstrează că dețin calități deosebite muzicale și de dansatori. Acești actori pot străluci în roluri importante într-un musical adevărat. În “Jurnalul lui Robinson Crusoe”, realizatorii spectacolului i-au transformat în marionete. 

         “Jurnalul lui Robinson Crusoe” poate amuza pentru o oră și cinsprezece minute pe spectatorii care frecventează cluburi, dar spectacolul nu are consistență emoțională și nu servește tematica lui Gellu Naum devenit pretext, ca și Shakespeare în alte tratări regizorale. De ce oare nu scriu acești regizori texte pentru dorințele lor de a “reînnoi” imaginea teatrală?!    

“MAGIC NAȚIONAL” – TEATRUL NAȚIONAL ‘I.L.CARAGIALE” (Sala Mare)

MUZICA ȘI CUVÂNTUL, ÎMBINATE STRĂLUCIT

        

         Teatrul Național “I.L.Caragiale” și-a încheiat stagiunea cu spectacolul-concert “Magic Național”, un eveniment cultural prin îmbinarea strălucită a muzicii cu poezia, prin reunirea artelor pentru a transmite sensibilă emoție Marelui Public. Prin ”Magic Național”, în sfârșit Sala Mare beneficiază de un spectacol cuceritor de aplauze meritate pe deplin!

         În urmă cu mai mulți ani, Ion Caramitru iniția în compania lui Jonny Răducanu, un spectacol original în care poezia era recitată în compania muzicii. Cu timpul, stilul personal de alăturarea recitării poeziei, muzicii, a fost dezvoltat de meșterul Ion Caramitru.  Propune acum, “Magic Național” un amplu spectacol-concert fermecător.

         Vizual reprezentația este “îmbrăcată” în inspirate proiecții video pe fundalul scenei mari. Imaginile proiectate “acompaniază” sensurile muzicii, cântecelor – multe desprinse din epoca interbelică din București, altele sunt adaptate sugestiv versurilor. Spre a integra publicul în atmosfera evocărilor unor “bijuterii” muzicale din trecut, în unele scene, proiecțiile se extind și pe tavanul sălii mari. Spectacolul oferă și descoperirea de către public a calităților speciale deținute de mai tineri și chiar, foarte tineri actori, capabili să cânte sau să danseze, nu numai să interpreteze diverse personaje. Este o preocupare constantă a directorului Naționalului bucureștean, sprijinirea și popularizarea tinerilor.

        

Coloana vertrebală a reprezentației este EMY DRĂGOI un virtuoz al acordeonului alături de formația sa Pro’ect & Jazz Hot Club Romania. Susțin un concert de neuitat, propun o călătorie prin universul muzical special, rămas în istoria genului cu numeroase compoziții. Emy Drăgoi a reunit în jurul său câte doi acordeoniști și chitariști, profesioniști rafinați, alături de Lucian Maxim, un percuționist de excepție. În concertul său, intervin și momentele “Muzică în familie”, cu două foarte tinere violonceliste care promit a fi în viitor personalități ale arcușuui. Emy Drăgoi însă, se dovedește  nu numai un stăpân al acordeonului, ci și … un actor desăvârșit. Relaționează cu fiecare actor care recită sau cântă, devine partenerul său prin implicarea și înfrățirea muzicii cu sensurile cuvintelor.

        

Din nou, ION CARAMITRU este un adevărat vrăjitor al versului poetic. Este artistul unicat pentru că descoperă în fiecare vers un univers bogat în sensuri și sentimente. Reamintește în reprezentație versuri de Ana Blandiana și Nichita Stănescu, iar interpretarea sa taie respirația spectatorilor. În patrimoniul nostru artistic, Ion Caramitru este singura personalitate care slujește poezia, îi dă viață cu știința unui magician. Când rostește versuri transmite emoție, poezia prinde viață cu dublu sens, cel al poetului și cel al “purtătorului de cuvânt” al autorului, interpretarea sa  îi dezvăluie profunzimea, substratul.

        

De meșterul interpretării versului, nu au fost mai prejos nici colegii care l-au însoțit în acest pelerinaj miraculos prin lumea artelor, cântând, dansând sau amintind de Caragiale. De pildă, Lary Giorgescu este uimitor cum dă viață cuvintelor lui Caragiale care anunțau “criză teribilă, monșer!”; ilustra fiecare cuvânt prin expresii cu țintă ironică. Reprezentația oferă și cunoașterea unui alt chip al actorului Marius Manole care investește sensibilitate și când cântă sau recită pe muzică, dialoghează cu sunetul muzicii dat de acordeon sau de pianul mânuit de colega sa Medeea Marinescu. Actrița cunoscută și ca interpretă a pianului, a surprins și prin interpretarea vocală a unor melodii, publicul descoperindu-i astfel, alte noi calități. Eduard Adam cu roluri multe la activ, a iscat aplauze dansând step ireproșabil, cu accente ironice în dialogul muzical. Flexibilitatea corporală a actorului Istvan Teglas este cunoscută din alte spectacole, de astă dată însă, excelent a demonstrat cum fiecare mișcare a trupului poate comunica o stare de spirit, un gând interior.

         Emilian Mârnea, Petre Ancuța și Florin Călbăjos s-au remarcat la o ediție trecută a Galei Tânărului Actor “Hop”, au compus apoi spectacolul de excepție “ActOrchestra” în cadrul proiectului “9G” și de curând s-au dovedit senzaționali în “Angajare de clovn” pe scena Naționalului bucureștean. Acești tineri înzestrați și cu calități muzicale au evoluat strălucit în diverse spectacole, iar acum în “Magic Național” sunt “sarea și piperul” în momentele prezentate cu fantezie și umor.

         O altă tânără actriță, Aylin Cadîr surprinde prin interpretarea unor cântece cu farmec, în compania lui Emy Drăgoi. Colaboratoare în concerte a artistului acordeonist, Anca Sigărtău a cucerit aplauze meritate pe deplin în potpuriul cu melodii celebre, susținut admirabil de cea care cândva juca în memorabilul spectacol “Unchiul Vanea” de la Teatrul “Bulandra” în regia lui Yuri Kordonsky.

         “Magic Național” este o reprezentație unicat în peisajul teatral care uimește prin măestria îmbinării muzicii cu cuvântul și mișcarea corporală, o încântare pentru orice spectator.

P.S. “Magic Național” prin actorii prezenți pe scenă, altfel decât de obicei, ridică întrebarea când la Sala Mare, ei și alți colegi vor juca într-un musical?!

Amintim că în 2o14, la Festivalul Național de Teatru, tineri actori mânuiți de Răzvan Mazilu, au prezentat ireproșabil musicalul “West Side Story”. Mulți din acești tineri din distribuție, activează acum, fie la Naționalul bucureștean, fie în alte teatre. Spectacolul … a murit însă, după trei sau patru reprezentații pentru că din lipsă de fonduri nici un teatru nu a putut găzdui “West Side Story”.

Talente se dovedește că avem pentru acest dificil și pretențios gen iubit însă, de public – musicalul, dar … bani nu sunt pentru o astfel de producție costisitoare. Banii se duc … pe gârla așa ziselor proiecte culturale finanțate de edilii societății noastre, manevrați de interesele colorate ale politichiei.

“PE LACUL AURIU” – TEATRUL “BULANDRA” (Sala “TOMA CARAGIU”)

UN SUCCES CERT, CADOU MARELUI PUBLIC

         Teatrul “Bulandra” și-a încheiat stagiunea cu un spectacol încântător, o comedie cu fin umor și sensibilă poezie de la care orice spectator va pleca bucuros că a uitat de necazurile zilnice. Piesa “Pe lacul auriu” din 1978 când a avut loc premiera pe Broadway, îi aduce autorului american Ernest Thompson celebritatea și este jucată cu mult succes în diverse distribuții. Dramaturgul, scenaristul și actorul Ernest Thompson obține și premiul Oscar pentru adaptarea cinematografică a piesei, iar o serie de actori de renume au interpretat personajele solid construite de el. Chiar dacă au trecut niște ani de când a fost scrisă, piesa rămâne mereu actuală, apropiată sufletului prin tematica sa - familia și bătrânețea.

         “Pe lacul auriu” ajunge și la noi în traducerea regretaților Radu Beligan și Liviu Dorneanu și în regia unui creator de valoare al “teatrului adevărat”, Dinu Cernescu. Regizorul întodeauna a servit cu credință conceptul că un spectacol trăiește în fața publicului în primul rând prin actori și își alege cu pricepere distribuția. Oferă acum prilej prețuirii pentru interpretarea admirabilă a unor roluri consistente ca ofertă, actorilor – Virgil Ogășanu, Valeria Ogășanu, Ana Ioana Macaria, Lucian Ifrim și tânărului student încă la actorie, Alin Potop.       

VIRGIL OGĂȘANU (Tom), VALERIA OGĂȘANU (Kate)
 și ALIN POTOP (Billy)

Piesa pare simplă, dar nu simplistă prin conflicte și prezintă un cuplu – Tom și Kate, retras după cinzeci de ani de căsnicie în singurătatea naturii, în preajma unui “lac auriu” și relația cu singura lor fiică, Claudia. Aflată în pragul unui mariaj, Claudia îi vizitează alături de Bill care are un copil, pe adolescentul Billy dintr-o căsnicie anterioară. Conflictul dintre generații funcționează și în familia cuplului, Tom și Kate. În povestea acestei familii, construită cu suspans de dramaturg, se poate regăsi oricine, indiferent de vârsta sa. Acțiunea se derulează prin replici savuroase, încărcate de ironie, dar și de poezie, dictate de situații surprinzătoare.

         Spectacolul beneficiază și de imaginea atractiv creată de cunoscuta scenografă, Maria Miu. Decorul indică terasa din preajma “lacului auriu”, decorată cu obiectele necesare unor numeroase sugestii motivate de situații. Costumele "îmbracă" personajele pe specificul tipologiei fiecăruia. Scenografia funcțională a Mariei Miu dă reprezentației atmosfera dorită de viziunea regizorală, riguros aplicată piesei de Dinu Cernescu fără a apela la efecte derizorii. Regizorul conduce atent relațiile dintre personaje și concepe teatral credibil fiecare situație, cu accente provocatoare de suspans. Ilustrația muzicală datorată lui Vasile Manta, sporește tensiunea acțiunii, atenționează asupra comicului unor momente.

        

VIRGIL OGĂȘANU (Tom)
și VALERIA OGĂȘANU (Kate)

Pilonii subiectului sunt Tom și Kate, personaje cu temperamente diferite, dar care de cinci decenii conviețuiesc armonios împreună, sunt o familie nelipsită însă, și de conflicte. Virgil Ogășanu care în orice rol provoacă aplauze, este acum, sclipitor în Tom cel care își aniversează optzeci de ani și comentează ironic situațiile din jur. Tom este doar aparent morăcănos pentru că actorul cu har dezvăluie substratul fiecărei replici rostite de profesorul cu experiență de viață și cunoaștere a tinerilor. Umorul, dar și sensibilitatea în situații în care inima suferindă îi joacă feste lui Tom, sunt îmbinate cu finețe de interpret. Virgil Ogășanu realizează un rol de neuitat în Tom. Partenera de o viață a lui Tom, este Kate, o pictoriță, o femeie dăruită celor din preajmă, motor activ al relațiilor de familie pe care dragostea le leagă. Valeria Ogășanu prezintă admirabil portretul lui Kate cea energică și cu un suflet sensibil, dornică să își împace soțul care și-a dorit un băiat, cu fiica lor Claudia. Actrița trăiește nuanțat, diferențiat, situațiile în care este implicată mereu Kate și subliniază că dragostea nu are vârstă. Dansul cuplului, de pildă, este un moment savuros prin modul în care Virgil Ogășanu și Valeria Ogășanu se transpun în personaje, cu umorul celor pentru care viața înseamnă bucurie.

        

ALIN POTOP (Billy), ANA IOANA MACARIA (Claudia)
și LUCIAN IFRIM (Bill)

Ana Ioana Macaria reușește să prezinte remarcabil personajul Claudiei, fiica aflată în căutarea dragostei care are în caracterizare calități, dar și defecte ale părinților. E distantă în relația cu tatăl, prețuiește soliditatea cuplului părinților și își dorește un partener sincer în dragoste. Bill cel timid o va cere în căsătorie. Lucian Ifrim interpretează fermecător, cu umor, pe neîndemânaticul Bill. Încercările de apropiere față de cuplul bătrânilor cu suflet tânăr, sunt momente minunat susținute relațional de actor.

         Să interpretezi un rol în compania unor actori de anvergură este dificil pentru un tânăr la început de carieră. Alin Potop trece cu succes acest examen și este excelent în puștiul Billy cel revoltat că este nevoit să rămână cu Tom și Kate. În relațiile cu cei doi, cât și în manifestările preferințelor sale muzicale, dar și în schimbarea de comportament, Alin Potop reușește să prezinte comic și credibil fiecare intervenție a lui Billy. Tânărul student în anul trei la actorie, Alin Potop se prezintă ca un actor de viitor de care regizorii trebuie să țină cont.

         “Pe lacul auriu” este spectacolul așteptat de publicul sătul de mizeria din jur a realității, o reprezentația amuzantă și emoționantă despre noi și familiile noastre. Teatrul “Bulandra” va înregistra și prin acest spectacol de “teatru adevărat” din zona comediei, un număr record de reprezentații. 

“BAL MASCAT” – OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI

UN SPECTACOL PE LINIE TRADIȚIONALĂ

         Cum stagiunea se află la un pas de a trage cortina pentru vacanța de vară, a venit rândul comentariilor restante la multe spectacole, unele mediocre.

         Se știe că muzica este limbajul universal care transmite emoție prin temele abordate. Spectacolele de operă aparțin genului muzical în care intervine și libretul, povestea “tradusă” prin muzică. Am preferat întodeauna să ascult “Bal mascat” de Giuseppe Verdi pentru că libretul lui Antonio Somma nu convinge pentru un spectacol credibil. Opera “Bal mascat” este o creație de maturitate a compozitorului, lansată cu dificultăți în 1859, după ce obțiunse celebritate cu “Rigoletto”, “Traviata” și “Trubadurul”. Giuseppe Verdi cucerește și prin această operă firește, prin linia melodică în care funcționează un leitmotiv sensibil pentru a evidenția o poveste de dragoste.

Singurul libret al dramaturgului Antonio Somma este o adaptare după piesa “Gustave III sau Bal mascat” scrisă de Eugene Scribe în stilul melodramatic, romanțios al epocii și inspirat dintr-un fapt real, uciderea regelui Suediei la un bal. Când Verdi a compus această operă pe libretul lui Antonio Somma, are loc și un atentat împotriva lui Napoleon al III-lea, iar autoritățile intervin cu cenzura, nemulțumite de subiect. Compozitorul are necazuri, premiera se amână și până la urmă, libretul este modificat și regele devine contele Riccardo, guvernatorul englez din Boston. Povestea lui este tragică pentru că după mulți ani iubește în continuare pe Amalia care s-a căsătorit cu prietenul său, nobilul Renato și are un copil. În același timp al reîntâlnirii celor doi îndrăgostiți, societatea e frământată de problemele politice ale dominației engleze în America de Nord și are loc asasinarea guvernatorului. Giuseppe Verdi servește cu măestrie tema iubirii unor destine frânte de imposibilitatea unirii prin dragoste. Superba sa compoziție este aplicată însă, unui libret fragil despre dragoste și se ignoră contextul răzvrătirii împotriva dictaturii puterii asupra societății. Dirijorul Marcello Mottadelli, în prezent coordonator artistic muzical al Operei Naționale București, oferă o admirabilă interpretare a compoziției lui Verdi. Conduce cu măestrie orchestra cu atenție sporită pentru evidențierea sensibilă a leitmotivului permanent dedicat iubirii.

         Regizorul german Grischa Asagaroff aplică spectacolului, stilul convenției tradiționale, dar într-un decor original, marcat de simboluri. Scenograful italian Luigi Perego marchează prin imaginile din fundal sublinierea dramatismului situațiilor. Un ceas imens, simbol al destinului sau ochiul magic al vrăjitoarelor, desene ale fundalului, sunt creatoare de atmosferă. Luigi Perego prin costume, plasează acțiunea în anii ’30, dar ele definesc simplist tipologia personajelor. În scena balului, scenograful impune masca dublă de bărbat-femeie pentru fiecare personaj, însă costumele ansamblului sunt uniforme, sclipitoare strident. Coregrafia lui Renato Zanella, coordonatorul artistic al baletului Operei, pune însă, în valoare reușit intenția scenografului ca personajele de la bal, să aibă o dublă față. Un merit deosebit al imaginii generale a reprezentației îl are italianul Gigi Saccomandi prin manevrarea sugestivă a luminii în scenă. Regizorul Grischa Asagaroff în stilul convenției clasice conduce interpreții în prim-planul scenei, atenți mereu la dirijor, relațiile dintre personaje fiind lăsate în plan secund. Regizorul urmărește a fi puse în valoare calitățile vocale și mai puțin, posibilitățile de interpretare expresivă scenic a personajelor.

         Distribuția reunește nume importante pe italianul Dario Di Vietri (Riccardo), Andrea Dankova din Slovacia (Amalia) cărora se alătură Lucian Petrean (debut în Renato), Liliana Mattei Ciucă (Ulrica), Ramona Păun (debut în Oscar), Filip Panait (Tom), Iustinian Zeta (debut în Samuel), Radu Ion (debut în Silvano), Ciprian Pahonea (debut în Primul judecător) și Constantin Negru (servitorul Amaliei). Toți cântăreții au demonstrat calității vocale. Din această distribuție condusă pe drumul cunoscut al interpretării “clasice”, au reușit totuși, să se detașeze și ca actori-cântăreți, debutanții Lucian Petrean în Renato și Ramona Păun în Oscar. Fiecare contura teatral personajul, se implica în relații, trăia interior stările dictate prin muzică și replică.

         Corul Operei s-a achitat, ca de obicei, excelent de atribuțiile sale, chiar dacă imaginea sa era uniform compusă teatral de regizor,  în raport cu tensiunea situațiilor.

         “Bal mascat” rămâne un spectacol reușit în stilul tradițional în care nu se depășește convenția clasică. Servește muzical încântător compoziția lui Giuseppe Verdi, dar nu îmbogățește teatral miezul dramatic al acțiunii și conflictelor.