AMFITEATRU – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE”

EVENIMENT MAJOR – INAUGURAREA UNEI EXCELENTE SĂLI DE SPECTACOL

         TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE poate fi considerat de acum, un adevărat CENTRU CULTURAL de nivel european; deține următoarele săli de spectacol – Sala MARE, Sala STUDIO, Sala PICTURĂ, Sala MICĂ, Sala ATELIER, Sala MEDIA și a lansat sala în aer liber AMFITEATRU de pe acoperișul TNB, iar lor li se alătură în foaiere numeroase spații de expoziție. 

        

 La începutul anului 2015, Naționalul bucureștean a intrat în reconstrucție, renovare și consolidare cu fonduri europene, dar în acea perioadă cu eforturi foarte mari, teatrul a funcționat și a oferit spectacole publicului. Acest proiect de consolidare și modernizare s-a înfăptuit, după cum pot constata iubitorii teatrului, Marele Public, dar din lipsă de fonduri nu s-a reușit a fi complet finalizat pentru amenanjarea și a TEATRULUI ÎN AER LIBER (AMFITEATRU) la nivelul superior al clădirii. În sfârșit din fondurile proprii ale instituției, s-a reușit finalizarea proiectului inițial și amenajarea acestui AMFITEATRU încadrat programului “UȘI DESCHISE PENTRU TOȚI” care găzduiește și prezintă publicului larg, spectacole inițiate atât de artiștii primei scene a țării, cât și ale altor teatre, companii independente, trupe de dans, formațiuni muzicale. AMFITEATRU devine un spațiu ideal nu numai pentru teatru, dar și pentru concerte, seri de jazz, recitaluri, prezentări de modă speciale și alte manifestări culturale.

        

 Tot spațiul noii săli este elegant și modern dotat din punct de vedere tehnc. Sala pune la dispoziția publicului 300 de locuri, dispuse în trepte pe gradene, cu scaune comode. Semicircular o copertină metalică, amplasată deasupra spațiului de joc, este înzestrată cu reflectoare pentru a făptui jocuri de lumini spectaculoase. AMFITEATRU își completează ofertele de spectacol incitant și pentru trecătorii prin Piața Universității, cu posibilitatea proiecțiilor video pe imensul “perete” din vârful clădirii, care poate sprijinii conceptul unei reprezentații. Trebuie subliniat că acest AMFITEATRU – sală de spectacol, își sporește atractivitatea prin “foaier”, o terasă mare de pe care spectatorii pot privi centrul Capitalei. O performanță a construcției este izolarea fonică a sunetului străzii.

        

 Toate calitățile acestei săli unicat în aer liber cu “plaformă” având drept cerul cu stele și uneori luna, au fost exploatate și prezentate provocator la inaugurarea sălii prin fragmente din senzaționalul spectacol al teatrului, “Magic Național”. Meșterul muzician Emy Drăgoi și orchestra sa specială, au susținut scurte recitaluri, dar au și acompaniat evoluțiile lui Ion Caramitru, Anca Sigărtău, Aylin Cadîr, Lari Giorgescu, cărora li s-au alăturat Elliot Moss – Slip, un cuplu de dans modern și Adrian Naidin. Au impresionat publicul versurile rostite cu subtilitate și măiestrie în descifrarea sensului cuvântului, de Ion Caramitru, momentele de dans și mișcare prin care Lary Giorgescu a amintit de spectacolul lui Gigi Căciuleanu “D’ale noastre” inspirat de Caragiale, interpretarea cu substanță interioară a unor melodi de către minunata Anca Sigărtău, actriță înzestrată vocal ca o mare cântăreață și Aylin Cadîr, o actriță fermecătoare și în tratarea muzicală a melodiilor alese. Fiecare moment din acest spectacol demonstrativ pentru dotarea tehnică a sălii, a fost completat prin proiecții cu imagini diferite pe imensul “ecran” – zid din spatele spațiului de joc al AMFITEATRULUI.

         AMFITEATRU lansează o provocare, în special tinerilor regizori, de a folosi condițiile sălii, firește dacă au imaginație să dezvolte proiecte prin care să le exploateze pe deplin. Din mai până în octombrie funcționează acest AMFITEATRU și sperăm că va găzdui spectacole pentru realizarea unei stagiuni estivle, stagiune care până acum, a lipsit Capitalei noastre cu pretenții de a fi europeană. 

         Merită să privești Bucureștiul de la înălțime … de pe “acoperișul” – terasă al Naționalului, după ce ai urmărit un spectacol încântător! Marele Public așteaptă cu interes ofertele viitoare!      

“FRUMOASA DIN PĂDUREA ADORMITĂ” – OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI

SPECTACOLUL UNOR COSTUME ÎNCÂNTĂTOARE

         Imaginea generală a unui spectacol, fie el de teatru sau operă, este dată de scenografie, chiat dacă publicul poate fi captivat de interpreți, aceasta însă îl atrage întodeauna; decorul și costumele pot ridica ștacheta interpretării sau suplini lipsurile acesteia. Premiera Operei Naționale București oferă un exemplu concludent afirmației de mai sus, cu un spectacol de balet în care costumele senzațional concepute, corectează uneori, stângăcii ale interpreților. 

         “Frumoasa din Pădurea Adormită”, una din ultimele compoziții ale genialului Ceaikovski, este un balet conceput pe libretul lui Ivan Vsevolojski și Marius Petipa după basmul lui Charles Perrault. Basmul cu prinți și prințese, cu intervenția fantasticului în acțiune, “povestit” de muzica lirică a lui Ceaikovski, cucerește orice spectator, indiferent de vârstă. Cum libretul nu are cuvinte, balerinii prin expresie corporală și trăire interioară a situațiilor, dau viață personajelor și comunică tema basmului – lupta binelui cu răul. Când a compus acest balet, Ceaikovski s-a consultat și cu Marius Petipa, coregraf și dansator celebru de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX; cum se celebrează o sută de ani de la nașterea sa, Opera Națională îi dedică acest spectacol. Marius Petipa este consemnat de istoria baletului clasic pentru dezvoltarea importanței ansamblului într-un spectacol și pentru “fixarea structurii” momentelor de “pas de deux”. 

         Rusul Vasily Medvedev și cehul Stanislav Feco, personalități cu experiență internațională, realizează regia și coregrafia spectacolului, ca o adaptare după creația predecesorului lor, Marius Petipa. Astfel, “Frumoasa din Pădurea Adormită” prezintă minunatul basm, în stilul tradițional consacrat al baletului clasic; aplicarea stilului de dans clasic “pur” solicită eforturi din partea ansamblului și soliștilor. 

        

 Fascinantă în acest spectacol de balet clasic, este imaginea generală construită pin decor și mai ales prin costume. Pavol Juras, personalitate multiplă, activă în teatrele din Cehia și Slovacia, dar și în alte țări, este creatorul unei scenografii cu adevărat spectaculoase; investește multă imaginație în conceperea cu fantezie a costumelor și decorului. Pe linie clasică, decorul oferă schimbări de imagine în special prin manevrarea fundalului, dar și prin accente de moblier plasate pentru a indica spațiul de joc solicitat de acțiune. Senzaționale rămân însă, costumele numeroase create de Pavol Juras. Trebuie subliniat că în dans, costumului îi revin două sarcini importante – să indice esența caracterizării personajului, dar totodată să servească și să amplifice mișcarea corporală dictată de coregrafie; în baletul clasic, costumul amplifică  grația interpretei și a interpretului. Măestria lui Pavol Juras este de a concepe zeci de costume, în culori diferite, pastelate, completate de accesori strălucitoare, specifice pentru lumea prințeselor, prinților și zânelor; totul strălucește de eleganță și bun gust. Privirea spectatorului e vrăjită prin schimbarea mereu a costumelor, în funcție de situații și conflict. Aceste costume servesc cu perfecțiune cerințele baletului clsic din care nu lipsește “tutu-ul”, alăturat veșmintelor altor personaje care participă la explozia de mișcare. Costumele lui Pavol Juras reușesc să mascheze , chiar și unele stângăcii ale unor soliști sau cele ivite în mișcarea uniformă a ansamblului. 

       

  “Frumoasa din Pădurea Adormită” este unul din baletele clasice în care un rol foarte important revine ansamblului, participant activ în diverse situații, de la palatul regilor și prinților, până la lumea fantastică a zânelor. Ansamblu de balet al Operei Naționale este solicitat la maxim de acest spectacol complex și i se alătură elevi de la Liceul de Coregrafie “Floria Capsali” și cei de la Studioul de Balet pentru Copii și Tineret al Operei. Corpul de baletul al acestei instituții beneficiază de cinsprezece maeștrii de balet pentru pregătire! Rezultatele încep să se facă simțite în special, în cazul băieților care în ansamblu răspund solicitării uniformizării mișcării, dar nu același răspuns îl dau uneori, balerinele din grup. Participarea elevilor, copiilor la eforturil mișcării de ansamblu este remarcabilă. 

        

 Soliștii, interpreți ai unor personaje mai mult sau mai puțin importante pentru acțiune, se achită cu corectitudine de roluri, nu însă, în orice scenă cu strălucire. Se simte în cazul unora, calitatea construcției corporale individuale, cât și fragilitatea școlii de balet urmate. Firește nu oricine poate fi dotat prin naștere cu un fizic capabil adaptării la cerințele baletului clasic, nu orcine are corpul ca Ileana Iliescu sau Alina Cojocaru, plus harul lor. Unii din tinerii soliști se remarcă prin talentul trăirii intensive a personajului și prin posesia unei tehnici remarcabile. În prințul Desire, rol principal, Robert Enache demonstrează știința cerințelor baletului clasic, cât și participare interioară la caracterizarea personajului. La rândul său, Mihaela Soare dovedește că stăpânește tehnic mai multe segmente de expresie din dansul clasic, în prezentarea rolului principal, prințesa Aurora, “frumoasa din Pădurea Adormită”. În “pas de deux”, celebra scenă din ultimul act, oboseala execuției tehnice se face simțită, în cazul soliștilor. Vasily Medvedev și Stanislav Feco au urmărit ca interpreții să execute tehnic revigorarea conceptuală practicată de Marius Petipa, mai puțin să se transpună în personaje, să trăiască intes relația celor doi îndrăgostiți. 

        

 Sugerează atent personalitatea personajului atribuit: Lorena Negrea – Zâna Liliac, Diana Gal – Pisica albă, Michelle Tirapelle – Lupul, Kana Yamaguchi – Zâna Vigorii, Rami Tomioka – Zâna Canaruui, Marina Gaspar – Zâna Candorii. Admirabile momente prezintă Bogdan Cănilă, Valentin Stoica, Sergiu Dan, Virgil Ciocoiu în cei patru prinți, Remi Tomioka, Egoitz Segura, Ștefan Nappo, Federico Ginetti în cele patru pietre prețioase și Egoitz Segura, Marco Corcella în cei doi vânători; unii din ei se confruntă cu trecerea de la un personaj la altul și o fac remarcabil. Un rol de compoziție, Zâna Carabosse, bine marcat ca imagine prin costum, e susținut de Vlad Toader, dar restrâns în dezvoltare coregrafică.

Corectitudine în execuție dovedesc și Ada Gonzalez (Zâna Făinii), Julia Baro (Zâna Firimiturilor), Jasmine Deleary McDonald (Scufița Roșie), Geta Niță (Prințesa Florina), Oscar Ward (Pasărea Albastră). Prezențe notabile ca desen de imagine în personaje neimplicate activ în mișcare, realizează : Monica Petrică (Regina), Antoanel Oprescu (Regele), Vicențiu Popescu (Catalabutte), Mircea Ioniță (Asistent Catalabutte).

         Orchestra dirijată de Ciprian Teodorescu, “povestește” muzical sensibil basmul, fiind suport pentru dansatori. 

         “Frumoasa din Pădurea Adormită” este un spectacol atractiv, fastuos ca imagine în primul rând, prin costume, realizat cu eforturi deosebite de corpul de balet și soliști.   

         

“ FUGARII “ – TEATRUL ODEON / Sala Mare

MULT EFORT PENTRU ... NIMIC

         

 “Fugarii” este un spectacol cu precizarea “după A.P.Cehov” în traducerea lui Anda Boldur. Acest “după” indică de fapt, o adaptare, un fel de “scenariu”, “după” nuvelele și povestirile celebrului dramaturg Cehov, realizată de regizorul Alexandru Dabija în colaborare cu actorii distribuiți, cum mărturisește într-un interviu, chiar regizorul.

         Alexandru Dabija în calitate de scenarist și regizor, vrea să inventeze un altfel de teatru, original și continuă acum și în “Fugarii”, linia expresiei teatrale din “Viforul”, spectacolul Naționalului bucureștean, comentat pe acest blog; în “Viforul” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, completa piesa, cu texte de Dimitrie Cantemir, Ion Neculce și “Fiziologul” (carte populară), în “Fugarii” regizorul folosește doar, proza lui Cehov. Pornește ca schelet al “scenariului” său, cu nuvela “Povestea unui necunoscut” din care preia masiv și completează cu discuții, replici din alte nuvele și povestiri, precum “Soția”, “La conac”, “Trei ani”, “Împărțirea femeiască” sau “Ariadna” și din altele. Intențiile scenariului ar fi să servească două teme – ce sunt femeile pentru unii bărbați și credința în Dumnezeu. Prima temă este de bază și i se alătură forțat ceva despre credință. 

         În proza lui Cehov activează toate personajele din dramaturgia sa. Cehov dezvoltă cu măestrie aceste personaje în cele paisprezece piese de teatru, unele rămase valori incontestabile ale patrimoniului dramaturgiei universale. În piesele de teatru personajele sunt construite de un fin psiholog care le analizează și argumentează prin conflictele unei acțiunii solide. În acest “scenariu” lipsit de acțiune și conflict logic, personajele devin caricaturi de tipologii și prin tratarea teatrală a regizorului scenarist. Alexandru Dabija vrea să valorifice scenic proza lui Cehov, dar o înghesuie într-un “scenariu” fără consistență conflictuală având drept rezultat un spectacol nonconformist, apropiat de curentul suprarealismului. 

        

 Inventivitatea regizorului își găsește teatral un sprijin important în decorul lui Helmut Sturmer și costumele realizate de Cezarina Iulia Popescu și firește, în actori. Decorul este ușor manevrabil și configurează spații de joc în planuri diverse – central, fundal, lateral sau la înălțime. Decorul se axează pe construcția unor schele metalice și obiecte de mobilier semnificativ alese, în principal fiind spațiul casei lui Orlov, un înalt funcționar din Sankt Petersburg, cum indică și “Povestea unui necunoscut”, al cărui tată face parte din protipendada societății. Majoritatea planurilor oferite de decorul funcțional datorat lui Helmut Sturmar sunt folosite de regizor, cu excepția planului de sus din biroul lui Orlov. Costumele, desprinse din epoca lui Cehov, servesc tipologic personajele. Imaginea generală a scenografiei este remarcabilă, dar stângaci întrebuințată de regie. 

         Preocupat de efectele proiecțiilor ca element novator, ca și în “Viforul”, regizorul aplică și în “Fugarii” accente “video”. Orlov (Pavel Bartoș) găzduiește în fiecare zi de joi, întâlniri cu amicii, Pekarski (Alexandru Papadopol), Kukușkin (Mihai Smarandache) cărora li se alătură Guzin (Marius Damian), iar bărbații servesc diverse băuturi, vodcă sau lichiorul produs de Pekarski, discută despre femei și joacă “șuba”; această acțiune din nuvela “Povestea unui necunoscut” dezvoltată teatral, regizorul o completează și cu proiecții cu … poze de femei sumar îmbrăcate din epocă ori cele amintind de Veneția, unde în nuvelă se refugiază Zinaida și Stepan. Intervențiile video sunt penibile, inutile. În viziunea regizorală mai intervin efecte cu tendință simbolică, manevrarea fără rost a pistolului sau colorarea băuturii încropite de Pekarski, etc.

        

 Actorii, în mare lor majoritate, reușesc o apropiere de desenul personajelor cehoviene, dar lipsa de consistență a “scenariului”, frânge evoluția credibilă a fiecărui rol. Pilonul spectacolului este Orlov, interpretat cu multiple nuanțe de Pavel Bartoș. Actorul redă cu fin umor, îngâmfarea înaltului funcționar, pretențiile sale intelectuale, siguranța omului cu bani, ca și falsitatea, superficialitatea în relații și chiar în dragostea pentru Zinaida (Alina Berzunțeanu). Din nou, Pavel Bartoș își demonstrează capacitățile vaste ca actor capabil să îmbine comicul cu dramaticul. Apropiat de lumea lui Cehov este și Alexandru Papadopol în Pekarski, în multe momente ale reprezentației; ținuta, rostirea replicii cu pretenții de înțelept, indică un șmecher avocat. Un rol dificil conceput în “scenariu”, Kukușkin, îi revine lui Mihai Smatandache; personajului îi sunt atribuite aspecte din alte nuvele și povestiri pentru a susține tema credinței în Dumnezeu. Actorul rezolvă momentul discuției pe această temă, dar pe parcursul acțiunii încropite în “scenariu”, Kukușkin nu își găsește rostul de personaj-argument. Marius Damian încearcă să exploateze esența personajului Guzin și reușește remarcarea, în multe secvențe, prin susținerea expresivă, cu atenție, a relațiilor cu ceilalți, chiar dacă replica nu îl ajută. Un personaj șubred în “scenariu,” e și Polia, slugă și posibil amanta lui Orlov, construit din elemente luate din alte scrieri în proză și alăturate celei din “Povestea unui necunscut”. Ruxandra Maniu încearcă îmbinarea acestor elemente provenite din mai multe povestiri și unele intervenții ale slujnicei Polia sunt credibile, au ironie, umor. Din intenția de a ironiza femeile, cum se manifestă și bărbații din nuvelele alese de “scenarist”, Alexandru Dabija distruge personajul Zinaida cea îndrăgostită de Orlov care devine o femeie isterică. Isteria o redă bine, nuanțat, Alina Berzunțeanu, dar personajul pare fără motivare în manifestări și implicarea în situații, cât și în relația cu Stepan.

         Nuvela “Povestea unui necunoscut” este de fapt, relatarea lui Stepan despre cele petrecute în casa lui Orlov și relația de dragoste a sa față de Zinaida, sfârșită dramatic prin moartea acesteia la nașterea unei fetițe. În “scenariu”, Stepan (Cezar Antal) alături de Osip (Ioan Batinaș), sunt doar niște slugi din casa lui Orlov. Cei doi, în debutul reprezentației, precizează la microfoanele (!!) coborâte din podul scenei, că sunt revoluționari “decembriști”, ca pe parcursul reprezentației, personajele să fie doar apariții fără motivare. Cezar Antal încearcă să sugereze în lipsa replicii, frământările interioare pe care le are Stepan cel îndrăgostit de Zinaida pentru a susține personajul și reușește în multe momente. Calea exprimării prin mimică, în absența substratului replicii, o urmează și Ioan Batinaș pentru interpretarea lui Osip. În nuvelă intervenția tatălui lui Orlov, își are un rol consolidat de Cehov, în “scenariu” scena pare fără rost plasată; Dorina Lazăr, firește este remarcabilă în travestiul ca tată misterios care cercetează casa fiului. Într-un “scenariu” care improvizează intenția de a fi cehovian, și actorii improvizează încercarea de a se apropia prin personajele atribuite de regizor, de lumea lui Cehov.

         Din păcate, “Fugarii” rămâne un spectacol conceput cu efort și fantezie din parte regizorului și celor din distribuție, dar pentru … nimic; aceiași echipă putea realiza convingător, cu succes o piesă de Cehov, nu o improvizație după proza sa. Spectacolul rămâne un fel de “ghiveci” cu tendințe tematice drept ingrediente. Amestecul de fraze preluate din “Povestea unui necunoscut” și alte nuvele și povestiri, nu captivează atenția spectatorilor de teatru și îi lasă nelămuriți asupra celebrității scriitorului, mai ales pe cei care nu au avut ocazia să îi citească opera.

GALA PREMIILOR UNITER / Ediția XXVI pentru anul 2017 – gazdă CETATEA ALBA CAROLINA DIN ALBA IULIA

DUBLĂ SĂRBĂTOARE

       

  O inițiativă excelentă a fost ca Ediția a XXVI-a să se petreacă la Alba Iulia pentru a aminti românilor că suntem în Anul Centenar când în acest oraș s-a votat în 1918, Unirea Transilvaniei cu Regatul României. “Atenție teatrul!”, motto-ul actualei ediții a tradiționalei Gale pentru acordarea de premii celor mai buni actori, regizor, scenograf și “celui mai bun” spectacol din anul precedent, subliniază subtil importanța teatrului pentru viața culturală a cetății. 

         Suntem în luna mai și până astăzi, nici o manifestare de anvergură culturală nu s-a petrecut pentru aniversarea prețuitului Centenar al Marii Uniri. Teatrul prin UNITER a înfăptuit-o în mod exemplar, oferind întregii țări prin transmiterea în direct de către postul public a unui spectacol cu dublă semnificație, dedicat Centenarului și Valorilor Teatrului, amfitrion și regizor - Ion Caramitru, director executiv - Aura Corbeanu, regia TV - Luminița Dumintrescu, scenografia - Cosmin Ardeleanu. Și-au unit forțele pentru acest eveniment cei de la UNITER, cei din echipele de la Teatrul de Păpuși “Prichindel” din Alba Iulia, de la Consiliul Județean Alba, Primăriei Municipiului Alba Iulia și postului public de televiziune. 

        

 Un cort transparent, așezat pe esplanada din fața Catedralei Romano – Catolice din Cetatea Alba Carolina a centrului vechi al orașului Alba Iulia, a găzduit trei sute de slujitori ai teatrului, alături de personalități locale. Proiecțiile din timpul spectacolului au amintit mereu de Centenarul Marii Uniri, ca și momente artistice din desfășurătorul acestui eveniment cultural. Marius Mihalache, un virtuos al țambalului și mica sa orchestră au punctat muzical reprezentația; acestui muziciant de excepție s-au mai alăturat personalități precum Ion Bocșa, Nicu Alifantis și Arabela Nicolau. Spectacolul Galei a strălucit, marcând Centenarul și valorile mișcării teatrale.

         Punctul central, firește, a rămas cel al acordării premiilor. Întrebarea “cine și pentru ce?” a fost distins cu TROFEUL VALORII, a ivit discuții în rândul celor din breaslă, în special tinerii care slujesc teatrul, unii dintre ei nominalizați alături de VALORI CONSACRATE ale teatrului nostru.

DISCUTABILUL ASPECT AL NOMINALIZĂRILOR 

         “VALOARE – suma calităților care dau preț unui lucru sau unei persoane” este definiția esențială din DEX a cuvântului. Premiile UNITER răsplătesc pe cei mai buni creatori din teatru, remarcați în spectacolele anului precedent Galei, în urma selecției pentru nominalizări, făptuită de trei jurați – “critici”, “analiști” sau “comentatori” ai fenomenului teatral, membrii ai AICT (Asociața Criticilor de Teatru). Celui de al doilea juriu îi revine sarcina importantă, dar foarte dificilă în urma nominalizărilor a câte trei nume pentru fiecare compartiment artistic, să desemneze pe “cel mai bun” actor, regizor, scenograf și spectacol. Acest juriu este alcătuit de astă dată și din un regizor, un actor sau actriță, un scenograf și un critic, nume prețuite din întreaga breaslă. Alcătuirea astfel a celor două jurii dă însă, importanță compartimentului “critică”, unde firește, oamenii sunt, mai mult sau mai puțin subiectivi. 

         Trebuie să atenționăm, că în afara premiilor pentru VALORILE anului, Senatul UNITER acordă și el premii pentru VALOARE, firește, în general; “Premiul pentru întreaga activitate” sau “Premiul de excelență” acordate de Senat unei personalități consfințește că aceasta a ajuns la vârful scării valorice. Este neadecvat ca aceiași personalitate să primească apoi, de la juriul competiției anuale, premiul drept “cel mai bun”, în compania unor alte două nume aflate la început de carieră. Se naște astfel confuzie în privința sensuului cuvântului VALOARE, la fel cu acordarea premiilor “de excelență” și “pentru întreaga activitate”. Cine este mai valoros?!

         Lipsa unor criterii în regulamentul Galei pentru a detașa valorile în arta teatrală, servește subiectivismul și provoacă nemulțumiri în unele situații. Printre lipsurile regulamentului se găsește și cea privind acordarea “Premiului pentru cel mai bun spectacol”, unde se distinge premierea unui spectacol, dar absentează orice dstincție pentru cei care au participat la realizarea sa – actori sau regizorul ori scenograful. La Premiile Oscar, de pildă, filmului considerat cel mai bun, i se alătură și alte premii, fie de actorie, regie sau din  domeniul tehnic. 

         Actuala ediție a Galei a stârnit unele nemulțumiri privind nominalizările juriului de selecție, compus din “criticii”: Călin Ciobotari, Alina Epîngeac și Ludmila Patlanjoglu. În urma nominalizărilor celor trei “critici”, DRAGOȘ BUHAGIAR (scenograf), MARINA CONSTANTINESCU (analist al fenomenului teatral), MARCEL IUREȘ (actor), ANA ULARU (actriță), ALEXA VISARION (regizor) au desemnat premianții. Prezentăm premiile, dintre care unele vor fi pe scurt și comentate în înșiruirea lor de mai jos .

Premiul pentru debut– CODRIN BOLDEA pentru rolul Laertes din spectacolul “Hamlet” de William Shakespeare, director de scenă Victor Ioan Frunză, Teatrul Metropolis București. Au mai fost nominalizați, regizorii ANDREI DINU (spectacolul “Edmond”, scenariu pe textul lui David Mamet,Teatrul Municipal Baia Mare) și MĂDĂLIN HÎNCU ( spectacolul “Noaptea ursului” de Ignacio del Moral, Teatrul de Comedie). Calitățile remarcate în “Noaptea ursului” deținute de regizor și actori, sunt comentate pe blogul acesta.

PREMIUL PENTRU CEA MAI BUNĂ ACTRIȚĂ ÎN ROL SECUNDAR –ADA LUPU pentru rolul Fiica din spectacolul “Măcelăria lui Iov” de Fausto Paravidino, regia Radu Afrim, Teatrul Național “Vasile Alecsandri” Iași. Nominalizați – NATALIA CĂLIN (rolul Tania din “Și negru și alb și gri”, text și regie Mimi Brănescu, Teatrul Metropolis București) și EMOKE KATO (rolul multiplu din “Îngeri în America”, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, Teatrul Maghiar de Stat,Cluj). Spectacolele “Măcelăria lui Iov” , “Și negru și alb și gri” sunt comentate pe acest blog.

PREMIUL PENTRU CEL MAI BUN ACTOR ÎN ROL SECUNDAR– ZSOLT BOGDAN pentru rolul Roy M.Cohn din “Îngeri în America”, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, Teatrul Maghiar de Stat Cluj. Nominalizați – LIVIU PINTILEASA (rolul Sganarel, “Don Juan”, adaptare după Moliere, regia Andrei și Andreea Grosu, Teatrul de Comedie) și RAREȘ FLORIN STOICA (rolul Moritz Stiefel din “Deșteptarea primăverii”, Teatrul Mic). Spectacolele “Don Juan” și “Deșteptarea primăverii” sunt comentate pe acest blog).

PREMIUL PENTRU CEA MAI BUNĂ SCENOGRAFIE– HELMUTSTURMER (decorul) și IOANA POPESCU (costumele și desenele în nisip live) pentru spectacolul “Incredibila și trista poveste a candidei Erendira și a bunicii sale fără suflet” de Gabriel Marquez, regia Yuri Kordonsky, Teatrul German de Stat Timișoara. Nominalizări – ROMULUS BOICU (decorul la “Wolfgang” după Yannis Mavritsakis, adaptare și regie Radu Afrim, Teatrul Tineretului Piatra Neamț) și VANDA MARIA STURZA (decorul la “Dacă am gândi cu voce tare” de Adman Lugonic, adaptare și regie Radu Afrim, Teatrul Național “Marin Sorescu” Craiova). Meritele pentru decorul original realizat de Vanda Maria Sturza sunt subliniate în comentarea spectacolului pe blogul “Spectator”.

PREMIUL PENTRU CEA MAI BUNĂ ACTRIȚĂ ÎN ROL PRINCIPAL– MARIANA MIHUȚ pentru rolul Regina Marguerite din “Regele Moare” de Eugene Ionesco, regia Andrei și Andreea Grosu, Teatrul Național “I.L.Caragiale” București. Nominalizări – SILVANA MIHAI (rolul Wendla Bergmann din “Deșeptarea primăverii” de Frank Wedekind, regia Vlad Cristache, Teatrul Mic) și OLGA TOROK (rolul Erendira din “Incredibila și trista poveste a candidei Erendira și a bunicii sale fără suflet” de Gabriel Marquez, regia Yuri Kordonsky, Teatrul German de Stat Timișoara).

“Regele moare” și “Deșteptarea primăverii” sunt spectacole comentate pe acest blog. 

Surprinzător este că juriul selecționer nominalizează acum, pentru premiul de interpretare pe marea actriță Mariana Mihuț, o valoare consacrată deținătoare a următoarelor premii UNITER pentru interpretarea personajului Halie din spectacol Teatrului “Bulandra” în regia Cătălinei Buzoianu, “Copilul îngropat” (1997), pentru rolul Esme Allen din “Sorry”, regia Yuri Kordonsky, Teatrul “Bulandra” (2005), pentru rolul Lear, Teatrul “Bulandra”, regia Andrei Șerban, “Regele Lear” (2009), pentru rolul Bunica din memorabilul spectacol “Îngropați-mă pe după plintă”, regia Yuri Kordonsky, Teatrul “Bulandra” (2012), cărora se alătură premiile Senatului UNITER – “Premiul de excelență” (1998) și “Premiul pentru întreaga activitate” (2017). Firește că în fața acestei ARTISTE DE EXCEPȚIE, vârf al VALORILOR teatrului românesc, celelalte două nominalizări – Silvana Mihai și Olga Torok, tinere talente la început de drum pe scara valorilor, nu mai aveau nici o șansă să obțină “premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal”. Să ne fie cu iertare, dar juriul selecționer de “critici” demonstrează lipsă de logică în alăturarea concurențială a unei personalități consacrate, celor două tinere talente și din cauza lipsei unui regulament de premiere.

PREMIUL PENTRU CEL MAI BUN ACTOR ÎN ROL PRINCIPAL – VICTOR REBENGIUCpentru rolul Beranger Întâiul din “Regele moare” de Eugene Ionesco, regia Andrei și Andreea Grosu, Teatrul Național “I.L.Caragiale” București. Nominalizări – ANDREI HUȚULEAC (rolul Hamlet de William Shakespeare, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, Teatrul Metropolis București) și ERVIN SZUCS (rolul Prior Walter din “Îngeri în America”, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, Teatrul Maghiar de Stat Cluj).

Și în acest caz, se repetă greșeala nominalizărilor. Maestrul Victor Rebengiuc, personalitate unică a valorilor, a fost răsplătit cu acest premiu în 1993 pentru rolurile Iosef Kaplan din “Forma mesei” și Svetlovidov / Smirnov din “Comedii, comedii …”, în 1997 pentru rolul Dodge din “Copilul îngropat”, în 2006 pentru rolul Preobrajenski din “Inimă de câine” de Mihail Bulgakov, regia Yuri Kordonsky, Teatrul Național “I.L.Caragiale”, în 2009 pentru rolul Willy Loman din “Moartea unui comis voiajor” de Arthur Miller, regia Felix Alexa și din partea Senatului UNITER i se acordă în 203 “Premiul pentru întreaga activitate”, iar 2014 “Premiul de excelență”. Ce șansă de premiere puteau să aibă tinerii Andrei Huțuleac și Ervin Szucs puși în competiția distincției pentru cel mai bun actor, alături de Victor Rebengiuc cel care a fost anul trecut emblemă a Festivalului Național de Teatru, drept vârf al valorilor? Maestrul, în momentul înmânării distincției la Alba Iulia, a oferit și o replică pentru juriul selecționer – “Aș fi dorit să fie dat acest premiu unui actor mai tânăr decât mine. Eu am mai luat premii care reprezentau confirmarea treptelor pe care le-am urcat în carieră”.

PREMIUL PENTRU CEA MAI BUNĂ REGIE– YURI KORDONSKY pentru “Incredibila și trista poveste a candidei Erendira și a bunicii sale fără suflet” de Gabriel Marquez, Teatrul German de Stat Timișoara. Nominalizări – RADU AFRIM pentru “Dacă am gândi cu voce tare” de Adnan Lugonic în adaptarea regizorului, Teatrul Național “Marin Sorescu” Craiova și VICTOR IOAN FRUNZĂ pentru regia spectacolului serial “Îngeri în America”(Partea 1 “Sfârșitul lumii e aproape” și Partea II “Perestroika”) de Tony Kushner, Teatrul Maghiar de Stat Cluj.

Sub direcția de scenă a meșterului Victor Ioan Frunză, “Îngeri în America” de Tony Kusher a înregistrat succes și în spectacolul realizat în 2012 la Teatrul Metropolis comentat pe acest blog, dar nu a obținut vreun premiu. Comentarii despre spectacolul Naționalului din Craiova se pot afla tot pe acest blog.

PREMIUL PENTRU CEL MAI BUN SPECTACOL– “RAMBUKU” de Jon Fosse, adaptare Anca Măniuțiu, regia Mihai Măniuțiu, Teatrul Național “Mihai Eminescu” Timișoara. Nominalizări – “ORAȘUL NOSTRU” după piesa lui Thornton Wilder, regia Cristian Ban, Teatrul Clasic “Ioan Slavici” Arad și “DEȘTEPTAREA PRIMĂVERII” de Frank Wedekind, poem rock, regia Vlad Christache, Teatrul Mic.

În cazul spectacolului premiat, cât și al nominalizării “Orașul Nostru”, juriul selecționer nu a mai descoperit nici o realizare în interpretare, regie sau scenografie, dar le-a considerat cele mai valoroase din anul 2017. “Deșteptarea primăverii” a înregistrat măcar, două nominalizări pentru “cea mai bună actriță în rol principal” și “cel mai bun actor în rol secundar” în această selecție lipsită de o elementară logică.
Nominalizat pentru cel mai bun spectacol putea fi și "Regele moare" de Eugene Ionesco, regia Andrei și Andreea Grosu, Teatrul Național "I.L.Caragiale", cum și regizorii puteau fi menționați pentru o distincție. Ținând cont de VALOAREA acestui spectacol și de interpretările memorabile ale celor două roluri principale realizate de MARIANA MIHUȚ și VICTOR REBENGIUC, spectacolului "REGELE MOARE" i se putea atribui - PREMIUL DE EXCEPȚIE, un premiu nou pentru construct teatral original, încărcat de emoție și provocare în a judeca viața și moartea, tema centrală a piesei.

PREMIUL PENTRU CEL MAI BUN SPECTACOL DE TEATRU RADIOFONIC –“OVIDIU, EXILATUL DE LA PONTUL EUXIN", scenariul radiofonic și regia artistică GAVRIIL PINTE. Nominalizări – “DIALOGURILE LUI PLATON – CRITON”, regia artistică ATTILA VIZAUER și “QUO VADIS” de Henryk Sienkiewicz, regia artistică DIANA MIHAILOPOL; toate producții ale Societății Române de Radiodifuziune.

PREMIUL PENTRU CEL MAI BUN SPECTACOL DE TEATRU TV– “VISUL UNEI NOPȚI DE IARNĂ” de Tudor Mușatescu, regia artistică SILVIU JICMAN. Acest spectacol reușit este comentat pe blogul “Spectator" și nu a mai avut concurență la nominalizări pentru că Societatea Român de Televiziune (Casa de Producție a TVR) nu a mai produs alt spectacol în 2017, iar celelalte multe televiziuni particulare nu se ocupă de teatru sau cultură, prioritară fiind … viața “teatrală” a politicii.

PREMIUL PENTRU CRITICĂ DE TEATRU  – DOINA MODOLA. Nominalizări – OANA BORȘ și CRISTINA GAVRILĂ. 

Doina Modola deține și “Premiul pentru întreaga activitate” acordat în 2007 de Senatul UNITER.

PREMIILE SENATULUI UNITER:

PREMIUL SPECIAL – FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE TEATRU DE PĂPUȘI “PRICHINDEL” ALBA IULIA

         PREMIUL SPECIAL - ECHIPEI TEATRULUI “ION CREANGĂ” pentru diversitatea și mobilitatea proiectelor dedicate spectacolelor de toate vârstele, în condițiile lipsei unui sediu propiu din anul 2009.

De aproape zece ani acestui teatru Primăria Capitalei nu a avut timp să îi acorde o sală de spectacol, dar înființează și sponsorizează alte teatre, din interese politice!

         PREMIUL SPECIAL – UNIVERSITĂȚII DE ARTE DIN TÂRGUMUREȘ pentru contribuția întregului corp universitar la dezvoltarea vieții teatrale și culturii naționale

         PREMIUL DE EXCELENȚĂ– HORAȚIU MĂLĂELE

         PREMIUL PENTRU ÎNTREAGA ACTIVITATE - actriței ILEANA STANA IONESCU, actorului ANTON TAUF, regizorului ALEXANDRU DABIJA, scenografului DORU PĂCURAR și criticului de teatru SORINA BĂLĂNESCU.

PREMIUL BRITISH COUNCIL – CENTRUL DE TEATRU EDUCAȚIONAL REPLIKA pentru activitatea de promovare și susținere a incluziunii sociale și încurajarea implicării civice.

“REPLIKA” este un teatru independent, cu un program educațional special, iar “sufletul” acestei excelente inițiative sunt dramaturgul și criticul de teatru MIHAELA MICHAILOV și regizorul RADU APOSTOL

PREMIUL PENTRU CEA MAI BUNĂ PIESĂ ROMÂNEASCĂ – “50 DE SECUNDE” de DANIEL OLTEAN, premiu acordat sub egida și sprijinul Casei Regale a României

 Juriul alcătuit din analiști ai fenomenului teatral - Marina Constantinescu, Dan C. Mihăilescu, Marian Popescu și regizorii Alexandru Maftei, Vlad Massaci, au premiat această piesă, ofertantă pentru proiecte regizorale.

PREMIUL MECENA din partea UNITER – STEVEN VAN GRONINGEN, președinte și CO al Raiffeisen Bank România

PREMIUL PREȘEDINTELUI UNITER, Ion Caramitru – analistului fenomenului teatral, coordonator al edițiilor Festivalului Național de Teatru, MARINA CONSTANTINESCU. 

P.S. PREMIILE UNITER rămân singurele distincții acordate creatorilor de teatru într-o societate confuză pe care nu o interesează VALOAREA. Firește, “confuzia” societății a pătruns uneori și în acțiunea juraților care au selectat nominalizările pentru premiere, dar manifestarea în sine, rămâne cel mai important demers pentru mișcarea noastră teatrală.

“MULT ZGOMOT PENTRU NIMIC” – TEATRUL DE COMEDIE / Sala “Radu Beligan”

“OGLINDA” LUMII NOASTRE SURPRINSĂ SPECTACULOS PRIN ÎNFRĂȚIREA 
TEATRU-FILM

       

  Pare imposibil să mergi la teatru, dar să vezi și … un film. Magicianul artist Andrei Șerban reușește performanța unică să înfrățească teatrul cu filmul pentru a ne arăta că Shakespeare …  trăiește astăzi, printre noi și surprinde în piesa “Mult zgomot pentru nimic”, actualitatea mileniului trei. Se cunoaște că proiecțiile, intervențiile cu filmulețe video sunt la modă în mișcare teatrală, intervin mereu în “viziuni regizorale”, fie să completeze decorul, fie drept efecte derizorii, dar cu pretenții metaforice și rămân doar, artificii vizuale căznite în numele inovației. Andrei Șerban inventează strălucit, cu motivare solidă, un nou concept regizoral, filmul și teatru pot fi frați într-o familie care captivează emoțional și provoacă la judecare interioară publicul într-o sală de teatru. 

         “Măsură pentru măsură” este o piesă considerată de planul doi în creația lui Shakespeare, dar și în această piesă, ca în mai toate, bătrânul Will nu uită niciodată intervenția în conflict și viața personajelor, a celor cu rang “înalt”; acest aspect major îl subliniază și Andrei Șerban în provocatorul și încântătorul său spectacol de teatru social-politic.

CREAȚIE PENTRU SUFLET ȘI MINTE

       

  “Istoria se repetă” este o constatare mereu confirmată de vremuri și pentru aceasta și Shakespeare, observatorul esenței vieții, rămâne o valoare universală actuală în orice epocă. Cu patru secole în urmă, el trăia într-o realitate “zgomotos” frământată de schimbări multiple pe toate treptele existenței, ca și noi astăzi. Regizorul Andrei Șerban alege “Mult zgomot pentru nimic” pe care o încadrează în zilele noastre, o povestește pe scenă senzațional ca să ne arate “zgomotul” lumii de astăzi. Precizarea din programul de sală, că ar fi o “adaptare (nepermis de liberă) de Daniela Dima și Andrei Șerban pornind de la o traducere de Lucia Verona”, e inadecvată relației Shakespeare – regizorul Andrei Șerban pentru că spectacolul rezultat respectă cu pioșenie esența intențiilor bătrânului Will pe care însă, îl face a fi prezent printre noi, să ne pună în față astăzi, “oglinda” sa, să ne descoperim adevăratele fețe ale sufletului. Rezultatul devine o satiră acidă de teatru social-politic. Firește, la primele scene ale reprezentației publicul poate fi nedumerit, șocat chiar de intervenția activă a filmului în povestea lui Shakespeare. Filmele proiectate sunt cu imagini în priză directă și devin “oglinzi” ale situațiilor, comentează stările interioare ale personajelor aflate în conflict. Andrei Șerban a inventat conceptul de teatru-film, cu o nouă convenție teatrală. 

         Regizorul transpune acțiunea piesei în zilele noastre, un sprijin fiind și personajul conceput drept Prezentator care precizează spectatorilor că acțiunea se petrece după finalul unuiu scrutin electoral. Se arată prin film că vom trăi într-o lume politică “zgomotoasă” în care firește, tineri ca Beatrice și Benedick, se îndrăgostesc. La Shakespeare, Don Pedro din Sicilia obține victorie într-o luptă și vine în Messina alături de prietenii săi, Claudio și Benedick care l-au susținut în război, însoțit și de fratele vitreg, Don John; vor primi găzduire de la un adversar al său, guvernatorul Leonato, un om foarte bogat. Acum, Don Pedro este “șeful unei mafii politice” victorioase în alegeri, adversarul îl primește umil în scopul de a realiza o relație convenabilă cu cel ajuns la putere. La Shakespeare povestea principală de dragoste dintre Beatrice, nepoata guvernatorului și Benedick, sfărâmată din cauza ambițiilor celor doi care trăiesc într-o societate cu lupte înterne, se reia și se confruntă cu “zgomotul” intrigilor iscate în jurul unui alt cuplu Hero, fata lui Leonato și Claudio, preferatul amic al lui Don Pedro. În spectacol, din primele momente se precizează relația dintre Beatrice și Benedick prin proiecția de mesaje dintre cei doi trimise pe telefonul mobil sau pe laptop, instrumentele specifice comunicării astăzi, dar acțiunea respectă demersul lui Shakespeare. Povestea bătrânului Will e admirabil trimisă în actualitatea curentă, cu ironie aureolată de filmulețe. 

        

 Sprijin de bază în această transpunere coerentă, a piesei din secolul al XVII-lea, fără stridențe, sunt “decorul și video Andu Dumitrescu” creator, înfăptuită practic la fiecare spectacol de o excelentă echipă din umbră, operatorii de imagine, dirijorii luminii, tehnicieni. Coordonatorul proiectului, Monica Similea, coordonatorul secund al proiectului, Bogdan Amarfi, întreaga lor echipă, merită felicitări pentru acest spectacol original. Decorul se rezumă la un ecran mare, bine încadrat ca o “oglindă” în fundalul spațiului de joc și la folosira unor scaune albe. Imaginile mereu surprinse pe acest mare ecran, provin din stradă, din interiorul teatrului, din sală, de pe scenă și ilustrează motivat, fiecare situație configurată de interpreți pe scândura scenei. Sunt imagini generale, prim- planuri, gros-planuri cu chipurile personajelor aflate în dispută pentru a arată fețele interioare ale unor oameni afectați de prea multul “zgomot” din lumea intereselor.

Mereu filmul în direct dublează personajul, îi expune ca într-o “oglindă” sufletul privit cu lupa. Andrei Șerban reușește această manipulare spectaculoasă a “oglinzilor”, atent fiind la montajul de imagini pentru rostul fiecăreia, raportat la situație și personaj. “Viziunea regizorală” transformă inteligent piesa în desfășurătorul unui scenariu de film și astfel Andrei Șerban, anulează convenția teatrală “clasică” și o înlocuiește cu îmbinarea tehnicii filmului și a teatralității obișnuite, fără să știrbească prin nimic tematica textului inițial – influența societății asupra sentimentelor umane. Andrei Șerban inventează un altfel de teatru adevărat al emoțiilor.

         Ca și în teatru și film, costumele au un rol foarte important pentru că subliniază tipologii umane, susțin stările personajelor și influența lumii în care trăiesc. Doina Levintza este un mare maestru în a atribui costumului rolul de “baterie” care alimentează cu energie caracterul celui care îl poartă și realizează pentru acest spectacol o sumedenie de costume moderne și măști pentru momentul balului, senzațional concepute în specificul zilelor noastre, completate cu amănuntul accesoriului semnificativ, de la pantofi, peruci, ochelari de soare sau colierele specifice bogătanilor parveniți. Imaginea generală a reprezentației de film-teatru se colorează prin costumele unui “fotograf” desăvârșit al realității care este Doina Levintza. 

         Din spectacolul despre “zgomotul” lumii nu puteau absenta muzica și dansul care intervin remarcabil în momente speciale, datorită lui Raul Kusak (muzica originală live) și Ștefan Lupu (coregrafie). 

ARTA ACTORULUI 

         Toată această “uzină” construită excepțional de Andrei Șerban și echipa sa pentru a sublinia tâlcul actual al piesei lui Shakespeare, prinde viață în fața publicului prin actori. Aceștia se confruntă cu un examen dificil fiindcă e o diferență între interpretarea unui rol pe scenă și unul în fața camerei de filmat; unii sunt mai experimentați în cerințele filmului, alții le-au învățat acum. Toți cei din dubla distribuție a spectacolului trec cu bine “examenul” conduși fiind de Andrei Șerban; le oferă prilejul unei lecții de studiu practic al interpretării în care să îmbine cele două tehnici pe linia subtilei ironii, a satirii dorită de conceptul regizoral. Expresiile interpreților se schimbă în funcție de situație și conflict, dictate de stările interioare, prin imagini de prim-plan ale chipului împinse uneori spre grotescul filmelor expresioniste din anii ’20 ai secolului XX. Comicul trece spre tragic, conform acțiunii, dar trecerile sunt dublate în substrat de ironie cu adresă directă la acel cadru social și politic în care debutează conflictul. Substratul politic rămâne prezent în subsidiar și ajunge în scena finală, susținută de Don Pedro, nu se pierde în povestea de dragoste, finalizată cu mariaje, din contră poveștile de dragostese au fost afectate grav. Replica din final a lui Don Pedro este “Nevasta mea e politica”, dar Conrada îi pune … cătușe, gest cu trimitere spre mai multe sensuri. “Zgomotul” conflictelor nu este pentru “nimic”, acel “nimic” ascunde de fapt, realitatea, ambiguitatea caracterelor dintr-o societate dominată de interesul politic. Fiecare actor, în interpretarea personajului atribuit, se adaptează, în funcție de personalitate, solicitărilor conceptului regizoral. 

       

 Distribuția e dublă cu excepția lui Don Pedro (Liviu Pintileasa) și Leonato, guvernatorul Messinei (Alexandru Conovaru), iar în funcție de reprezentație celelalte personaje pot fi interpretate de un actor sau altul. De asemenea, prezent în orice reprezentație este Alexandru Bogdan căruia îi revine sarcina dificilă de a fi personajul nou al acțiunii, Prezentatorul, dar și al abordarii unor personaje din planul secund, Mesagerul, Baltazar, Părintele Francisc și un polițist. O adevărată performanță realizează Alexandru Bogdan, dovedind a fi un actor complex, capabil să contureze rapid diverse tipologii, dar și să susțină dibaci o relație directă cu spectatorii. Regizorul Andrei Șerban a scos actorul din manierismul care i-a adus popularitate prin prezentarea unor manifestări culturale și Alexandru Bogdan se remarcă acum, drept o personalitate cu multiple posibilități. 
Don Pedro,și Leonato sunt cei care reprezintă actualitatea unui sistem social manevrat politic. Liviu Pintileasa întrupează cu farmec comic pe acel Don Pedro, "șeful mafiei politice", îi dezvăluie interesul pentru un posibil mariaj cu Hero, chiar al său sau al amicului "nobil" slujitor, Claudio, cu acea moștenitoare a bogatului guvernator. Actorul sugerează cu substrat ironic cum Pedro manipulează pe toată lumea, dar și cum cade în plasa intrigii puse la cale de fratele vitreg, Don John. La nuanță își caracterizează și impune personajul, Liviu Pintileasa. Pe aceiași cale a subtilității exploatării cu ironie, comic a personajului Leonato, un alt "mafiot" stăpân pe Messina, dezvoltă rolul Alexandru Conovaru; actorul arată cum pentru Leonato, căsătoria fiicei este prilejul major de a îi fi sporită avuția prin politicianul Don Pedro. Cei doi actori pun în fața publicului "oglinda" chipurilor celor dominați de interese personale pentru putere și bani; interpretarea nu alunecă în exagerări, arată cu intenție satirică adevărata imagine a realității curente. 

                 Andrei Șerban este meșter în folosirea pentru avantajul programării spectacolelor, a dublei distribuții, ca un antrenor al unei echipe de fotbal. Urmărind două premiere, se constată diferențe în interpretarea personajelor, fără efecte majore, fără să afecteze conceptul regizoral. Beatrice (Sabrina Iașchevici / Ioana Flora) și Benedick (Conrad Mericoffer / Emilian Oprea) sunt cuplul central de îndrăgostiți, aflat în conflictul care are la bază mediului social politic. Sabrina Iașchievici prezintă admirabil personajul Beatrice cea năzuroasă care amintește de “femeia îndărătnică”, cu atenție însă, în sugerarea expresivă și a judecării în interior a situațiilor conflictuale. Beatrice a sa iubește, dar se și revoltă și condamnă partenerul pentru acțiunile sale alături de Don Pedro; finețea îmbinării între cuvântul rostit și substratul său, caracterizează interpretarea acestei tinere actrițe.  Ioana Flora, actriță cu experiență în film, oferă o imagine complexă personajului Beatrice, accentuează încrâncerarea ei în a stabili adevărul dorit de ea; speculează prim-planul în dezvăluirea frământării interioare a personajului. Conrad Mericoffer colorează cu ironie portretul lui Benedick, un bărbat autoritar care iubește, dar în primul rând își dorește și remarcarea personalității în viața socială. Actorul dezvăluie cu atenție și cum pentru Benedick sentimentul interior de iubire pentru Beatrice, va învinge ambițiile sale. Emilian Oprea, actor lansat prin film, demonstrează adaptarea remarcabilă și la cerințele teatrului și prezintă un Benedick șmecher, îndrăgostit, dar și dornic să domine în relație. Ambele interpretări ale personajului Benedick susțin intențiile regiei. 

         Un alt cuplu de “îndrăgostiți” ar fi Claudio (Lucian Ionescu / Bogdan Cotleț) și Hero (Anca Dumitra / Alina Rotaru) în care “dragostea” este acaparată de interesul bărbatului pentru bani și de intriga lui Don John. Minunat, cu farmec îl caracterizează Lucian Ionescu pe Claudio care pare îndrăgostit de Hero, ca un Romeo, dar e un “nobil” sărac, interesat de averea miresei; Claudio prinde astfel descoperirea ambiguității unui caracter influențat de mediul social, condus de amicul Don Pedro și atras de banii guvernatorului, iar interpretul accentuează cu abilă ironie aceste aspecte. Bogdan Cotleț propune un Claudio superficial, preocupat de oferta de mariaj pentru banii miresei, naiv însă, în relațiile cu cei din jur, implicarea acestui  “nobil” în conflicte are drept rezultat comicul. Excelentă este Anca Dumitra în evoluția prezentării lui Hero, fiica guvernatorului care vrea să obțină de fapt, prin mariajul copilei, favoruri de la Don Pedro. Hero a sa este la începutul relației o încântătoare naivă, ca apoi când cade victimă intrigii lui John că ar înșeala pe Claudio, actrița sugerează cum personajul se trezește la realitatea din jur viciată moral; Anca Dumitra punctează prin expresie, drama interioară a celei care descoperă adevărul despre căsătoria cu Claudio și caracterul acestuia. Populară prin rolul Gianina din “Las Fierbinți”, un acid serial despre satul zilelor noastre, Anca Dumitra demonstrează în Hero că este o actriță cu multiple valențe. Alina Rotaru urmărește cu atenție în expresie, continuitate în implicarea naivei Hero în acțiune și afectarea dramatică, rezultată din intriga lui John; actrița realizează cu firesc desenul celei manipulate de Leonato și lumea în care trăiește. 

         Don John (Bogdan Cotleț / Anghel Damian) este un personaj important pentru povestea lui Shakespeare, dar și pentru conceptul regizoral. Bogdan Cotleț compune cu minuție, personajul Don John ca un tânăr captivat de ofertele societății, de drogurile ei la propriu și la figurat. Don John devine astfel un rezultat al mediului social, ignoră orice regulă morală pentru propriul interes, e capabil de orice și de intrigă. Actorul scoate în evidență excelent, pe linie satirică, un astfel de personaj întâlnit adeseori în realitatea curentă. Anghel Damian alege latura caricaturală a personajului, apropiată nefiresc de un spectacol de revistă; pare că nu a găsit rostul personajului în acest spectacol.  

         Roluri de importanță, dar de plan secund pentru conflictul major, sunt ireproșabil interpretate de cei din distribuție. Margareta (Dorina Chiriac / Anca Bianca Popescu)) este cea care participă involuntar la intriga pusă la cale de John. Dorina Chiriac scoate în evidență remarcabil relațiilei Margaretei cea aflată mereu în compania lui Hero, cu fiecare partener; e îndrăgostită și Margareta de Borachio, omul lui John, e ironică privind “zgomotul” iscat de venirea lui Don Pedro la propietatea lui Leonato. O altfel de Margareta, mai cinică, prezintă Anca Bianca Popescu. Mereu în preajma lui Don John, ca supuși ai lui, sunt Boracho (Dragoș Huluba / Dan Rădulescu) și Conrada (Andrada Corlat / Flavia Giurgiu). Fiecare interpret este ireproșabil în rolul atribuit; Dragoș Huluba subliniază prostia lui Borachio cu față de drăcușor, Dan Rădulescu supunerea necondiționată a acestuia în fața lui John. Andrada Corlat impune că și Conrada este o viciată ca și partenerul său Don John (Bogdan Cotleț), iar Flavia Giurgiu precizează superficialitatea personajului.

         Andreea Samson și Antonia Boantă au fiecare transformarea din Ursula în Grefierul de la poliție și o înfăptuiesc cu haz. Tot cu umor este redat de Silviu Debu și Dan Rădulescu - Dogberry-Coarnă, polițist anchetator care oferă alături de Șerban Georgevici (Verges-Aguridă) și Mihai Niță (Bodyguardul / un polițist) momente de savuroasă satiră; intervențiile polițiștilor stârnesc aplauze. 

         Trebuie subliniat că toți actorii din distribuție formează un “ansamblu” care execută ca într-un muzical momente de dans și cântec.

       

  “Mult zgomot pentru nimic” este un eveniment teatral produs al Teatrului de Comedie prin regizorul Andrei Șerban. Publicul se amuză copios și se întreabă apoi, să fie mai “NIMIC” ce se petrece "zgomotos" în jurul nostru când lumea s-a întors cu susul în jos? Și își va răspunde “NU”, așa zisul “nimic” ne poate afecta zilnic, cum ne arată acest spectacol extraordinar.