SĂ PRIVIM CU ATENȚIE, TÂNĂRA
GENERAȚIE !
Lăudabilă este înscrierea în
repertoriul Teatrului Excelsior a piesei dramaturgului și prozatorului Maria
Manolescu - “With a little help my friends sau Un joc pe bune”, cu precizarea
“Spectacolul este recomandat tinerilor peste 16 ani”. Maria Manolescu este
preocupată în scrierile sale de problema tinerei generații. Amintim de pildă și
piesa “Sado – Maso Blues Bar” care s-a jucat la Teatrul Foarte Mic, în regia
Gianinei Cărbunariu.
În “With a little help my
friends sau Un joc pe bune”, dramaturgul propune o radiografie dramatică a unui
segment din lumea bulversată astăzi, a adolescenților, cu replică în limbajul
“cool” specific lor căreia îi atribuie sensuri multiple. “With a little help my
friends” este și titlul unei cunoscute piese muzicale a formației Beatles, ales pentru a sublinia tematica piesei. “Cu un mic ajutor din partea
prietenilor” ar putea spune și eroul piesei, Miki, destinul lui s-ar putea
schimba. Original, dramaturgul relatează povestea a cinci adolescenți ajunși la
mare în vacanță, unde Miki propune un joc sinistru, amintind de ruleta
rusească. Ar vrea să se sinucidă, dar dă pistolul prietenilor să apese pe
trăgaci. Se atenționează astfel, asupra stării grave în care se află mulți
tineri cu sufletele lipsite de idealuri. În scurtele precizări ale vieții
fiecăruia, se arată că familia, școala, societatea în general, nu sunt alături
de adolescenți într-o perioadă cheie existențială. Tinerii preiau mecanic
bombardamentul comunicării, brutal “cultivat” de familie și societate.
Erotismul, drogul, homosexualitatea devin astfel, preocupări false care le
distrug personalitatea. Povestea lui Miki și a “prietenilor” săi Radu, Andi,
Ada și Ruxandra, avertizează că situația educației tinerei generații este gravă
cu rezultate dramatice pentru cei de la care se așteaptă că mâine vor
transforma în bine societatea. Maria Manolescu realizează o analiză a
psihologiei tinerilor de astăzi prin personaje bine construite, desprinse din
realitatea curentă. Spectatorilor tineri cărora le este deticată piesa, li se
oferă o “lecție” vie despre rostul prieteniei și comunicării, iar celor maturi,
avertismentul că sunt vinovați de debusolarea celor tineri cu destine frânte.
Dacă piesa este scrisă
convingător în linie realistă, cu subtile argumente pentru tensiunea
situațiilor, spectacolul regizorului Alexandru Mâzgăreanu în colaborare cu
scenograful Romulus Boicu, alege calea metaforelor exagerate, forțat plasate. Un
decor abstract ar vrea să sugereze malul mării, refugiul celor cinci tineri;
plaja e compusă dintr-un cort, o groapă în prim planul spațiului de joc și … “statuia”
imensă a unui chip, să-i spunem de înger în planul central. Elementele decorului
alese de scenograful Romulus Boicu pornesc și de la conceptul regizoral prin
care Alexandru Mâzgăreanu ar dori să sublinieze forțat intențiile tematicii
dezvoltate dramatic în piesă. Regia apelează și la proiecții prin care grotesc
se transformă chipul “îngerului” în imagini care indică disperare sau moarte.
Aceste efecte regizorale stridente sunt realizate prin “Video Mapping &
Design: Luca Achim și Cristian Niculescu”, par adresate ilustrării stilului
scrierii unui alt text și nu fac decât distrug admosfera dramatică a
situațiilor și afectează interpretarea actorilor, ca și muzica lui Alexandru
Suciu. Un finalul deschis e compus scenic schematic. Jocul celor cinci
“prieteni” cu moartea ar vrea să pună stângaci trei întrebări - Miki s-a
sinucis sau pistolul s-a descărcat din greșeală ori el chiar, a fost împușcat de
unul din participanții la acest sinistru joc.
Tinerii actori Vlad Bălan
(Radu), Andrei Cătălin (Andi), Irina Antonie (Ada) și Beatrice Rubică
(Ruxandra) se transpun credibil în aceste personaje și reușesc să sugereze
lipsa lor de idealuri, că sunt suflete rătăcite la începutul drumului în viață
care nu pot comunica și cunoaște cauzele interioare ce le marchează destinele.
Miki este pilonul central al situațiilor care domină acțiunea, iar Alexandru
Voicu reușește să transmită cu nuanță stările prin care trece tânărul,
confuziile ce îi frâneză perceperea reală a situațiilor și relațiilor din jur.
Fiecare actor merită aprecieri pentru susținerea relațiilor dintre “prietenii”
grupului și când personajul interpretat e lipsit de replică. Teatrul Excelsior
demonstrează din nou, că și-a apropiat tineri actori cu har.
“With a little help my friends
sau Un joc pe bune” rămâne o alegere repertorială inspirată, cu o piesă bine
scrisă, de actualitate acută. Regizorul Alexandru Mâzgăreanu, remarcat prin
alte spectacole reușit tratate teatral, din păcate, de astă dată încearcă
inovații ce nu servesc credibil substratul piesei.
P.S.
O distinsă profesoară m-a însoțit la spectacol, iar la aplauze, impresionată a
spus : “Voi recomanda insistent acest spectacol elevilor și în mod special
colegilor pentru că textul surprinde emoționant starea dramatică a tinerei
generații, stare de care și dascălii sunt responsabili.”