“WITH A LITTLE HELP FROM MY FRIENDS sau UN JOC PE BUNE” – TEATRUL EXCELSIOR

SĂ PRIVIM CU ATENȚIE, TÂNĂRA GENERAȚIE !

Lăudabilă este înscrierea în repertoriul Teatrului Excelsior a piesei dramaturgului și prozatorului Maria Manolescu - “With a little help my friends sau Un joc pe bune”, cu precizarea “Spectacolul este recomandat tinerilor peste 16 ani”. Maria Manolescu este preocupată în scrierile sale de problema tinerei generații. Amintim de pildă și piesa “Sado – Maso Blues Bar” care s-a jucat la Teatrul Foarte Mic, în regia Gianinei Cărbunariu.

În “With a little help my friends sau Un joc pe bune”, dramaturgul propune o radiografie dramatică a unui segment din lumea bulversată astăzi, a adolescenților, cu replică în limbajul “cool” specific lor căreia îi atribuie sensuri multiple. “With a little help my friends” este și titlul unei cunoscute piese muzicale a formației Beatles, ales pentru a sublinia tematica piesei. “Cu un mic ajutor din partea prietenilor” ar putea spune și eroul piesei, Miki, destinul lui s-ar putea schimba. Original, dramaturgul relatează povestea a cinci adolescenți ajunși la mare în vacanță, unde Miki propune un joc sinistru, amintind de ruleta rusească. Ar vrea să se sinucidă, dar dă pistolul prietenilor să apese pe trăgaci. Se atenționează astfel, asupra stării grave în care se află mulți tineri cu sufletele lipsite de idealuri. În scurtele precizări ale vieții fiecăruia, se arată că familia, școala, societatea în general, nu sunt alături de adolescenți într-o perioadă cheie existențială. Tinerii preiau mecanic bombardamentul comunicării, brutal “cultivat” de familie și societate. Erotismul, drogul, homosexualitatea devin astfel, preocupări false care le distrug personalitatea. Povestea lui Miki și a “prietenilor” săi Radu, Andi, Ada și Ruxandra, avertizează că situația educației tinerei generații este gravă cu rezultate dramatice pentru cei de la care se așteaptă că mâine vor transforma în bine societatea. Maria Manolescu realizează o analiză a psihologiei tinerilor de astăzi prin personaje bine construite, desprinse din realitatea curentă. Spectatorilor tineri cărora le este deticată piesa, li se oferă o “lecție” vie despre rostul prieteniei și comunicării, iar celor maturi, avertismentul că sunt vinovați de debusolarea celor tineri cu destine frânte.

Dacă piesa este scrisă convingător în linie realistă, cu subtile argumente pentru tensiunea situațiilor, spectacolul regizorului Alexandru Mâzgăreanu în colaborare cu scenograful Romulus Boicu, alege calea metaforelor exagerate, forțat plasate. Un decor abstract ar vrea să sugereze malul mării, refugiul celor cinci tineri; plaja e compusă dintr-un cort, o groapă  în prim planul spațiului de joc și … “statuia” imensă a unui chip, să-i spunem de înger în planul central. Elementele decorului alese de scenograful Romulus Boicu pornesc și de la conceptul regizoral prin care Alexandru Mâzgăreanu ar dori să sublinieze forțat intențiile tematicii dezvoltate dramatic în piesă. Regia apelează și la proiecții prin care grotesc se transformă chipul “îngerului” în imagini care indică disperare sau moarte. Aceste efecte regizorale stridente sunt realizate prin “Video Mapping & Design: Luca Achim și Cristian Niculescu”, par adresate ilustrării stilului scrierii unui alt text și nu fac decât distrug admosfera dramatică a situațiilor și afectează interpretarea actorilor, ca și muzica lui Alexandru Suciu. Un finalul deschis e compus scenic schematic. Jocul celor cinci “prieteni” cu moartea ar vrea să pună stângaci trei întrebări - Miki s-a sinucis sau pistolul s-a descărcat din greșeală ori el chiar, a fost împușcat de unul din participanții la acest sinistru joc.

Tinerii actori Vlad Bălan (Radu), Andrei Cătălin (Andi), Irina Antonie (Ada) și Beatrice Rubică (Ruxandra) se transpun credibil în aceste personaje și reușesc să sugereze lipsa lor de idealuri, că sunt suflete rătăcite la începutul drumului în viață care nu pot comunica și cunoaște cauzele interioare ce le marchează destinele. Miki este pilonul central al situațiilor care domină acțiunea, iar Alexandru Voicu reușește să transmită cu nuanță stările prin care trece tânărul, confuziile ce îi frâneză perceperea reală a situațiilor și relațiilor din jur. Fiecare actor merită aprecieri pentru susținerea relațiilor dintre “prietenii” grupului și când personajul interpretat e lipsit de replică. Teatrul Excelsior demonstrează din nou, că și-a apropiat tineri actori cu har.

“With a little help my friends sau Un joc pe bune” rămâne o alegere repertorială inspirată, cu o piesă bine scrisă, de actualitate acută. Regizorul Alexandru Mâzgăreanu, remarcat prin alte spectacole reușit tratate teatral, din păcate, de astă dată încearcă inovații ce nu servesc credibil substratul piesei.

P.S. O distinsă profesoară m-a însoțit la spectacol, iar la aplauze, impresionată a spus : “Voi recomanda insistent acest spectacol elevilor și în mod special colegilor pentru că textul surprinde emoționant starea dramatică a tinerei generații, stare de care și dascălii sunt responsabili.” 

“JACQUES ȘI STĂPÂNUL SĂU” – TEATRUL “MARIA FILOTTI” din BRĂILA

IMAGINE REUȘITĂ, ACTORI BUNI, TEMATICĂ IGNORATĂ     

       

Uniți în echipă, se remarcă totuși, personalitatea actorilor Mihaela Trofimov, Adrian Ștefan, Alina Florea, Corina Borș, Narcisa Novac în interpretarea a două sau trei roluri. Lor li se alătură Liviu Pintileasa, Ionuț Vișan și Silviu Debu care construiesc ireproșabil personajele principale. Într-un cadru intim, cu spectatorii în imediata apropiere, așezați de o parte și alta a spațiului de joc ce sugerează un drum al căutărilor, actorii se adaptează relatării unor evocări, povești cu aparentă tentă erotică, din piesa cu un substrat profund tematic a scriitorului ceh contemporan, Milan Kundera.

         Romancier răsplătit cu premii importante, Milan Kundera scrie și piesa “Jacqes și stăpânul său” drept “Omagiu lui Denis Diderot”, o comedie cu final dramatic. Acest text special, inspirat de comentariile filosofice ale lui Diderot în romanul “Jacques fatalistul și stăpânul lui”, propune cinci istorioare despre “dragoste” în “Epoca luminii” din secolul XVIII, “variațiuni la arta variațiunilor”, dar cu trimitere directă la lumea de astăzi. Un monolog radiofonic, prolog al reprezentației, stabilește intențiile tematice ale celor cinci povestiri, subliniate spre final și prin replica “Lumea asta e putredă!”. 

Textul poate fi considerat o parabolă ingenioasă cu trimiteri la actualitate, o fabulă cu trei finaluri amare prilejuite de pedepsirea prin spânzurare a lui Jacques. Drumul în viață lipsit de moralitate este substratul satiric al istoriilor frivole de amor relatate. Acțiunea se derulează pe două planuri – cel al oamenilor simpli reprezentați prin Jacques, slujitorul și cel al stăpânului său, “filosoful” din clasa sus pusă. Planurile se intersectează printr-un montaj alert, iar faptele sunt comentate de cei doi - stăpânul și sluga.

         Atractivitatea ilustrării scenice a textului are un sprijin meritoriu prin creatoarea costumelor, Cristina Milea. Decorul nu există, spațiul de joc e un drum gol, unde la fiecare capăt se marchează modest posibile locuri ale acțiunii. La unul din capete, pe un ecran apar jocuri de umbre cu spânzurarea lui Jaques, forțat aduse în conceptul regizoral. Costumele numeroase de epocă sunt imaginate de Cristina Milea, cu fantezie și discrete trimiteri simbolice. Un exemplu ar fi de pildă, praful ce apare pe veșmintele unor nobili. Regia se rezumă la “variațiuni la arta variațiunilor” erotice cu finețe conduse, fără însă, să sublinieze rostul comentariilor lui Jacques și stăpânului, fără să sporească ritmul căutărilor celor doi pe calea aparent fără sfârșit parcursă. Spectacolul pare o comedie banală despre o lume apusă, și mai puțin o satiră acidă despre noi cei de astăzi, cum sugerează tematic scriitorul. Regizorul încearcă timid să instaureze în unele momente, în special prin Jacques o relaționare cu spectatorii, să sugereze un fel de teatru în teatrul vieții. 

       

  Admirabil reușesc actorii să înfăptuiască schițe de personaje-argument, cât și trecereile de la o tipologie la alta. Mihaela Trofimov este când o Hangiță provocatoare, când o Marchiză năzuroasă care vrea să câștige iubire și eșecul îl pedepsește pe căi neortodoxe, actriță schimbă gama expresiilor credibil, cu abilitate. Ireproșabili sunt Adrian Ștefan în trei roluri diverse, ca și Alin Florea, alături de Corina Borș în Justine și Fiica, Narcisa Novac în Mama și Agathe, toți oferă schițe de caricaturi tipologice reușite. Silviu Debu evidențiază nuanțat caracterul  cavalerului Saint-Quen. Greul reprezentației revine lui Liviu Pintileasa (Jacques) și Ionuț Vișan (Stăpânul lui Jacques). Actorii construiesc subtil personajele, numai că regia nu exploatează nota de actualitate a celor două tipologii care reprezintă segmente sociale opozante. Liviu Pintileasa subliniază sinceritatea lui Jacques, judecător al fiecărei situații. Prin gest și expresie, Ionuț Vișan cu atenție dezvăluie și frământările interioare ale nobilului “filosof”, uneori primitiv în dorințe, alteori trist în constatările referitoare la diverse situații.

         “Jacques și stăpânul său”, o piesă deosebită prin construct și intenții tematice, rămâne doar, o comedie simplistă care beneficiază de actori apreciabili și de costume încântătoare, un spectacol însă, nefinalizat regizoral pentru demersul tematic convingător și actual al scrierii.   

“TANGO” – TEATRUL “BULANDRA” ( Studio SPACE - Laboratorul de Noapte)

ZDRENȚE … ȘI LA PROPIU ȘI LA FIGURAT

         Este remarcabilă inițiativa directorului Teatrului “Bulandra” de a găzdui spectacole ale absolvenților. A găzduit și a inclus în repertoriul curent al teatrului -  “INCENDII”, spectacol remarcabil de absolvire a trei ani de studiu al unei echipe de la UNATC, comentat și pe acest blog. Nu întodeauna are însă, șansa de a descoperii astfel de spectacole – examen. Laboratorul de Noapte al Studioului Space a primit “Tango” realizat de studenții de la “masterclass”, tot de la UNATC cu o distribuție ce include și actori ai teatrului, în regia și scenografia unor tinere aspirante la creații originale.

         Regizoarea Laura Vlad a ales una din piesele celebre ale dramaturgului și prozatorului polonez Slawomir Mrozek (1930 – 2013), “Tango”, preferată și a multor repertorii din teatrele noastre. Stilul marelui dramaturg este apropiat de teatrul absurd și de suprarealism. Scrisă în 1964, piesa “Tango” aduce în atenție povestea unei familii numeroase marcată de conflictul între generații, animat și de sistemul social al unor regimuri totalitare. Personajul central, tânărul Artur se revoltă împotriva mentalităților diverse și imoralității care îi macină familia, vrea schimbare și adevăr; mulți analiști îl consideră pe Artur, un Hamlet modern. Revolta îi aduce un sfârșit tragic, iar locul său în familie va fi preluat de servitorul Edek, un primitiv, ca și Caliban din “Furtuna” lui Shakespeare. Artur cel răzvrătit, vrea o nouă ordine, dar nu găsește soluții pentru transformările dorite. Trebuie precizat pe scurt demersul acțiunii pentru a analiza tratarea scenică a piesei de către cei de la “masterclass”, piesă în care Mrozek, cu pricepere desăvârșită, creionează psihologia fiecărui personaj pentru a motiva propunerea tematică. În planul secund al conflictului, dramaturgul dezvoltă și o satiră dură la adresa experimentelor artistice, preocupare de bază a tatălui lui Arthur, Stomil. Poate acest plan secund a înspirat-o și pe regizoarea Laura Vlat în experimentul său teatral de politizare forțată a textului! Regizoarea tratează tragicomedia lui Mrozek drept o comedie horror, exagerând ridicol în proiectul său pe evidențierea pericolului regimurilor totalitare. Polonezul a criticat aspru în multe din piesele sale totalitarismul, dictatura, pentru a evidenția efectele dramatice aduse mentalității celor care se confruntă cu astfel de sisteme sociale bolnave. Laura Vlad își va sprijini viziunea regizorală pe scenografie și proiecțiile considerate la noi în continuare, inovații teatrale.

         Decorul imaginat de Emilia Furdui în Studioul Space cu puține locuri și spectatorii distribuiți pe trei laturi ale spațiului de joc, nu reușește să sugereze nimic în raport cu textul, decât să … sufoce publicul. Toți pereții sălii și podeaua sunt decorate cu … “zdrențe”, cu costume de teatru ajunse zdrențe prăfuite. O astfel de imagine generală, bănuim că ar avea drept scop, trimiterea spre o lume distrusă, plină de lepădături. Costumele Wilhelminei Arz completează intențiile decorului. Fără suport pentru evidențierea tipologiei personajelor, costumele amestecă stiluri de croi și culoare. În centrul spațiului de joc, decorul se completează cu un catafalc. Spre finalul reprezentației, zdrențele “covor” al podelei vor fi strânse cu ajutorul mașiniștilor. Podeaua, ca și catafalcul vor prinde culoarea stridentă de roșu, cu trimitere poate spre vremea totalitarismului comunist. Proiecțiile intervin mereu pe zdrențele de pe pereți prin trimiteri la … epoca lui Hitler și Mao Zedong! Lipsită de coerență fiind, viziunea regizorală dornică doar de originalitate, distruge substratul piesei și consistența personajelor.

În debutul reprezentației, Arthur, înveșmântat într-un costum decent pe linie contemporană, studiază o carte de anatomie în apropierea spectatorilor, intenția regizorală fiind poate, de a motiva revoltele ulterioare ale tânărului, iscate de lipsa coloanei vertebrale a celor din familia sa. Fără suport în text, regia îl va transforma apoi, pe Arhur prin manifestările sale într-o sosie a lui … Napoleon, urmând mimarea lui … Hitler! Astfel, personajul lui Mrozek și menirea sa în conflict sunt spulberate de inovațiile stupide ale regiei. Aberantele efecte de imagini în tratarea scenică a piesei, cu dorința regiei de condamnare a regimurilor totalitariste, anulează comedia amară construită de polonez prin personaje și relațiile dintre ele.

Regizoarea nu acordă importanța cuvenită actorului într-un spectacol. Toți actorii distribuiți nu își pot dezvolta credibil personajele atribuite din cauza regiei și scenografiei care le anihilează bunele intenții. Salvează esența caracterizării personajelor, Doru Ana în interpretarea cu finețe a tatălui extravagant, Stomil și Ana – Ioana Macarie în Eleonora, mama imorală. Cu măestrie cei doi actori sugerează în multe momente nuanțat, tipologia personajelor. Ionuț Toader pornește o prezentare credibilă a revoltei lui Artur în fața imoralității familiei, dar regia obligă personajul pe parcursul reprezentației la manifestări de isterie ca un individ aflat în căutarea puterii absolute, în dezavantajul actorului. În Ala, iubita naivă a revoltatului Artur, se remarcă Eliza Păun; costumele personajului și expunerea regizorală falsă a relației dintre cei doi, afectează interpretarea rolului de către tânăra actriță. Încearcă să creioneze cerdibil Constantin Dogioiu, profilul lui Edek, un troglodit. Menirea personajului pentru mesajul textului, se anulează însă, prin grotescul impus de regie în definirea sa. Viziunea regizorală îl arată de pildă, pe Edek cum face dragoste cu … o planșă din “Anatomia” studiată în debutul reprezentației de Artur sau în final, transformarea acestuia ca imagine într-un dictator amintind de cel din Venezuela.

În cei doi bătrâni – Eugenia și Eugen, actori cu experiență și personalitate, încearcă să treacă peste artificiile regizorale exagerate, să arate convingător în unele momente, starea de ramolisment a personajelor. Regia caricaturizează personajele, iar Mirela Gorea și Ion Chelaru reușesc totuși, uneori să puncteze esența tipologiilor respective.

Ambiția regizoarei de a supra solicita în numele inovației teatrale tematica piesei, are drept rezultat un talmeș-balmeș de imagini cu … zdrențe și la propiu și la figurat. Actorii nu sunt folosiți la valoarea lor pentru a prezenta personajele unei familii cu mentalități afectate ca rezultat al unor sisteme sociale totalitare. Spectacolul este lipsit de coerență în specularea teatrală a sugestiilor textului.

“MEDEEA, MAMA MEA” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” (Sala PICTURĂ)

O NOUĂ GENERAȚIE DE ACTORI ÎȘI CONSOLIDEAZĂ VALOAREA

        

Anul trecut, Naționalul bucureștean a găzduit festivalul internațional NETA (New European Theatre Action), iar în progamul său se afla și “Medeea, mama mea”, spectacol al Teatrului Laborator “Sfumato” din Sofia. (Festivalul a fost comentat pe acest blog.) Autori ai textului erau Ivan Dobcev și Stefan Ivanov. Textul prezentat acum, pe prima scenă a țării, poartă semnătura doar a lui Ivan Dobcev și a suferit unele modificări pentru a consolida tema de bază propusă – curentul actual al migrației. Spectacolul are drept regizori pe Ivan Dobcev și Margareta Mladenova, inițiatorii Teatrului “Sfumato” de la Sofia, un laborator de creație preocupat de ruperea convenției teatrale tradiționale. Cei doi regizori aplică și spectacolului din Capitală aceiași metodă de inovație teatrală, servită și de compoziția textului apropiată de schema teatrului epic.

         Piesa “Medeea, mama mea” atenționează asupra problemei migrației axată în special pe segmentul etniei romilor din țările estice, temă subliniată și prin comentariile muzicale inspirat create de Assen Avramov. Conceptul regizoral amplifică tematica prin imagini cu trimitere spre fenomenul actual al migrației din Orient, în special prin ținuta personajelor feminine. Planul principal al textului e susținut prin monologurile a trei femei care relatează dramele suferite prin abuzuri și înstrăinarea copiilor. Planul doi al textului motivează și titlul prin evocarea mitului celebrului personaj Medeea, cât și prin povestea balenei Goliat, pentru a marca disperarea emigranților. Personajele principale ale acestui plan sunt Bojdar care zace pe un pat de spital și în delirul său trăiește drama căutării mamei, alături fiindu-i Teodor ale cărui comentarii uneori au trimiteri culturale forțate.

Lui Ivan Dobcev îi mai aparține și scenografia cu intenții de a puncta vizual metaforele piesei sale originale. La începutul reprezentației decorul se rezumă la un zid de spital alb cu înscrisul roșu “Emergency” prin care se lansează convenția teatrală a “urgenței” de a privi mai atent lumea din jur. În spatele acestui zid se descoperă decorul straniu al suferinței lui Bojdar. Accente muzicale, songuri și momente de dans însoțesc evocările celor rătăciți pe drumul vieții. Spectacolul este un reușit experiment teatral pe o temă gravă a actualității.

Întruparea scenică a celor opt personaje solicită actorii pentru a demonstra capacitățile multiple pe care le dețin - cântă, dansează, susțin impresionant monologurile - poveste care evocă destinul fiecărui personaj feminin, în special. Reîntâlnim în distribuție actori cu CV-uri bogate, absolvenți din 2001 până în prezent de la diverse universități de artă – Florentina Țilea, Aylin Cadîr, Mădălin Mandin, George Piștereanu, Iloana Brezoianu, Ionuț Toader, Ionuț Niculae, doar Alin Potop este încă student. Mai toți au jucat în filme de lung și scurt metraj, au participat la diverse proiecte dezvoltate în teatrele independente și de stat. Sunt tineri ajunși la deplină maturitate creatoare prin multipla activitate ce le-a adus remarcarea deplină.

 În acest spectacol amintim de pildă, interpretarea de excepție a actrițelor Florentin Țilea (Jupâna), Iloana Brezoianu (Isaura) și Aylin Cadîr (Zambila) care susțin ample monologuri dramatice. Se integrează perfect atmosferei impuse de monologuri – Mădălin Mandin (Johny), George Piștereanu (Gugstean) și Ionuț Niculae (Leonsio), colorând dramatic cu accente ironice uneori, situațiile evocate. Trebuie subliniat că interpreții prin cântec și mișcare, prin expresie gestuală și rostirea cu sens profund a subtextului replicii, construiesc admirabil diverse personaje. Muzica este live prin contribuția remarcabilă datorată lui Emilian Ciobanu – acordeon și Bianca Drăgoi – vioară.

Două roluri deosebit de dificile cu intenția de a încărca textul prin metafore și comentarii filosofice – Bojdar și Teodor sunt dezvoltate cu abilitate de Alin Potop și Ionuț Toader. Actorii reușesc să redea profilul interior al personajelor.

“Medeea, mama mea” poate fi considerat un experiment teatral provocator ce transmite emoție prin dăruirea interpreților pentru susținerea tematicii sale dramatice. Este un spectacol de actualitate despre fenomenul dramatic al migrației, ambalat atractiv muzical.