Teatrul Dramaturgilor Români se pare că ar aparține de Primăria Capitalei, prin nimic nu se specifică aparținatorul, și a fost înființat cu sprijinul Uniunii Scriitorilor, dar prin repertoriul ca “teatru de proiecte”, se dovedește o instituție finanțată inutil. Director e ... un actor! În primul rând, se află pe Calea Griviței într-o zonă cu case dărăpănate, locuite de oameni sărmani dintr-o anume anume etnie, evident nepreocupați de dramaturgii români. Sediul este într-un cartier mai greu accesibil, în clădirea veche care a beneficiat însă, de o renovare senzațională pentru două săli de spectacol - “Iosif Naghiu” și “Ion Băieșu” (Caragiale și Sebastian, au fost uitați), dotate tehnic remarcabil. Teatrul are pe site și un “Regulament” după modelul celor guvernamentale, dar și un ... “Imn”! Totul pe bani publici! Marea sa problemă rămâne însă, alcătuirea repertoriului. Invită publicul la spectacole cu piese din dramaturgia noastră care sunt prezente și pe afișul teatrelor instituționalizate din centrul Capitalei și din țară. Un exemplu “Iona” de Marin Sorescu care se joacă și la Teatrul “Nottara” în regia lui Tompa Gabor. Toate teatrele importante din București și țară, au înscrise în repertoriu nume de prestigiu ale dramaturgiei noastre. Mai mult, în urma unor concursuri de dramaturgie, piesa premiată e inclusă în repertoriul lor. Atunci, care este scopul activității acestui “teatru de proiecte” care nu inițiază nici măcar un concurs de dramaturgie pentr a susține descoperirea unor nume noi de dramaturgi? Teatrul colaborează cu persoane de prestigiu din actorie și chiar din regie ori scenografie, răsplătite financiar generos. Firește că dânșii acceptă oferta, când criza financiară afectează grav, celelalte teatre unde s-au consacrat.
Profesioniști de marcă servesc ... “Există nervi”
Regizorul Felix Alexa declară: “ ... este o piesă de o inteligență sclipitoare, ce-îți rămâne mult timp în memorie prin forța poetică”. Adevăr grăiește, numai că “forța poetică” a replicii cu dublu sens, referitoare la “panica existențială” din vremea comunismului când a fost concepută piesa, astăzi e expirată prin apariția unui alt demers de “panică” socială dictat de un alt regim politic ce poate fi manipulator în societate. Acum “Există nervi” devine un text de arhivă din biografia complexă a marelui poet. Piesa nu mai poate atrage prin tematică și mesaj, regurile sociale sunt altele, de o altă gravitate.
Fiind un profesionist de valoare, Felix Alexa aplică piesei o viziune regizorală în termeni realiști pentru a sublinia absurdul situațiilor din acțiune. O face remarcabil. Folosește drept ilustrație sonoră cortine muzicale între momente, motivul din Simfonia Destinului de Beethoven, cu intenția de a puncta întâlnirea Locatarului (Gabriel Răduță) dintr-o garsonieră cu balcon spre lume, cu personaje aparținând unui trecut al destinului. În piesă conflictul e absent, doar replica sugerează poetic metaforic, situația Locatarului. Spațiul de derulare a acțiunii e configurat realist prin decorul Andradei Chiriac. Prezintă în amănunt decorul unei garsionere în care sunt multe cărți, dar și alte obiecte. Investiția în acest decor pentru un spectacol de o oră și zece minute, evident a fost costisitoare financiar, are sens raportat la conceptul regizoral, rămâne o construcție apreciabilă, dar fără să atragă publicul spre mesajul fragil al piesei, depășit.
Distribuția include nume de marcă din mișcarea teatrală, pe Răzvan Vasilescu în rolul Profesorului vizionar al “trenului – carsioneră”, pe Gabriel Răuță (Locatarul), pe Alexandru Conovaru (Prietenul Locatarului) . Intervine și Ameliei Ursu în Femeia Necesară, rol artificial construit în piesă. Actorii se achită onorabil de roluri ca executanți de prestații artistice; partiturile nu le oferă însă, dezvoltarea personajelor.
“Există nervi” rămâne un exercițiu de regie și actorie pe un text dramatic datorat unui Mare Poet. Textul e o propunere depășită pentru realitatea curentă. Spectacolul este apreciabil ca realizare scenică, dar arată și modul discutabil în care se irosesc fondurile financiare publice, în numele unei valori literare din poezie, folosit ca pretext pentru Teatrul Dramaturgilor Români