„CEHOV ÎN SHOW BUSINESS” - TEATRUL MIC / Sala Atelier

 UN SPECTACOL REUȘIT, ACTUAL ... LĂSAT UITĂRII

Mișcarea teatrală se confruntă astăzi, cu vehementul curent al vocilor din spatele scenei care pledează pentru inovație în teatru. Rezultatul unor experimete dornice să modernizeze spectacole, în special cele din dramaturgia cu valori culturale devenite clasice, eșuează în fața publicului. Repertoriile teatrelor atacă, de pildă pe Cehov prin o serie de „adaptări”, „viziuni regizorale” care înstrăinează publicul de tema valorică și mereu actuală a pieselor sale. 

La finalul stagiunii din 2021, Teatrul Mic a prezentat „Cehov în Show Business” de Jane Martin, un spectacol de succes, aplaudat entuziast și de spectatorii printre care m-am aflat astăzi, dar figurează cu greu în repertoriul curent al teatrului. Piesa susține argumentat comic și dramatic, aspectele derizorii ale curentului de modernizare a expresiei teatrale, fiind scrisă cu măsură în îmbinaea replicilor lui Cehov cu cele specifice realității și are drept subiect un ... casting. Trei actrițe cu personalități și expediențe diferite, bine definite de autoare, se prezintă într-un teatru regional din Texas pentru rolurile din „Trei surori”, piesă celebră de Cehov. Trei regizori, cu viziuni ”originale”, vor să o pună în scenă, dar teatrul se află și în dificultăți financiare. Perfect valabil acest text pentru actualitate și cu efect pentru public prin trimiteri la piesa lui Cehov în care el se poate regăsi emoțional. Ruxandra Enescu traduce inspirat piesa cu titlul inițial ”Anton în Show Business”.

Regizorul Ștefan Lupu construiește excelent spectacolul prin intermediul alegerii și coordonării unei echipe remarcabile. Vizual totul pare simplu. Scenografa Silvia Horobeanu folosește tehnica scenei rotative a Sălii Atelier și plasează doar câteva elemente de decor bine alese pentru a defini spațiile de joc. Costumele sale sunt remarcbile pentru veșmintele atribuite personajelor în funcție de profilul lor. Regizorul apelează și la efectul discret al unor momente de proiecție (video Ovidiu Cristache) strict necesar derulării acțiunii, Miezul reprezentației sunt actorii, iar fiecare reușește prezentarea esenței profilului individual al personajului distribuit, raportat la rolul dorit din piesa lui Cehov. Este un joc tragic – comic greu, dar rezolvat admirabil de actori cu sprijin regizoral evident. 

”Marele Regizor”se caracterizează diferit prin trei tipologii divers satirizate de dramaturg și revine lui Bogdan Talașman. Actorul cu măsură și ironie fără să cadă în grotesc, compune rolurile regizorilor cu viziuni ”originale„ ... care pot ”măcelării” valoarea unei piese. Teatrul are și un producător pe Kate, rol prin care dramaturgul încearcă să puncteze menirea unui spectacol de teatru pentru public și alegerea repertorială – Cehov. Claudia Prec se adaptează solicitării textului prin monolog și relaționarea directă cu spectatorii.

În centrul acțiunii sunt însă, cele trei personaje – actrițele venite la casting pentru Olga , Mașa și Irina, cele trei surori create de Cehov. Mihaela Rădescu în Casey / Olga, Ruxandra Enescu în Holly / Mașa și Oana Pușcatu în Liz / Irina, reușesc autentice performanțe în interpretarea acestor partituri dificile. Fiecare păstrează caracterul, tipologia actrițelor venite la casting cu probleme dramatice sau comice personale, dar evidențiază și capacitățile de referință pentru a fi pe scenă, Olga, Mașa sau Irina din ”Trei surori”. Casey, actrița care luptă cu o boală gravă e indicată și rolului Olga, dar și mesajului dat de text. Mihaela Rădescu în monologul rostit cu lacrimă în ochi admirabil, lasă publicul cu respirația tăiată. Foarte dificilă este propunerea textului pentru Holly, o vedetă din regiunea acțiunii, o starletă de televiziune, cu eșecuri în dragoste care se vrea remarcată și în teatru. Ruxandra Enescu descifrează la nuanță, consistent emoțional substanța caracterială a personajului, frumoasa Holly și îmbină minunat latura posibilităților ca ea să devină și Mașa pe scenă. Este un rol realizat ireproșabil de o actriță cu valențe multiple. Oana Pușcatu se remarcă în Liz, actrița la început de drum în profesie care dorește lansarea prin rolul Irinei. Naivitatea lui Liz, dar și apropierea de profilul Irinei, o compune cu finețe interpreta. 

Nu este de ignorat nici interpretare lui Ben de către Radu Zetu, rolul este secundar, dar actorul definește credibil personajul un cântăreț, îndrăgostit de farmecele lui Holly care are însă, o familie. 

”Cehov în Show Business” este un spectacol cu rost în repertoriul oricărui teatru, reușit pe deplin la Teatrul Mic, dar ... lipsit de popularizare în contextul invadat de curentul experimentărilor lipsite de conținut emoțional, cât și al absenței multor manageri în teatru instituționalizat.

P.S. Teatrul Mic se pare că nu își popularizare prin comentarii pe online și pentru actualele sale premiere.

”PLATONOV” - TEATRUL „BULANDRA” / Sala „Toma Caragiu”

 ”ARTA ACTORULUI” ...

Profesia de actor este ”arta” de a întrupa pe scenă tipologii umane. Este însă, o ”artă” complexă, dependentă nu doar de harul actorului, ci și de inspirația creatorilor din umbra scenei – regizorului prin conceptul aplicat textului și scenografului prin imaginea acordată reprezentării. Toți actorii pot fi înfrânți pentru a transmite credibil publicului prin textul ales , un mesaj emoțional dacă cei din ”umbra” scenei nu îi valorifică. ”Platonov” la Teatrul ”Bulandra„ este un alt exemplu de absență a înfrățirii între creatori, în special în numele pretențiilor de inovație teatrală. 

Regizorii pornesc în genere, conceptul lor novator de la adaptarea clasicilor, ca și în cazul acestui ”Platonov” adaptarea englezului David Hare după A. P. Cehov, aleasă de regizorul Teodor-Cristian Popescu. ”Piesă fără titlu” se numea la început ”Platonov”, text catalogat drept primul exercițiu dramaturgic făptuit de nemuritorul Cehov. De la acest exercițiu a pornit stilul impus apoi de Cehov în dramatugie prin piesele sale anterioare celebre, de analiză psihologică profundă a personajelor aflate în conflict. Obțiunea tematică pentru dramaturg, dezvoltată substanțial și esențial în următoarele piese, a fost drumul existenței umane cu dorințe, vise, eșecuri, intercomunicări false sau adevărate, dictate de interiorul fiecărui personaj. ”Platonov” poate fi considerată prima treaptă a viitoarelor analize psihologice profunde efectuate de Cehov. În timp, ”Piesa fără titlu” a provocat mulți regizori de teatru și film. 

Dramaturgul englez David Hare a încercat a rezuma în adaptarea piesei lui Cehov, drumul lui Platonov, personajul cheie, cu suișurile și coborârile comice și tragice în acțiunea complicată a textului. Marea majoritate a personajelor au grad de rudenie între ele, trăiesc în mediul rural, unele avute, cu propietăți și bani, altele în lupta pentru a parveni, multe marcate interior și de pofte erotice, iar printre ele activează și ”învățătorul” Platonov, cu visele, dorințele sale. Nu lipsește din conflict nici consumul de alcool cu influențele de rigoare.

Regizorul Theodor-Cristian Popescu a încercat un experiment teatral nereușit cu această adaptare a piesei. Viața activă a societății din jurul lui Platonov, ironizată de el cu cinism, se derulează într-un decor de ”spațiu gol” propus de reputatul scenograf Cosmin Ardeleanu, ce poate fi o metaforă, depinde cum îl folosești. ”Spațiul gol” provine din vitala notă teoretică, aparținând marelui regizor Peter Brok. Pentru el acest ”spațiu” presupunea ”Teatru Mort. Teatru Sacru. Teatru Brut. Teatru Imediat”. Rezultatul apelării la teoria lui Peter Brok, este confuz ca transmitere de mesaj și ilustrare scenică a temei provocatoare publicului de judecare cu emoție a manifestării personajelor în acțiune, în ciuda faptului că distribuția cuprinde actori deținători ai harului profesional. Nu asistăm nici la „Teatrul Brut” prin acești actori, în centru fiind Șerban Pavlu (Platonov), un actor de valoare al teatrului, nici la ”Teatru Imediat”, totul fiind apropiat mai degrabă ... „teatrului mort”. „Împrumutul” teoretic al regizorului prin decorul lui Cosmin Ardeleanu, în principal, afectează grav „Arta actorului”.

În prima parte a reprezentației scena e goală, marcată printr-un podium alb, ușor modulat, dificil mișcării scenice, unde se mai plasează pe parcurs și trei scaune. În fundal există însă, un fel de burlan metalic strâmb, ce pare o rămășiță dintr-un alt decor. Pauza pentru cea de a doua parte a spectacolului, aduce în scenă tehnicieni îmbrăcați în alb care fixează cu efort niște ”stâlpi” negri. În derularea celei de a doua părți și ”burlanul” prinde imaginea unui ... neon strălucitor. ”Metafora” căutată vizual prin accentele transformării  „spațiului gol” inițial, e falsă, fără efect în raport cu textul, ca și cele trei scaune din prim parte a reprezentației. 

Colaborarea regizor și autor al „spațiului scenic” e jalnic raportată la substratul piesei. Maria Miu, un alt nume de marcă în scenografie, creează costumele diverse ale personajelor pe linie atemporală, cu eleganță și accente de culoare, dar lipsite de semnificații majore pentru tipologia rolului în acțiune. Acest ”spațiu gol” nu reușește să dea atmosferă analizei psihologiei personajelor și relaționării între ele. Lumina reprezentației e manevrată nesemnificativ, în special în „noaptea” din partea a doua. 

Dificultatea cea mai mare a acestui experiment teatral marcat de „spațiul gol”, o suferă interpretarea actorilor Teatrului ”Bulandra”. Lor se mai alătură și patru studenți la masterat ”Arta actorului” de la UNATC, unde regizorul Theodor-Cristian Popescu e profesor. Confuzia conceptului experimental evidentă în acest ”Platonov” luat drept pretext, se manifestă în primul rând, asupra interpretării rolului Platonov, dorit mai mult ca un Don Juan. 

Șerban Pavlu încearcă și reșește doar, în unele secvențe din acțiune, să atribuie substanță lui Platonov cel care privește cu cinism societatea din jur. Cu temperament , dublat de gând interior asupra relațiilor cu soția Sașa sau fosta iubită Sofia ori moșiereasa Anna, Platonov prinde consistență în interpretarea actorului, dar dezvoltarea coerentă a personajului este frântă de coordonarea viziunii regizorale a ansamblului reprezentației și prin decorul cu dificultăți pentru mișcarea scenică. Toți interpreții sunt afectați de conceptul regizoral practicat. Rodica Lazăr concepe reușit, de pildă, portretul general al tinerei văduve Anna dornică de iubire, propietara moșiei unde are loc acțiunea, dar substratul acestui personaj reprezentativ pentru gruparea socială căruia îi aparține e anihilat prin tratarea scenică a textului. Și Daniela Nane creionează credibil în notă generală, starea amară a fostei iubite a lui Platonov, Sofia care trăiește trist un alt mariaj. 

În diverse situații se remarcă punctând consistent în expresia solicitată de moment, relaționarea cu partenerii, și Gheorghe Ifrim (Șcerbuk), Dan Aștilean (Ivan), Lucian Ifrim (Porfiri), Constantin Dogioiu (Nikolai) și Cătălin Babliuc (Osip). În acest spectacol toți cei distribuiți demonstrază că au citit atent pe Cehov și adaptarea, dar le este imposibil în contextul conceperii teatrale a spectacolului, să construiească evolutiv personajele atribuite. Acest context – adaptare, viziune regizorală, scenografie, duce la o percepere confuză de către Marele Public și a subiectului acțiunii, a rostului intervențiilor fiecărui personaj interpretat de actorii ce dețin însă, subliniez, har pentru profesie.

Acest ”Platonov” rămâne un experiment derizoriu, îndepărtat de valoarea culturală a scriitorului Cehov prin adaptarea lui David Hare și de activare a publicului prin viziune regizorală, de a judeca emoțional viața cu provocările ei dictate de societate și de probleme individuale. „Arta actorilor” din distribuție nu mai are astfel, strălucire, când ne ... jucăm de-a teatru fără substanță în prezentarea scenică a unui text devenit derizoriu ca sens major. 

”CĂLĂTORIA” - TEATRUL NAȚIOMAL „I. L. CARAGIALE„ / Sala „Ion Caramitru”

 UN HAOS TEATRAL!

”Compania Passe – Partout DP”, înființată în 1999 de Dan Puric, având la bază dans și pantomimă, îi aduce actorului o evoluție spectaculoasă în cariera artistică. Era un gen nou de teatru pentru noi. A cizelat ca într- o adevărată școală, mulți actori, astăzi personalități de marcă pe diferite scene. Dan Puric a interpretat și numeroase roluri la Teatrul Național ”I. L. Caragiale” în perioada 1988 – 2019. A realizat în calitate de regizor și interpret spectacolul ”Înșir ` te mărgărite”, în 2015, pentru inaugurarea Sălii Mari, proaspăt renovată. Spectacolul reunea 50 de interpreți (!!), muzică, dans, pantomimă, dar nu a reușit să cucerească publicul. La sfârșitul anului 2019, se retrage de la Naționalul bucureștean, dar revine sub o nouă direcție interimară, în 2022, mai întâi cu o discutabilă conferință-spectacol, apoi cu rolul Spirache din ”Titanic vals”. Acum, propune tot la Sala Mare, un spectacol de amploare,”Călătoria”, cu 45 de interpreți (!!), un ”spectacol de Dan Puric”, în scenografia Doinei Levintza.

La baza reprezentației se află rămășițe din spectacolele memorabile de la ”Compania Passe – Partout DP” pe un scenariu însă, haotic conceput de Dan Puric și influențat de credințele sale particulare, sociale sau politice. Ideea acțiunii era interesantă, o ”călătorie” cu metroul, în care numele stațiilor determină definirea lor teatrală prin dans, pantomimă sau chiar, unele replici. Dar ... haosul teatral al spectacolului pornește însă, din lipsa de coerență a scenariului pentru ilustrarea teatrală a definirii numeroaselor stații anunțate din off, ca la metrou, făptuită aberant scenic. Apar la început, personaje cu replici rostite în diverse limbi străine, apoi se vor derula momente de dans de genuri diferite, de pildă și ... Flamenco sau secvențe de arte marțiale (maestru Zhu Rong Fu), multe sunt aplaudate pentru execuție, dar rămân lipsite de rost pentru a transmite consistent o temă generală a spectacolui. De exemplu, la ”stația Apărătorii Patriei” se concepe ilustrarea peronului prin tineri prezentați ca niște caricaturi, din care se desprinde un cuplu pentru a servi ideea scenaristului, exprimată în foița program de sală. Acolo, Dan Puric declara că a vrut, prin scenariu, să servească trimiterea ” spre inima omului, atât de părăsită astăzi, spre sufletul românesc neîntinat de vremuri, spre privilegiul de a iubi și de a râde”. Scenariul mai cuprinde și alte ”stații” cu trimitere la iubirea cuplului bărbat – femeie, dar ele sunt umbrite de multe momente exagerat concepute pe diverse intenții tematice. Un exemplu ar fi ”Stația Ștefan cel Mare” unde apare istoricul personaj rostind replica de la începutul monologului celebru al piesei ”Apus de soare”, completată cu ”Moldova treci acasă și tu, Bucovina nu mai sta printre străini!” Spectacolul se încheie cu ... un fel de paradă de modă extravagantă care nu servește miezul tematic – iubirea, dorit de Dan Puric și are o trimitere spre o altă tenatică actuală, ardentă.

Haosul sporește și prin ilustrația muzicală pentru că dans fără muzică nu există. Lucas Molina Perez este editor și autor al ilustrației muzicale solicitată de Dan Puric, dar și coregraf pentru Flamenco. Sunt amestecate de-a valma, șlagăre internaționale și de la noi, din trecut și din prezent, cu muzică originală la pian (David Hodos) ori vioară (Antonio Piculeață) sau percuție (Lucian Maxim), până se ajunge la Hip – Hop (Ad Litteram). Muzica devine un ”ghiveci,, fără sare și piper pentru a servi ”ghiveciul” de stiluri de dans cu intenții de clasic, modern, cuplate cu câteva momente de Step în coregrafia lui Dan Puric și lui se alătură pentru alte secvențe Elena Duicu și pentru Break Dance, Silviu Mircescu.

Sunt dirijați de numeroșii colaboratori din umbra scenei, 45 de interpreți. Dintre ei, doar câțiva sunt actorii Teatrului Național și lor li se alătură o numeroasă echipă admirabilă de dansatori profesioniști. Firește lui Dan Puric îi revin câteva scene solistice și demonstrează din nou măestria ca interpret de Step. Unele momente sunt desprinse din reușitele spectacole din trecut ale ”Companiei Passe – Partout DP”. Foița program de sală nu binevoiește să nominalizeze numele soliștilor din momentele de dans, ei meritau pe deplin popularizare. Este formidabil, de pildă, tânărul care dansează Step și în partereniat cu Dan Puric.

Marele creator de costume și decor, Doina Levintza ”îmbracă” excelent spectacolul, nu atât prin decorul simplist, ci prin costumele numeroase purtate de cei 45 de interpreți. Costumele indică rafinat tipologii în fiecare apariție scenică. Maestra dă prin amănunt expresia costumului de astăzi, de ieri sau chiar din altă epocă istorică, cum îi solicită scenariul.

Parada de modă extravagantă din final este tratată senzațional de Doina Levintza, dar nu își are sens logic pentru tema spectacolului dorită de regizorul Dan Puric. Ciudat este costumul purtat în finalul paradei cu trimitere spre o imagine din ... estul graniței noastre, preferată de spiritul lui Dan Puric. Costumele Doinei Levintza rămân cele care dau strălucire reprezentației și sprijină reușita unor momente de dans profesionist. 

Apare însă, întrebarea: ce transmite publicului acest spectacol realizat cu investiții financiare substanțiale? Provoacă publicul să răsplătească prin aplauze execuția profesională a dansatorilor din unele secvențe, ca la un spectacol de operă, dar fără a i se transmite emoție sau gând interior. În foița program de sală, Dan Puric își încheie astfel comentariu : ”Țin să mulțumesc, de asemenea, inițiatorului acestui proiect, domnul Manager interimar – Mircea Rusu, precum și Ministrului Culturii pentru sprijinul acordat”. Rezultatul ”sprijinului acordat” generos este un spectacol încâlcit de dans, pantomimă și mișcare scenică. Păcat de efortul interpreților să ”călătorească” într- un ”metrou” haotic condus. 

P.S. Teatrul Național ”I.L. Caragiale” are acum un alt manager interimar pe George Călin care l-a înlocuit pe Mircea Rusu. După doi ani de zile de la trecerea în neființă de la conducerea teatrului a marii personalități culturale Ion Caramitru, Ministerul Culturii nu a reușit să organizeze un concurs corect pentru numirea unui manager, personalitate de valoare responsabilă de conducerea primei scene a țării.