miercuri, 31 august 2022

GALA TÂNĂRULUI ACTOR - ``HOP``/ Ediția a XXV-a /25-27 august / Alba Iulia

 TINERII AU TRECUT TREAPTA DE FOC DE A FI FIECARE UN POSIBIL ACTOR TOTAL

Ion Caramitru și Cornel Todea, personalități ale mișcării teatrale, au inițiat proiectul acestei Gale în 1998. Ei au trecut în neființă, dar Gala inițiată de UNITER a devenit o tradiție pentru lansare a tinerilor actori, dar și cizelarea capacităților deținute de aceștia prin propunerea de teme diverse cultural, dezvoltate pentru trei ani de directori artistici precum Radu Afrim, Miklos Bacs, Gigi Căciuleanu și acum, Răzvan Mazilu. Aparent Gala este un concurs cu premii pentru a răsplăti pe cei mai buni dintre cei mai buni, dar scopul principal prin ateliere speciale servind tematica, practicate anterior concursului din fața publicului, este de cizelarea capacităților celor înscriși în competiție. Universitățile de teatru produc anual ca rulmenții unei fabrici, aproximativ 300 (!!!) de absolvenți, actori pentru o țară mică cu puține teatre mai ales independente, nesprijinite legislativ. Gala nu este un posibil demers de angajare la un teatru sau un casting, ci o punte de cunoaștere a tinerelor talente și șlefuirea profesională pentru începutul carierei. Să nu uităm că fiecare ediție a dat mișcării teatrale și filmului, concurenți deveniți în prezent nume de actori prețuite de public.



La actuala ediție, demonstrația capacităților celor 21 de tineri concurenți s-a afirmat și în fața unor personalități consacrate artistic, aflate în rândul publicului - directori de teatru sau regizori care au avut șansa cunoașterii tinerelor talente pentru viitoare proiecte unde aceștia pot fi colaboratori importanți.

Directorul artistic RĂZVAN MAZILU, după o bogată și reușită experiență ca regizor și coregraf cu spectacole musicale, a lansat tinerilor o provocare cu tema – MUSICAL = ACTOR TOTAL + SHOW TOTAL. Este o temă dificilă, mai ales că universitățile de teatru nu au în pagina de studii musicalul, gen prețuit de Marele Public. Șlefuire capacităților celor 21 de concurenți s-a făcut anterior concursului cu public din sala Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia, în ateliere , de către, firește, Răzvan Mazilu – plastică prin mișcare corporală, dans, și actorie, alături de Maria Alexievici pentru tehnică vocală. Rezultatul scurtei pregătiri pentru acest concurs – școală s-a remarcat în Proba impusă și Proba obligatorie, susținute individual și de Secțiunea grup. 

DRUMUL PERFECȚONĂRII

Confruntare cu o astfel de temă dificilă a ridicat probleme concurenților. A ales fiecare pentru Secțiunea individuală și cea de Grup, un fragment dintr-un musical, majoritatea folosind ofertele online și foarte, foarte puțini concurenți s-au încumetat să prezinte propiile creații de musical.



Unii chiar au reușit să impresioneze juriul care a acordat Premiul ``Cornel Todea`` pentru cea mai bună trupă de actori la Secțiunea grup - ``(încă un) Musical`` cu ANDREI DUȚU, DRAGOȘ IONIȚĂ și LAURA GABRIELA OANA.  Ambițioasă fiind, LAURA GABRIELA OANA a participat și la Secțiunea individual, iar juriul i-a acordat Marele premiu al Galei ``Ștefan Iordache`` pentru ``Doamnele de la Brunch`` din musicalul ``Company``, unde de astă dată monologul său suferea de multe hibe, fiind exterior interpretat ca stare intrioară. 

Alegerile concurenților de pe online a momentelor a ridicat problema traducerii songurilor care au fost cântate în limba engleză, dar mai ales fără atenție sporită pentru prezentarea convingătoare a personajului, interpretat superficial. Concurenții trebuiau să facă față în interpretare unor cerințe de expresie pe care să le îmbine armonios – vocal muzical, dans și mișcare și caracterizarea personajului ales. Lucru foarte greu de armonizat când îți lipsește o școală pentru acest demers. Proba obligatorie le-a dat șansa de a veni cu o poveste propie din viața lor sau a prietenilor, urmată de un song dintr-un musical indicat la alegere - ``Cabaret`` sau ``Mamma Mia`` (pentru fete) și ``Billy Eliot`` sau ``Singing in the Rain`` (pentru băieți). Pentru Secțiunea grup, funcționa același demers, un text-confesiune și selectarea unui moment din ``Annie`` , ``Grease`` sau ``Singing in the Rain``. Această armonizare a demersurilor pentru a interpreta un personaj dintr-un musical, mai mult sau mai puțin cunoscut la noi, a ridicat firește greutăți concurenților, mai ales când în prezentarea la public, nu se indica într-o frază importanța acelui personaj pentru subiectul musicalului.

În compartimentul vocal muzical al songurilor, majoritatea concurenților au dovedit calități deosebite. Amintim în ordine alfabetică pe ROBERT AGAPE, LAURA CRISTINA BELCEA, MARIA GROSU, ALEX MACAVEI, TUDOR-GRAȚIAN MANEA, VLAD NICOLICI, GABRIELA PORUMBACU, ANA VÎNĂU. Ei au reușit să indice profilul personajelor în songurile cântate în limba engleză și să treacă peste situația lavalierelor purtate, nu întodeauna performante.

Proba de dans-mișcare a ridicat și ea dificultăți concurenților, dar mulți au trecut-o cuceritor – CRISTINA DANU, ALEX MACAVEI, TUDOR-GRAȚIAN MANEA, VLAD NICOLICI, GABRIELA PORUMBACU. 

Problema cea mai dificilă a rămas în armonizarea interpretării, expunerea caracterizării în esență a personajului ales. Marea majoritate a mers pe imitați de interpretare sugerate de musicalurile pe online. Unele mai reușite, altele superficial tratate. ALEX MACAVEI și-a gândit inspirat propiul moment de musical - ``Paradisul cu un aparat de cafea`` și la proba obligatorie cu ironie a relatat despre ... dificultatea de a fi actor. Juriul nu i-a acordat niciun premiu acestui actor de la Baia Mare, premiat de Dorina Lazăr la o ediție anterioară pentru prestație și rostire scenică, dovedite și acum, el demonstrând și o evoluție în adaptarea la tema actualei ediții. TUDOR-GRAȚIAN MANEA obține Premiul pentru prestanță, rostire scenică și expresie corporală acordat de directoarea Teatrului Odeon, Dorina Lazăr. Concurentul a uimit prin transformarea din Tevye lăptarul de la Proba individuală, într-un alt personaj la cea obligatorie. 

Din cei 21 de concurenți, fete și băieți, juriul nu a descoperit niciun actor pentru a îi acorda un premiu, cu toate că jurații au ținut discursuri laudative pentru toți.

Doar doi băieți , TUDOR-GRAȚIAN MANEA și ROBERT AGAPE - Premiul Publicului, obțin distincții personale, dar nu și în urma prestației discutabile a acestui juriu. Jurații au ignorat și evoluția remarcabilă a lui ALEX MACOVEI, actor cu talent și inteligent în crearea unor momente speciale, originale pentru concurs.

Trebuie să fim corecți, Gala nu este o manifestare Oscar, ci un demers de a sprijini profesional și populariza tinerii absolvenți care cu greu își pot afla un loc de muncă în calitate de actori. 

ALTE PREMII ALE JURIULUI, DAR ȘI CELE ACORDATE DE PUBLIC 

PRECIZĂM. Juriul a fost alcătuit din MARINA CONSTANTINESCU – critic de teatru, LUCIAN IONESCU – actor de la Teatrul de Comedie, lansat ca personalitate prin musicalurile lui Răzvan Mazilu în alte teatre, ELENA PUREA actriță la Teatrul Național din Târgu Mureș, CARMEN STANCIU, teatrolog și profesor la UNATC, LUCIAN VĂRȘĂDAN, manager Teatrul German de Stat,Timișoara. În afara premiilor citate mai sus, juriul a mai acordat Premiul pentru cea mai bună actriță – MARIA GROSU și PREMIUL ``SICĂ ALEXANDRESCU``, premiul special al juriului – CRISTINA DANU.Premiul pentru cel mai bun actor nu l-a acordat.

PREMIILE PUBLICULUI - Cea mai bună actriță – GABRIELA PORUMBACU (Teatrul de revistă poate afla o viitoare vedetă cu această actriță cu un farmec special), Cea mai bună trupă de actori, spectacolul ``Te iubesc, dar nu pe tine``, regia Vlad Sălbatecu, cu EDUARD CRĂCIUN, ANDREI MĂRGINEANU, MIHAI ANDREI PLEȘA, SARA PONGRAC, PAUL ȘTEFAN TONCA.

A mai fost un premiu special ``1 / 10 pentru film la TIFF`` acordat de directoarea de casting Florentina Bratfanov, actriței SARA PONGRAC pentru evoluția la Secțiunea grup în ``Te iubesc, dar nu și pe tine!``.

UN SPECTACOL ATRACTIV, BINE GĂZDUIT DE ORGANIZATORI

Ansamblu prezentării Galei a fost excelent prin efortul organizatorilor, cei de la UNITER, autoritățile locale iubitoare de cultură teatrală din Alba Iulia, Teatrul de Păpuși ``Prichindel`` cu o directoare inimoasă Ioana Bogățan, totul servit de o echipă tehnică excepțional, de adevărați profesioniști proveniți de la Teatrul Odeon. Un merit important l-a avut prezentarea – MONICA ODAGIU și ALEX ȘTEFĂNESCU, cât și regizorul RĂZVAN MAZILU care a compus pentru ei și ansamblu concurenților două momente reușite. Prezentatorii s-au dovedit actori de top pentru un viitor musical.

Ediția aniversară a 25 de ani de Gală, cert rămâne o reușită, prin temă și ilustrarea sa scenică de către 21 de concurenți, tineri cu talent, luptători pentru perfecționare profesională și popularizare. Pe drumul afirmării vor întâlni numeroase obstacole, dar trebuie să îl continuie curajos. FELICITĂRI și BAFTĂ tuturor concurenților! Dacă un juriu a dat un aspect amar concurenților, trebuie să îl uite, că se vor întâlni mereu cu subiectivismul.