UN SPECTACOL ... FANTASTIC!
“Fantastic" nu e un adjectiv ales la întâmplare pentru această premieră. În DEX se specifică ''fantastic'' - ''care nu există în realitate; creat, plăsmuit de imaginație'', iar în cazul de față putem adăuga plăsmuirii – talent. Este ''de necrezut'' cum Răzvan Mazilu (regie, coregrafie, costume) a reușit alături de 16 artiști, să prezinte un poem dramatic muzical, în fața a ... 27 de spectatori și să le taie respirația. Cum ne aflăm în plină pandemie, numărul locurilor din micuța sală a teatrului a fost redus la 30% conform restricțiilor de protejare a spectatorilor în pandemie.
'Fantastic'' pornește și de la conținutul ''operetei – tango'' celebre, pe libretul lui Horacio Ferrer și muzica lui Astor Piazzolla. Libretul are la bază primele scrieri datorate scriitorului orb, memorabilul Borges, în care din îmbinarea dintre realitate și vis, rezulta fantasticul. Libretul și muzica, au trimitere spre istoria tangoului, apărut în zone promiscue din capitala Argentinei, Buenos Aires. Acțiunea e simplă, dar replicile rostite sau cântate, sunt de o rafinată poezie, profund închinate poftei de viață. Maria cea frumoasă dintr-un cartier mărginaș, e ucisă de un hoț, dar numele ei rămâne ca o umbră prețuită, fiind simbol al vieții prin felul în care slujea tangoul.
Fantastic” este și modul conceperii teatrale de către Răzvan Mazilu a acestei “operete – tango”, cum scoate la iveală emoționant substratul libretului. Tangoul devine pretext de a atenționa că viața nu înseamnă “inimi second hand" dintr-un magazin, cum se spune într-o replică, viața renaște mereu din suflete cu inimi curate. Ilustrarea spectacolului, firește se sprijină vizualul pe decor și costume, care servesc fermecător, atât libretul, cât și conceptul regizoral, prin trimiteri cu multiple sensuri metaforice în desen. Într-un spațiu în cerc construit în centru salii de spectacol, învăluit la început în văluri albe, cu publicul pe margine, Dragoș Buhagiar plasează un decor simplu, dar sugestiv, admirabil, rezumat la un pat și trei candelabre, dar încărcat de semnificații. Scena dispare, iar pe o latură a sălii activează live orhestra și cei trei membrii ai corului, integrați de către regizor în diverse situații ale acțiunii.
Lucian Ionescu în Primul Analist |
Răzvan Mazilu completează strălucit imaginea spectacolului prin costumele create minuțios. Nu trebuie omis că acțiunea se desfășoară la doi pași de spectator, iar costumele ”vorbesc” despre personaje, conțin detalii cu subtile trimiteri spre “fantasticul” cuvântului. Este o mare artă cea a creatorilor de costume de teatru și Răzvan Mazilu dovedește din nou, că o deține pe deplin. Costumele Mariei (Ana Bianca Popescu) cu un păr de un roșu aprins ca pasiunea ei, dar mai ales cele ale personajelor – Flașnetarul, Visătorul, Bătrânul Hoț, Primul Analist, Preotul, interpretate de Lucian Ionescu, sunt ... “fantastice”.
Absolut “fantastică” este interpretarea lui Gheorghe Visu a personajului dificil Spiritul, orbul amintind de Borges care cu poezie punctează evocarea Mariei și se implică adeseori direct în acțiune. Rolul este foarte dificil, dar Gheorghe Visu îi descifrează în amănunt substanța, îi dă cu multă sensibilitate, o aura emoțională solicitată de acest poem muzical.
Ana Bianca Popescu și Lucian Ionescu |
Sunt foarte rare spectacolele de teatru în care publicul intervine cu aplauze în diferite secvențe ale acțiunii. Numai la operă se întâlnesc ele, după interpretarea ariilor. De astă dată apluzele nu au contenit, la numeroase scene, spectatorii fiind uimiți de interpretarea excepțională a artiștilor aflați în imediata lor apropiere. “Maria de Buenos Aires” este un spectacol ... “fantastic”, o performanță artistică despre realitate și vis, despre pofta de viață și moarte, despre substratul tangoului, dans de suflet pornit din suburbiile cetății argentiene, ajuns cu timpul în lumea înaltă a societății.
P.S. Din nou, blestematul covid trage cortina teatrelor! Situația e foarte gravă și manifestările culturale sunt stopate. Virusul va fi pâna la urmă înfrânt de vaccin, dar ... revenirea la viață a teatrelor se va face foarte greu. Cel puțin în Capitală, managerii teatrelor, ca și regizorii, sunt bezmetici, apelează la online și nu dezvoltă din umbra scenei proiectele de viitor. Forță de lucru a artiștilor există, dovadă și acest spectacol. Cu fonduri de la Primăria Capitalei, Răzvan Mazilu a avut curajul în pandemie, să impună acest spectacol dificil de realizat la “Teatrelli”, dar nu și în alte teatre cu spații de joc mai ample. Pandemia a stopat înainte de premieră și spectacolul conceput de Răzvan Mazilu, “Cabaret” la Teatrul Odeon, dublată și de trecerea în neființă a unei actrițe prețuite. Creatorul a continuat însă, să activeze, să înfrângă toate vicisitundinele momentului actual.
Rămâne actuală întrebarea – ce proiecte de viitor gândesc managerii teatrelor și regizorii? Ce repertorii vor propune? Gândesc oare că publicul a fost profund afectat de pandemie și are nevoie de teatru cu multe provocări de judecată a vremurilor trăite în izolare? Comedie sau dramă, teatrul este ... educațional cultural și sprijin important pentru a privi viața și societatea în care trăiești.