ÎNTÂLNIRE CU ... TALENTUL!
În acest spectacol deosebit, patru actori – Dan Pughineanu, Oana Predescu, Matei Arvunescu, Alex Popa și regizorul Mădălin Hîncu, fac o demonstrație de talent deținut de creatori din tânăra generație, în compania echipei tehnice de buni profesioniști ai Teatrului Excelsior. Demonstrația lor se petrece pe una din piesele speciale și dificile ale dramaturgului german contemporan Marius von Mayenburg. Scrierile sale dramatice depășesc zona cunoscută a dramaturgiei cu acțiune și conflict, sunt parabole cu țintă către societatea actuală, ofertante pentru regizorii doritori de modernitate teatrală. Marius von Mayenburg s-a impus ca o personalitate teatrală, activând în diverse domenii. Și repertoriile teatrelor noastre au apelat la piesele sale - ``Chip de foc`` sau ``Urâtul``, în diferite teatre. Teatrul Excelsior pentru copii și adolescenți, dar nu numai pentru ei, înscrie acum în repertoriu din nou,``Urâtul`` și încredințeasă piesa unui regizor tânăr și unor actori tineri din colectivul teatrului.
Lette este personajul central, ``urât`` la chip, dar realizator al unei invenți importante în compania unde lucrează. Din cauza înfățișării, șeful Scheffler trimite un asistent să facă publică inovația. Revoltat că nu reușește să își prezinte inovația, Lette alege soluția unei operații estetice și de aici pornește substratul parabolei lui Marius von Mayenburg. Depersonalizarea lui Lette, cel acum cu un chip frumos, declanșează un circuit de operații estetice în societate pentru un nou ambalaj al chipului și succes, iar el ajunge în pragul sinuciderii. Astfel, prinde conținut dramatic, tema dramaturgului de atenționare că societatea actuală e dominată de artificiul imaginii și nu de conținutul valoric. Aparență și esență, valoare și falsificarea ei, sunt astăzi note dominante în societate.
Piesa este provocatoare pentru orice regizor să se dezlănțuie cu fantezie în vizualizarea teatrală prin efecte de imagine, prin proiecții video și scenografie, machiaj, mai ales că din distribuție partenerii lui Lette trebuie să se transpună și în alte personaje. Regizorul Mădălin Hîncu alege inteligent calea expunerii teatrale prin dirijarea actorilor, ei fiind pilon de bază, nu efectele teatrale derizorii și reușește să transmită emoțional tema, mesajul dramaturgului că trăim într-o societate bolnavă care anulează reperele valorice. Regia, dar și concepția scenografică îi aparțin. Decorul se rezumă la scaune rotative pe o scenă goală, dominată de culoarea neagră, neutră, costumele realizate de Cristina Diaconu, sunt semnificativ atribuite personajelor. Lette poartă un costum alb, celelalte personaje îmbrăcate în negru au hanorace cu glugă pe care o manevrează pentru sugerarea transpunerii în alt profil tipologic. Vizualizarea teatrală se înfăptuiește prin actori și e sprijinită de jocul excelent al luminilor, de scena rotativă și de proiecții video cu prim planuri ale interpreților cu măsură uneori plasate în momentele cheie ale conflictului : lighting design – Costi Baciu, sound design – Andrei Doboș, video design – Cristian Niculescu. Publicul recepționează astfel, consistența jocului între alb și negru, între valoare și falsitate în existență.
Scena din debutul reprezentație e concepută de regizor drept capcană pentru public, când personajele pe scaune rotative nu comunică între ele față în față, când lui Lette (Dan Pughineanu) îi ia loc asistentul Karlmann ( Alex Popa) la ordinul șefului companiei Scheffler ( Matei Arvunescu ), când soția lui Lette, Fanny ( Oana Predescu ) nu îl privește în față, cu toate că se iubesc cei doi. Regizorul nu apelează la efectul unui machiaj pentru chipul lui Lette, ci la substanța replcii rostite de fiecare parsonaj pentru a sublinia că înfățișarea acestuia nu poate deteriora conținutul valoric al personalității sale. Prin interpretare, actorii reușesc să prezinte credibil substanța fiecărui personaj.
Dan Pughineanu trăiește interior intensiv frământările la care e supus Lette, de la revoltă în fața nedreptății cauzată de înfățișare, până la dezumanizarea dictată de un alt chip acum, frumos adoptat, ajuns însă în final la disperarea sinuciderii. Admirabil susține în final, actorul monologul lui Lette, morală a fabulei construită de dramaturg. Expresiile actorului atribuite personajului în funcție de situații, fără sprijin de machiaj, sunt rod al talentului celui care gândește atent rostul fiecărui cuvânt rostit de personaj. Dan Pughineanu se confruntă cu un rol foarte greu, dar îi definește desăvârșit consistența. Ceilalți tineri colegi din distribuție sunt puși în fața confruntării grele cu transpunere rapidă, la secundă, în alt personaj, argument al acțiunii. Senzațională este Oana Predescu în transformarea de la soția iubitoare, ignorând aspectul chipului partenerului de viață, la o femeie vârstnică, renovată estetic la chip, provocatoare la o relație erotică în fața frumosului acum, Lette, având și un fiu confuz sexual. Oana Predescu susține un ``examen`` de actorie de notă maximă pentru că deține o mobilitate a expresiei și forță de exploatare a sensurilor multiple ale cuvântului rostit. În Scheffler, șeful autoritar al companiei unde lucrează Lette, rapid transformat în doctorul estetician de chipuri, Matei Arvunescu compune minunat esența acestor personaje profitoare de succes personal prin impunerea imaginii fizice a celor din preajmă. Actorul efectuează transformările nu numai prin expresie, dar și prin tonalități vocale. Alex Popa e când asistentul promovat de șef în prezentarea proiectului inventiv a lui Lette, când fiul bătrânei ``frumoase``, lipsit de personalitate. Transformările sunt realizate la nuanță de acest actor deținător de multiple capacități de expresie. Cei patru tineri actori din distribuție, demonstrează că dețin capacitatea abordării unor partituri ample, diverse, perceptate în profunzime rolului prin descifrarea substanței replicilor personajului. E drept, că fără un regizor ca Mădălin Hîncu, atent la importanța actoruului în viziunea regizorală, le-ar fi fost dificil să evidențieze talentul deținut.
``Urâtul`` prin echipa de realizatori – regie și actori , cu sprijinul tehnic al celor din umbra scenei -, este un exemplar spectacol de INOVAȚIE TEATRALĂ, de modernitate și transmitere de emoție și provocarea de a judeca realitatea din societatea în care trăim. Ei ne asigură că viitorul teatrului nostru e pe mâini bune.
P.S. Acest spectacol provoacă a judeca și sensul actual al cuvântului ``vedetă`` atribuit unor persoane renovate estetic prin botox pe buze și silicon pe sâni, unele care scârție prin tot felul de cântări, dar cu pretenți de artiste. MARII ARTIȘTI nu mai sunt vedete pentru mass media care popularizează insistent, în tot felul de emisiuni tv, nu VALOAREA, ci RENOVAREA ÎNFĂȚIȘĂRII celor care aspiră a fi artiști. Trăim cu adevărat într-o societate bolnavă în care VALOAREA e ignorată pentru popularizarea IMAGINII, indiferent de domeniul în care ar activa profesional.
