… FĂRĂ CAP ȘI FĂRĂ COADĂ
În curând va începe etapa de
toamnă a stagiunii 2013. Deocamdată, harnic, Teatrul Metropolis de proiecte
anunță deschiderea cu premiera “Sex”, luni, 2 septembrie, iar teatrul
independent activ UNTEATRU propune, duminică 1 septembrie, premiera “Scrisoare
către Casandra” și Naționalul din Timișoara, în 15 septembrie, “Prometeu
înălțuit”. De asemenea, la Costinești de astă dată și nu la Mangalia, se va
desfășura cea de a XVI-a ediție a prestigioasei manifestări, Gala Tânărului Actor
– “Hop” în coordonarea proiectului de către apreciatul regizor, Radu Afrim. Vom
comenta aceste evenimente la data potrivită. Deocamdată, ne întoarcem la un
comentariu restanțier referitor la un spectacol din prima etapă a stagiunii,
“Șarpele în iarbă”.
Reamintim că “Laboratorul de Noapte”
este o nouă sală de spectacol, rezultat al proiectului generos propus de conducerea Teatrului “Bulandra” de a stimula
și promova inițiative ale actorilor, regizorilor, fie angajați în diverse
teatre, fie independenți. Este plasată în preajma sălii “Liviu Ciulei” prin
amenajarea unui fost spațiu folosit înainte pentru decoruri, și dotată
corespunzător tehnic. Până acum însă, puține spectacole au văzut luminile
rampei în acest “Laborator”.
După inaugurare noului spațiu cu “Arlechino
moare ?” , reprezentație comentată pe blog, a intrat în repertoriul curent al
“Laboratorului” , “Șarpele în iarbă” propus de o echipă independentă plus o
actriță a Teatrului “Bulandra”. Emil Hoștină este regizorul spectacolului, un
actor cu o bogată activitate în film, cu apariții chiar și în “Harry Potter”,
dar îndepărtat de afișele scenei. Ambiția sa de a se apropia de convenția
teatrală, total diferită față de cea a filmului, încearcă să o pună în practică
prin acest spectacol special, derulat într-un spațiu intimist cum este
“Laboratorul de Noapte”, ce presupune și alte reguli de interpretare. Apelează
la piesa dramaturgului englez contemporan Sir Alan Ayckbourn, autor a numeroase
texte, cu o biografie bogată și ca manager teatral. Programul de sală nu
specifică dacă “Șarpele în iarbă” este sau nu o adaptare după textul inițial.
Scrierea prezintă conflictul tensionant dintre trei
personaje, două surori – Annabel (Ioana Abur), Miriam (Anca Androne) și
slujnica Alice (Iulia Lumânare). Regizorul încearcă să construiască atmosfera
confruntării dramatice dintre Annabel și Miriam ce are un sprijin pentru
intențiile criminale în Alice, dar … conduce superficial distribuția. Într-un
decor minimalist, la câțiva pași de spectatori, tratarea personajelor nu impune prin credibilitate și nu degajă
tensiunea emoțională solicitată de conflict. Regizorul a distribuit actrițe
stimate, dar cu mai multă experiență obținută prin rolurile din film.
Construirea personajelor este lipsită de esență relațională între partenere. În
Annabel, sora revenită acasă și obsedată de amintirea trecutului, Ioana Abur
încerca și reușea doar parțial să sugereza suferința deziluziei constatării
prezentului și autoritatea celei care va cădea în final victima demenței celor
din preajmă. Interpretarea sa este lipsită de nuanță în confruntarea dintre
speranța regăsirii surorii sale și a mediului în care a trăit , cu realitatea
amară. Anca Androne, actriță a Teatrului “Bulandra” este îndrumată în Miriam să
conceapă o compoziție fragilă de copilă năzuroasă. Actrița reușește însă, spre
final, să sugereze stările interioare ale personajului într-un monolog admirabil
susținut. Într-o compoziție ridicolă a diabolicii servitoare , o fată care
vorbește peltic și precipitat de nu se înțelege mai nimic din replică, Iulia
Lumânare se supune docil intențiilor exagerate ale regiei, iar rezultatul este
fals, defavorabil conflictului și suspansului dictat de scriere. Păcat de efortul
actriței de a servi o astfel de viziune regizorală confuză . Alice a sa
dirijează de fapt substanța conflictului, nemulțumirile personale, cât și cele
ale lui Miriam ce duc spre înfăptuirea unui act criminal, dar personajul este
caricatural tratat, fără rost pentru suspansul acțiunii. Ambiția actorului de
film Emil Hoștină de a fi regizor de teatru, dezavantajează interpretele prin
lipsa de coordonare și citirea teatrală superficială a textului într-o
convenție ce îi este străină. Teatrul nu are prim planuri, solicită permanent
atmosferă, relații . Accentele exagerate ale vizualizării teatrale
practicate de regizor, mai ales într-un spațiu intimist, au distrus sensurile
scrierii.
“Șarpele în iarbă” este numai un
exercițiu de “laborator” … fără cap și fără coadă, căznit înfăptuit și neconvingător.