“ CRIZE “ - TEATRUL DE COMEDIE

UN EXERCIȚIU DE TEATRU ABSURD

         Crizele sunt actuale și bântuie în toate domeniile. Nici teatrul nu e ferit de ele. În prezent, este afectat de o criză financiară gravă. În planul creativ e afectat însă, de  o criză a regiei, ca și de cea a dramaturgiei autohtone. Spectacolul de față este rezultatul crizei de … inspirație din ambele planuri.

         “Crize” aparține poetului și dramaturgului, Mihai Ignat, fiind  prima sa piesă, mult jucată în diverse teatre, apreciată ca scenariu radiofonic de radio BBC în 2004. Piesa vrea să relateze povestea unui cuplu, dar e departe de Aleksandr Ghelman – “Doi pe o bancă” sau Williams Gibson – “Doi pe un balansoar”. Mihai Ignat încearcă să surprindă degradarea în timp a relației unui cuplu - El și Ea -, plictisul unei căsnicii, scrierea fiind apropită de linia teatrului absurd.

         Tânărul regizor Vlad Cristache a debutat cu un reușit examen - “Douăzeci de minute cu îngerul” de Vampilov la UNATC, s-a afirmat prin “Peer Guynt” de Ibsen, a continuat să convingă asupra calităților sale de regizor și prin “Povești de familie” de Biljana Serblianovici, la Teatrul “Maria Filotti” din Brăila (spectacole comentate pe blog). Oricărui regizor i se întâmplă însă, să și eșueze uneori într-o viziune pe care și-o dorește cu orice preț, originală.  Vlad Cristache în “Crize”, amplifică tenta absurdă a scrierii în inenția ilustrării satirice a relației de cuplu, rezultatul fiind un spectacol lipsit de armonie, derulat  într-un ritm greoi. Absurdul situațiilor, dublat pleonastic de absurdul unor imagini teatrale, având la  bază ciorovăielile cuplului, anihilează transmiterea, cât de cât credibilă, a unui posibil mesaj emoțional.

 Un sprijin substanțial al viziunii sale regizorale , află însă, în decorul cu fantezie creat de Vladimir Turturică, dar insuficient exploatat. Trecerea timpului existenței celor doi, manevrată prin schimbările greoaie ale obiectelor din decor, frânează ritmul reprezentației. Vladimir Turturică concepe universul închistat al cuplului, a fi ambalat într-o imensă coală de hârtie, distrusă încetul cu încetul de manifestările celor doi care nu găsesc calea comunicării. Sugestia decorului este remarcabilă. O altă sugestie demnă de interes e transformarea patului într-un lift-închisoare. Dar … numeroase obiecte din decor – umbrelele, bradul de Crăciun sau microfoanele, sunt exagerat întrebuințate de regie. În haosul atmosferei generale dictat și prin efectele absurde ale manipulării unor obiecte, regizorul mai apelează în scopul accentelor satirice, și la aplauze din off, specifice divertismentelor tv. Regia încarcă vizualizarea artificial prin diverse efecte teatrale ce nu sprijină substanța temei majore –lipsa tragicomică a comunicării celor ce alcătuiesc un cuplu.

         Interpreții sunt Smaranda Caragea – actriță a Teatrului de Comedie, activă în proiecte independente și Marius Gâlea – actor cu expediență câștigată pe marele și micul ecran, cât și ca dascăl. Regizorul nu le-a speculat pe deplin calitățile, și fiecare încearcă în stil propriu, și reușește parțial, să sugereze linia caracterială a personajelor atribuite. Pentru Ea, Smaranda Caragea dezvoltă cu umor adeseori, caracterul unei femei autoritare, năzuroase, bănuitoare, cicălitoare. Cu temperament actrița marchează situațiile prin farmecul său personal aparte. Marius Gâlea merge pe o interpretare putem spune filmică a bărbatului introvertit, nemulțumit de înfățișarea sa, dar iubitor, dornic de viață sexuală cu partenera. Prin absurdul dezvoltat de conceptul regizoral, El și Ea se transformă adeseori, în “marionete”, nu mai sunt oameni care parcurg în etape relațiile conflictuale.

         “Crize” rămâne un experiment teatral fără consistență pornit de la un scenariu radiofonic pe care regizorul și-a dorit să îl îmbogățească teatral prin numeroase artificii absurde pentru a spori sensurile satirei, dar a uitat să folosească rostul dialogului, al replicii.

P.S. Cu întârziere, la sfârșit de septembrie, începe a doua etapă a repertoriului stagiunii anului 2012. În curând, vom comenta primele premiere ale teatrelor. 

“ LOCURI CALDE “ – TEATRUL FOARTE MIC

O IMPROVIZAȚIE … NECONVINGĂTOARE

         Criza regiei actuale are un predecesor și în criza dramaturgiei noastre. Texte de valoare incontestabilă nu au mai apărut de aproape … un secol. Teatrele, regizorii, tot caută, chiar și premiază piese de teatru cu prilejul diferitelor concursuri de dramaturgie, mai toate însă, sunt refuzate de Marele Public, când ajung în lumina reflectoarelor. Trei tineri creatori, ce merită toată prețuirea pentru dorința lor de a activa în teatrul independent, au propus spectacolul “Locuri calde”.

         Doi tineri actori – Raluca Ghervan și Alex Vlad, alături de un coleg de generație – regizorul Răzvan Marinescu, au scris un text pe veșnica temă a relațiilor din cuplu tributare tristei noastre actualități curente. Textul este însă, o improvizație, o adunătură de multiple situații inspirate din presă, posibil a surveni într-un cuplu tânăr, sărac și mereu datornic cu fondurile necesare pentru traiul său modest. Ideea surprinderii unei radiografi a mediului social actual este demnă de apreciat, dar avea nevoie și de un construct dramatic solid prin cele două personaje, Corina și Alex. Dacă în cazul Corinei (Corina Moise) funcționează o linie de dezvoltare cât de cât coerentă, în situația lui Alex (Alex Vlad) personajul reunește absurd o serie de dimensiuni caracteriale. “Acțiunea” provocatoare de conflicte este doar o însăilare de situații amplificată în final : Alex îi aduce drept cadou partenerii sale Corina, un … copil al străzii ! De ce alege Alex acest “cadou”, de ce Corina o poftește afară pe fetiță și se hotărăște brusc că ar fi cazul să facă împreună cu partenerul un copil,  etc, sunt doar puține întrebări iscate de acest text lipsit de logica motivării diverselor  situații alese, așa zis conflictuale.

         Tânărul regizor Răzvan Marinescu a încercat o ilustrare teatrală realistă a textului cu sprijinul scenografei Dana Anușca. Un spațiu restrâns, modest, cu multe obiecte înghesuite, o garsonieră sărăcăcioasă, a realizat scenografa. Regia a apelat insistent la obiectele din decor, dar fără convingere pentru a creea atmosfera intimă a cuplului din acest fragil text la care a contribuit și ca autor.

         Cei doi tineri actori – Corina Moise și Alex Vlad -, au încercat fiecare, să suplinească dificultățile textului. Reunește să se impună, Corina Moise. A câștigat experiență de la un personaj principal interpretat într-o telenovelă , de la alte roluri secundare din apreciate spectacole de teatru, și compune cu minuție profilul Corinei. Personajul este tratat verosimil că ar fi o femeie energică, animată de speranța în bine a cuplului, iubitoare a partenerului, motivată în relație. Actriței Corina Moise i se datorează multe momente singulare, admirabile ale reprezentației, prin interpretarea la nuanță, cu sensibilitate a personajului său. Corina Moise, din nou, demonstrează personalitate  în expresie teatrală și este de așteptat evoluția sa în proiecte mult mai ample decât cel în care s-a implicat la Teatrul Foarte Mic. Regizorii în repertoriile teatrelor, pot găsi un sprijin în diverse distribuții prin această tânără actriță deosebită. Colegul său Alex Vlad a încercat să suplinească inconsistența personajului la care însă, a colaborat și ca autor al textului dramatic, dar în interpretarea sa se făcea simțită lipsa uni contur credibil al rolului, fiind uniform în expresie. Artificialul relației cu partenera domina esența configurării unui posibil cuplu solicitată de text. O fetiță drăgălașă, Daria Ionescu, apărea spre final, vrând a fi … copilul străzii inventat de text fără raționament.

          “Locuri calde” ar fi trebuit să fie “fierbinți” pentru cuplul propus de text, numai că scrierea era un pretext de improvizații. Toată prețuirea pentru Teatrul Foarte Mic ofertant proiectelor de teatru independent, atât de necesare numeroșilor tineri creatori ai universităților teatrale. Dar … și dânșii se confruntă cu criza de inspirație a dramaturgiei originale mioritice, dacă pornesc pe această cale precum cei trei autori ai textului de față. Păcat, din acest spectacol nu  se poate reține decât aparițiile personale ale tinerei actrițe, Corina Moise.         

“ NEFERICIȚII “ – UNATC (gazdă TEATRUL ODEON)

UN SPECTACOL … “NEFERICIT”

         “Nefericiții” este examenul de masterat al întregii echipe de realizatori, susținut la UNATC, premiat la Gala absolvenților din 2011, cu distincții pentru regie, scenografie și interpretare, preluat apoi, anul acesta generos, în iunie, pentru zece reprezentații de către Teatrul Odeon, la sala Studio. La Gala Actorilor “Hop” de la Mangalia (comentată mai jos pe blog), marele premiu “Ștefan Iordache” a fost câștigat de Sabrina Iașchevici pentru rolul Winnie din “Ce zile frumoase !” de Samuel Beckett , iar pe tânăra actriță am remarcat-o și în “Nefericiții” , un spectacol însă, confuz regizoral.

         Piesa maghiarului Fust Milan (1888 – 1967) propune o acțiune complicată, alertă, bogată în situații tragice, în final cu două sinucideri și  a treia posibil a se înfăptui. Scrisă în 1914, piesa poate fi un posibil subiect de inspirație pentru telenovelele actuale care au invadat televiziunile. Piesa nu poate fi tratată totuși, ca o satiră, fiind în conținut o dramă dictată de caracterul a cinci personaje. Pe scurt amintim acțiunea, neinspirat lecturată de regie (Kovacs Zsuzsanna). Un bărbat cu un caracter se pare imoral, Hubert Vilmos (Ioan Cortea), nu își află fericirea în preajma Rozei (Sabrina Iașchevici), este într-o continuă căutare și își apropie pe tânăra de 17 ani, Vilma (Ioana Marcoiu), iar pe mama sa (Tania Filip) o disprețuiește pentru trecutul său și aceasta se va sinucide până la urmă. Se va sinucide și Vilma, iar Roza este și ea la un pas să o facă după moartea copilului pe care îl are cu Hubert. Mai intervine în această stufoasă acțiune a familiei măcinate de pasiuni și nemulțumiri, măcelarul Sirma (Silviu Debu) cel îndrăgostit de Roza, nefericit de neîmplinirea sentimentelor sale. Selecția repertorială a acestei piese pentru un examen de masterat este cel puțin ciudată, neoferind o bază de instruire culturală pentru un examen de masterat.

 Am urmărit de două ori acest spectacol, la UNATC și la Teatrul Odeon. Tânăra regizoare Kovacs Zsuzsanna a tratat cu superficialitate textul, într-o tentă forțat comică, ironică și a încărcat ilustrarea teatrală prin lamentabile artificii – ilustrarea poftelor erotice sau cea a încăierărilor dintre personaje, calmate cu apa dintr-un sifon, etc. Nefericirile fiecăruia, regia încerca absurd să le satirizeze și distrugea dramatismul posibil al situațiilor prin argumentele ilogice ale vizualizării teatrale. De la reprezentația de la UNATC la cea de la Teatrul Odeon a sporit durata spectacolului la două ceasuri și jumătate prin efectele false de imagine. Amintesc de pildă, aparițiile în două scene ale unor personaje stranii, lipsite de replică. Prima apariție fiind într-un posibil delir sau coșmar al lui Hubert, când intervine o tânără femeie care interpreta în limba maghiară un lung cântec, fără înțeles în raport cu situația. A doua apariție se derula în pragul sinuciderii Vilmei când o doamnă în negru cu o elegantă pălărie albă, traversa  fără rost  scena ca la o paradă de modă. În spectacol, viziunea regizorală a plasat mult mai multe momente artificiale mai ales în configurarea relațiilor dintre personaj.

De exemplu, relația complicată dintre Roza și noua iubită a lui Hubert, Vilma, o împingea la final, spre lesbianism între cele două. Mișcarea scenică și relaționările dintre personaje erau ilogic adeseori, aplicate regizoral într-un decor de excepție , ofertant pentru a sprijini tensiunea solicitată de conflictele acțiunii. Tânărul arhitect și masterant la scenografie, Cristian Stănoiu a intuit sensurile textului și a propus un decor original, minimal – un podium pătrat, mobilierul rezumându-se la câteva scaune cu rost simbolic, așezate jos pe laturile spațiului de joc, folosite de actori pentru a indica și zona acțiunii. Schimbarea locului acțiunii mai era marcată de o mașină de scris și de un televizor care însă, nu se întrebuința. Decorul se completa ingenios printr-un fundal din panouri transparente pentru a trimite spre lumea exterioară și a izola universul “nefericiților”. Intențiile reușite ale scenografului dictau încadrarea ca într-o radiografie a situațiilor, decorul “juca” în fiecare moment, dar era superficial exploatat de regie. Rar se întâlnește un decor minimalist, funcțional multiplu în expresie, ce poate “participa” la acțiune sugestiv. Costumele erau apropiate de tipologia personajelor, cu unele excepții, precum cel neinspirat al doamnei în negru cu pălăria albă. Din păcate, decorul inventiv conceput de Cristian Stănoiu, dar ne speculat pe deplin de regie, rămânea o reușită în sine a scenografului, dar autorul se anunță o personalitate creatoare, necesară înnoirii vizualizării teatrale, când șansa îi va oferi însă, o colaborare cu un regizor care citește scenic în profunzime textul ales.

         Regizoarea Kovacs Zsuzsana nu a construit o viziune solid argumentată asupra nefericirii ce frământa fiecare personaj și nu a  îndrumat mai ales colegii de generație, actori,  pentru o coerentă prezentare a rolurilor. Toți cei din distribuție demonstrau în unele momente, o percepere personală complexă a personajelor . Mulți dintre ei aveau experiență scenică câștigată din alte spectacole și competiții, unde au fost remarcați cu diferite prilejuri artistice. Candoarea, naivitatea Vilmei, marcau interpretarea Ioanei Marcoiu prin sensibilitatea și gândul interior, susținute credibil de actriță. Vilma sa suferea privind nefericirile celor din preajmă și încerca să îi ajute cu naivitate. Păcat de tratarea derizorie de către regie a sinuciderii personajului ce nu mai dădea posibilitate actriței să completeze caracterizarea Vilmei. Deosebit era Silviu Debu în măcelarul Sirma. Apreciat pentru compoziția din “Povești de familie” de la Teatrul “Maria Filotti” din Brăila (reprezentație comentată pe blog), actorul continua linia unei compoziții și în acest spectacol. Îl construia pe Sirma ca un om cu suflet bun, nefericit că viața nu i-a prilejuit o parteneră de nădejde. Cu forță dramatică în expresie definea Sabrina Iașchevici pe Roza, femeia care îl iubește de fapt, pe Hubert, dar caută pedepsirea prin răzbunare pentru infidelitatea sa. Actrița nuanța cu finețe frământările Rozei, dar regia nu îi specula pe deplin bunele intenții. Dublul sens al multor situații – mama care își pierde copilul, sacrificiile erotice cu Sirma, relația cu Vilma, era ignorat de regie, iar Sabrina Iașchevici încerca să descifreze subtextele dramatice conținute, și reușea adeseori. Tânăra actriță se dovedește a fi un talent aparte, ultima dovadă este și marele premiu “Ștefan Iordache” acordat de juriu la actuala ediție a Galei de la Mangalia pentru rolul înfăptuit la “UnTeatru”. Un alt premiat cu aceiași distincție, dar la ediția din 2010 a Galei Tinerilor, era  Ioan Cortea, distribuit în Hubert. Regia vroia să îl prezinte pe Hubert doar ca un bărbat infidel ridicol, actorul însă, sugera în multe momente, și durerile personale survenite în urma unor eșecuri. Ioan Cortea vroia să se apropie de consistența personalității lui Hubert, și izbândea uneori. Dr. Beck, prietenul lui Hubert era un rezoner ce încearcă a îi ajuta pe cei din jurul său, iar Corneliu Ulici portretiza convingător personajul, fără a fi însă, implicat mai activ de regie în relaționarea cu partenerii. Ioana Ancea, nume reținut și din spectacolul “Fantoma, dragostea mea” de la Teatrul Metropolis (comentat pe blog), doar în aparițiile din câteva scene, în sora lui Hubert, se detașa prin relatarea sinceră a disperării unei femei înfrânte de viață. Artificial regia , în două scene, îi schimba niște peruci stridente de prostituată. Sânziana Tarța într-un alt rol secundar, o țărancă îngrijitoare a copiilor părăsiți de părinți, se plia pe situații cu sinceritate în expresie. Actorii încercau definirea substanței dramatice a personajelor atribuite, dar tendința de comedie ori satiră impusă fals și exagerat de viziunea regizorală , le anula adeseori intențiile dictate chiar de replică.

 Distribuția se completa prin Tania Filip, prof.univ.dr. și prorector al UNATC, în mama lui Hubert. Actrița se adapta conceptului regizoral, prezentând pe această stranie mamă care se sinucide în final, doar ca o femeie șireată, comică uneori, lipsită de relație cu fiul și cei din “familia” sa. De ce se sinucide, este o întrebare căreia interpretarea și regia nu îi dădeau răspunsul solicitat și de text.

Acest examen de masterat de la UNATC cu “Nefericiții”, o alegere repertorială discutabilă, s-a transformat într-un experiment regizoral intoxicat de ambiția exagerărilor de teatralitate , lipsit de subtilitate în prezentarea tematicii propuse de dramaturg. Este, printre multe altele, un exemplu al crizei regiei ce se manifestă alarmant în viața teatrală actuală. Apare o altă întrebare fără răspuns, cum sunt pregătiți viitorii regizori în universitățile învățământului artistic de către profesorii doctori care ar avea o experiență câștigată, … în ce spectacole memorabile ?!

GALA TÂNĂRULUI ACTOR “ HOP “ – EDIȚIA a XV-a de la Mangalia

EFECTELE DEGRINGOLADEI ÎNVĂȚĂMÂNTULUI ARTISTIC

         Gala Tânărului Actor “Hop” de la Mangalia, rămâne singura competiție concepută în scopul lansării tinerelor talente de care mișcarea noastră teatrală are nevoie ca de aer. Legile strâmbe, lipsa de interes pentru cultură manifestate de toate regimurile noastre politice, împiedică afirmarea tinerilor artiști. Gala, inițiată de UNITER, a avut coordonator, multe ediții, pe regretatul regizor Cornel Todea, trecut în neființă chiar în timpul derulării actualei ediții.

 Gala oferă tinerilor actori posibilitatea remarcării prin două concursuri – Secțiunea individual și Secțiunea grup/spectacole. De 15 ani, UNITER depune consecvent eforturi pentru acest proiect dedicat generației tinere. Multe nume premiate la edițiile anterioare ale Galei sunt astăzi personalități incontestabile ale teatrului și filmului nostru. Iată câteva exemple: Anamaria Marinca, Andreea Bibiri, Pavel Bartoș, Șerban Pavlu, Gheorghe Ifrim, Dragoș Bucur, Adrian Văncică, Gabriel Pintilei, Octavian Strunilă, dar și mulți alți premianți sunt activi pe scenă, pe marele și micul ecran. Toți au trecut prin probele de foc ale acestui concurs.

         La actuala ediție s-au înscris 200 de absolvenți din ultimii trei ani, conform regulamentului, iar cele două jurii ale preselecției au reținut 20 pentru secțiunea individual și 27 pentru cea a spectacolelor de grup. Numărul lor a fost mai mare decât la alte ediții.Tot la actuala ediție surprinzătoare a fost prezența ca spectatori a directorilor teatrelor din Capitală și din țară, în număr foarte mare. Lipseau însă, regizori și dascălii concurenților.

 La proba obligatorie a intervenit o noutate, alegerea unui text din operele clasicilor – Shakespeare, Moliere, Schiler, Goethe, Racine, Goldoni, etc. Firește, Shakespeare a fost opțiunea principală. Apelul la clasici era lansat în urmă cu trei ani de Dorina Lazăr, revoltată de selecția repertorială derizorie, vulgară a tinerilor concurenți, ca și majoritatea oamenilor de teatru prezenți la acea ediție. Domnia sa a propus un premiu pentru cel care interpretează un monolog clasic. Excelentă inițiativă ! Numai că la actuala ediție nu a avut cui să acorde premiul ! Dar, despre premii și constatări alarmante privind pregătirea absolvenților de către învățământul artistic vom comenta în final, la observații generale. Prezentăm acum, pe scurt, jurnalul zilnic al competiției, specificând insistent universitățile și dascălii doctori care au “cizelat” capacitățile celor ce visează să fie actori.

Miercuri, 29 august

                              Concurs - secțiunea individual

IULIAN SFÎRCEA – absolvent UNATC, clasa prof. Ion Cojar și prof.univ.dr.Adrian Titieni, promoția 2010 (licență) și clasa prof.Radu Gabriel , promoția 2012 (ciclul master). Alegerea repertorială era inspirată – “E frig și e noapte, seniori !” de Augustin Buzura, și îi oferea posibilitatea de a creiona convenabil profilul tânărului revoltat pe viață și tatăl său. Din păcate, actorul înzestrat cu un fizic plăcut, relata exterior stările personajului, nu gândea atent sensurile replicii și subtextul lor. Mai mult, încerca exagerat să caracterizeze o serie de personaje-argument evocate. (De ani de zile, mai toți cei aflați în competiția Galei, din ambiția de a arăta multiple capacități, aplică în monologurile alese schițarea a cât mai multor personaje, exercițiul fiindu-le în defavoare pentru minutele acordate probei individuale.) Pentru textul clasic s-a oprit la un monolog celebru, cel al lui Brutus din “Iulius Caesar” de Shakespeare pe care l-a recitat școlărește, ca un elev din clasele primare aflat la prima lectură a piesei.

SIMONA CODREANU – absolventă a Universității de Arte din Târgu-Mureș, clasa lect.univ.dr.Daniela Lemnaru, promoția 2008. Apropierea de un text datorat apreciatei scriitoare Alina Nelega – “Kamikaze”, era promițătoare. Dar … tânăra actriță interpreta personajul fetei dintr-o gașcă din lumea interlopă, fără o minimă apropiere de universul respectiv și motivările vieții din acea zonă a “tinerilor de cartier”. Era exterioară în expresie și frazarea replicii. În monologul Julietei din “Romeo și Julieta” de Shakespeare , în tonalități uniforme transforma pe sărmana Julietă într-o … verișoară a fetei din gașca de cartier. Vroia o Julietă actuală, dar dovedea o citire superficială a  piesei.

ALIN STANCIU – absolvent al Universității de Arte din Târgu-Mureș, clasa prof.univ.Nicolae Cristache, promoția 2010 (licență), conf.univ.dr.Radu-Silviu Olăreanu, promoția 2012 (ciclul master). În “Omul care ascultă muzică la căști pe trotuar”, DUPĂ (!) “Paparazzi” de Matei Vișniec, cu un haz special, reușea să relaționeze cu spectatorii luați drept parteneri. În multe momente, portretul “omului străzii” era descifrat convingător. Acel “după” autor al adaptării sale îi afecta însă, interpretarea, cum s-a putut vedea și la mulți alți colegi de concurs practicanți ai aceleiași metode față de textele alese. Anunța, în caietul program al Galei, că își dorește rolul lui Richard al III-lea și a încercat în competiție un exercițiu cu acel monolog din piesa lui Shakespeare. Părea un șchiop revoltat de pe stradă, care bolmojea de neînțeles, niște cuvinte. Jalnică, interpretarea  unui astfel de personaj arhicunoscut ! Totuși, spectatorii care au votat și ei pentru premii speciale, peste cele ale juriului, i-au acordat PREMIUL PUBLICULUI pentru monologul desprins din scrierea lui Matei Vișniec.

CLAUDIA CHIRAȘ - absolventă a Universității de Arte “George Enescu” din Iași, clasa conf.univ.dr. Mihaela Arsenescu Werner, promoția 2012. A preferat “Sinuciderea Ancăi” DUPĂ (!) Adrian Sandu, relatările unei șomere ajunsă pentru angajare în fața unui patron american cu oferte de produse pentru viața sexuală. Firește că a încercat să creioneze mai multe personaje, rezultatele fiind niște caricaturi. În unele momente, spre final, actrița dovedea sensibilitate în trăirea disperării femeii aflată în căutarea unei slujbe. Pentru proba obligatorie, a încercat în Rozalinda din “Cum vă place” de Shakespeare, o tratare contemporană neinspirată a rolului. Deghizarea Rozalindei în păstor însemna, transformarea într-un băiat de cartier. Interpreta dovedea însă, uneori că știe să rostească replica, dar în ansamblu personajul era o făcătură. Spectatorii i-au acordat PREMIUL PUBLICULUI pentru “Sinuciderea Ancăi”.

GRAȚIELA BĂDESCU – UNATC, clasa prof.univ.dr. Florin Zamfirescu, promoția 2011. Și-a dorit, poate, să fie apropiată de actualitatea … facebook prin “Oracol” de Ruxandra Pop, un text confuz. Încărcat de intenții metaforice, textul propunea posibile dialoguri online, iar interpreta le ilustra stângaci, ca într-un spectacol de amatori, nereușind să sugereze un minim profil personajelor. În monologul lui lady Macbeth dovedea că nu a citit piesa “Macbeth” de Shakespeare, parcă o lectura cu gândul în altă parte, la un articol dintr-un ziar.

                           Concurs - secțiunea grup/spectacole

“AI UITAT SĂ STINGI LUMINA”, spectacol de teatru-dans de Elena Anghel. Ideea de a servi acest gen dificil, teatru-dans, merită toată stima. Dar … baza unui astfel de spectacol, scenariul, nu transmitea mai nimic, prin cele două fete, una blondă, alta șatenă, care se agitau, se mișcau, dansau, încercau momente de pantomimă, totul cu mari eforturi fizice. De ce se zbuciumau mereu? Ce căutau parcă, pentru mulțumirea existenței lor? Lumina ?! Spectacolul beneficia și de proiecțiile unui “prolog” și ale unui “epilog”. Prin imagini filmate alb-negru, prologul ar fi vrut să sugereze viața străzii, ca apoi, în epilog să fie proiectate în aceleași locuri ale străzii, imagini cu cele două fete ce repetau agitația desfășurată 40 de minute pe scenă. Spre final, lumina scenei scădea în intensitate, vira spre roșu, ca apoi acest artificiu derizoriu, să se amplifice, lumina devenea albă puternic și fetele parcă se trezeau dintr-un coșmar și chicoteau isteric. Ilustrația sonoră era dezagreabilă. Cele două ambițioase interprete – Elena Anghel de la Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați, clasa conf.univ. Mircea Gheorghiu, promoția 2010 și Andreea C.Hristu de la Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, clasa asis.univ.drd. Sinko Ferenc și asis.univ.drd. Filip Odangiu, promoția 2010 -, dovedeau însă, că dețin calități ale expresiei corporale susținută cu nerv interior. Din lipsa unui scenariu coerent și a unui regizor cu expediență în teatru-dans, eforturile apreciabile ale tinerelor actrițe nu au avut însă, rezultatul dorit, spectacolul fiind modest ca intenții.

“NOAPTEA BUFONILOR”, un spectacol          DUPĂ (!) texte de Shakespeare, în regia lui Miriam Cuibus, lect.univ.dr. al clasei din care actorii alcătuiau distribuția. Rezultatul folosirii lui Shakespeare drept un pretext de studiu pentru absolvenți a dat un spectacol penibil, de scălămbăieli, “bufonii” parcă erau desprinși dintr-un ospiciu sau din gunoaiele unui cartier mărginaș. Se dovedea că regia și interpreții ignoră rostul bufonilor din scrierile bătrânului Will care îi implica în acțiune ca “înțelepți” comentatori ai nebuniei conflictelor, rămase universal valabile, indiferent de timpul istoric al petrecerii lor. Bufonii lui Shakespeare în acest spectacol erau transformați de regie în niște paiațe vulgare. Vrând să pară un concept regizoral “modern” nu a lipsit nici un moment muzical de ansamblu din care lipseau numai … manelele. Tinerii absolvenți se vedea că făceau eforturi să se adapteze acestei viziuni regizorale care călca în picioare textele lui Shakespeare. Prin rămășițele din unele replici ale autorului, Andreea Gabor – Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, clasa lect.univ.dr.Miriam Cuibus, promoția 2012, încerca să prezinte bufonul din “Regele Lear”. Țipa, urla uneori, se agita ca într-un spectacol de circ derizoriu, vrând să amintească de … drama regelui Lear. Colegul său de clasă, Răzvan Popa încerca o trimitere spre Tersit din “Troilus și Cressida”; maimuțăreala, vulgaritatea, apropiau interpretarea sa de “maeștrii” Țociu și Palade. În așa zisul portar din “Macbeth”, încerca să se apropie de stilul regizoral impus al scălămbăielilor generale, Marius Munteanu, un alt coleg de clasă al celor doi citați anterior. Actorul dovedea în unele scurte momente, o măsură a bunului simț în implicarea în această haotică viziune regizorală.

 De la aceiași clasă de studiu fiind, SIMONA ARSU era repartizată în “bufonul” șef al “groparilor” din “Hamlet”, dar și în dirijorul așa zisei secvențe muzicale. În balamucul general al reprezentației, actrița dovedea temperament și uneori, chiar descifra cu un gând interior sensurile replicilor. De aici însă, până a i se acorda ex aequo PREMIUL, special al juriului, “SICĂ ALEXANDRESCU” e cale lungă și nemotivată ! Distribuția acestui spectacol jalnic, încărcat de efecte de machiaj absurde, distrus de regie și școala ce a format interpreții, s-a completat cu Ana Șușca, evident produs al aceleiași clase de studiu. Executa și dânsa conștincios indicațiile regiei în “însoțitorul groparului”. Efortul de adaptare al tinerilor actori la conceptual regizoral al profesoarei Miriam Cuibus, întrista, pentru că dânșii s-ar putea să dețină calități pentru profesia aleasă, dar cizelarea lor rar se făcea simțită la unii din distribuție. Cândva, Miriam Cuibus se afirma ca o actriță capabilă de performanțe, pe care se vede că nu le poate pune în practică și ca pedagog, nu mai discutăm ca regizor. Acest spectacol demonstra starea de criză a învățământului nostru teatral. Terfelirea lui Shakespeare într-o Universitate de studii teatrale este alarmantă, și nu studenții cu plată sau fără plată, poartă vina, ci dascălii lor care au uitat de îndrumarea culturală și cultivarea spiritului valorilor.

Joi, 30 august

                           Concurs – secțiunea individual

ELENA ANGHEL – absolventă a Universității “Dunărea de Jos”, clasa conf.univ.dr. Mircea Gheorghiu, promoția 2010. După prezența din ziua anterioară la secțiunea de grup în “Ai uitat să stingi lumina”, tânăra actriță alege un text stupid, “Spitalul de noapte sau Fata care a fost” de Radu Andrei Horghidan. Biografia Mihaelei cu o copilărie ciudată, cu violarea de către Gabriel, băiatul pe care îl iubea, o duce la “doctori, la folosirea pastilelor, la șocuri electrice, la slujba unui preot” și … la spitalul de nebuni. ( Rolurile de personaje afectate psihic au fost preferatele multor concurenți.) Actrița, cu firesc și sensibilitate, a speculat naivitatea Mihaelei, dar textul șubred nu îi sprijinea bunele intenții de a dezvolta un personaj credibil. Pentru textul obligatoriu a optat pentru un monolog al Catarinei din “Îmblânzirea scorpiei” de Shakespeare. Ș-a dorit o Catarină modernă, sexy, dar departe de sensurile scrierii, replica fiind fușărit rostită. Păcat de alegerile sale repertoriale, ce nu îi serveau demonstrarea capacităților native deținute.

ANDRADA CORLAT – absolventă a Universității “Babeș-Bolyai”, clasa lect.univ.dr. Miriam Cuibus, promoția 2012. O actriță cu farmec ca apariție particulară, a considerat că dramaturgia nu a acordat o atenție suficientă … Ioanei d’Arc și a alcătuit dânsa un monolog redus ca replică - “Ioana” de Andrada Corlat. Apelând la o ilustrație muzicală abundentă, din câteva replici vroia să arate frământările Ioanei aflată în închisoare care se ruga la divinitate, și manifestările ei de tăvălire prin paiele celulei, păreau că sunt ale unei … nebune disperate. A vrut apoi, să fie un Mefisto modern, diabolic, desprins din … “Faust” de Goethe, comunicând stângaci replica, neconvingător în sensuri și expresie.

ADINA LAZĂR – absolventă a Universității “Babeș-Bolyai”,clasa lect.univ.asociat Ionuț Caras și asist.univ.asociat Mara Opriș, promoția 2010. S-a oprit la un text DUPĂ (!) Max Aub, “Crime exemplare”, devenit un așa zis monolog satiric al unei femei nemulțumită de relația cu soțul pe care l-ar dori mort. Textul nu îi era favorabil posibilelor sale calități comice. Și-a dorit apoi, un travesti, ca și alte colege de concurs, în ideea că ar fi un sprijin pentru remarcare și s-a oprit la … Sancho Panza din “Don Quijote” de Cervantes. Purta o burtă ca să îl ilustreze și o folosea ca … o femeie gravidă. Personajul spaniolului părea un nebun care își încheia mărturiile interpretând o celebră melodie mexicană !

GRAȚIAN PRISĂCARIU – absolvent al Universității de Artă “George Enescu”, clasa conf.univ.dr. Aurelian Bălăiță, promoția 2011. A considerat că textul DUPĂ (!) Laurențiu Budău  l-ar putea reprezenta prin interpretarea mai multor personaje evocate de inginerul acuzat de plagiat pe care îl violează niște bandiți ce îl atacă, etc. Compozițiile erau exagerat tratate, cu schimbări de tonalități vocale, personajul central fiind o făcătură desprinsă parcă  dintr-un reality show nătâng. A continuat maniera de interpretare și în cazul monologului clasic al lui Segismundo din “Viața e vis” de Calderon de la Barca. A întrebuințat aceleași exagerări vocale și lipsa analizei replicii rostite.

ADRIAN ȚOFEI – absolvent al Universității “Dunărea de Jos”, clasa conf.univ.dr. Mircea Gheorghiu, promoția 2010 (licență) și Universitatea “Spiru Haret”, clasa prof. Ștefan Velniciuc și prof. Adriana Popovici, promoția 2012 (ciclul master). Opțiunea sa repertorială era mai mult decât ciudată – <“Monstrul” de Adrian Țofei, inspirat de evenimente reale și idei de Raeesa Aniff> (!). Monstrul ar fi fost un nebun îndrăgostit de o actriță și conversează cu ea pe Facebook, o răpește apoi, etc. și ucigașul ajunge la un spital de nebuni. Actorul prezintă recitalul său și într-un teatru independent. Încerca să sugereze, îmbrăcat într-o pijama, demența și candoarea personajului “monodramei” sale inspirată de realitate și de idei ale Raeesei Aniff, și chiar avea umor în unele momente stârnind hazul spectatorilor colegi, ca într-un divertisment tv. Dar … personajul era ilogic construit dramatic, lipsit de motivări ale periculoasei și aparentei sale candori. S-a oprit apoi, inspirat, la Malvolio din “A 12-a noapte” de Shakespeare. Definea la început, cu fin umor personajul, ca atunci când Malvolio descoperă falsul epistolei citite, să piardă linia dezvoltării caracterului îngânfatei slugi. Repertoriul ales și modul de folosire a lui, nu au servit calitățile elementare pe care actorul se dovedea, uneori, că le deține.

                           Concurs – secțiunea grup/spectacole

“TIGRUL” de Murray Schisgall, spectacol susținut de Dan Clucinschi și Andreea Tănase, absolvenți ai Universității “Hyperion”, clasa conf.univ. Rodica Mandache și prof.univ.dr. Eusebiu Ștefănescu, promoția 2011. Abil construită ca o comedie amară, piesa este ofertantă prin conflictul dintre fata sechestrată și Ben cel aparent nebun. Conceptul regizoral al dascălilor bănuim, lectura însă scenic simplist textul. Dan Clucinschi încerca remarcarea prin suprasolicitarea nebuniei lui Ben cel complexat de refuzul admiterii la o facultate. Verosimilitate câștiga personajul, când actorul domolea nebunia lui Ben și reacțiile sale erau mai nuanțate în expresie. Andreea Tănase urmărea accentuarea relației cu bărbatul “tigru” cu atenție la rostul cuvântului, dar uita adeseori de temerea interioară iscată de situația în care a ajuns personajul. Muzica, dansul, mișcarea “colorau” strident reprezentația.

 

“10” – un spectacol scris și regizat de actori, absolvenți ai Universității “Babeș-Bolai”, linia maghiară de studiu, clasa prof.univ.asoc. Jozsef Biro, promoția 2012. În sfârșit, după două zile de concurs, această echipă a oferit un spectacol încântător, în care fiecare interpret demonstra o solidă pregătire a calităților certe deținute. Simplu, dar nu simplist, au prezentat un excelent divertisment, amuzant, lipsit de vulgaritate și artificii scenice penibile, în care toți absolvenții demonstrau rare calități muzicale, ținute inspirate în folosirea expresiei corporale, relaționare și rostirea cu subtext a replicii în funcție de situație.

 Erau admirabili cei care după un prolog muzical acapella au urcat pe scenă în fața a zece microfoane, “accesorii” de décor -  Agnes Abraham, Krisztina Biro, Noemi Daroczi, Eva Imre, Csaba Marosan, Bence Molnar, Rita Sigmond, Emese Simo, Zsolt Vatany ; lipsea din echipă, din motivele angajării la un post tv, Julia Albert, iar colegii i-au suplinit absența.

 Fiecare beneficia de un moment aparte în secvențele inteligent concepute ale scenariului lor -  “Teatrul musical socio-critic”, “Teatrul de animație și artă de păpuși”, “Teatrul nonverbal audiovizual”, “Teatrul ritual de trecerea pragului psihic de acrobație”, “Teatrul musical autoreflexiv”, toate desenate cu fină ironie după cum sugerează și titlurile alese, cu replici traduse în română. Cântau, dansau, executau pantomimă, desenau profiluri diverse de personaje, totul executat cu știința profesiei alese. Și în teatrele instituționalizate sau independente cu greu descoperi actori tineri deținători ai unei game bogate de posibilități scenice, precum absolvenții pregătiți la clasa prof.univ. asoc. Jozsef Biro.

         Spectacolul “ 10 “ - de nota zece - a fost răsplătit cum se cuvine de juriu cu PREMIUL PENTRU CEA MAI BUNĂ TRUPĂ DE ACTORI la secțiunea grup și PREMIUL PUBLICULUI la aceiași secțiune.

Vineri, 31 august

                           Concurs – secțiunea individual

BIANCA HOLOBUȚ - absolventă a Universității de Arte din Târgu-Mureș, clasa prof.univ. Monica Ristea, promoția 2011. Alegerea sa repertorială – < “E adevărat sau e mimat” colaj DUPĂ (!) “Femeia cu pipă” colaj după Laurențiu Budău și “Taxi vinil” de Alina Nelega> amintea de preferințele concurenților din urmă cu câteva ediții. Începea recitalul în rolul unei ghicitoare țigancă, și se transforma cică, într-o actriță revoltată care ar fi repetat acel rol și se certa ca la ușa cortului cu regizorul, și chiar cu spectatorii. “Vă f… în c… pe toți” era ultima replică, acesta fiind dar un exemplu minor al limbajului trivial, infect al colajului său. Tânăra artistă țipa replica, se răstea isteric la personajele căreia o adresa, personajul era numai o apariție ridicolă. Și-a schimbat stilul când a trecut la lady Macbeth, și se vroia o doamnă distinsă, în veșminte în negru, dar nu reușea să încropească măcar linia generală a personajului ; ori nu citise integral piesa lui Shakespeare ori nu o mai interesa această probă obligatorie fiind mulțumită de colajul anterior !

ALEX IURAȘCU – absolvent al Universității de Arte “George Enescu” din Iași, clasa conf.univ.dr. Mihaela Arsenescu Werner, promoția 2012. A încercat un fel de satiră la adresa vieții din teatru, cu textul “Quod erat demonstrandum” DUPĂ (!) Sorin Oros. Un lucrător dintr-un teatru vrea să demonstreze că poate fi actor și interpretează pe Richard al III-lea sau pe Veta lui Caragiale, ca într-o emisiune tv a decedatei “Vacanțe mari”. La proba obligatorie s-a oprit la Richmond din “Richard al III-lea” de Shakespeare, dar sensurile replicii nu existau, frazarea șhiopăta . Gândirea superficială asupra textelor alese, agitația exagerată din scenă, lăsau în umbră calitățile esențiale pentru profesia aleasă, care doar în scurte momente se întrezăreau.

 

LOREDANA COSOVANU – absolventă a Universității de Arte “George Enescu” din Iași, clasa conf.univ.dr. Mihaela Arsenescu Werner, promoția 2012. A conceput un monolog DUPĂ (!) piesa “Crize” de Mihai Ignat, al femeii timide, sensibile, nemulțumite de mariajul pe care vrea însă, să îl salveze. Sincer trăia nervozitățile personajului, cu temperament și gestual expresiv, interpretarea sa se impunea printr-un farmec special. Pentru acest rol, juriul i-a acordat PREMIUL PENTRU CEA MAI BUNĂ ACTRIȚĂ la Secțiunea individual. Când s-a întâlnit cu dramaturgia clasică, a considerat că o poate avantaj un travesti în personajul lui Moliere, Don Juan, căruia i-a mai adăugat și transferul rapid în rolul unei femei pentru un dialog între cei doi. Momentul părea apropiat unei facile scene din teatrul de estradă. Păcat de acest exercițiu, care a dezavantajat-o.

GABRIEL SANDU – absolvent al Universității “Spiru Haret”, clasa conf.univ. Adriana Piteșteanu, promoția 2010. S-a prezentat un text DUPĂ (!) “Veghe” de Morris Panich și Martin Page. Relata simplist suferințele celor ce vor să se sinucidă, cauzele, etc. Interpretarea sa era plată în numele unui fals firesc, fără nici o undă emoțională. La microfon, la o masă, cu … cornițe roșii vroia să fie diavolul din “Trista istorie a doctorului Faust” de Christopher Marlowe. Inexplicabil își finaliza relatarea cu un cântec în franceză mai potrivit unui Romeo supărat. Actorul dovedea însă, că știe să cânte la microfon fără mari cusururi.

ALEXANDRA TARCE – absolventă a Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, clasa lect.univ.dr. Miriam Cuibus. Alegerea repertorială era apreciabilă chiar dacă se supunea acelui DUPĂ(!) Gertrude Fussenegger – “Eu sunt Ofelia”. Sensurile multiple ale textului erau însă, anulate de actriță, iar Ofelia sa devenea o cuconiță trăznită care se arăta spre final că poartă sub haina neagră și o cămașă de forță. Timbru vocal special, temperament, actrița dovedea că deține, dar rămânea tributară stilului școlii absolvite, și încărca gestual interpretarea. În aceiași manieră, dar mult mai exagerată vroia să îl caracterizeze pe Caliban din “Furtuna” lui Shakespeare. Personajul, în urma agitației lipsite de rost, părea desprins dintr-unele filme horror de desene animate pentru copii.

                        Concurs – secțiunea grup/spectacole

“ BUZUNARUL CU PÂINE “ de Matei Vișniec în interpretarea absolvenților – Alexandru Nagy și Ștefan Pavel, promoția 2012 de la UNATC, clasa prof.univ.dr.Doru Ana. Spectacolul părea un exercițiu de studiu, iar regizorul nespecificat în caietul program, a crezut că contribuie pentru a îi da un ambalaj de concurs. Piesa cu dialogul dintre doi indivizi în jurul prăbușirii unui câine într-o fântână, a fost mult solicitată de teatre și grupuri independente. Scrierea este marcată de stilul teatrului absurd definit de Eugene Ionesco. Cine a coordonat reprezentația a uitat de recomandarea lui Ionesco că absurdul se întâlnește în viața curentă și nu trebuie sufocat de efecte scenice absurde, pleonastic impuse.

 În cazul de față, “accesoriile” muzicale și de décor stânjeneau interpreții. Ștefan Pavel era natural în implicările personajului în dialog și relație, iar adeseori sublinia subtil subtextul replicii. Dubla uneori absurdul replicii cu absurdul expresiei, ALEXANDRU NAGY, dar juriul i-a acordat ex aequo cu Simona Arsu, PREMIUL SPECIAL “SICĂ ALEXANDRESCU”.

“NIGHT ON EARTH”, adaptare după Jim Jarmusch în regia lui Dragoș Alexandru Mușoiu, reunea absolvenții Alexandru Bogdan – Universitatea “Hyperion”, clasa conf.univ. Rodica Mandache și prof.univ.dr. Eusebiu Ștefănescu, promoția 2008, Anca Dinicu, Dana Marineci, Cosmin Teodor Pană și George Rotaru - UNATC, clasa prof.univ.dr. Doru Ana, promoția 2012, alături de Bianca Popescu de la UNATC, dar de la clasa prof.univ.dr. Olga Delia Mateescu și lect.univ.dr. Paul Chiribuță, promoția 2012. Textul era o modestă ofertă pentru improvizație prin cele trei schițe de conflict petrecute într-un taxi. Relaționarea, pantomima erau corect susținute de tinerii actori. Se detașa totuși, din această distribuție, Anca Dinicu în Corky, taximetristul, prin umor și concentrare asupra situațiilor. Spectacolul banal condus regizoral, era un exercițiu dramatic de studiu pe un text modest.

Sâmbătă, 1 septembrie

                           Concurs – secțiunea individual

ANDREEA C.HRISTU – absolventă a Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, clasa asis.univ.drd. Sinko Ferenc și asis.univ.drd. Filip Odangiu, promoția 2010. După participarea la secțiunea grup/spectacole cu “Ai uitat să stingi lumina”, a prezentat cu ambiție “Magazinul cu fleacuri” de Botos Balint și Andreea Chindriș. Personajul Emilia relata despre tristețile unei adolescențe trăite confortabil sub protecția părinților. Starea personajului era definită prin text simplist, ceea ce defavoriza și interpreta, care a încercat totuși, să dea o aură credibilă confesiunii. Actrița a fost răsplătită cu PREMIUL YORICK acordat de o “revistă” de teatru online. În cazul monologului clasic, a dorit să fie lady Macbeth. Reușea să transmită crisparea celei care încearcă să șteargă urmele crimelor, dar tratarea rolului nu ajungea la profunzimea personajului.

EMESE SIMO – membră a echipei reușitului spectacol “10”. A ales pentru a îi reprezenta personalitatea “Hisz sztori” adaptate DUPĂ (!) “Selbstbeschimpfung” (“Abuz de sine”) de Peter Handke. Cu mult haz prefața profilul personajului, dar îl dezvoltat ulterior, minimalist. Replica în maghiară era tradusă pe ecran, dar rostită ca într-un spațiu intim. Același stil restrâns ca expresie vocală l-a practicat și în monologul Dorinei din “Tartuffe” de Moliere. Era remarcabilă ca imagine a expresiei, dar cu carențe vocale.

ANDREI CHIRAN – absolvent al Universității de Arte din Târgu-Mureș, clasa prof.univ. Monica Ristea, promoția 2011. A transmis emoție în povestea despre prietenia personajului cu calul său, singurul apropiat de suflet, din “Equus” de Peter Shaffer. Era însă, uniform în linia firescului expresiei. I s-a acordat însă, de către juriu - PREMIUL PENTRU CEL MAI BUN ACTOR. S-a apropiat plat de monologul din “Cei doi tineri din Verona” de Shakespeare, personaj care cu greu îi descopereai proveniența. Sperăm că în viitoare apariții, actorul își va confirma premiul.

FULVIA FOLOSEA – absolventă a Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, clasa conf.univ.dr. Miklos Bacs, promoția 2011. Dezinvolt a creionat profilul unei vedete rok, din “Concert de binefacere” DUPĂ (!) Eric Bogosian. Se dovedea a fi adeptă a unui firesc minor în interpretare, dar interior sugera convingător  superficialitatea personajului, tendința de rutină a manifestărilor sale. Asociația Master Class i-a acordat pentru interpretarea acestui moment, PREMIULL TIMICĂ. Și-a dorit apoi, a fi Isabela din “Măsură pentru măsură” de Shakespeare, dar nu a reușit nici elementar să transmită datele esențiale ale personajului.

MIHAI MUNTENIȚĂ – absolvent al UNATC, clasa prof. Adrian Pintea, promoția 2008 (ciclul licență), clasa prof.dr. Gelu Colceag , promoția 2010 (master). A montat de-a valma replicile unor personaje în “Vlaicu ș-al lui rumân Gruia” DUPĂ (!) Alexandru Davila. În dezavantajul său, a trecut de la Vlaicu la doamna Clara, ca apoi să atace brusc, cu încercări comice pe … Sganarelle din “Doctor fără voie” de Moliere! Păcat de încercarea sa de a fi original, pentru că deținea calități vocale și o ținută apreciabilă, dar le folosea fără pic de logică.

                                    Concurs – secțiunea grup/spectacole

“CE ZILE FRUMOASE!” de Samuel Beckett cu participarea Sabrinei Iașchevici și a lui Ionuț Vișan – absolvenți UNATC, clasa prof.univ.dr. Doru Ana, promoția 2009 (ciclul licență) și clasa prof.univ.dr. Gelu Colceag, promoția 2011 (masterat). Spectacolul este în repertoriul curent al tânărului teatru intependent - “unTeatru”, din spatele C.E.C.-ului de pe calea Victoriei, ale cărui reprezentații nu trebuiesc ocolite. (“Trei femei înalte” este un exemplu comentat pe acest blog) 

Tânăra regizoare Sânziana Stoican, în scenografia lui Valentin Vârlan a imaginat un inspirat recital pentru SABRINA IAȘCHEVICI în compania lui Ionuț Vișan, într-un rol argument minor - Willie, tânărul acceptând să își sprijine colega, după evoluții apreciabile în alte spectacole, în personaje cheie. Regizoarea a condus recitalul după un text absurd ca scriere, dificil, pe calea “îngropării” lui Winnie, femeia care refuză să îmbătrânească. 

Tânăra interpretă realizează un experiment de compoziție de vârstă cu finețe, folosind abil jocul cu obiectele prețuite de Winnie din geanta sa. Sugera admirabil că sunt obiectele … vieții lui Winnie, ilustrând fiecare moment cu emoție că ar  parcurge apusul vieții personsjului. Pentru interpretarea sa care o anunță o actriță de viitor, actrița a fost răsplătită cu cea mai importantă distincție, marele premiu al Galei - PREMIUL “ȘTEFAN IORDACHE”. Este pentru prima oară când la edițiile acestui concurs cineva participant,  nu la Secțiunea individual, ci la cea de grup, cucerește marele premiu. Este o dovadă că la Secțiunea individual nici un concurent nu a convins de fapt, cum s-a prezentat pentru a obține marele premiu. Dacă ar fi concurat la Secțiunea individual tânăra actriță Sabrina Iașchevici , am convingerea că ar fi cucerit și premiul probei obligatorii lansată prin inițiativa doamnei Dorina Lazăr și ne acordat, dacă poate ar fi prezentat personajul … Julietei.

Gala Tânărului Actor “Hop” s-a încheiat, ca la fiecare ediție, cu un spectacol invitat în afara concursului, de astă dată cu “FATA  DIN CURCUBEU”, producție a Teatrului Național “I.L.Caragiale” în care TANIA POPA a oferit o “lecție” de recital concurenților și publicului. Spectacolul era impresionant prin forța emoției transmisă de interpretă. (Spectacolul este comentat pe blog, la data premierei.)

OBSERVAȚII GENERALE

         Din nou, și cea de a XV-a ediție a Galei, ridică problema învățământului artistic aflat în degringoladă. Avem “universități de artă” în întreaga țară care livrează anual vieții teatrale peste 300 de absolvenți, de parcă pe fiecare străduță dintr-o localitate ar funcționa cel puțin un teatru. După trei ani pentru licență la care se mai pot adăuga alți doi pentru masterat și chiar încă doi pentru doctorat, pregătirea actorilor lasă de dorit. Rezultatele acestei fabricii de rulmenți botezați actori, acestui business cu taxă pentru studii teatrale s-au făcut simțite și la actuala ediție a Galei. Suntem într-o mare eroare, privind la televizor că am fi o țară de talente actoricești. Talentele nu se găsesc pe toate drumurile și mai au nevoie și de cizelare.

PREGĂTIREA CULTURALĂ  Amintim că acest capitol este esențial pentru evoluția unui actor.

         La Gală se aplică regula opțiunii personale pentru alegerea repertoriului ce poate reprezenta fiecare concurent. La toate edițiile, selecțiile personale, în majoritatea cazurilor, erau superficiale, de parcă dânșii nu ar fi citit nici un text dramatic, o carte. Concurenții dovedesc că nu au știința selecției în scop personal pentru evidențierea calităților deținute și estomparea unor defecte. Nu știu decât să apeleze, majoritatea, la un text DUPĂ, X sau Y autor oarecare. Alegerea ar trebui să le evidențieze personalitatea, apropierea de genul comic sau dramatic;  un amestec forțat prin apelul la interpretare într-un monolog a mai multor și diferite personaje, nu îi poate decât dezavantaja. Concurenții selectează la nimereală textele, fie inspirați de vulgaritatea emisiunilor tv, fie după crezul propriu – cum s-a întâmplat la actuala ediție -, că personajele de nebuni și criminali sunt la modă. Nimeni din aceste “universități-fabrici” nu se preocupă la finalul anilor de studiu, printr-un un curs scurt, să construiască pedagogic “cărți de vizită” absolvenților pentru participarea la “casting-uri” și concursuri pentru a pune în evidență personalitatea fiecăruia. Absolvenții intră în jungla vieții artistice - teatru, film, televiziune, cu naivitate, fără o “carte de vizită” a personalității lor. “Doctorii” dascăli, străini de practica zilelor noastre curentă, nu sunt preocupați de acest aspect. Rezultatul este că nu știu ce să își aleagă ca să-I reprezinte,concurenții, când participă la concursuri sau “casting-uri.

         Doamna Dorina Lazăr a propus Galei o probă obligatorie de interpretare a unui pesonaj al clasicilor universali. Cum toți vor să-l joace pe Hamlet, cum se sugera într-o  frumoasă poezie, era de așteptat ca proba să demonstreze că dânșii au știința clasicilor și ambiționează abordarea marilor roluri, pieselor de referință într-un repertoriu cultural. În cazul de față, premiul nu a putut fi acordat, fiind dezastruase interpretările concurenților. Arătau că după trei ori cinci ani, de studiu ,cu masteratul, nu au citit mai nimic din bagajul cultural universal, nici măcar studiul lui Jan Kott – “Shakespeare contemporanul nostru”, când vroiau să contemporaneizeze personajele bătrânului Will. Se pare că nu mai funcționează în aceste “universități – business” studii teoretice elementare, de instrucție culturală. Nimeni nu își dorea la această Gală, recitarea monologurilor clasice în tonalități apuse, precum cele practicate de Nottara sau Vraca. Era de așteptat doar, ca fiecare să comunice esența personajelor alese prin descifrarea atentă, contemporană, a sensurilor cuvântului rostit. Din păcate, concurenții erau departe de convingerea elementară că Shakespeare sau Moliere  rămân contemporanii noștrii, valori culturale universal valabile. Dar nu absolvenții sunt vinovați de acest eșec, ci toți care nu i-au instruit cultural pentru profesia aleasă. Absolvenții nu trebuie să uite că teatrele înscriu în repertorii și piese clasice, dar cu greu descoperă pe cei ce le pot transpune astăzi, scenic. De ce oare ? …

TEHNICA VORBIRII PE SCENĂ  … este un compartiment de studiu esențial pentru un actor. Talentul nativ nu poate suplini această pregătire. “Tehnică” nu înseamnă falsitate, ci măsură în rostirea cuvântului. “Tehnica” nu presupune așa zisul firesc insistent promovat astăzi. Firescul actual cultivat de “universitățiile-fabrici” are drept rezultat dialogul scenic “firesc” într-o cafenea sau o garsonieră, dar ineficace pe o scenă. Concurenții, ori rosteau șoptit parcă replica sau țipă, chiar urlau unii , ce aveau de comunicat replica. Pregătirea vocală, emisia se demonstrau a fi inexistente. Lipsa impostației tehnice vocale era evidentă. Cât despre dicție, și cizelarea defectelor personale, nici nu mai poate fi vorba, că nimeni nu se preocupă din “fabrica de rulmenți” de aceast necesar domeniu de pregătire a absolvenților. Frazarea replicilor dovedea și ea mari dificultăți de cunoaștere a limbii române. Absolvenții nu au învățat la “universitățile-fabrici”, nici măcar cerințele vorbirii într-un spațiu teatral obișnuit, cu săli ample și cea solicitată de spațiul neconvențional al teatrelor independente.

         Am notat doar câteva hibe elementare dovedite de marea majoritate a absolvenților învățământului nostru artistic . Actuala ediție a Galei a fost lipsită și de obișnuita discuție cu participanții pe tema avertizării lor că trebuie să continue cizelarea capacităților personale.

POSIBILE SUGESTII PENTRU VIITOARELE GALE  Se simte nevoia reformulării profilului Galei. Avem o criză a regiei și Gala ar trebui să sprijine descoperirea de regizori absolvenți. Secțiunea grup/spectacole poate fi dedicată regiei tinere și gala să se numească GALA TINERILOR CREATORI. Astfel și tinerii actori poate prind curaj să alcătuiască echipe alături de un regizor, coleg de generație, și să activeze mai insistent pe tărâmul , modest ca posibilități, e drept – al teatrului independent. Premiile trebuie să aibă miza și a acceptării în spații teatrale instituționalizate ori independente a recitalurilor sau spectacolelor distinse .Această Gală trebuie să prindă un nou ritm și să amplifice sprijinul lansării tinerilor creatori.

Toată stima pentru ambițiile concurenților și sincera recomandare să nu abandoneze drumul profesional ales, dar să caute soluții pentru perfecționare, că “universitățile- business” nu au fost , în majoritatea lor, interesate de o pregătire a datelor pe care le dețin.

Fotografii realizate de MARIA ȘTEFĂNESCU , un specialist în surprinderea imaginilor teatrale.