“ POVEȘTI DE FAMILIE “ – TEATRUL “ MARIA FILOTTI “ din BRĂILA (Festivalul Internațional “Zile și nopți de teatru european” la Brăila)

REUȘITA UNEI TINERE ECHIPE

Avem mult prea multe universități cu profil artistic-teatru ce scot ca pe bandă rulantă absolvenți cu pregătire discutabilă și afectează, de asemenea o criză a regiei, dar iată că la Teatrul “Maria Filotti” din Brăila s-au reunit în echipă cinci tineri creatori, iar spectacolul lor “Povești de familie” ne dă totuși, speranța că viitorul teatrului nostru este pe mâini bune.

Mai întâi au ales o piesă de strictă actualitate, cu o tematică dureroasă, conflictul dintre generații. Este o scriere într-o formulă aparte, ce aprține unui dramaturg născut în Serbia, Biljana Srblianovici. Numele este cunoscut și spectatorilor noștri mai ales prin “Trilogie belgrădeană”. Ingenios, dramaturgul optează pentru “jocul” de-a tata și de-a mama, a patru copii de zece ani. “Jocul” este doar un pretext pentru a demonstra că mult discutatul conflict dintre generații poate lua astăzi, amploare tragică, violentă în special într-o lume destrămată, frământată de războaie și sărăcie cum este cea din fosta Iugoslavie sau cea din numeroase state foste comuniste. Conflictul dintre generații se manifestă drept rezultat al mentalității părinților cărora comunismul parcă le-a spălat creierele, în vreme ce tinerii privesc realitatea cu alți ochi, cu alte speranțe. Cele opt “povești” ale unei familii, iscusit relatate scenic de regizorul Vlad Cristache, transmit pericolul mentalității degradate de un sistem politic și social în care au trăit părinții, și trecerea spre maturitate a copiilor cu o nouă mentalitate, provocată de schimbarea sistemului, de tranzițiile ce o domină. Analizat cu aplicație psihologică, acest conflict major al actualității reflectă traumele lăsate de “epoca” ideologiei comuniste, dar și pericolul actual al libertății prost înțelese care poate afecta mentalitatea.

Pe această tematică spinoasă, tânărul regizor Vlad Cristache construiește coerent un spectacol încărcat de emoție, un avertisment asupra efectelor degradării familiei și mentalității ca rezultat al schimbărilor societății. Acest spectacol este o reușită prin originalitatea ilustrării sale teatrale de către Vlad Cristache, un tânăr regizor care se impune ca o personalitate matură creativ în “traducerea” scenică a unui text , speculând actualitatea sensurilor sale. Este unul dintre puținii regizori tineri care în scurt timp de la absolvire, convinge de pregătirea culturală și fantezia sa creatoare. S-a detașat prin examenul de absolvire de la UNATC în 2009, cu spectacolul “20 de minute cu îngerul” de Vampilov. (Unul din tinerii actori din distribuția acelui examen, comentat pe blog, Silviu Debu, figurează și în “Povești de familie” în rolul Voin-tatăl.) A realizat apoi, tot la Teatrul “Maria Filotti”, originalul spectacol “Peer Gynt” de Ibsen. (Tânăra actriță, Alexandra Sălceanu impresiona atunci prin interpretarea lui Solveig, ca în actuala premieră să fie Nadejda - “câinele” familiei.)

Într-un decor aparent banal (scenografia Gheorghe Mosorescu), dar sugestiv prin desen și obiectele alese, Vlad Cristache plasează cu tâlc, jocul de-a teatru în teatru al celor patru personaje. Locul de joacă pentru copii dintr-un parc, cu nisip și diverse propuneri de distracție, se transformă în locuința modestă a familiei lui Andrei și a fetiței Nadejda, pripășită pe lângă ei. Îmbrăcați în uniformă, cei patru copii se aniliază la rampă și lansează convenția spectacolului, devenind prin schimbarea costumației la vedere, personajele mature ale “poveștilor” dintr-o posibilă familie : Milena-mama (Emilia Mocanu), Voin-tatăl (Silviu Debu), Andrei-fiul lor (Ionuț Vișan) căruia prin veșminte i se sugerează în timp, trecerea de la copilărie la maturitate și Nadejda-fetița abandonată, pripășită în familia celor trei (Alexandra Sălceanu). Regizorul conduce ritmat fiecare “poveste” inspirată de relațiile din familiile copiilor de la început, care destul de rar în reprezentație își mai amintesc de copilăria lor. Spre sfârșitul spectacolului, regizorul configurează trei posibile finaluri. În cea de a șaptea “întâmplare”, intervine o proiecție lungă și confuză însă, ca imagine, a desenului animat “Tinerețe fără bătrânețe… “ – binevenită ca sugestie metaforică, pe zidul construit din dalele ce îngrădeau locul de joacă al copiilor. Această scenă pare a fi un prim final, dar apoi urmează alte momente ce indică posibile finaluri. Finalul spectacolului este însă, un emoționant monolog susținut de Nadejda, cu sensibilitate și forță dramatică interioară rostit de Alexandra Sălceanu.

Regizorul își înfăptuiește scenic conceptul asupra acestei piese impresionante despre actualitate, reunind în distribuție interpreți din generația sa într-o echipă admirabilă. Cuplul părinților e analizat prin scriere din mai multe unghiuri, având în comun supunerea femeii în fața bărbatului și finalizarea violentă a fiecărei “povești”. Ireproșabil sunt exprimate prin interpretarea Emiliei Mocanu, situațiile prin care trece mama, când chinuită de autoritatea bolnăvicioasă a soțului, când umilită de acesta sau când încearcă să devină un om independent prin profesie. Actrița Teatrului “Maria Filotti” deține harul transformărilor în funcție de relații și acțiune, fiind exemplară definirea acelei mame cu o mentalitate tributară unei epoci apuse. O fină compoziție realizează tânărul actor, Silviu Debu în personajul tatălui, Voin. Caracterul, dar și mentalitatea sa viciată de sistemul comunist sunt la nuanță tratate de acest actor. Voin este soțul care își reclamă cu credință nevasta la forurile autorității epocii, se crede a-toate-știutor, fiind de fapt, victima unui sistem dictatorial. Silviu Debu definește cu măsură pe “omul rău” produs al unei lumi ce i-a marcat gândirea. Rolurile dificile ale părinților evidențiază pe deplin talentul interpreților, cu dibăcie îndrumați de regizor. O altă partitură dificilă este și Andrei, fiul revoltat mereu. Excelent îl interpretează pe Andrei, tânărul actor, Ionuț Vișan de la Teatrul “Toma Caragiu” din Ploiești. Marchează atent evoluția personajului, de la puștiul cu mingea de fotbal, la adolescentul care crede în schimbarea imediată a sistemului societății în care trăiește, ca în final să își părăsească țara deziluzionat. Credibil, cu trăire interioară prezintă Ionuț Vișan personajul , mentalitatea tânărului revoltat. Nadejda este un rol lipsit de replică până în final, personaj minunat conturat de Alexandra Sălceanu. Reușește să atrag privirile mereu doar prin expresie și gest, când familia o tratează pe Nadejda ca pe un câine. Tânăra are un farmec aparte al compunerii personajului drept un copil fără de părinți, adoptat ca un câine de o familie dezbinată, ca în monologul susținut la sfârșitul reprezentației, să sugereze admirabil, esența tragediei generației sale.

“Povești de familie” este o reușită a unei echipe tinere de creatori ce a realizat un spectacol încărcat de fior emoțional și provocator la gândire prin tematica textului ales . Destul de rar se întâlnesc astfel de exemple îmbucurătoare privind viitorul teatrului nostru !

“ SCANDAL ÎN CULISE “ – TEATRUL “ MARIA FILOTTI “ din BRĂILA ( Festivalul internațional “ Zile și nopți de teatru european” la Brăila )

O COMEDIE GĂLĂGIOASĂ …

Tot un tânăr regizor poate fi considerat și Radu Nichifor care are mai multe spectacole la activ, dintre care unele deosebite precum “Bigudiuri” (Teatrul “Nottara”) sau “Angajare de clovn” (Teatrul “Maria Filotti”), de astă dată însă, nu i-au reușit bunele intenții.

“Scandal în culise” se datorează romancierului și dramaturgului englez,Michael Frayn, scriitor contemporan apreciat . Alegerea repertorială este provocatoare prin tematică, mai ales când și în teatrul nostru unele spectacole suferă de aceleași metehne precum cele satirizate de Michael Frayn și inspirate din realitatea teatrului englez. Acțiunea pare aparent simplă. Primul act prezintă ultima repetiție febrilă la o premieră cu un text mediocru, următorul, culisele după câteva reprezentații și în final, stadiu de degradre la care a ajuns spectacolul după o sută de reprezentații. Textul este la limita dintre o comedie bulevardieră și o comdie de situații și moravuri. În prim-plan, dramaturgul se axează pe satirizarea relațiilor dintre actori ca personaje “civile” și relațiile cu regizorul. Amoruri pasagere, gelozii profesionale, influența alcoolului, etc sunt acid satirizate de dramaturg și complică acțiunea, conflictele.

Într-un decor funcțional ce folosește inspirat și posibilitățile scenei rotative a teatrului, scenograful Gheorghe Mosorescu oferă un cadru atrctiv acțiunii. Din păcate, regizorul Radu Nichifor, cucerit de situațiile comice, a uitat să vegheze la descifrarea complicată a relațiilor dintre personaje ce sunt suportul comic al conflictelor. A ignorat îndrumarea interpreților pentru a se detașa în caracterizare de desenul personajelor din piesa pretext în care i-a distribuit regizorul Lloyd Dallas și personalitatea lor particulară ce declanșează scandalurile din culise. Dublu rol revin prin dramaturgia scrierii lui Bujor Macrin – actorul Salsdon Mobray și hoțul, Mihaela Trofimov – actrița Dotty Otley și menajera Clackett, Valentin Terente – actorul Federik Felows și un bărbat ușor manevrabil, Alin Florea – actorul Garry Lejeune și un finanțist cu probleme sentimentale, infidel, Cătălina Nedelea – actrița Belinda Blair și o tânără sexy cu pretenții, Corina Borș - actrița Broke Ashton și rolul unei doamne mereu nedumerite. Indicarea în distribuție a numelor unor actori englezi se datorează intențiilor dramaturgului de a le adresa o acidă critică , ei fiind cei care i-au inspirat piesa când jucau într-un spectacol banal.Taman acest aspect de dublu rol nu a fost speculat de regie care putea face trimiteri în viziunea sa chiar și către actorii noștri, cei din Anglia fiindu-ne mai puțin cunoscuți. Distribuția se completează prin trei personaje de sine stătătoare – regizorul Lloyd (Liviu Pintileasa), Tim Algood (Adrian Ștefan) un mașinist care cochetează cu actoria și Poppy (Alexandra Poiană), sufleoza. Interpreții dovedesc că ar fi capabili să dezvolte rolurile duble atribuite doar în unele momente în care comicul situațiilor prinde credibilitate prin jocul lor. Realizează astfel de momente singulare în diverse ipostaze ale acțiunii conflictuale și Bujor Macrin, și Mihaela Trofimov, și Cătălina Nedelea, cu un umor motivat de situații. Din lipsa relațiilor coordonate regizoral dintre personajele- actori din piesa pretext și personalitatea particulară a celor distribuiți, interpretarea cade însă, pe panta unor exagerări ce conduc la un comic strident. Au farmec comic în tratarea personajelor singulare, Alexandra Poiană și Adrian Ștefan. Nu dezvoltă “personalitatea” particulară și autoritară profesional a regizorului, Liviu Pintileasa.

Condus regizoral doar pe linia sublinierii comicului situațiilor, conflictele numeroase cu tentă morală devin doar o păruială gălăgioasă, stridentă și sensul satiric al relațiilor și replicii este diminuat. Spectacolul de comedie trenează ca ritm, este mult prea lung – aproximativ trei ore! Regizorul a uitat se pare o regulă elementară a comediei dictată și de scriere, când de la o scenă la alta ritmul crește și dezvoltă tensiune comică. Neglijența regiei de a specula îndrumarea actorilor distribuiți în relațiile sugerate de dramaturg duc la un spectacol mediocru, lipsit de verva comică motivată de piesă. “Scandal în culise” nu o are, pare doar un circ comic despe un teatru oarecare, adeseori fiind chiar un spectacol plictisitor.

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL “ ZILE ȘI NOPȚI DE TEATRU EUROPEAN” LA BRĂILA

MULTĂ AMBIȚIE ÎN … TITLU

Stagiunea teatrală faptic nu s-a lansat la această dată, decât prin puține premiere. Dintre ele se detașează și “Povești de familie” de la Teatrul “Maria Filotti” din Brăila , comentată mai sus. Toamna a declanșat însă, “curentul” festivalurilor, de la Brăila la Oradea (festivalul teatrului scurt), până în Capitală (Festivalul Internațional Teatrul pentru copii – “100, 1.000. 1.000.000 de povești”). Din diverse motive, chiar și surprinzător financiare, festivalurile se țin lanț. Dau prilejul unor deplasări prin țară pentru că turneele individuale ale teatrelor sunt greu de înfăptuit financiar cu spectacole de marcă , dar ușor ele se pot afilia unor festivaluri, dictate și financiar și cultural de diverse municipalități regionale. Majoritatea unor astfel de festivaluri nu au un profil bine definit și în programul lor descoperi aceleși producții teatrale recunoscute ca reușite la sediu.

La Brăila se derulează între 24 septembrie și 2 octombrie, Festivalul Internațional “Zile și nopți de teatru European”, ediția a VI-a. Incitant titlu, numai că pretenția de “teatru European” ca valoare selectivă este exagerată, iar cea de “internațional” cu participarea a două teatre de păpuși din Bulgaria și alte două prezențe din Turcia și din nou din Bulgaria, este tot exagerată. Conform bogatului program anunțat, festivalul putea avea o tematică bine precizată, decât acest mixtum compositum indicat drept titlu, să sugerăm numi de pildă, TINERI, FIȚI ALĂTURI DE TEATRU !

Subliniez că nu am participat la tot programul, unele spectacole fiind vizionate și recunoscute ca valoare. Demnă de interes este ideea secțiunii “Teatrul de păpuși Cărăbuș”, chiar dacă urmează un festival dedicat segmentului publicului respectiv. Excelentă rămâne și inițiativa invitării elevilor din școlile de artă din Brăila pentru diverse manifestări. Cum admirabilă a fost și promovarea festivalului de către tineri liceeni în costume speciale plimbându-se prin oraș, invitând pe cei din Brăila la spectacole. Totuși, un festival cu pretenții europene și internaționale nu poate alătura segmentul destinat spectacolelor - Teatrul de păpuși Cărăbuș cu ”Sfârșit de partidă” de Beckett (Teatrul Metropolis) și “Scandal în culise” (Teatrul “Maria Filotti”, spectacol comentat mai sus, ce a deschis festivalul) cu dezbaterea “ Scurtă incursiune în teatrul lui Silviu Purcărete” – “Clasici în mileniul III”. E mult prea mult să integrezi ambițios de-a valma, în programul unui festival diverse manifestări care nu au nici o legătură tematică între ele. Specificul, diversitatea ARTEI teatrului este necesar a fi relevate coerent într-o astfel de manifestare, ce se dorește a fi a valorilor.

Dacă tematic un festival are un drum definit cu atenție, firesc ar fi și ca publicul să acorde un premiu special, simbolic, spectacolului pe care îl consideră cel mai valoros. Marele Public trebuie luat în considerație !

Festivalurile noastre în marea lor majoritate, derulate în orașe reședințe de județ, au o falsă personalitate prin titlu și conținutul programului.Se pot defini doar, ca plăcute reuniuni teatrale cu bune intenții, cum este și Festivalul de la Brăila. De la “european” și “internațional” este însă, un drum lung. Organizatorii de festivaluri (teatrul gazdă și municipalitatea, alături de alți colaboratori), ca și selecționerul programului, ar trebui să aibă elementara obligație de a cultiva și promova, fără emfază prin titlul manifestării, valorile teatrului nostru. Câte sunt ele ! Teatrul rămâne un act cultural și educațional într-o societate în care mass media ignoră cultura și valorile sale. A ignorat chiar și Festivalul Internațional “George Enescu”, o manifestare cu adevărat internațională.

P.S. Deschiderea Festivalului a lansat și o expoziție de desene și pictură deosebită : “Viața personajelor pe simeze” – Lucian Liciu și Nicoleta Gribincea cu o inspirată tematică teatrală, alături de expoziția reușită de pictură naivă datorată lui Ioan Maric. Ultima sugera discret parcă, … naivitatea festivalurilor noastre de teatru.

“ FEMEIA CARE ȘI-A PIERDUT JARTIERELE “ – TEATRUL DE COMEDIE

COMEDIE SEDUCĂTOARE PENTRU TOATE GUSTURILE

Avem nevoie de bună dispoziție ca de aer, când totul în jur pare cenușiu și mass media ne bombardează isteric cu crimele la zi și tot felul de catastrofe. Respectându-și profilul, Teatrul de Comedie oferă un minunat prilej de a ne recupera buna dispoziție măcar pentru două ceasuri. “Femeia care și-a pierdut jartierele” este o comedie bulevardieră clasică aparținând maestrului acestui gen, faimosul Eugene Labiche. Nu este o piesă din topul scrierilor sale, dar propune partituri generoase prin cele trei personaje și dă satisfacție publicului care urmărește cu plăcere acțiunea, mai ales că spectacolul beneficiază de o interpretare scenică seducătoare.

Laverdure (George Mihăiță), un rentier parvenit se lasă cucerit de Fideline (Dorina Chiriac / Mihaela Teleoacă), o tânără lenjereasă dornică de plăceri, pe care și-a propus să o ia de nevastă. Dar … Gaspard, valetul său aparent prostovan, proaspăt angajat (Horațiu Mălăele) deține jartiera lui Fideline, și de aici începe un conflict comic savuros.

Spectacolul poate fi considerat un eveniment din mai multe puncte de vedere. Mai întâi inaugurează o nouă sală de teatru, la Romexpo, “Teatrul teatrelor”. George Mihăiță, directorul Teatrului de Comedie, unul din puținii manageri iscusiți pe care îi are teatrul nostru, după ce a ales în repertoriu spectacolul regizat de Silviu Purcărete, a constatat că totuși, viziunea regizorală solicită un spațiu de joc special ce include și prezența a mai mulți spectatori, pe care cele trei săli ale teatrului său (sala “Radu Beligan”, sala studio și sala nouă) nu îl oferea. S-a zbătut și a reușit să amenajeze la Romexpo, cu ajutorul gazdelor, o nouă sală de spectacol al cărui format aparte poate sta la dispoziție și pentru alte proiecte teatrale. “Femeia care și-a pierdut jartierele” se derulează pe o “punte”, cu spectatorii așezați de o parte și alta a sa, pe cele peste patru sute de scaune, unde au unghiuri lesnicioase pentru vizionare.

Un alt aspect important, ce dă spectacolului nota de eveniment, este reapariția pe afișul teatral al Capitalei a regizorului Silviu Purcărete, personalitate creatoare cu o vastă activitate practicată și peste hotare. În ultimele decenii colaborează în țară mai mult cu teatrele din Sibiu și Craiova, dar iată că și Teatrul de Comedie din București a reușit să îl coopteze. (S-a anunțat de curând, că în 2012, Silviu Purcărete va regiza pe scena Naționalului bucureștean, “Conul Leonida față cu reacțiunea”, având în distribuție pe Mariana Mihuț și Marin Moraru.) Amintim că în 1996, Silviu Purcărete era directorul Centrului Dramatic din Limoges (Franța). Tot la Limoges, a regizat și “Femeia care și-a pierdut jartierele” și a invitat în distribuție pentru rolul lui Gaspard, pe Horațiu Mălăele să interpreteze personajul în limba franceză. După mai mult de un deceniu, Teatrul de Comedie preia viziunea regizorală a spectacolului de la Limoges, regia și scenografia aparținând lui Silviu Purcărete, cu noi interpreți pentru Laverdure și Fideline. Aplicația spre comedie a regizorului celebrului “Faust” de la Sibiu, destul de rar manifestată în ultima perioadă, s-a afirmat 1981, în senzaționalul spectacol al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, “Piațeta” de Goldoni, ce reunea în distribuție marii actori de astăzi ai scenei noastre. În “Femeia care și-a pierdut jartierele”, regizorul aplică și în comedie stilul său novator de a ieși din tiparele clasice, vetuste, a specula cu fantezie propunerlle textului , respectând însă, substanța sa. Întâlnim în acest spectacol ilustrarea consistentă a quiproquo-urilor, bastonadelor și bătăilor cu frișcă, etc, ce amintesc de Stan și Bran, jocul cu numeroase obiecte, totul executat scenic cu rafinament. Conduce configurarea efectelor comice cu mare grijă pentru a le feri să nu cadă în vulgaritate. Decorul său este o noutate în tratarea unei astfel de comedii bulevardiere. Mai multe dulapuri mari cu oglinzi (cu pricepere manevrate de tineri tehnicieni) și unul micuț, sunt în continuă mișcare pe un parchet bine lustruit pe care alunecă și personajele. Totul devine o bază pentru configurarea a numeroase gaguri cu tâlc, unele chiar cu tentă absurdă. Reflectarea în oglinzile dulapurilor, implică discret și spectatorii, luați drept parteneri la acțiune, în rândul cărora se sugerează că se pot și astăzi afla personajele lui Labiche din secolul XIX. Deasemenea, regizorul Silviu Purcărete în acest spațiu de joc original, stabilește cu măsură o relație interactivă a actorilor cu spectatorii, luați drept parteneri complici la acțiune. Dacă decorul se dovedește o reușită certă, cu sens metaforic, un sprijin esențial pentru ilustrarea conceptului regizoral, costumele, în special cel al lui Fideline, ce este tern și nu ajută personajul pentru caracterizarea sa, sunt banale. Evident, că regizorul nu uită și de folosirea ilustrației muzicale, inspirat concepute de Vasile Șirli. Un prolog și un epilog muzical, cu Lucian Maxim, omul care cântă la fierăstrău, punctează convingător conceptul regizoral că în spatele comicului se ascunde întodeauna o tristețe dramatică. Nu lipsesc nici alte ilustrații muzicale, nici cânticelele personajelor care prin melodii naïve provoacă efecte comice. Măestria lui Silviu Purcărete se dovedește în explozia de secvențe comice inventiv construite, sugerând însă, că ele ascund și amărăciunea fiecărui personaj care își dorește altceva de la viață, să își înfrângă singurătatra. De pildă, spre final, Fideline în rochia de mireasă dorită, părăsește tristă pe Laverdure cărând obiectele sale de lucru ca lenjereasă, fiind înfrântă în ambiția de a se mărita cu rentierul bogat. Această scenă este un moment deosebit din spectacol, interpretat cu sensibilitae și de Dorina Chiriac, și de Mihaela Teleoacă.

Silviu Purcărete și prin această comedie bulevardieră demonstrează din nou că este o personalitate de valoare a teatrului, un regizor cu viziuni coerente și originale, novatoare ca tratare a scrierilor clasice care nu ignoră conlucrarea cu actorii, folosirea lor ca mijloc important pentru “traducere” scenică a unei piese. A beneficiat pentru translarea conceptului său de la Limoges la Teatrul de Comedie, de adevărați ași ai comediei noastre.

În Laverdure, George Mihăiță este de nerecunoscut prin jocul comic delicat, practicat la nuanță pentru fiecare cuvânt rostit și expresie aleasă. Personajul său este un bătrânel simpatic, dar și un rentier șmecher, un parvenit mândru de averea obținută, cât și un om trist că nu are alături o parteneră de viață. De excepție este realizarea de către George Mihăiță a acestui rol într-o comedie prin descifrarea în amănunt a profilului personajului, fără exagerări inutile pentru obținerea aplauzelor publicului. Le cucerește prin sinceritatea trăirii fiecărui moment. Susține o colaborare relațională perfectă cu Horațiu Mălăele care este excelent în valetul Gaspard.

Cu vitalitatea sa comică bine cunoscută actorul jonglează în îmbinarea celor două caracteristici ale personajului. Gaspard al său este , când o licheluță sărmană, când un naiv, când un om cu bun simț, cinstit care se opune căsătoriei stăpânului său cu o femeie ce a avut cândva o aventură cu el. Descifrează cu seriozitate în expresie tipologia specială a tristului Gaspard, și are drept rezultat un comic exploziv. Cei doi maeștrii ai comediei sunt remarcabili și prin modul în care ocolesc inteligent orice accent de vulgaritate posibil prin sugestia obscenă a unor replici. Abil au știu să întrețină și relațiile speciale impuse între Laverdure și Gaspard de text, dar și cu Fideline care beneficiază într-o seară de interpretarea Dorinei Chiriac și în alta de cea a Mihaelei Teleoacă, două actrițe cu personalități diferite, care oferă tratări variate personajului.

O muerușcă șireată, provocatoare devine Fideline în interpretarea Mihaelei Teleoacă. Actrița susține cu temperament și umor relațiile cu cei doi bărbați, chiar și pe aceea cu nevăzutul logodnic care îi face “serenade” la tobă de afară. Se dovedește și o pricepută lenjereasă când ia măsurile pentru cămăși lui Laverdure, ce devine o senă de irezistibil comic a reprezentației. Mihaela Teleoacă completează profilul lui Fideline și prin numeroasele aparteuri cu umor plasate spre public. Interpretarea sa admirabilă, servește linia conflictuală propusă de Labiche și regizor.

Dorina Chiriac este remarcabilă prin naivitatea copilărească acordată cu mult umor lui Fideline, când e fascinată de un posibil mariaj cu un bărbat cu o situație financiară tentantă, dar și prin mâhnirea când demersul său eșuează, când e descoperită de Gaspard ca femeia din trăsura răsturnată ce și-a pierdut jartiera. Fideline a sa are un farmec special prin ținută și gesturi, fiind o femeiușcă isteață, profitoare de situație, aparent naivă.

Recomandăm acest spectacol de comedie spumos și de bun gust artistic ca o noutate în peisajul genului respectiv, reprezentat pe diverse scene ale Capitalei. Viziunea regizorală inedită asupre unei comedii bulevardiere modeste și jocul savuros al celor din distribuție, îi dau o particularitate aparte. Nu este un mare spectacol, dar își spun cuvântul artiști de valoare în această farsă pe care publicul o răsplătește cu meritate aplauze entuziaste, mulțumind pentru buna dispoziție dăruită de interpretarea celor de pe scenă și a regizorului din spatele reflectoarelor.

GALA TÂNĂRULUI ACTOR – “HOP” ( EDIȚIA XIV )

TINERI ACTORI PE DRUMUL AFIRMĂRII

Rămâne una din puținele punți de lansare ale tinerilor actori, Gala “Hop” de la Mangalia, ce a ajuns la cea de a XIV-a ediție, proiect dezvoltat de UNITER. De-a lungul vremii, valorile de astăzi ale teatrului și filmului românesc s-au lansat la edițiile precedente ale Galei. Mai toți premianții au devenit nume prețuite în distribuțiile teatrelor, filmelor sau producțiilor tv. Este suficient a aminti pe Andreea Bibiri, Anamaria Marinca, Mirela Oprișor, Valentina Zaharia, Ioana Barbu, Dragoș Bucur, Pavel Bartoș, Adrian Văncică, Octavian Strunilă și alți colegi care s-au impus pe scenă, pe marele sau micul ecran. E drept totuși, că de la o ediție la alta, talentele sunt parcă tot mai puține. A judeca astfel, scăderea calității interpretării concurenților de la Mangalia este însă, greșit. Pregătirea lor în numeroasele universități de artă rămâne cauza principală a prezenței neconvingătoare a majorității tinerilor actori cărora “li se întinde o mână” pentru a se afirma la Gala “Hop”.

La ediția din acest an, din opt universități de stat și particulare, s-au prezentat 40 de absolvenți din ultimii ani, la cele două secțiuni: individual (25 de concurenți) și grup/spectacole (patru spectacole). La secțiunea individual au oferit un monolog de 15 minute pe un text ales de dânșii în ideea că le reprezintă personalitatea creatoare, ca apoi să interpreteze în cinci minute (!!) un text ales de organizatori pentru proba impusă. Total neinspirat, la actuala ediție le-au fost indicate cinci capitole din romanul “Cartea milionarului – Cartea de la Metropolis” de Ștefan Bănulescu, din care puteau selecta un text. De ce la un concurs al actorilor, se impune interpretarea unui text din proza unui scriitor care nu are nimic comun cu dramaturgia?! De asemenea, preselecția s-a dovedit prea generoasă în alegerea concurenților și spectacolelor trimise la Mangalia.

Oferim un “jurnal” al programului acestui important proiect inițiat de UNITER, pus în practică alături de o serie de parteneri – instituții, fundații și sponsori. Gala Tânărului Actor s-a realizat cu mari eforturi, proiectul UNITER reușind din nou, să prezinte 40 de absolvenți – majoritatea însă, tinere actrițe, actorii fiind poate mai timizi pentru a participa la o astfel de competiție! - , unui public numeros, din care nu au absentat directori de teatru din țară, regizori, jurnaliști.

Rog să urmăriți și propunerile rezultate la finalul parcurgerii celor patru zile de competiție, prezentate la sfârșitul comentariilor.

Miercuri 31 august

Concurs - secțiunea individual

ANDREEA MARIA ȘOVAN – Universitatea “Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru și Televiziune, specializarea Actorie și Păpuși-Marionete, clasa lector univ.asociat Ionuț Caras, promoția 2010. Și-a ales “Ceas” de Alexandra Câmpean, un text modest pentru a își evidenția calitățile. Își recita exterior monologul, cu un așa zis firesc lipsit de un gând interior. Dubla cuvântul pleonastic prin expresia mișcării. În cadrul probei impuse a încercat și prin dans să dezvolte alte laturi ale posibilităților sale. Și-a colorat momentul și … olfactiv, cu ceapă tocată, vrând să dea atmosferă întâlnirii cu “milionarul”. Nu a reușit să convingă.

CLAUDIA SULIMAN – Universitatea din Craiova, Facultatea de Litere, departamentul de Artă Teatrală, specializarea Artele Spectacolului, clasa lector univ.drd. Mirela Cioabă și lector univ.dr. Alexandru Boureanu, promoția 2011. Cu ambiție, a considerat că Lolita, personajul din romanul cu același titlu de Vladimir Nabokov, i se potrivește. Lolita era însă, în interpretarea sa, doar o copilă răzgâiată. Actrița juca forțat, exagerat vârsta personajului și mai încerca, nereușit să compună și schițele de portret ale mamei și bărbatului, cu care Lolita ar fi dialogat. La proba obligatorie apărea învelită într-o frânghie, luată drept partener și se agita mereu fără să transmită un sens clar replicilor rostite. Ca și în cazul anterior, dovedea o proastă pregătire și îndrumare pentru interpretarea textelor.

ADRIANA RALUCA BORDEANU – Universitatea “Spiru Haret” din București, Facultatea de Arte , domeniul Teatru, specializarea Artele Spectacolului, clasa conf.univ. Adriana Piteșteanu și conf.univ.dr. Vlad Rădescu, promoția 2010. Înveșmântată într-un costum popular, a trecut dezinvolt de la “Nevasta” de Liviu Rebreanu, la un personaj impus din romanul, “Cartea milionarului” . Dovedea calități ale glasului, dar frazarea replicilor era defectuoasă, iar în interpretarea celor două probe nu a reușit creionarea personajelor. Mai mult, conform unei tendințe greșite de-a interpreta într-un monolog mai multe personaje, în “Nevasta” schița stângaci diferite tipologii, ca într-un spectacol de estradă.

DIANA CROITORU – Colegă la aceiași clasă, de la aceiași universitate, cu Adriana Raluca Bordeanu, a cărei prestație am comentat-o mai sus. “Versiunea Martei” după Karel Capek era o bună alegere repertorială care servea personalității sale. Interpreta personajul cu același firesc banal cultivat insistent de învățământul nostru artistic, dar reușea în unele momente să transmită nuanțat subtextul replicii și starea în care se afla Marta. E drept, uneori textul nu se auzea, dar interpretarea sa degaja totuși, o sinceră trăire interioară. Pentru proba impusă s-a oprit la personajul unei doamne elegante, opusă total Martei, care relata credibil o poveste descrisă în primele capitole ale romanului. Diana Croitoru a participat și la ediția trecută a Galei, dar anul acesta a obținut PREMIUL YORICK și MARELE PREMIU AL GALEI - “ȘTEFAN IORDACHE”. În memoria marelui actor Ștefan Iordache, familia acestuia, respectându-i testamentul, acordă acest important premiu celui sau celei desemnate de către juriul Galei. În opinia noastră, Diana Croitoru nu se ridica la nivelul unui astfel de premiu, chiar dacă a fost printre puținii concurenți care au demonstrat calități certe pentru profesia aleasă.

ANDREEA MOUSTACHE – Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L.Caragiale” (UNATC), București, Facultatea de Teatru, specializarea Artele Spectacolului – Păpuși-Marionete, clasa prof. Sandu Mihai Gruia, promoția 2009. Demnă de stimă este participarea la Gală a acestei concurente, fiind gravidă în luna a noua. Monologul său “Pământul” după “Moromeții” de Marin Preda era inspirat ales. Personajul a fost creionat în esență de către concurentă, dar a pierdut din consistență când aceasta a considerat necesar să își ia drept parteneri de dialog membrii juriului. Mulți concurenți aleg această cale care îi defavorizează până la urmă. Totuși, Andreea Moustache a obținut PREMIUL SPECIAL al juriului , PREMIUL “SICĂ ALEXANDRESCU”. Sperăm că acest premiu i-a fost acordat numai pentru monologul “Pământul”, pentru că la proba impusă, fără rost, exagerat, a imaginat o secvență dintr-un musical. Roșcata pomenită în roman se zbănțuia jalnic prin scenă, interpretarea sa vrând a fi originală.

Concurs - secțiunea grup/spectacole

“FETELE GRASE CÂȘTIGĂ ÎNTODEAUNA” – Lavinia Pop-Coman, Alexandra Crăciun, Alexandra-Elena Gogan și Eliza Păuna de la Universitatea “Spiru Haret” din București, Facultatea de Teatru, specializarea Artele Spectacolului, clasa prof.asoc.dr. Mirela Chelaru-Gorea, promoția 2011. Era un text de Madeleine George ce a mai fost prezentat în cadrul Galei de absolventele de la UNATC, cu un spectacol de la Teatrul Luni, la ediția din 2004 și a obținut premiul secțiunii respective. Evident, spectacolul de acum, era un examen de la Universitatea “Spiru Haret”. Regulamentul Galei ar trebui să specifice că nu pot fi incluse în concurs examenele de la universități. Croiul spectacolului demonstra că este un exercițiu pedagogic banal, cu scopul de a evidenția personalitatea interpretelor prin monologuri susținute rigid, școlărește. Fiecare personaj își explică printr-un monolog, situația în care a ajuns să lupte pentru remedierea handicapului de femeie grasă, dar scrierea sugerează și posibilele relații între cele patru femei, relații inexistente în spectacol. Dacă unele din tinerele actrițe ar fi prezentat separat la secțiunea individual, monologurile, ar fi intrat în discuția acordării vreunui premiu. Spectacolul le-a dezavantajat, însă. Eliza Păuna, Alexandra Crăciun și Lavinia Pop-Coman erau remarcabile în unele momente cum își defineau tipologic personajele, mai fragilă fiind interpretarea Alexandrei-Elena Gogan.

Miercuri 1 septembrie

Concurs – secțiunea individual

ROXANA GÎRLEANU – UNATC, Facultatea de Teatru, specializarea Artele Spectacolului, clasa prof. Adriana Popovici, promoția 2008. Anunțul că a optat, în sfârșit cineva, pentru un monolog dintr-o piesă de teatru apreciată – “Ciocârlia” de Jean Anouilh – ne-a bucurat, dar interpretarea, din păcate, lăsa mult de dorit. Concurenta nu filtra sensurile replicilor în raport cu situația personajului. Manifesta stridențe vocale când dorea să le dea un sens dramatic. Tânăra actriță a intrat în competiție cu proba obligatorie, unde practica firescul cu un glas firav și cu greu se înțelegea ce vroia să comunice; prezentarea unui posibil personaj din “Cartea milionarului” era confuză, ambalată artificial și printr-un joc de lumini.

ȘTEFANIA DUMITRU – Universitatea “Spiru Haret”, Facultatea de Arte, specialitatea Artele Spectacolului, clasa conf.univ. Adriana Piteșteanu și conf.univ.dr. Vlad Rădescu. A participat și la ediția precedentă, unde emoția firească unui concurs, i-a umbrit emisia vocală pentru obținerea unui premiu meritat. De astă dată, tot emoția i-a prilejuit niște bâlbe nesemnificative însă, dar interpretarea celor două momente era deosebită. Și-a ales cu pricepere “Paricidul” după Ion Sava, regizor și teoretician, o personalitate a teatrului nostru. Povestea actriței care repetă într-o piesă stupidă i-a prilejuit să își pună în evidență farmecul comicului ei nativ. Monologul său stârnea râsul publicului prin inventivitatea și sinceritatea expresiilor, dar ritmul său era trenant. O astfel de partitură dificilă solicită și consultanța unui regizor pentru a deveni un spectacol. Pentru proba obligatorie a selectat din text, desenul unui personaj pe care l-a caracterizat ireproșabil, cu intenția de a ilustra o anume situație din roman. Ștefania Dumitru este o tânără actriță specială, cu har mai ales pentru comedie, care a obținut acum, PREMIUL PENTRU CEA MAI BUNĂ ACTRIȚĂ, demonstrându-și capacitățile prin alegerea inteligentă a textelor și interpretare lor.

RAISA ȘTIOPOANE – Universitatea “Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru și Televiziune, domeniul Teatru, specialitatea Artele Spectacolului, clasa conf. univ. dr. Miklos Bacs, promoția 2011. “Aici, este viață!”, rostea spre finalul monologului “Teatrul marathon” după dramaturgul Ștefan Caraman, concurenta. Dar, taman, esența scrierii nu a reușit să o comunice. Falsă fiind în rostirea replicii, cu o vorbire defectuoasă, prezenta antipatic personajul a cărui revoltă pentru viața dusă, chiar dacă își arăta sânul, nu argumenta prin nimic starea în care se afla acea femeie. În fața unui microfon, încerca efecte comice la proba impusă, dezvolta apoi, confuz, relatarea fragmentului ales din cele cinci capitole ale romanului.

ALEXANDRU PETRILA – Universitatea de Arte “George Enescu” din Iași, secția Arta Actorului Mânuitor de Păpuși și Marionete, clasa prof. Adrian Carauleanu, promoția 2009. “Ultima oră” după Ion Minulescu era un text convenabil pentru a îi reprezenta posibilitățile într-un concurs de interpretare. Istoria tristă a claunului a tratat-o însă, stângaci. Deținea pricepere în mișcare și construirea din baloane a diverse figurine, dar nu reușea să interacționeze cu partenerii imaginari copii. Nu mai discutăm că întâmplarea a făcut ca în primul rând să fie spectatori câțiva copii și putea să intre în relație cu ei, să dea consistență jocului său. A încropit doar o expunere neconvingătoare a unui text bine ales. Apoi, a executat să îi zicem o pantomimă, fără rost, în fața unei roți de care era legat un bolovan, pomenită în roman și adeseori adusă în scenă de unii concurenți. Penibilă a fost tratarea probei impuse.

IOANA ZĂRNESCU – Universitatea “Hyperion” din București, Facultatea de Arte, departamentul Teatru, specializarea Artele Spectacolului, clasa prof. Magda Catone și Tomi Cristin, promoția 2009. Personajul pe care l-a ales să o reprezinte provenea din adaptarea nuvelei lui Yitzhak Ben-Ner din volumul “Orașul Refugiu”, iar monologul său se intitula “Așa sunt eu. Femme Fatale” ! Era o femeie pe patul de moarte, grav bolnavă, care se răzbuna pe bărbații aleși drept parteneri pentru un act sexual. Transpunerea prozei într-un monolog dramatic limitat la 15 minute era neadecvată pentru un concurs de interpretare. Stridentă în expresie, exterioară situației limită în care se afla personajul, tratarea textului de către interpretă nu reușea să îi evidențieze calitățile pentru profesia pentru care a optat. O altă fațetă a posibilităților sale, a arătat prin interpretarea cât de cât logică, a selecției din textul obligatoriu. Dovedea capacitatea de a reda, în unele replici, înțelesul cuvântului rostit.

Concurs - secțiunea grup/spectacole

“REPETIȚIA”, colaj de texte după Eugene Ionesco și Matei Vișniec, coordonator Geni Maxim, cu Maria Salcă, Adriana Ștefănache și Anca Eugenia Țecu de la Universitatea Craiova, Facultatea de Litere, departamentul Artă Teatrală, specializarea Arta Spectacolului, clasa lector univ.dr. Alexandru Boureanu, promoția 2008 .Între Eugene Ionesco și Matei Vișniec, există o legătură prin teatrul absurd al stilului scrierii. Scenariul ales era însă, jenant construit, aduna aiurea replici din piesele dramaturgilor, având drept pretext o repetiție fără regizor. Spectacolul părea o bășcălie a unor persoane care se joacă de-a teatrul absurd pe o scenă, în preajma unui cuier pe care sunt agățate costumele, ce sunt schimbate la vedere de interprete.Țipetele, răgnetele erau metoda de bază a prezentării personajelor care ar fi aparținut lui Ionesco și Vișniec. De ce juriul a selectat acest spectacol dezagreabil pentru un concurs, rămâne dificil de explicat. Absolventele citate care s-au pretat la un astfel de spectacol, o demonstrație de incultură, s-ar putea să dețină calități pentru actorie, dar coordonarea lui Geni Maxim și chiar a dascălilor le-a adus un grav deserviciu.

“THE H(EDEN) GARDEN” - de Alexandra Pâzgu după Livada de vișini” de Cehov, regia Medeea Iancu, în distribuție Alexandra Odoroagă, Fulvia Mădălina Folosea, Ioana Livia Predescu, Florin Vasile Călbăjos, George Dometi și Vlad Nemeș, absolvenți promoția 2011, Universitatea “Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru și Televiziune, domeniul Teatru, specializarea Artele Spectacolului, clasa conf.univ.dr. Miklos Bacs. Este inexplicabilă asocierea textului lui Alexandra Pâzgu cu “după” Cehov, “Livada de vișini”. Povestea a trei fete și trei băieți începută în copilărie când se hârjoneau în jocuri specifice vârstei, continuată la maturitate prin relații de prietenie, era o scriere onestă, un exercițiu de studiu, dar nu avea nicio legătură cu Cehov și piesa sa, cu profunzimea ideilor despre lume a dramaturgului. Deranjantă sub aspectul respectului pentru cultură rămâne această asociere a lui Cehov cu Alexandra Pâzgu! Regia a mers pe linia curentului de a exagera tratarea situațiilor, a le încărca uneori cu vulgarități. Spectacolul era uneori gălăgios, lipsit de atmosferă. Actorii s-au luptat cu rolurile și indicațiile regiei, unii reușind în unele scene să se evidențieze. De pildă, Fulvia Mădălina Folosea în scena oglinzii surorilor gemene sau Vlad Nemeș în monologul prietenului. Acest exercițiu cu pretenții de inovare a teatralității din cadrul proiectului “Practica Teatrală în regiunile Centru și Nord-Vest” a obținut PREMIUL PENTRU CEL MAI BUN SPECTACOL .

Vineri 2 septembrie

Concurs – secțiunea individual

ANCA MARIA GHIȚĂ – Universitatea din Craiova, Facultatea de Litere, departamentul de Artă Teatrală, specializarea Artele Spectacolului, clasa prof.dr. Remus Mărginean, promoția 2010. A conceput un colaj penibil, alăturând texte de Irmgard Keun – “Fata din mătase artificială”, piesă jucată și la Teatrul de Comedie - și de Valentin Nicolau. Intra provocator din sală, mergând spre scenă și susținea un dialog cu spectatorii, vrând să interpreteze o fată de pe centură, vulgară, cu un accent țigănesc, ca apoi să treacă de la acest registru să-i zicem comic, la cel dramatic al unei “târfe borțoase” care se sinucide. Colajul și interpretarea lui au dezavantajat-o, chiar dacă în finalul acestui neinspirat monolog sugera discret o anume sensibilitate interioară în rostirea replicii. La proba impusă deținea logică în relatarea fragmentului ales, dar soluția ca personajul să mestece mereu bomboane, ducea la neînțelegerea cuvântului rostit cu gura plină.

BIANCA IOAN – Universitatea de Arte “George Enescu” din Iași, departamentul Teatru, specializarea Artele Spectacolului de Teatru, secția Actorie, clasa prof.univ. dr. Emil Coșeru și lector univ. drd. Tatiana Ionesi, promoția 2001. “Un an bisect” de Walter Ben Hare era monologul unei femei care își face curaj să ceară în căsătorie un prieten, un bun material de concurs. Interpreta a apelat însă, la prea multe obiecte ca să ilustreze textul, totuși a reușit să compună nuanțat profilul personajului. Se pare că a avut un îndrumător pentru acest mic recital, care i-a îmbogățit inutil, cu efecte, atmosfera monologului. La proba impusă, a ambiționat a fi originală și contra cronometru a punctat trecerea prin cele cinci capitole alese de organizatori. Intențiile sale de afirmare au fost răsplătite cu PREMIUL “TIMICĂ” acordat de Asociația Master Class și PREMIUL PUBLICULUI pentru cea mai bună actriță.

OVIDIU MIHAI EMIL UȘVAT – Universitatea “Spiru Haret”, București, Facultatea de Arte, domeniul Teatru, specializarea Artele Spectacolului, clasa conf.univ. Margareta Pogonat, promoția 2008. A recitat școlărește “Omul cu o singură aripă” de Matei Vișniec, cu greu reușind să încropească o relație cu spectatorii cum sugera textul. Mai indicat ar fi fost să recite o poezie, de cât acest monolog nepotrivit personalității sale. Tratarea pasajului ales din textul impus, încărcată de efecte ieftine – costum, jocul de șah - , l-a dezavantajat.

ALEXANDRA ODOROAGĂ – ambițioasă a participat și la secțiunea grup cu spectacolul “The H(eden) Garden” , comentat mai sus, unde interpretarea sa nu s-a detașat din distribuție. Alegerea monologului dramatic “Verbele auxiliare ale inimii” de Peter Esterhazy nu o reprezenta. Destăinuirile femeii disperate de decesul mamei erau comunicate în tonalități false și dublate de o mișcare neadecvată frământărilor interioare solicitate de replică. Fără sens a fost tratat fragmentul ales din proba obligatorie, rostit de milionarul bărbat care se transformă la vedere într-o femeie îmbrăcată în roșu! Părea un exercițiu de improvizație modest. Concurenta se pare că a beneficiat de o consultanță greșită în ilustrarea scenică a celor două probe.

ANDREI-GEORGE GHERGHE – Universitatea de Arte din Târgu-Mureș, Facultatea de Teatru, specializarea Artele Spectacolului-Actorie, clasa prof. Nicolae Cristache, promoția 2010. Cu pricepere și-a ales un monolog din “Preșul” de Ion Băieșu, un text favorabil personalității sale pentru a se evidenția. Printr-o frazare bună, nuanțată, descifra sensul fiecărei replici, dar a manifestat la începutul monologului rețineri în specularea comicului istorioarei preșului său. Chiar dacă a apelat la prea multe efecte vizuale pentru ilustrarea textului impus, relata coerent și cu haz “istoria milionarului”. Interpretarea sa a fost răsplătită de juriu cu PREMIUL PENTRU CEL MAI BUN ACTOR și PREMIUL PUBLICULUI, tot pentru cel mai bun actor.

Concurs – secțiunea grup/spectacole

“Hamlet … Eu sunt?! ” cu Radu Homiceanu – Universitatea “Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru și Televiziune, specializarea Actorie și Păpuși-Marionete, clasa lector univ.asociat Ionuț Caras, promoția 2010 și Radu Horghidan – Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați, Facultatea de Arte, Artele spectacolului, clasa prof. Mircea Gheorghiu, promoția 2010. Doi absolvenți din universități diferite s-au reunit, și au ales piesa polițistă a lui Richard James, cu personaje ce îi avantajau. Dialogul dintre un regizor (Tom - Radu Horghidan) și un posibil aspirant la rolul lui Hamlet (Simon - Radu Homiceanu), ce ascunde de fapt, o istorie tragică, a cucerit atenția publicului fiind susținut credibil de către cei doi concurenți. La un astfel de text, lipsea viziunea unui regizor care să speculeze suspansul piesei. “Hamlet … Sunt eu ?! “ , sub îndrumarea unui regizor, în aceiași distribuție, ar putea deveni într-un teatru independent cu un spațiu neconvențional (Teatrul Luni ori Godot café teatru) un spectacol de succes. Spectacolul a obținut PREMIUL PUBLICULUI, o distincție așteptată în contextul reprezentațiilor de la secțiunea grup.

Sâmbătă 3 septembrie

Concurs – secțiunea individual

GINA NICA PITULEA – Universitatea “Spiru Haret”, București, Facultatea de Arte, domeniul Teatru, specializarea Artele Spectacolului, clasa prof.univ. Constantin Codrescu, promoția 2008. Cu sinceră emoție, cu lacrimă adevărată în ochi, a început monologul dificil al Mariei Timofeevna din “Demonii” de Dostoievski, dramatizare de Adriana Popovici. A dovedit sensibilitate fiind ascultată cu interes de public, chiar dacă monologul său era prea static conceput. Pentru proba impusă a ales scena cu bomboanele trimise de general, dar nu a reușit să îi descifreze credibil sensurile.

(Publicul și mai ales juriul au fost mereu îmbiați cu bomboane din cauza acestei scene simplist tratate de concurente ! Cum și roata invocată în text a devenit element de bază pentru o altă scenă, unii concureți au apelat și la ea! )

CLAUDIA CRISTINA JASSMINE GLODEANU – UNATC, Facultatea de Teatru, specializarea Artele Spectacolului, clasa prof.univ.dr. Adrian Titieni, promoția 2010. Cu intenția de a relaționa cu spectatorii a prezentat “Călătoriile Călătoresei”, un text propiu despre posibilele sale voiajuri prin lume. Relatarea era copilărească, dar atractivă prin modul cum reușea să susțină dialogul cu spectatorii. Tânăra actriță are un farmec aparte și a dovedit spontaneitate. Și-a păstrat și speculat credibil personalitatea în cele cinci minute dedicate textului impus. Deține carismă în comunicare, și chiar dacă nu a obținut nici un premiu, numele său trebuie reținut pentru evoluțiile ulterioare.

RĂZVAN EPURE - Universitatea “Dunărea de Jos”, Galați, Facultatea de Arte, secția Artele Spectacolului, clasa prof. Mircea Gheorghiu, promoția 2010. “Viețașii” adaptare după “Viețașii de pe Rahova” de Eugen Istodor ce relata revoltele unui criminal condamnat pe viață pentru o sumedenie de omoruri era o alegere total nepotrivită pentru competiție, scrierea fiind din zona jurnalismului, neofertantă interpretării teatrale. De la fiorosul criminal, concurentul a trecut la … un prostovan “milionar” ce ar fi trebuit să fie personajul textului obligatoriu. În ambele cazuri, interpretarea sa era exterioară și exagerată.

SMARANDA GĂBUDEANU – UNATC, București, Facultatea de Teatru, specializarea Artele Spectacolului –Păpuși-Marionete, clasa prof. Brândușa Zaița Silvestru și prof. Mihai Sandu Gruia, promoția 2007. Într-un costum bizar de care s-a debarasat pe parcursul monologului a încercat, și nu a reușit, să deseneze personajul Roberta din “Jacques sau supunerea” de Eugene Ionesco. De la replica șoptită și negândită ca sens, trecea la stridențe vocale. La proba impusă s-a oprit și această concurentă la soluția consumării de bomboane, lecturând scenic textul superficial.

SIMONA ELENA NĂSTASE – Universitatea “Hyperion”, București, Facultatea de Arte, departamentul Teatru, specializarea Artele Spectacolului, clasa prof.univ. Virgil Ogășanu, promoția 2010. Emma Price din “Drumul lung” de Shelagh Stephenson, era o femeie stranie, consumatoare de droguri și alcool, analfabetă. Acest rol foarte complicat nu avea cum să sprijine interpreta pentru a se impune în competiție printr-o vorbire precipitată, afectată. Pentru scena obligatorie a optat ca partener la “roata” din text, în jurul căreia s-a agitat fără rost.

Spectacol invitat

“CĂSĂTORIA” de Cehov, producție reușită a ArCuB, în regia lui Mircea Cornișteanu, având în distribuție pe Cerasela Iosifescu, Silviu Biriș și Ion Arcudeanu, este comentată pe blog la data premierii.

CONCLUZII

Observațiile de mai sus pot fi considerate prea aspre de unii concurenți, dar nu dânșii poartă vina principală a eșecului, ci situația învățământului nostru artistic. Special am specificat repetat, la fiecare concurent, universitatea de unde provine și dascălii “doctori” pe care i-a avut. Avem mai multe universități artistice decât cele opt din care proveneau concurenții, de parcă actoria este profesia de bază a acestei țări !

În primul rând, aceste universități nu sunt preocupate în programa școlară, de însușirea de către studenți a unei elementare tehnici vocale, necesare pentru adaptarea la diverse spații de joc. Impostația vocală, dicția cizelată, au devenit studii facultative în majoritatea universităților, iar efectele se simt pe scenă, nu numai în concursuri și în festivaluri de teatru, unde tineri actori nu reușesc să transmită sonor măcar, convenabil cuvântul rostit. Sunt “ firești” ca într-o discuție purtată amical la colț de stradă! Majoritatea concurenților indicau în CV participarea la diverse și binevenite workshop-uri cu maeștri în tematica aleasă, dorind firește să își cizeleze harul. PROPUNERE - În paralel cu competiția, se desfășoară zilnic, dimineața, un fel de workshop de calitate – “Alteritate” dedicat expresiei scenice; poate că ar trebui înlocuită tematica și concurenții să beneficieze de un workshop dedicat expresiei vocale, cu specialiști care au asistat la preselecție și le pot da consultanță pentru defectele ce le au, și le mai pot remedia parțial pentru concurs.

Tot învățământului artistic se datorează și educația culturală slabă. Absolvenții își aleg repertoriul reprezentativ fără discernământ, după “net”. PROPUNERE – Obligatoriu, în pregătirea absolvenților pentru arta actorului pe care îi scot ca … rulmenții pe bandă rulantă, ar trebui să funcționeze un curs special pentru viitoarele “audiții”, “concursuri”, “casting-uri”. Ofertele de actori fiind numeroase, firesc au apărut aceste modalități de a defini o distribuție. Tinerii absolvenți ai profesiei de “prestatori de servicii artistice” nu știu cum să își prezinte calitățile pe care le dețin, propria personalitate. Am asistat la diverse “audiții” și am constatat acest neajuns. Nu se documentează asupra propunerii ofertei rolurilor și nu cunosc ce le este favorabil să îi reprezinte. Majoritatea concurenților nici în acestă Gală, nu au fost capabili să își aleagă monologuri “carte de vizită” pentru profilul lor artistic. Această observație include și alegerea probei obligatorii de către organizatorii Galei. PROPUNERE – Este lipsită de sens opțiunea pentru un text obligatoriu de proză dintr-un roman, chiar dacă vrei să satisfaci dorința de “rating” a celui care l-a editat, cum a fost în cazul acestei ediții. Tematic, concursul este pentru actorii care trebuie în viitor să interpreteze, în special, roluri din dramaturgie. Se pot propune pentru proba obligatorie, texte din dramaturgie, la alegere pentru concurenți, comedie sau dramă. Dacă universitățile nu pregătesc cultural absolvenții, Gala le poate oferi posibilitatea de a lua contact cu piese de teatru recunoscute universal ca valoare. De ce nu, chiar Shakespeare ar putea deveni subiect al probei impuse?! Are și comedii și tragedii, și ar putea fi lecturat mai insistent de concurenți.

PROPUNERE – Tinerii absolvenți ai învățământului artistic ar trebui, alături de teatre și organizații preocupate de viitorul lor, să atenționeze asupra necesității reformării învățământului artistic, care funcționează rigid, după regulile Tratatului de la Bolognia.

PROPUNERE – Prin regulament, Gala trebuie să definească menirea secțiunii grup/spectacole care nu are nici un rost în actuala formulă. Teatrul nostru are nevoie de regizori tineri, oricât de fragilă ar fi pregătirea lor în universități. La rândul lor, tinerii actori au nevoie de regizori din generația lor. Ei se pot prezenta la Gală în echipe consolidate în jurul unui regizor din propia generație . Gala ar trebui să devină GALA TÂNĂRULUI CREATOR DE TEATRU, nu doar Gala Tânărului Actor. Premiul ar putea fi integrarea în repertoriul unui teatru independent din Capitală sau din țară a spectacolului remarcat de juriu. Gala trebuie să acorde atenția cuvenită teatrului independent, ce se dezvoltă în viitor.

Tinerii absolvenți este necesar să cunoască legislația noastră stufoasă privind colaborările. Dezbaterea din trei septembrie a atenționat asupra acestei necesități prin intervențiile binevenite ale unor personae avizate.

Desigur tuturor acestor PROPUNERI li se opune argumentul financiar, “nu se poate”. Ele pot totuși, afla o cale de punere în practică în urma unor dezbateri cu cei interesați și dacă se iese din “tradiționalul” format al Galei printr-un regulament nou, mai drastic în promovarea calității.

Experiența benefică a unui astfel de concurs - școală pentru afirmare, s-a demonstrat și prin cele două concurente, care după ce au participat și nu au cucerit niciun premiu la ediția trecută, la cea actuală, au dobândit însă, distincții. Gala a devenit o bună școală pentru tinerii actori ! Cine are vâna talentului, până la urmă izbândește să se impună, dar este nedrept să dai speranță unor tineri, fără să te achiți în universități de pregătirea lor complexă. Afectând chiar beneficiile financiare ale dascălilor, se poate sugera unor studenți că nu dețin calități pentru profesia aleasă, și numărul absolvenților să scadă.

Tinerilor actori le doresc baftă și … studiu personal pentru a își cizela calitățile pe care le dețin. În mâinile lor e viitorul teatrului nostru !

P.S. Organizatorii au dovedit și de această dată o ireproșabilă coordonare a proiectului, în ciuda crizei financiare, dar proiectul solicită și unele îmbunătățiri în folosul entuziaștilor concurenți.

Ilustrațiile aparțin cunoscutului fotograf MARIA ȘTEFĂNESCU.