REUȘITA UNEI TINERE ECHIPE
Avem mult prea multe universități cu profil artistic-teatru ce scot ca pe bandă rulantă absolvenți cu pregătire discutabilă și afectează, de asemenea o criză a regiei, dar iată că la Teatrul “Maria Filotti” din Brăila s-au reunit în echipă cinci tineri creatori, iar spectacolul lor “Povești de familie” ne dă totuși, speranța că viitorul teatrului nostru este pe mâini bune.
Mai întâi au ales o piesă de strictă actualitate, cu o tematică dureroasă, conflictul dintre generații. Este o scriere într-o formulă aparte, ce aprține unui dramaturg născut în Serbia, Biljana Srblianovici. Numele este cunoscut și spectatorilor noștri mai ales prin “Trilogie belgrădeană”. Ingenios, dramaturgul optează pentru “jocul” de-a tata și de-a mama, a patru copii de zece ani. “Jocul” este doar un pretext pentru a demonstra că mult discutatul conflict dintre generații poate lua astăzi, amploare tragică, violentă în special într-o lume destrămată, frământată de războaie și sărăcie cum este cea din fosta Iugoslavie sau cea din numeroase state foste comuniste. Conflictul dintre generații se manifestă drept rezultat al mentalității părinților cărora comunismul parcă le-a spălat creierele, în vreme ce tinerii privesc realitatea cu alți ochi, cu alte speranțe. Cele opt “povești” ale unei familii, iscusit relatate scenic de regizorul Vlad Cristache, transmit pericolul mentalității degradate de un sistem politic și social în care au trăit părinții, și trecerea spre maturitate a copiilor cu o nouă mentalitate, provocată de schimbarea sistemului, de tranzițiile ce o domină. Analizat cu aplicație psihologică, acest conflict major al actualității reflectă traumele lăsate de “epoca” ideologiei comuniste, dar și pericolul actual al libertății prost înțelese care poate afecta mentalitatea.
Pe această tematică spinoasă, tânărul regizor Vlad Cristache construiește coerent un spectacol încărcat de emoție, un avertisment asupra efectelor degradării familiei și mentalității ca rezultat al schimbărilor societății. Acest spectacol este o reușită prin originalitatea ilustrării sale teatrale de către Vlad Cristache, un tânăr regizor care se impune ca o personalitate matură creativ în “traducerea” scenică a unui text , speculând actualitatea sensurilor sale. Este unul dintre puținii regizori tineri care în scurt timp de la absolvire, convinge de pregătirea culturală și fantezia sa creatoare. S-a detașat prin examenul de absolvire de la UNATC în 2009, cu spectacolul “20 de minute cu îngerul” de Vampilov. (Unul din tinerii actori din distribuția acelui examen, comentat pe blog, Silviu Debu, figurează și în “Povești de familie” în rolul Voin-tatăl.) A realizat apoi, tot la Teatrul “Maria Filotti”, originalul spectacol “Peer Gynt” de Ibsen. (Tânăra actriță, Alexandra Sălceanu impresiona atunci prin interpretarea lui Solveig, ca în actuala premieră să fie Nadejda - “câinele” familiei.)
Într-un decor aparent banal (scenografia Gheorghe Mosorescu), dar sugestiv prin desen și obiectele alese, Vlad Cristache plasează cu tâlc, jocul de-a teatru în teatru al celor patru personaje. Locul de joacă pentru copii dintr-un parc, cu nisip și diverse propuneri de distracție, se transformă în locuința modestă a familiei lui Andrei și a fetiței Nadejda, pripășită pe lângă ei. Îmbrăcați în uniformă, cei patru copii se aniliază la rampă și lansează convenția spectacolului, devenind prin schimbarea costumației la vedere, personajele mature ale “poveștilor” dintr-o posibilă familie : Milena-mama (Emilia Mocanu), Voin-tatăl (Silviu Debu), Andrei-fiul lor (Ionuț Vișan) căruia prin veșminte i se sugerează în timp, trecerea de la copilărie la maturitate și Nadejda-fetița abandonată, pripășită în familia celor trei (Alexandra Sălceanu). Regizorul conduce ritmat fiecare “poveste” inspirată de relațiile din familiile copiilor de la început, care destul de rar în reprezentație își mai amintesc de copilăria lor. Spre sfârșitul spectacolului, regizorul configurează trei posibile finaluri. În cea de a șaptea “întâmplare”, intervine o proiecție lungă și confuză însă, ca imagine, a desenului animat “Tinerețe fără bătrânețe… “ – binevenită ca sugestie metaforică, pe zidul construit din dalele ce îngrădeau locul de joacă al copiilor. Această scenă pare a fi un prim final, dar apoi urmează alte momente ce indică posibile finaluri. Finalul spectacolului este însă, un emoționant monolog susținut de Nadejda, cu sensibilitate și forță dramatică interioară rostit de Alexandra Sălceanu.
Regizorul își înfăptuiește scenic conceptul asupra acestei piese impresionante despre actualitate, reunind în distribuție interpreți din generația sa într-o echipă admirabilă. Cuplul părinților e analizat prin scriere din mai multe unghiuri, având în comun supunerea femeii în fața bărbatului și finalizarea violentă a fiecărei “povești”. Ireproșabil sunt exprimate prin interpretarea Emiliei Mocanu, situațiile prin care trece mama, când chinuită de autoritatea bolnăvicioasă a soțului, când umilită de acesta sau când încearcă să devină un om independent prin profesie. Actrița Teatrului “Maria Filotti” deține harul transformărilor în funcție de relații și acțiune, fiind exemplară definirea acelei mame cu o mentalitate tributară unei epoci apuse. O fină compoziție realizează tânărul actor, Silviu Debu în personajul tatălui, Voin. Caracterul, dar și mentalitatea sa viciată de sistemul comunist sunt la nuanță tratate de acest actor. Voin este soțul care își reclamă cu credință nevasta la forurile autorității epocii, se crede a-toate-știutor, fiind de fapt, victima unui sistem dictatorial. Silviu Debu definește cu măsură pe “omul rău” produs al unei lumi ce i-a marcat gândirea. Rolurile dificile ale părinților evidențiază pe deplin talentul interpreților, cu dibăcie îndrumați de regizor. O altă partitură dificilă este și Andrei, fiul revoltat mereu. Excelent îl interpretează pe Andrei, tânărul actor, Ionuț Vișan de la Teatrul “Toma Caragiu” din Ploiești. Marchează atent evoluția personajului, de la puștiul cu mingea de fotbal, la adolescentul care crede în schimbarea imediată a sistemului societății în care trăiește, ca în final să își părăsească țara deziluzionat. Credibil, cu trăire interioară prezintă Ionuț Vișan personajul , mentalitatea tânărului revoltat. Nadejda este un rol lipsit de replică până în final, personaj minunat conturat de Alexandra Sălceanu. Reușește să atrag privirile mereu doar prin expresie și gest, când familia o tratează pe Nadejda ca pe un câine. Tânăra are un farmec aparte al compunerii personajului drept un copil fără de părinți, adoptat ca un câine de o familie dezbinată, ca în monologul susținut la sfârșitul reprezentației, să sugereze admirabil, esența tragediei generației sale.
“Povești de familie” este o reușită a unei echipe tinere de creatori ce a realizat un spectacol încărcat de fior emoțional și provocator la gândire prin tematica textului ales . Destul de rar se întâlnesc astfel de exemple îmbucurătoare privind viitorul teatrului nostru !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu