TREI TINERE ACTRIȚE DE EXCEPȚIE
Există o zicere de mulți privită
astăzi, cu neîncredere : “Dacă
vrei, poți !”. Un grup de tineri entuziaști, dedicați teatrului, au aplicat-o
impresionant. Mai întâi au găsit calea de a sluji scena independentă și au
înființat – “UNTEATRU”, fără mari pretenții, într-o casă veche din spatele
CEC-ului de pe calea Victoriei, pe strada Ilfov. Casa veche trebuie renovată,
poate propietarii chiar o vor vinde cuiva, dar tinerii au fost găzduiți pentru
a face un teatru într-un spațiu modest , cu 40-50 de locuri, cu o scenă plasată
“clasic” și suport tehnic minimal. Cei de la “UNTEATRU” au primit și pe colegii
de la Liceul de arte plastice pentru a expune lucrări în foaierul lor ponosit.
Este exdraordinară inițiativa tinerilor de la “UNTEATRU” care vor să slujească
un scop cultural, absent din demersurile societății actuale. Tot respectul
pentru căutarea unui spațiu de afirmare.
“Trei
femei înalte”, producție “UNTEATRU” în colaborare cu ArCuB, este un exemplar
examen de creație oferit de o echipă restrânsă de tineri entuziaști care pot
asigura evoluția teatrului nostru. Spectacolul poate fi considerat o reușită
nesupusă convenției obișnuite, și tinere actrițe acceptă compoziții de vârstă.
“Trei femei înalte” este o adaptare după textul lui Edward Albee, dramaturgul
american apropiat ca stil de absurd și suprarealism, mult jucat la noi cu piesa
“Cui i-e frică de Virginia Woolf?”. Viziunea regizorală realizată de Andrei și
Andreea Grosu, s-a influențat prin expresia teatrală practicată de
suprarealism, adaptarea urmărind ilustrarea originală a unui … “monolog” despre
viața unei femei ajunsă la 91 de ani. O primă parte a reprezentației, oferă o
imagine aparent absurdă a evocărilor acestei femei (Cristina Casian),
suferințele vârstei, în compania slujnicii sale (Florina Gleznea) și a unei
vizitatoare ciudate, o tânără aparent naivă (Nicoleta Lefter). În etapa a doua,
regia descifrează inspirat prin cele trei femei aspecte din destinul bătrânei.
Stau în fața unui “covor al vieții” strâns, vârstele s-au spulberat, iar cele
două personaje aparent secundare din planul anterior, susțin monologuri, destăinuiri complementare
istoriei precizate de bătrână. Conceptul regizoral este original și
reușit ca intenții, chiar dacă uneori pedalează exagerat pe accente
suprarealiste. Decorul, costumele create de Vladimir Turturică, sprijină
substanțial viziunea regizorală. Decorul pare o plasă din material alb, fluid,
cu desene ciudate, o “cușcă” discretă a vieții, ce se va strânge în final,
sugerând moartea bătrânei. Eroinele nu se vor prezenta la aplauzele finale,
pentru a sublinia frângerea destinului relatat. Meritul regiei sporește prin
implicarea desăvârșită a celor trei tinere actrițe, a căror interpretare
uimește și taie de multe ori respirația publicului. Cristina Casian realizează
strălucit compoziția bătrânei de 91 de ani, o propunere foarte grea pentru o
tânără actriță. A obținut în 2007, după absolvirea studiilor la clasa
regretatului profesor Ion Cojar, Premiul de debut la Gala UNITER pentru
recitalul din “Amalia respiră adânc” de la Teatrul Act. Actrița părea apoi, dispărută din peisajul teatral, dar revine acum în forță, descifrând cu mare finețe
destinul unei femei măcinată de amintirile care o mai țin în viață. Trăiește realist,
firesc evocările unei vieți surprinzătoare. Dragostea, căutarea ei, pofta de
trai comod sunt evocate cu măestrie ca argument existențial, de tânăra actriță.
Este excelentă Cristina Casian care realizează cu inteligență, o compoziție
credibilă în acest dificil personaj. Florina Gleznea apropiată de Edward Albee
și prin afirmarea sa la absolvire în Martha din “Cui i-e frică de Virginia
Woolf ?”, concepe acum, în slujnică, în prima parte, o analiză a situației
bătrânei. Reacționează la hachițele vârstei bătrânei, cu porniri “bărbătești”
de autoritate și realizează admirabil o compoziție specială. În ultima scenă,
dezvăluie emoționat într-un monolog, atitudinile sale motivate de suferințele
și chiar eșecurile din trecut ale acestei femei ajunsă slujnica bătrâneții.
Florina Gleznea prin compunerea acestui personaj, completează portretul
bătrânei printr-o trăire interioară a fiecărui moment, prin comunicarea
subtextului unor aspecte dintr-o viață dramatică. Minunată este interpretarea
sa, ca și a partenerei Nicoleta Lefter
care configurează o posibilă trimitere spre tinerețea bătrânei. Actriță
a Teatrului Odeon, Nicolete Lefter compune la nuanță portretul personajului, cu
farmec al expresiei, transmite naivitățile riscante ale tinereții. În monologul
final, dezvoltă sensibil tensiunea ascunsă a nereușitelor unui destin
frământat, cât și amărăciunea lungii sale existențe. Tinerele Cristina Casian,
Florina Gleznea și Nicoleta Lefter susțin de fapt, un extraordinar examen de
actorie, în care vârsta nu mai contează, ci doar harul de a descifra profund
replica , a îi evidenția sensurile multiple. Este de senzație interpretarea
acestor actrițe, angajate într-un dificil experiment inconvenabil vârstei lor.
Au însă, personalitate și dețin forța talentului care poate anihila pretențiile
speciale ale textului și regiei.
Povestea
bătrânei din “Trei femei înalte” și spectacolul în sine, pot șoca ca demers
emoțional, dar evoluțiile celor trei tinere actrițe dăruite cu tot sufletul
relatării unui destin, rămân de neuitat. Cristina Casian, Florina Gleznea și
Nicoleta Lefter, confirmă că sunt nume de viitor ale teatrului nostru, dacă …
vor avea și șansa de solicitare și în alte proiecte pe măsura capacităților
demonstrate. Prin “UNTEATRU” tânăra echipă a arătat că talentul nu poate fi înfrânt
chiar și într-o societate haotică și sub aspect cultural, unde valorile sunt
ignorate.
P.S.
Regret că nu am putut dispune de imagini din spectacol, ci numai de afișul său.