APRECIABIL EFFORT, AFECTAT DE ABSENȚA REGIEI
Deschiderea porților sălii noi a
Teatrului “Bulandra” – Laboratorul de noapte – s-a întreprins cu spectacolul
“Arlechino moare?”, o adaptare a textului lui Nikolai Evreinov, realizată de
Oana Turbatu. Atelierul de creație, în cazul acestei premiere, a fost coordonat
de tânăra actriță independentă, Antoaneta Cojocaru. Prin conceptul său de
exercițiu profesional, nu de regie, încearcă spulberarea convenției teatrale
obișnuite, prin îmbinarea artei
mișcării cu arta cuvântului, inspirat susținută prin textul ales.
Nikolai
Evreinov (1879 – 1959) este regizor, dramaturg și teoretician rus, refugiat la
Paris, considerat simbolist ca stil, dar și iubitor al commediei dell’arte,
caracteristici evidente și în piesa sa “Arlechino moare?”. Ideea textului se
axează pe jocul “masca” personajului Arlechino și personalitatea sa
individuală, ca om ajuns la apusul vieții. Maniera simbolistică a autorului a
influențat și echipa de realizatori ai acestui exercițiu teatral original. S-a
dorit o tragicomedie în care expresia corporală, mișcarea chiar pantomima, să
sporească rostul replicii, această îmbinare găsind un sprijin și în muzică.
Inițiativa echipei este remarcabilă, reunind interpreți cu experiență în
diverse domenii; Adrian Ciobanu (Arlechino), actorul Teatrului “Bulandra”,
deține harul expresiei corporale, Antoaneta Cojocaru (Pierrot) și-a afirmat
calitățile de actriță în “Oscar și tanti Roz” spectacolul teatrului gazdă al Laboratorului de noapte, Ela Ionescu (Colombina) și Mihai Marinescu (Dottore)
s-au remarcat în film și teatru ca actori independenți, iar comentatoarea
muzicală, Raluca Oprea (“moartea” sau viața) este o soprană cu o voce și o tehnică
vocală deosebite, fiind activă la Opera Comică pentru Copii, dar remarcată în “Orfeu și Euridice” de la Teatrul
“Bulandra”. Echipa reunește creatori inventivi și fiecare încearcă să se
adapteze la convenția propusă pentru a defini personajul atribuit. Dar …
intervine în interpretarea lor, absența unui regizor, unui “ochi” din afară
care să îndrume interpreții pentru prezentarea evolutivă a personajelor și să
dea amploare , coerență și emoție reprezentației. Echipa a lucrat, s-a
perfecționat timp de un an (!)
pentru expresie prin arta mișcării, unde cuvântul apare abundent abia, spre
finalul proiectului, și adeseori interpreții uită de importanța sa.
Actorii
neglijează că se află într-un spațiu restrâns, neconvențional, în imediată apropiere de spectatori. Insistă în rostirea replici pe stridențe vocale,
interpretarea cuvântului fiind dizgrațioasă, lipsită de motivare în situații.
Îmbinarea planurilor mișcare – cuvânt, nu funcționează convingător. Sunt multe
momente excelente de expresie corporală, urmate de secvențe deplorabile când
intervine replica pe care nu o gândesc în profunzime. Situațiile sunt fals desenate teatral prin jocul viață – moarte,
artă – realitate, ce nu este semnificativ susținut. Și în expresia mișcării
intervin simplist repetării ale acelorași soluții, mersul în cerc sau sărirea
peste “cada” vieții, element scenografic ingenios adus în acțiune. Prin decorul
creat, Mihai Păcurar se apropie de maniera simbolismului, de la “covorul” cu
chipuri la diverse vârste până la cada de baie transformată într-un refugiu
permanent al lui Arlechino. În decor intervin și alte elemente, nu întodeauna
întrebuințate cu sens - de pildă, globul pământesc suspendat pe tavan din care ... va curge apă în una din scenele de final numeroase ale reprezentației! Light design-ul realizat de Alexandru Darie intenționează reușit atenționarea asupra sugestiilor "jocului" arta lui Aelechino - realitatea vieții.
Lipsa
regizorului se face simțită și în interpretare. Adrian Ciobanu este admirabil în
practicarea artei corporale, dar Arlechino al său nu mai are consistență în
relații și replică. “Masca” sa desprinsă din commedia dell’arte e rigidă comic,
iar aspectul real al disperării omului care simte că i se apropie sfârșitul e
incoerent redat. Nuanțele nu există în interpretarea sa. Într-un fel de
travesti, Pierrot revine Antoanetei Cojocaru. Expresia sa corporală este
desăvârșit susținută de actrița care practică o linie coerentă în exploatarea ei.
Este însă, inexplicabil tonul vocal copilăresc adoptat pentru rostirea
replicii. Relațiile lui Pierrot cu Arlechino de “iubire” ori prețuită prietenie
sau cele cu consoarta sa Colombina sunt confuz creionate prin absența regiei.
Mihai Marinescu se supune stridențelor vocale, iar Dottore al său nu se știe
dacă este un șarlatan ori un înfrânt al vieții. Se vrea satirizată relația
doctor – pacient ? Nu se reușește a se arăta sensurile relației lui Arlechino
cu Dottore, în ciuda eforturilor lui Mihai Marinescu. Intenția sublinierii
expresiei prin mișcare agitată excesiv, pierde din farmecul prezentării
Colombinei de către Ela Ionescu. Singurul personaj dezvoltat cu sens coerent,
un rol cu adevărat simbolic introdus în acțiune, revine sopranei Raluca Oprea.
Impresionează prin intervențiile vocale de valoroasă solistă de operă, dublate
de calitățiile unei actrițe dăruită rolului, atentă în relațiile cu partenerii.
“Arlechino
moare?” este o inițiativă demnă de laudă pentru un “atelier de studii”, numai
că unele exagerări și ambițiile de simboluri plasate insistent, absența regiei,
umbresc efortul interpreților de a se adapta artei corporale. Intervin confuzii
și prin plasarea unor replici de genul “S-a băgat somon la Carrefour” (!), ce
evident, nu aparțin lui Nikolai Evreinov și nici dorinței de studiu cultural al
experimentului. Efortului apreciabil al echipei de a schimba regula convenției
teatrale i se acordă totuși, un timp de prezentare prea lung, două ceasuri, cu
destul de puține momente credibile pentru ilustrarea tematicii alese.
“Arlechino moare?” rămâne un experiment de expresie teatrală specific lucrului
într-un “laborator” binevenit pentru completarea studiilor profesiei de actor,
un proiect demn de stimă pentru efortul depus de interpreți, la care era
necesară și implicarea unui coleg regizor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu