“ ARLECHINO MOARE ? “ – LABORATORUL DE NOAPTE ( Gazdă - TEATRUL “BULANDRA”

APRECIABIL EFFORT, AFECTAT DE ABSENȚA REGIEI

         Deschiderea porților sălii noi a Teatrului “Bulandra” – Laboratorul de noapte – s-a întreprins cu spectacolul “Arlechino moare?”, o adaptare a textului lui Nikolai Evreinov, realizată de Oana Turbatu. Atelierul de creație, în cazul acestei premiere, a fost coordonat de tânăra actriță independentă, Antoaneta Cojocaru. Prin conceptul său de exercițiu profesional, nu de regie, încearcă spulberarea convenției teatrale obișnuite, prin îmbinarea  artei mișcării cu arta cuvântului, inspirat susținută prin textul ales. 

         Nikolai Evreinov (1879 – 1959) este regizor, dramaturg și teoretician rus, refugiat la Paris, considerat simbolist ca stil, dar și iubitor al commediei dell’arte, caracteristici evidente și în piesa sa “Arlechino moare?”. Ideea textului se axează pe jocul “masca” personajului Arlechino și personalitatea sa individuală, ca om ajuns la apusul vieții. Maniera simbolistică a autorului a influențat și echipa de realizatori ai acestui exercițiu teatral original. S-a dorit o tragicomedie în care expresia corporală, mișcarea chiar pantomima, să sporească rostul replicii, această îmbinare găsind un sprijin și în muzică. Inițiativa echipei este remarcabilă, reunind interpreți cu experiență în diverse domenii; Adrian Ciobanu (Arlechino), actorul Teatrului “Bulandra”, deține harul expresiei corporale, Antoaneta Cojocaru (Pierrot) și-a afirmat calitățile de actriță în “Oscar și tanti Roz” spectacolul teatrului gazdă al Laboratorului de noapte, Ela Ionescu (Colombina) și Mihai Marinescu (Dottore) s-au remarcat în film și teatru ca actori independenți, iar comentatoarea muzicală, Raluca Oprea (“moartea” sau viața) este o soprană cu o voce și o tehnică vocală deosebite, fiind activă la Opera Comică pentru Copii, dar remarcată  în “Orfeu și Euridice” de la Teatrul “Bulandra”. Echipa reunește creatori inventivi și fiecare încearcă să se adapteze la convenția propusă pentru a defini personajul atribuit. Dar … intervine în interpretarea lor, absența unui regizor, unui “ochi” din afară care să îndrume interpreții pentru prezentarea evolutivă a personajelor și să dea amploare , coerență și emoție reprezentației. Echipa a lucrat, s-a perfecționat  timp de un an (!) pentru expresie prin arta mișcării, unde cuvântul apare abundent abia, spre finalul proiectului, și adeseori interpreții uită de importanța sa.

         Actorii neglijează că se află într-un spațiu restrâns, neconvențional, în imediată apropiere de spectatori. Insistă în rostirea replici pe stridențe vocale, interpretarea cuvântului fiind dizgrațioasă, lipsită de motivare în situații. Îmbinarea planurilor mișcare – cuvânt, nu funcționează convingător. Sunt multe momente excelente de expresie corporală, urmate de secvențe deplorabile când intervine replica pe care nu o gândesc în profunzime. Situațiile sunt fals desenate teatral prin jocul viață – moarte, artă – realitate, ce nu este semnificativ susținut. Și în expresia mișcării intervin simplist repetării ale acelorași soluții, mersul în cerc sau sărirea peste “cada” vieții, element scenografic ingenios adus în acțiune. Prin decorul creat, Mihai Păcurar se apropie de maniera simbolismului, de la “covorul” cu chipuri la diverse vârste până la cada de baie transformată într-un refugiu permanent al lui Arlechino. În decor intervin și alte elemente, nu întodeauna întrebuințate cu sens - de pildă, globul pământesc suspendat pe tavan din care ...  va  curge apă în una din scenele  de final numeroase ale reprezentației! Light design-ul realizat de Alexandru Darie intenționează reușit atenționarea asupra sugestiilor "jocului" arta lui Aelechino - realitatea vieții.

         Lipsa regizorului se face simțită și în interpretare. Adrian Ciobanu este admirabil în practicarea artei corporale, dar Arlechino al său nu mai are consistență în relații și replică. “Masca” sa desprinsă din commedia dell’arte e rigidă comic, iar aspectul real al disperării omului care simte că i se apropie sfârșitul e incoerent redat. Nuanțele nu există în interpretarea sa. Într-un fel de travesti, Pierrot revine Antoanetei Cojocaru. Expresia sa corporală este desăvârșit susținută de actrița care practică o linie coerentă în exploatarea ei. Este însă, inexplicabil tonul vocal copilăresc adoptat pentru rostirea replicii. Relațiile lui Pierrot cu Arlechino de “iubire” ori prețuită prietenie sau cele cu consoarta sa Colombina sunt confuz creionate prin absența regiei. Mihai Marinescu se supune stridențelor vocale, iar Dottore al său nu se știe dacă este un șarlatan ori un înfrânt al vieții. Se vrea satirizată relația doctor – pacient ? Nu se reușește a se arăta sensurile relației lui Arlechino cu Dottore, în ciuda eforturilor lui Mihai Marinescu. Intenția sublinierii expresiei prin mișcare agitată excesiv, pierde din farmecul prezentării Colombinei de către Ela Ionescu. Singurul personaj dezvoltat cu sens coerent, un rol cu adevărat simbolic introdus în acțiune, revine sopranei Raluca Oprea. Impresionează prin intervențiile vocale de valoroasă solistă de operă, dublate de calitățiile unei actrițe dăruită rolului, atentă în relațiile cu partenerii.

         “Arlechino moare?” este o inițiativă demnă de laudă pentru un “atelier de studii”, numai că unele exagerări și ambițiile de simboluri plasate insistent, absența regiei, umbresc efortul interpreților de a se adapta artei corporale. Intervin confuzii și prin plasarea unor replici de genul “S-a băgat somon la Carrefour” (!), ce evident, nu aparțin lui Nikolai Evreinov și nici dorinței de studiu cultural al experimentului. Efortului apreciabil al echipei de a schimba regula convenției teatrale i se acordă totuși, un timp de prezentare prea lung, două ceasuri, cu destul de puține momente credibile pentru ilustrarea tematicii alese. “Arlechino moare?” rămâne un experiment de expresie teatrală specific lucrului într-un “laborator” binevenit pentru completarea studiilor profesiei de actor, un proiect demn de stimă pentru efortul depus de interpreți, la care era necesară și implicarea unui coleg regizor.