“ ȘARPELE ÎN IARBĂ “ – LABORATORUL DE NOAPTE ( Gazdă TEATRUL “BULANDRA”)

… FĂRĂ CAP ȘI FĂRĂ COADĂ

         În curând va începe etapa de toamnă a stagiunii 2013. Deocamdată, harnic, Teatrul Metropolis de proiecte anunță deschiderea cu premiera “Sex”, luni, 2 septembrie, iar teatrul independent activ UNTEATRU propune, duminică 1 septembrie, premiera “Scrisoare către Casandra” și Naționalul din Timișoara, în 15 septembrie, “Prometeu înălțuit”. De asemenea, la Costinești de astă dată și nu la Mangalia, se va desfășura cea de a XVI-a ediție a prestigioasei manifestări, Gala Tânărului Actor – “Hop” în coordonarea proiectului de către apreciatul regizor, Radu Afrim. Vom comenta aceste evenimente la data potrivită. Deocamdată, ne întoarcem la un comentariu restanțier referitor la un spectacol din prima etapă a stagiunii, “Șarpele în iarbă”.

         Reamintim că “Laboratorul de Noapte” este o nouă sală de spectacol, rezultat al proiectului generos propus de  conducerea Teatrului “Bulandra” de a stimula și promova inițiative ale actorilor, regizorilor, fie angajați în diverse teatre, fie independenți. Este plasată în preajma sălii “Liviu Ciulei” prin amenajarea unui fost spațiu folosit înainte pentru decoruri, și dotată corespunzător tehnic. Până acum însă, puține spectacole au văzut luminile rampei în acest “Laborator”.

         După inaugurare noului spațiu cu “Arlechino moare ?” , reprezentație comentată pe blog, a intrat în repertoriul curent al “Laboratorului” , “Șarpele în iarbă” propus de o echipă independentă plus o actriță a Teatrului “Bulandra”. Emil Hoștină este regizorul spectacolului, un actor cu o bogată activitate în film, cu apariții chiar și în “Harry Potter”, dar îndepărtat de afișele scenei. Ambiția sa de a se apropia de convenția teatrală, total diferită față de cea a filmului, încearcă să o pună în practică prin acest spectacol special, derulat într-un spațiu intimist cum este “Laboratorul de Noapte”, ce presupune și alte reguli de interpretare. Apelează la piesa dramaturgului englez contemporan Sir Alan Ayckbourn, autor a numeroase texte, cu o biografie bogată și ca manager teatral. Programul de sală nu specifică dacă “Șarpele în iarbă” este sau nu o adaptare după textul inițial.

Scrierea prezintă conflictul tensionant dintre trei personaje, două surori – Annabel (Ioana Abur), Miriam (Anca Androne) și slujnica Alice (Iulia Lumânare). Regizorul încearcă să construiască atmosfera confruntării dramatice dintre Annabel și Miriam ce are un sprijin pentru intențiile criminale în Alice, dar … conduce superficial distribuția. Într-un decor minimalist, la câțiva pași de spectatori, tratarea personajelor  nu impune prin credibilitate și nu degajă tensiunea emoțională solicitată de conflict. Regizorul a distribuit actrițe stimate, dar cu mai multă experiență obținută prin rolurile din film. Construirea personajelor este lipsită de esență relațională între partenere. În Annabel, sora revenită acasă și obsedată de amintirea trecutului, Ioana Abur încerca și reușea doar parțial să sugereza suferința deziluziei constatării prezentului și autoritatea celei care va cădea în final victima demenței celor din preajmă. Interpretarea sa este lipsită de nuanță în confruntarea dintre speranța regăsirii surorii sale și a mediului în care a trăit , cu realitatea amară. Anca Androne, actriță a Teatrului “Bulandra” este îndrumată în Miriam să conceapă o compoziție fragilă de copilă năzuroasă. Actrița reușește însă, spre final, să sugereze stările interioare ale personajului într-un monolog admirabil susținut. Într-o compoziție ridicolă a diabolicii servitoare , o fată care vorbește peltic și precipitat de nu se înțelege mai nimic din replică, Iulia Lumânare se supune docil intențiilor exagerate ale regiei, iar rezultatul este fals, defavorabil conflictului și suspansului dictat de scriere. Păcat de efortul actriței de a servi o astfel de viziune regizorală confuză . Alice a sa dirijează de fapt substanța conflictului, nemulțumirile personale, cât și cele ale lui Miriam ce duc spre înfăptuirea unui act criminal, dar personajul este caricatural tratat, fără rost pentru suspansul acțiunii. Ambiția actorului de film Emil Hoștină de a fi regizor de teatru, dezavantajează interpretele prin lipsa de coordonare și citirea teatrală superficială a textului într-o convenție ce îi este străină. Teatrul nu are prim planuri, solicită permanent atmosferă, relații . Accentele  exagerate ale vizualizării teatrale practicate de regizor, mai ales într-un spațiu intimist, au distrus sensurile scrierii.

         “Șarpele în iarbă” este numai un exercițiu de “laborator” … fără cap și fără coadă, căznit înfăptuit și  neconvingător.

“ MARIA CALLAS – LA DIVINA “ – TEATRUL “ NOTTARA “

UN RECITAL REMARCABIL LA UN TEATRU … 

CU UN REPERTORIU CONFUZ

         Teatrele sunt în vacanță după ce, în special cele din Capitală, au prezentat un repertoriu modest. Așteptăm ca măcar în toamnă să ofere spectacole deosebite. Vom mai comenta câteva spectacole din stagiunea trecută și ne oprim acum la un recital reușit,  “Maria Callas – La divina” de la Teatrul “Nottara”. Se poartă insistent recitalurile și din comoditatea managerilor unor teatre ale căror repertorii sunt confuz alcătuite în raport cu definirea personalității instituției și folosirea actorilor angajați.

         În 1997, “Maria Callas – La divina” a avut premiera la sala mică a Teatrului “Nottara” și a plecat într-un turneu în lume, participând la numeroase festivaluri internaționale, iar Victoria Cociaș înregistra aprecieri la superlativ pentru interpretarea celebrei soprane. După câțiva ani, teatrul a reluat  spectacolul ca să își îmbogățească repertoriul său sărac. Textul după “Master Class” de Terrence McNally , în traducerea de excepție a Antoanetei Ralian, nu presupune ca actrița să cânte sau să facă playback  pe interpretarea Mariei Callas. Acțiunea evocă biografia divei aflată la sfârșit de carieră, când glasul său nu mai are strălucire și viața îi e frântă de despărțirea de miliardarul Onassis, când încearcă să fie profesoară de canto. La studii vin diverse persoane dornice să afle secretele profesiei de la celebra solistă. În paralel cu dialogul purtat cu “studenții” despre artă, Maria Callas amintește întâmplări din biografia sa. Acțiunea este un pretext al unui eseu despre arta interpretării și solicitările, sacrificiile ce le presupune. De fapt, monologul Mariei Callas se adresează publicului, diva poartă mereu un dialog interactiv cu spectatorii prin conceptul regizoral inspirat dezvoltat de Radu Gabrea. Spectacolul reluat în sala mare “George Constantin”, pierde însă, din perceperea și susținerea cu efect a unui dialog direct al interpretei cu publicul. Anul trecut, abia la sfârșit de octombrie, Teatrul “Nottara” își lansa stagiunea de toamnă cu această reluare în sala “George Constantin”!

         După 15 ani de la premiera inițială, spectacolul merită însă, a fi vizional și în formula actuală, producția fiind realizată de Compania TOTAL TV București și nu de Teatrul “Nottara”. Apreciatul regizor de film, Radu Gabrea reface viziunea regizorală inițială și cooptează în distribuție pentru rolurile secundare, tineri cu vocație în domeniu, cântăreți de operă și operetă. Decorul regretatului scenograf Sică Rusescu, completat de Andreea Koch, sugerează simplu , dar sugestiv o sală de studiu. În acest decor funcțional, Radu Gabrea dezvoltă ritmat și coerent, subtextul eseului teatral despre creație, în plan central folosind drept argument invocarea unor momente din biografia divei. Jocul luminii scenice diferențiază realitatea dintr-o sală de studiu de momentele evocării biografiei. Se completează definirea celor două planuri de joc printr-o proiecție a cunoscutei săli de operă, Scala din Milano, în scevențele dedicate amintirilor, locul unde a cântat Maria Callas.

         Pentru public, rolul Mariei Callas e punct de referință, iar actrița Victoria Cociaș îl dezvoltă cu o desăvârșită tehnică de comunicare cu privitorul. I se adresează direct pentru a sublinia starea divei și subtextul replicii prin care atenționează asupra menirii artistului de a creea convingător emoția solicitată de un spectacol de operă în care un interpret joacă un rol complex ce îi solicită configurarea personajului, dar și atenție sporită pentru partitura muzicală. Victoria Cociaș propune ca imagine generală a personajului, o profesoară severă prin atitudinea servită de costum și accesoriul unor ochelari, folosind excelent imaginea prezentului pentru evocarea trecutului. Inteligent actrița descifrează la nuanță cele două planuri ale acțiunii și interferează cu spectatorii printre care se află și posibilii “studenți” ai divei. Este inexplicabil cum o astfel de actriță care și-a demonstrat în timp valoarea, nu este folosită și în alte distribuții ale teatrului în roluri pe măsura capacităților sale.

         Un sprijin important pentru reușita recitalului Victoriei Cociaș , oferă interpreții personajelor argument din acest eseu teatral. Actrița Andreea Măcelaru Șofron este atentă la relații și accent în “studenta” Sophie; discret cântă în unele momente și își creionează sensibil personajul. Evident că reușesc să cucerească aplauze pentru interpretări vocale a unor arii din opere cunoscute, Ruxandra Urdăreanu prin glasul său deosebit în “studenta” Sharon și Daniel Madia în Tony. Completează distribuția Mihai Vârtosu (Manny), corepetitorul de la pian al profesoarei prin reușita sugestie de a sublinia discreta relație pe care o are personajul cu diva.

         “Maria Callas – La divina” este unul din puținele recitaluri culturale, speciale, atractiv și pentru segmentul de public iubitor al spectacolelor de operă. Meritul reușitei aparține regizorului Radu Gabrea și actriței Victoria Cociaș, cât și tinerilor soliști ai genului invitați în reprezentație. Dar … repertoriul teatrului gazdă este fragil și  Teatrul “Nottara”, aflat în buricul târgului, își caută în continuare definirea personalității sale, având însă, o trupă stimată. Să sperăm că în toamnă o va folosi pe deplin.

P.S. Între 20 și 31 august se desfășoară în Capitală cea de a șasea ediție a unui festival cu pretenții dedicat teatrului independent , UNDERCLOUD, pe un proiect realizat de Chris Simion. Din păcate , promovarea sa prin mass media, în special cea vizuală, este egală cu … zero. De ce oare ??    

“ RAPORT DE ȚARĂ “ – DIGI 24 TV

O EXCEPȚIE ÎN MIZERIA PROGRAMELOR TV

         Cum teatrele au tras oblonul fiind în concediu, ne oprim din nou la televiziuni. E drept, în Capitală câteva teatre independente activează, precum Godot Café Teatru, Teatrul în culise, UnTeatru sau Teatrul Mignon care cu hărnicie are program și la … Vama Veche. În concediu sau rămași acasă, mulți privesc la televizor în ideea de a se informa în special de la televiziunile de nișă Antena 3, România Tv, Realitatea Tv sau B1 Tv. Mascarada de așa zise informații te dezgustă. Pot afla despre ultimele crime și accidente rutiere sau despre ce mai face la pârnaie Gigi Becali. Am descoperit totuși, o altă televiziune de nișă informativă, DIGI 24, o raritate pentru domeniul informativ echidistant , corect. Programele sale originale includ buletine informative complexe, bogate în știri externe, informații culturale (!!) și dedică emisiuni speciale culturii. Este singura televiziune consistentă în programul informațional, cum este și singura care a acordat atenția cuvenită regionalizării printr-un serial început în martie, RAPORT DE ȚARĂ. Un maraton riguros conceput profesional și vizual tehnic prin munca dăruită a peste o sută de jurnaliști adevărați și trei sute de tehnicieni, a oferit prezentarea județelor actuale ale țării cu punctele sale istorice, culturale, cu realizările prezente, cu starea socială actuală. Totul s-a înfăptuit  și prin sprijinul posturilor regionale pe care le deține această televiziune de excepție. Moderatorii principali ai acestei dezbateri necesare despre țara în care trăim au fost excelenți, Sanda Nicola, Cosmin Prelipceanu și Dan Suciu, personalități de marcă în mass media. Pare absurd, dar trebuie să atragem atenția, că de fapt, puțini români își cunosc țara, iar acest serial le-a oferit prilejul de a descoperi o imagine bogată în informații despre plaiurile mioritice. Emisiunea ne-a convins de valorile lor, de necesitatea de a le cunoaște măcar ca turiști veniți la fața locului. Fără nici o undă de parti-pris politic a oferit o largă paletă de informații necesare și pentru stimații noștri politicieni care pun la cale regionalizarea țării, strict necesară la început de mileniu, care însă, nu își cunosc țara, decât “baronatele” ce i-a trimis în Parlament și dictează legi sau ordonanțe după interese politice. Realizatorii “Raportului de țară” au parcurs peste 50.000 km pentru a prezenta starea reală a țării și fireasca necesitate a reorganizării sale după criterii eficiente. DIGI 24 ar trebui să înmâneze pentru documentare casetele cu această emisiune serial celor aproximativ 600 de parlamentari (!!) care habar nu au de necesitățile legii regionalizării, ci doar de interesele personale.

         “Raport de țară” a fost un “serial” admirabil, strict necesar pentru a descoperi calitățile plaiurilor mioritice, valorile sale, dar și necazurile prezente. Nimic nu era plictisitor sau irita preferințele politice ale telespectatorului. Pentru un astfel de program amplu și strict necesar, trebuia să aibă iniativă televiziunea publică pentru care plătim lunar obligatoriu o taxă , dar zvârle banii  pentru cea mai jalnică emisiune de așa zis divertisment “Vara pe val”. Iată cum un canal tânăr de televiziune, dă o lecție profesională unui mamut anchilozat, numit post public național.

         Ce facem totuși, cu televiziunea publică și obligativitatea taxei alocate ? A ajuns la coada audienței, iar televiziuni de nișă o depășesc, multe din ele fiind la rândul lor, maestre în manipularea informației cu miros dizgrațios. Consilul Național al Audiovizualului (CNA) ce face ? Pe “autoritarii” săi membrii , tot noi, contribuabilii îi plătim cu salarii de top !! Au ajuns în CAN pe criterii politice prin recomandarea partidelor, ca și cei din Consiliul de administrare al televiziunii publice. Intoxicarea, manipularea fără rușine a populației de către marea majoritate a televiziunilor a avut drept rezultat succesul electoral al unor partide. Efectul a început să se facă simțit pe pielea electoratului manevrat, în primul rând, prin avalanșa de taxe ce apar zilnic și se prăbușește pe veniturile sale sărace. Este rezultat al votului cetățenilor și cu ajutorul mass media tv protejate de CAN.

         Programele tv  trebuie să informeze, să stimuleze o elementară educație privitorului, chiar și prin filmele difuzate de canalele generaliste , dar sunt mizerabile. Să sperăm că DIGI 24 își va păstra coloana vertebrală de canal informativ, educațional și cultural, afirmată. E drept, acest post nu poate fi recepționat de cât de abonații majoritari însă, care dețin abonamentul la cablu RDS.

P.S. Ne permitem o sugestie pentru DIGI 24 să realizeze o astfel de emisiune informativă despre Constituție, că și această lege principală a oricărui stat de drept, se află la noi, în procesul de revizuire … politică. Nici despre Constituție cetățenii nu știu mai nimic.