“TANGO” – TEATRUL “BULANDRA” ( Studio SPACE - Laboratorul de Noapte)

ZDRENȚE … ȘI LA PROPIU ȘI LA FIGURAT

         Este remarcabilă inițiativa directorului Teatrului “Bulandra” de a găzdui spectacole ale absolvenților. A găzduit și a inclus în repertoriul curent al teatrului -  “INCENDII”, spectacol remarcabil de absolvire a trei ani de studiu al unei echipe de la UNATC, comentat și pe acest blog. Nu întodeauna are însă, șansa de a descoperii astfel de spectacole – examen. Laboratorul de Noapte al Studioului Space a primit “Tango” realizat de studenții de la “masterclass”, tot de la UNATC cu o distribuție ce include și actori ai teatrului, în regia și scenografia unor tinere aspirante la creații originale.

         Regizoarea Laura Vlad a ales una din piesele celebre ale dramaturgului și prozatorului polonez Slawomir Mrozek (1930 – 2013), “Tango”, preferată și a multor repertorii din teatrele noastre. Stilul marelui dramaturg este apropiat de teatrul absurd și de suprarealism. Scrisă în 1964, piesa “Tango” aduce în atenție povestea unei familii numeroase marcată de conflictul între generații, animat și de sistemul social al unor regimuri totalitare. Personajul central, tânărul Artur se revoltă împotriva mentalităților diverse și imoralității care îi macină familia, vrea schimbare și adevăr; mulți analiști îl consideră pe Artur, un Hamlet modern. Revolta îi aduce un sfârșit tragic, iar locul său în familie va fi preluat de servitorul Edek, un primitiv, ca și Caliban din “Furtuna” lui Shakespeare. Artur cel răzvrătit, vrea o nouă ordine, dar nu găsește soluții pentru transformările dorite. Trebuie precizat pe scurt demersul acțiunii pentru a analiza tratarea scenică a piesei de către cei de la “masterclass”, piesă în care Mrozek, cu pricepere desăvârșită, creionează psihologia fiecărui personaj pentru a motiva propunerea tematică. În planul secund al conflictului, dramaturgul dezvoltă și o satiră dură la adresa experimentelor artistice, preocupare de bază a tatălui lui Arthur, Stomil. Poate acest plan secund a înspirat-o și pe regizoarea Laura Vlat în experimentul său teatral de politizare forțată a textului! Regizoarea tratează tragicomedia lui Mrozek drept o comedie horror, exagerând ridicol în proiectul său pe evidențierea pericolului regimurilor totalitare. Polonezul a criticat aspru în multe din piesele sale totalitarismul, dictatura, pentru a evidenția efectele dramatice aduse mentalității celor care se confruntă cu astfel de sisteme sociale bolnave. Laura Vlad își va sprijini viziunea regizorală pe scenografie și proiecțiile considerate la noi în continuare, inovații teatrale.

         Decorul imaginat de Emilia Furdui în Studioul Space cu puține locuri și spectatorii distribuiți pe trei laturi ale spațiului de joc, nu reușește să sugereze nimic în raport cu textul, decât să … sufoce publicul. Toți pereții sălii și podeaua sunt decorate cu … “zdrențe”, cu costume de teatru ajunse zdrențe prăfuite. O astfel de imagine generală, bănuim că ar avea drept scop, trimiterea spre o lume distrusă, plină de lepădături. Costumele Wilhelminei Arz completează intențiile decorului. Fără suport pentru evidențierea tipologiei personajelor, costumele amestecă stiluri de croi și culoare. În centrul spațiului de joc, decorul se completează cu un catafalc. Spre finalul reprezentației, zdrențele “covor” al podelei vor fi strânse cu ajutorul mașiniștilor. Podeaua, ca și catafalcul vor prinde culoarea stridentă de roșu, cu trimitere poate spre vremea totalitarismului comunist. Proiecțiile intervin mereu pe zdrențele de pe pereți prin trimiteri la … epoca lui Hitler și Mao Zedong! Lipsită de coerență fiind, viziunea regizorală dornică doar de originalitate, distruge substratul piesei și consistența personajelor.

În debutul reprezentației, Arthur, înveșmântat într-un costum decent pe linie contemporană, studiază o carte de anatomie în apropierea spectatorilor, intenția regizorală fiind poate, de a motiva revoltele ulterioare ale tânărului, iscate de lipsa coloanei vertebrale a celor din familia sa. Fără suport în text, regia îl va transforma apoi, pe Arhur prin manifestările sale într-o sosie a lui … Napoleon, urmând mimarea lui … Hitler! Astfel, personajul lui Mrozek și menirea sa în conflict sunt spulberate de inovațiile stupide ale regiei. Aberantele efecte de imagini în tratarea scenică a piesei, cu dorința regiei de condamnare a regimurilor totalitariste, anulează comedia amară construită de polonez prin personaje și relațiile dintre ele.

Regizoarea nu acordă importanța cuvenită actorului într-un spectacol. Toți actorii distribuiți nu își pot dezvolta credibil personajele atribuite din cauza regiei și scenografiei care le anihilează bunele intenții. Salvează esența caracterizării personajelor, Doru Ana în interpretarea cu finețe a tatălui extravagant, Stomil și Ana – Ioana Macarie în Eleonora, mama imorală. Cu măestrie cei doi actori sugerează în multe momente nuanțat, tipologia personajelor. Ionuț Toader pornește o prezentare credibilă a revoltei lui Artur în fața imoralității familiei, dar regia obligă personajul pe parcursul reprezentației la manifestări de isterie ca un individ aflat în căutarea puterii absolute, în dezavantajul actorului. În Ala, iubita naivă a revoltatului Artur, se remarcă Eliza Păun; costumele personajului și expunerea regizorală falsă a relației dintre cei doi, afectează interpretarea rolului de către tânăra actriță. Încearcă să creioneze cerdibil Constantin Dogioiu, profilul lui Edek, un troglodit. Menirea personajului pentru mesajul textului, se anulează însă, prin grotescul impus de regie în definirea sa. Viziunea regizorală îl arată de pildă, pe Edek cum face dragoste cu … o planșă din “Anatomia” studiată în debutul reprezentației de Artur sau în final, transformarea acestuia ca imagine într-un dictator amintind de cel din Venezuela.

În cei doi bătrâni – Eugenia și Eugen, actori cu experiență și personalitate, încearcă să treacă peste artificiile regizorale exagerate, să arate convingător în unele momente, starea de ramolisment a personajelor. Regia caricaturizează personajele, iar Mirela Gorea și Ion Chelaru reușesc totuși, uneori să puncteze esența tipologiilor respective.

Ambiția regizoarei de a supra solicita în numele inovației teatrale tematica piesei, are drept rezultat un talmeș-balmeș de imagini cu … zdrențe și la propiu și la figurat. Actorii nu sunt folosiți la valoarea lor pentru a prezenta personajele unei familii cu mentalități afectate ca rezultat al unor sisteme sociale totalitare. Spectacolul este lipsit de coerență în specularea teatrală a sugestiilor textului.