``NU SUNT TURNUL EIFFEL`` - TEATRUL DE COMEDIE / Sala Studio

 VIAȚA ÎN CUPLU BINE SUGERATĂ ...

Scrisă de Ecaterina Oproiu, publicist cunoscut, în 1964 piesa se dovedește și astăzi a fi actuală prin tema abordată – viața în cuplu cu bucuriile și necazurile ei. Textul este apropiat ca stil de suprarealism și dezvoltă în esență condiția cuplului pornită de la o dragoste la prima vedere care ajunge la viața de familie cu frământările ei, mereu aceleași. Acținea, conflictele sunt simplist, modest compuse, dar reale în substratul lor veșnic existent în relațiile unui cuplu. Și ieri în epoca de tristă amintire când a fost scrisă piesa și astăzi, Ea și El, se confruntă cu aceleași probleme.

Surptinzătoare rămâne realizare spectacolului de regizorul – actor, Dragoș Huluba care propune original teatral tratarea temei ca o balanță între alb și negru. Pe o scenă goală în negru se marchează cu cretă albă, drumul în viață al celor doi tineri.

LUCA RUSU și ANCA DUMITRA

Contribuie excelent la marcaj și Luca Rusu prin ilustrația muzicală live, compozitorul și interpretul la pian electric devenind un alt personaj principal. Jocul între alb și negru se definește admirabil și prin costumele create de maestra Doina Levintza, în special pentru prietenele tinerei femei devenită soție.

Anca Dumitra și Dan Rădulescu duc greul drumului în viață al cuplului și o fac ireproșabil prin sinceră trăire a dezvoltării personajelor pe muchia de cuțit între comic și dramatic. Cu abilitate creionează Anca Dumitra interiorul sufletului femeii visătoare la o căsnicie fericită confruntată cu realul situațiilor ivite în relația de cuplu. Anca Dumitra bine cunoscută Marelui Public din serialul tv de succes ``Las Fierbinți``, demonstrează din nou în teatru că este o actriță de valoare capabilă abordării unei game ample de roluri dramatic consistente. Dan Rădulescu este mereu atent la nuanțe în evoluția relațiilor de cuplu. Este îndrăgostitul și apoi cel cu forță în dorința afirmării profesionale, devine bărbat autoritar. De la un rol la altul Dan Rădulescu se afirmă drept un actor remarcabil în peisajul teatral. Are nu numai talent nativ, ci și inteligență în descifrarea personală a oricărui personaj atribuit de un regizor.

Distribuția se completează prin intervențiile unor personaje argument pentru conflict și tema textului. Dragoș Huluba compune în tentă satirică portretul tatălui care își vrea refugiul în casa tinerei familii. Prietenele tinerii femei sunt în substanță definite diferit tipologic în evoluția lor, de Andreea Samson și Violeta Huluba. Sunt roluri adiacente pentru acțiune, dar desăvârșit interpretate.

``Nu sunt Turnul Eiffel`` se poate înregistra ca un spectacol care nu deziluzionează publicul, îl atrage, amuză, dar îl și provoacă de a judeca relația de cuplu.

``IVONA PRINCIPESA BURGUNDIEI`` - TEATRUL ``NOTTARA`` / Sala ``George Constantin``

 UN SPECTACOL CAPTIVANT 

Aparent este povestea unei familii regale, cu un fiu frivol care își propune un exercițiu de farsă și alege ca soție pe Ivona. Aceasta aparține unui alt mediu social și e considerată a fi urâtă la chip, nu corespunde standardelor. Piesa scrisă în 1936 aparține romancierului și dramaturgului polonez consacrat, Witold Gombrowicz. Polonezul a fost considerat și un precursor al teatrului absurd. Conflictele iscate de alegerea prințului, conduc însă, la dezvăluiri surprinzătoare despre interiorul chipului strălucitor al familiei sale. Prin conflict și replică, se propune cu ironie a privi cum poate ascunde chipul, interiorul omului. Substratul piesei, aparent absurdă prin situații, rămâne perfect actual și astăzi. 

Fără intenția unei ``adaptări`` a textului, regizorii Andrei și Andreea Grosu construiesc captivant în termeni teatrali moderni, relatarea scenică, subiectul fiind transferat în zilele noastre. Nu apelează la efecte teatrale prin decor, costume, proiecții și tratează absurdul drept adevăr al realității curente. Publicul va fi repartizat în jurul celor patru laturi ale spațiului de joc. Scenograful Vladimir Turturică folosește inspirat posibilitățile tehnice ale sălii ``George Constantin`` și decorul se rezumă la o arenă cu trepte ce îngrădesc locul acțiunii, personajele fiind astfel mereu prezente în derularea conflictelor. 

Ele poartă costume obișnuite, ca și publicul. Ivona e singura care se diferențiază prin culoarea neagră a costumului cu anumite linii în croială, bine atribuite. În cadrul scenic special, actorii își definesc personajele în imediată apropiere a spectatorilor. Această condiție solicită o maximă concentrare a fiecărui interpret de a se transpune în personaj și a relaționa continuu cu partenerii. Toți cei din distribuție o fac cu trăire ireproșabilă a rolului atribuit.

Andrei și Andreea Grosu sunt întemeietorii teatrului independent ``Unteatru`` de prim rang în acest sector și au experiența de a conduce actorii ca element esențial pentru un spectacol într-un spațiu retrâns. O fac și acum. Conceptul regizoral pune în fața publicului ``oglinda`` sufletului strâmb al celor acoperiți de un chip atractiv, adevărul despre interiorul ascuns de imaginea personală și statutul social. Cu migală regizorii urmăresc evidențierea fiecărei scene din conflict prin îndrumarea actorilor. Viziunea regizorală arată că absurdul e propiu existenței curente și nu trebuie expus teatral prin efecte derizorii ... absurde.

Ivona este personaj lipsit de replică și doar un strigăt disperat într-un moment final cheie îi revine. Rolul este aproape imposibil de redat scenic impresionant. Florina Gleznea, actriță cu performanțe în teatrul independent, reușește să uimească însă, prin transpunerea în personaj, prin trăirea intensă a fiecărei implicări în conflict, transmisă prin delicate expresii gestuale, ținută și privire. Actrița înlocuiește replica prin intensitatea stărilor interioare dictate de relația cu partenerii, ``vorbește`` prin sufletul personajului de la debutul reprezentației când toți actori stau pe scările arenei primind publicul. Sugerează excelent actrița cum Ivona refuză iubirea lui Inocențiu, din mediul său și se îndrăgostește de fapt, de Principe, dar provocarea lui îi aduce moartea. Șerban Gomoiu descifrează în amănuntul expresiei structura Principelui, un tânăr superficial și frivol. O face admirabil lăsând cale liberă perceperii efectelor farsei inițiată alături de amicul Chiril pentru logodna cu Ivona. Relația ivită cu Ivona prinde alt aspect, de interes pentru sufletul ei, subliniat și prin strigătul final al Principelui când fata cade victimă părinților săi. Conflictul scoate la iveală și interiorul tăinuit de regină și rege, părinții Principelui. Isabela Neamțu (Regina) și Ion Grosu (Regele) servesc excelent fiecare moment al dezvăluirilor caracterului personal și oglinda chipului luminos al fiecăruia se sfarmă, când le afli sufletul. Rolurile celor patru sunt foarte dificil de interpretat, dar actorii le dau viață scenică cu abilitate prin fructificarea fiecărui cuvânt rostit și relaționarea cu partenerii. 

Dan Bordeianu este Șambelanul curții regale, cel care cunoaște bine această familie. Cu finețe actorul contribuie la dezvăluirea substratului ascuns de cei din preajmă, rolul fiind atent cizelat de interpret. Alte personaje de plan secund, prezente mereu în scenă, participă intens la acțiune și când nu au replică prin atitudine. 

Crenguța Hariton (Mătușa 1) și Mihaela Subțirică (Mătușa 2) sunt cele care o veghează pe Ivona. Actrițele prezintă ireproșabil personajele. Lăudabil este și modul în care Vlad Bălan în Inocențiu, interpretează pe îndrăgostitul naiv de Ivona. Vicleanul amic al Pricipelei, Chiril, este definit credibil de Adrian Nicolae. O fată naivă Iza, atrasă de Principe care pare fermecată de înfățișarea sa, revine actriței Raluca Gheorghiu Culda. Minunat susține actrița relația de pasiune tinerească a personajului față de cel care o dorește ca femeie. Sunt destul de rare spectacolele în care întreaga distribuție se remarcă prin participarea la conflict și transmiterea sensurilor sale tematice. Toți cei citați întreprind strălucit acest demers.

``Ivona principesa Burgundiei`` este un spectacol de ``teatru adevărat`` despre OM cu bunele și relele sale, o tragicomedie veșnic actuală cu referință la cine suntem prin chip, dar cum suntem ca suflet. Spectacolul este captivant și lasă publicul cu respirația tăiată. 

```OPERA DE TREI PARALE`` - TEATRUL NAȚIONAL ``I. L. CARAGIALE`` / Sala ``Ion Caramitru``

 UN SPECTACOL CONFUZ ÎN INTENȚII

``Opera de trei parale`` lansată în 1928 de Bertolt Brecht este o piesă mereu actuală prin substratul tematic și specială ca stil teatral. Bertolt Brecht a dat o nouă direcție teatrului prin construcția distanțării epice și prin preocuparea sa ideologică de condamnarea dictaturii puterii cu repercusiuni asupra clasei oamenilor simpli. În ``Opera de trei parale`` , considerată a fi și un musical, teatru epic își spune cuvântul prin conflictul dezvoltat expresionist. Peachum, șeful cerșetorilor, un om bogat, intră în conflict cu Mackie Șiș, șeful hoților de care se îndrăgostește fiica sa Polly. Lupta pentru câștig imoral dintre aceste tabere este comentată moralizator ca într-o fabulă, de un cor, reprezentativ ca apartenența la conflict. 

În cazul lui Bertolt Brecht funcționează încă, legea vegheată de urmașii săi a respectării textului, (fără ``adaptări``), indicațiilor privind montarea scenică și participării unei orchestre pentru partea muzicală. Acest spectacol ambiționează însă, să speculeze tematica piesei cu trimiteri la realitatea noastră, exagerat și fără logică. Se apelează la o traducere inițială de Isaiia Răcăciuni, Ion Cantacuzino, combinată cu cea a ... regizorului Gelu Colceag, în lipsa posibilității unei ``adaptări``. 

De pildă, traducerea monologului final al lui Mackie Șiș aflat în pragul execuției, face trimiteri la prezentul nostru – pensii speciale, sărăcie, legi, etc. Monologul scris de Bertolt Brecht, devine o ``adaptare`` stridentă, se ... ``distanțează`` de conținutul piesei. Sub aspectul ilustrării scenice, apar și alte multe încercări de ``adaptare`` cu efecte fără motivare. Un exemplu ar fi și interpretarea lui Peachum ca un evreu șmecher.

``Teatrul epic`` dorit de Brecht e transformat de Gelu Colceag prin conceptul regizoral într-un spectacol cu intenții politice de strictă actualitate. Ansamblul corului comentator prin songuri moralizatoare apare expus teatral, în principal, de un grup de ... orbi cu baston și ochelari negri. Ei bat cu bastoanele ritmul muzicii lui Kurt Weill! Regia ar dori să facă astfel o trimitere la rezultatul unei puteri dictatoriale care orbește segmentul social sărac. Teatral efectul este o exagerare. Sunt numeroase exemplele de exagerări fără rost – nunta lui Meckie cu Polly cu daruri ... jucării și vălul mitesei plasat la soț, păruiala dintre femei, etc. 

Scenografia creată de Liliana Cenean și Ștefan Caragiu, personalități în domeniu, de astă dată deziluzionează. Nu servește prin nimic ca decor și costume, substanța temei. Soho, cartierul londonez al acțiunii, e marcat prin decorul rezumat la schele metalice, manevrate mereu prin rotirea scenei și nu sugerează prin nmic, atmosfera conflictelor. Costumele sunt lipsite de elemente esențiale pentru personalizarea personajelor principale, iar ansamblul - cerșetori și prostituate, e uniform desenat. Doamna Peachum și Jenny Speluncă prin machiaj, peruci devin caricaturi uniforme.

Surprinzător este modul superficial în care regizorul Gelu Colceag a folosit calitățile actorilor distribuiți, când el este recunoscut ca un profesor desăvârșit în arta actorului. Personajele lui Brecht sunt tipologii concret construite prin povestea epică a conflictelor. Interpreții desenează acum personajele exterior, schematic, de parcă ar fi la o primă lectură a textului. ``Distanțarea`` lui Brecht a teatrului epic, nu presupune ``distanțarea`` actorilor de personaje atribuite. 

Numeroasa distribuție cuprinde firesc, nume de vază din echipa Naționalului bucureștean. Marius Manole se află printre ele și este Mackie Șiș. Actorul apare în premierele teatrului, una dpă alta și activează permanent în turnee cu proiecte din alte teatre, unele independente. Această activitate intensă nu este întodeauna favorabilă talentului și îl duce spre manierism. În Meckie Șiș actorul execută docil indicațiile regiei, iar personajul nu mai are consistență. În Peachum, Mircea Rusu încearcă specularea că personajul ar fi un evreu manipulator. Tania Popa în doamna Peachum și Emilia Popescu în Jenny Speluncă, prezintă caricaturi de personaje. Interpretarea lui Polly de către Aylin Cadîr e lipsită de nuanțele esențiale de transformare în urma mariajului cu Mackie. Polițistul Brown, amic al lui Mackie, rol de inportanță pentru tema piesei este Silviu Biriș care recită exterior un text, ca și Medeea Marinescu în Lucy. Distribuția se completează cu o serie de actori remarcați în alte spectacole, dar care acum sunt executanți de prestări artistice. ``Gașca`` hoților partenerii lui Mackie, cerșetorii sau prostituatele sunt apariții de grup în aceiași formă simplistă, neconvingătoare.

Actorii sunt solicitați să și cânte, să interpreteze songurile lui Brecht. Orchestra alcătuită din 7 instrumentiști, găzduită în fosă ca la un spectacol de operă, execută muzica lui Kurt Weill, dar o face strident. Actorii interpretează songurile ca un exercițiu vocal reușit, dar lipsit de trăire a sensurilor majore dictate de cuvânt și raportate la conflict și temă. 

Firește, spectacolul are și proiecții de precizare a songurilor ca să suplinească falsul interpretării lor. Coregrafia cu unele puține aspecte reușite aparține Roxanei Colceag.

Acest spectacol este lung și plictisitor prin ilustrarea teatrală lipsită de miză emoțională. Este confuz ca intenții și se ... `\distanțează`` ... de substanța majoră a piesei. Reinterpretarea ``Operei de trei parale`` cu țintă actualitatea socială curentă la noi, este exagerată și distruge valoarea scrierii lui Brecht – manipularea oamenilor simpli de cei cu puterea decizională.