```OPERA DE TREI PARALE`` - TEATRUL NAȚIONAL ``I. L. CARAGIALE`` / Sala ``Ion Caramitru``

 UN SPECTACOL CONFUZ ÎN INTENȚII

``Opera de trei parale`` lansată în 1928 de Bertolt Brecht este o piesă mereu actuală prin substratul tematic și specială ca stil teatral. Bertolt Brecht a dat o nouă direcție teatrului prin construcția distanțării epice și prin preocuparea sa ideologică de condamnarea dictaturii puterii cu repercusiuni asupra clasei oamenilor simpli. În ``Opera de trei parale`` , considerată a fi și un musical, teatru epic își spune cuvântul prin conflictul dezvoltat expresionist. Peachum, șeful cerșetorilor, un om bogat, intră în conflict cu Mackie Șiș, șeful hoților de care se îndrăgostește fiica sa Polly. Lupta pentru câștig imoral dintre aceste tabere este comentată moralizator ca într-o fabulă, de un cor, reprezentativ ca apartenența la conflict. 

În cazul lui Bertolt Brecht funcționează încă, legea vegheată de urmașii săi a respectării textului, (fără ``adaptări``), indicațiilor privind montarea scenică și participării unei orchestre pentru partea muzicală. Acest spectacol ambiționează însă, să speculeze tematica piesei cu trimiteri la realitatea noastră, exagerat și fără logică. Se apelează la o traducere inițială de Isaiia Răcăciuni, Ion Cantacuzino, combinată cu cea a ... regizorului Gelu Colceag, în lipsa posibilității unei ``adaptări``. 

De pildă, traducerea monologului final al lui Mackie Șiș aflat în pragul execuției, face trimiteri la prezentul nostru – pensii speciale, sărăcie, legi, etc. Monologul scris de Bertolt Brecht, devine o ``adaptare`` stridentă, se ... ``distanțează`` de conținutul piesei. Sub aspectul ilustrării scenice, apar și alte multe încercări de ``adaptare`` cu efecte fără motivare. Un exemplu ar fi și interpretarea lui Peachum ca un evreu șmecher.

``Teatrul epic`` dorit de Brecht e transformat de Gelu Colceag prin conceptul regizoral într-un spectacol cu intenții politice de strictă actualitate. Ansamblul corului comentator prin songuri moralizatoare apare expus teatral, în principal, de un grup de ... orbi cu baston și ochelari negri. Ei bat cu bastoanele ritmul muzicii lui Kurt Weill! Regia ar dori să facă astfel o trimitere la rezultatul unei puteri dictatoriale care orbește segmentul social sărac. Teatral efectul este o exagerare. Sunt numeroase exemplele de exagerări fără rost – nunta lui Meckie cu Polly cu daruri ... jucării și vălul mitesei plasat la soț, păruiala dintre femei, etc. 

Scenografia creată de Liliana Cenean și Ștefan Caragiu, personalități în domeniu, de astă dată deziluzionează. Nu servește prin nimic ca decor și costume, substanța temei. Soho, cartierul londonez al acțiunii, e marcat prin decorul rezumat la schele metalice, manevrate mereu prin rotirea scenei și nu sugerează prin nmic, atmosfera conflictelor. Costumele sunt lipsite de elemente esențiale pentru personalizarea personajelor principale, iar ansamblul - cerșetori și prostituate, e uniform desenat. Doamna Peachum și Jenny Speluncă prin machiaj, peruci devin caricaturi uniforme.

Surprinzător este modul superficial în care regizorul Gelu Colceag a folosit calitățile actorilor distribuiți, când el este recunoscut ca un profesor desăvârșit în arta actorului. Personajele lui Brecht sunt tipologii concret construite prin povestea epică a conflictelor. Interpreții desenează acum personajele exterior, schematic, de parcă ar fi la o primă lectură a textului. ``Distanțarea`` lui Brecht a teatrului epic, nu presupune ``distanțarea`` actorilor de personaje atribuite. 

Numeroasa distribuție cuprinde firesc, nume de vază din echipa Naționalului bucureștean. Marius Manole se află printre ele și este Mackie Șiș. Actorul apare în premierele teatrului, una dpă alta și activează permanent în turnee cu proiecte din alte teatre, unele independente. Această activitate intensă nu este întodeauna favorabilă talentului și îl duce spre manierism. În Meckie Șiș actorul execută docil indicațiile regiei, iar personajul nu mai are consistență. În Peachum, Mircea Rusu încearcă specularea că personajul ar fi un evreu manipulator. Tania Popa în doamna Peachum și Emilia Popescu în Jenny Speluncă, prezintă caricaturi de personaje. Interpretarea lui Polly de către Aylin Cadîr e lipsită de nuanțele esențiale de transformare în urma mariajului cu Mackie. Polițistul Brown, amic al lui Mackie, rol de inportanță pentru tema piesei este Silviu Biriș care recită exterior un text, ca și Medeea Marinescu în Lucy. Distribuția se completează cu o serie de actori remarcați în alte spectacole, dar care acum sunt executanți de prestări artistice. ``Gașca`` hoților partenerii lui Mackie, cerșetorii sau prostituatele sunt apariții de grup în aceiași formă simplistă, neconvingătoare.

Actorii sunt solicitați să și cânte, să interpreteze songurile lui Brecht. Orchestra alcătuită din 7 instrumentiști, găzduită în fosă ca la un spectacol de operă, execută muzica lui Kurt Weill, dar o face strident. Actorii interpretează songurile ca un exercițiu vocal reușit, dar lipsit de trăire a sensurilor majore dictate de cuvânt și raportate la conflict și temă. 

Firește, spectacolul are și proiecții de precizare a songurilor ca să suplinească falsul interpretării lor. Coregrafia cu unele puține aspecte reușite aparține Roxanei Colceag.

Acest spectacol este lung și plictisitor prin ilustrarea teatrală lipsită de miză emoțională. Este confuz ca intenții și se ... `\distanțează`` ... de substanța majoră a piesei. Reinterpretarea ``Operei de trei parale`` cu țintă actualitatea socială curentă la noi, este exagerată și distruge valoarea scrierii lui Brecht – manipularea oamenilor simpli de cei cu puterea decizională.