“TATĂL MEU, PREOTUL” - TEATRUL “APOLLO 111”

UN PROIECT REUȘIT DE TEATRU SOCIAL

         În 2016 s-a lansat în mișcarea culturală independentă “APOLLO 111” cu sediul în strada Brezoianu, în clădirea fostului Univers cu scopul de a desfășura o largă gamă de manifestări artistice. Teatrul ocupă un loc important în activitatea independenților de la “Apollo 111”, în ultimul timp a întâmpinat însă greutățile sistemului care nu sprijină legislativ independenții. (Comentarii despre alte spectacole de la  Teatrul “Apollo 111” sunt găzduite pe acest blog.)

        

În mișcarea noastră teatrală și în special în cea independentă, foarte rar apar spectacole de teatru social, strict necesare pentru societatea noastră confruntată cu mari probleme dictate de politicieni veroși. Teatrul “Apollo 111” propune un astfel de spectacol de teatru social, “Tatăl meu, preotul”, proiect câștigător al competiției “Select”. Piesa lui Gabriel Sandu este o comedie neagră, jucată și la Naționalul din Târgu Mureș, cu temă socială spinoasă de actualitate – dogmă și credință.

         După cum se știe a apărut la noi un așa zis demers civic – “Coaliția pentru familie” care își propune modificarea Constituției cu precizarea că familie înseamnă “căsătoria dintre un bărbat și o femeie” în numele preceptelor bisericii ortodoxe; au fost strânse și semnături pentru această modificare a Constituției, au avut loc și demonstrații stradale. Politicienii nu sunt străini de “Coaliția pentru familie” și o folosesc în scop de manipulare electorală. Demersul acesta a luat amploare la un moment dat și este împotriva legalizării familiei celor din minoritățile de orientare homosexuală. În diverse țări, astfel de familii sunt acceptate legal.

        

Gabriel Sandu este actor de film și teatru, dar și scriitor preocupat de teatrul social. În “Tatăl meu, preotul”, aplică o schemă dramatică simplă, dar cu țintă precisă – lumea noastră de astăzi,   măcinată de minciună și înșelătorie. Preotul Dan și soția Elena au un fiu, pe Andrei care vine acasă de la studiile din capitală însoțit de prietenul Bostan care a trăit copilăria într-un centru de plasament. Pentru a spori tensiunea acțiunii, Gabriel Sandu include în debutul acțiunii, accidentul produs de mașina condusă de Dan, soldat cu un deces. Conflictul se dezvoltă între mentalitatea învechită a familiei care se supune manevrelor sociale dictate de interese pragmatice și tânărul Andrei care judecă altfel viața, în numele respectării adevărului.

         Spectacolul este interactiv, familia preotului este implicată în demersul strângeii de semnături în sprijinil “Coaliției pentru familie”. Regizoarea Elena Morar reușește să impună teatralitate numeroaselor scene petrecute în spații de joc diverse cu ajutorul scenografei Alexandra Panaite și prin proiecțiile video realizate însă, simplist de Ana Cârlan. Meritul deosebit al regizoarei rămâne modul în care conduce o distribuția excelent aleasă și plasează accente satirice acțiunii.

        

Elena o gospodină cu pretenții dictate și de mariajul cu un preot, vrea să acopere accidentul soțului, să aibă mereu liniște în familie, rolul fiind difici, dar remarcabil interpretat de Mihaela Teleoacă. Actrița Teatrului de Comedie susține admirabil fiecare relație cu fiul, cu prietenul acestuia, cu preotul și cu acel “Ștefan de la tineret” angajat al “Coaliției pentru familie”, pentru a sugera cu rezultat satiric, substratul acțiunilor fiecăruia. Publicul are prilejul reîntâlnirii cu Valeriu Andriuță în rolul preotului, un actor cunoscut din filme, distins cu premii, acesta reușește o prezentare în amănunt a stărilor prin care trece Dan. Actorul sugerează nuanțat, pragmatismul preotului, dar și frământările interioare pe care le trăiește de la accidentul produs până la întâlnirea cu fiul pe care și-l dorește a îi fi alături în profesie.

         Spectacolul mai prilejuiește bucureștenilor și cunoașterea unui tânăr actor exepțional, absolvent la Cluj, la facultatea de teatru, Andrei Sabău, în personajul Andrei. Tânărul actor trăiește în forță, cu emoție, fiecare situație conflictuală în care e implicat Andrei, fiul preotului. Personajul este definit nu schematic ca un posibil gay, ci ca un tânăr aflat în căutarea profilului existențial personal, dar și ca un apărător al adevărului în orice situație și mai ales în cea a accidentului produs de tată. Andrei Sabău interpretează cu expresie credibilă fiecare substrat al replicii rostite. Vlad Nemeș se remarcă în configurarea lui Bostan, ca un tânăr afectat de o copilărie amară într-un centru de plasament, rătăcit în căutarea unui suflet prieten care să îi înțeleagă suferințele, mereu dornic să fie de ajutor celor din preajmă. Vlad Nemeș a jucat în filme, dar și în reușitul spectacol “(D)efectul Placebo” din cadrul proiectului “9G”. Cu pricepere și umor, Bogdan Nichifor completează distribuția și creionează tipologii diferite, de la “voluntarul” Ștefan al “Coaliției pentru familie” până la un posibil ziarist.

         Spectacolul este o “felie” din realitatea noastră, provocatoare de umor amar, publicul râde, dar înțelege sensul argumentelor expuse pentru a arăta nedreptățile din jur. “Tătăl meu, preotul” e un spectacol exemplar de teatru social strict necesar actualității și o reușită a teatrului independent “Apollo 111”.