”CĂSĂTORIA” - TEATRUL DE COMEDIE

 O RAFINATĂ COMEDIE BOGATĂ ÎN SENSURI

Comedia își are treptele sale când pune degetul pe rana relelor vieții, pe defectele spiritului uman. Comicul e rezultatul întodeauna unui substrat dramatic și în comedia de moravuri sau de situații ori în cea de caracter.

”Căsătoria” poate fi integrată vârfului comediei datorat clasicelor valori universale, precum este și Gogol (1809 – 1852 ), rămas mereu actual în ciuda trecerii timpului. Prozatorul și dramaturgul de origine ucrainiană are drept țintă satirică în întreaga sa operă, universul uman, afectat grav de convenții dictate de sistemul social. În ”Căsătoria” alege drept țintă mariajul necesar consolidării unui cuplu, cu aspectele motivării sale, temă mereu actuală. Gogol lansează veșnica întrebarea - are oare la bază o căsătorie doar iubire sau ascunde și interese egoiste, meschine?

Andrei și Andreea Grosu, în urma unei lecturii profunde a piesei, revitalizează satira lui Gogol, îi arată, universalitatea și desprinde teatral acțiunea de vreun timp istoric. Cei doi regizori nu actualizează forțat ilustrarea teatrală a temei căutării unui partener de viață, pornită de indivizi din straturi sociale diferite. Viziunea regizorală dă viață esenței ”căutărilor” într-un cadru neutru, axate fiind, doar pe interpretarea personajelor de către actori.

MIHAELA TELEOACĂ (Fiokla) și TUDOR CHIRILĂ (Ivan)

 Chiar dacă distribuția suferă și de unele hibe, rezultatul comic rămâne consistent prin interpretarea strălucită a personajului central Ivan Podkolesin – Tudor Chirilă, funcționarul de gradul al VII-lea care își caută nevastă cu sprijinul pețitoarei Fiokla Ivanovna – Mihaela Teleoacă și prietenului Kocikariov – Liviu Pintileasa, cele două personaje fiind prezentate admirabil.

Publicul este primit în sală de Ivan așezat pe un scaun în prim-planul central al scenei, agitat, frământat de gânduri. Acest „prolog” tăcut, lansează derularea acțiunii. Viziunea regizorală e construită în sistemul apreciat de la UNTEATRU (teatru independent) inițiat cu succes meritat de Andrei și Andreea Grosu .

 În reprezentație se află continuu pe scenă întreaga distribuție, așezată pe scaune într-un cerc din fundalul scenei. Scenograful experimentat Vladimir Turturică concepe acest cadru al acțiunii în culoare cenușie, ca și lumea personajelor. Scaunele, singurul element al decorului, vor fi manevrate de personaje pentru a ajunge în prim planul scenei în momentele cheie. Costumele au vagi trimiteri spre epoca când a fost scrisă piesa, dar nu sunt întodeauna reușite, cum este cel al Agafiei (Mirela Zeța), fata propusă pentru mariaj. Această formulă vizuală de decor aplicată unei scene ample, surprinde, dar nu oferă  și sprijin substanțial pentru atmosfera generală dictată de acțiune. În această formulă de expresie vizuală, actorii devin personaje în scenele de dialog direct relațional.

Tudor Chirilă se adaptează excelent conceptului regizoral pentru definirea personajului în comlexitatea sa. O performanță interpretativă a actorului din în urmă cu ani, în Malvolio din „A XII-a noapte” de Shakespeare, se întrgistrează și acum, pe un alt demers de expresie teatrală. Trăiește sincer nedumeririle lui Ivan, șovăielile drumului căutării unei partenere de viață, dar și motivarea lor dictată de importanța gradului social pe care îl deține. Tudor Chirilă cizelează ca un bijutier profilul de caracter al personajului și relațiile cu partenerii. Mihaela Teleoacă este excepțională în prezentarea la nuanță a pețitoarei șirete și susține cu forță de convingere relația acesteia cu Ivan.

TUDOR CHIRILĂ ( Ivan ) și LIVIU PINTILEASA ( Kocikariov)

 Scene remarcabile cu efecte comice irezistibile, cu substrat dramatic, se dezvoltă și prin relația lui Ivan cu prietenul Kocikariov și el un alt pețitor, cu o viață personală într-un mariaj discutabil însă, ca reușită. Liviu Pintileasa construiește încântător personajul și îi evidențiază toate datele.

MIRELA ZEȚA (Agafia) și TUDOR CHIRILĂ (Ivan)

Discutabilă rămâne coordonarea regizorală a prezentării Agafiei „fata de neguțător de gradul al III-lea ... albă ca laptele, rumenă ca un bujor”, rol ce aparține Mirelei Zeța, actriță apreciată pentru interpretare în alte spectacole. De astă dată, Mirela Zeța nu redă farmecul cu iz satiric solicitat de personaj, duplicitatea sa interioară. Scene majore de relație între Ivan și Agafia, nu sunt susținute substanțial de interpretă.

DAN RĂDULESCU (Jevakin)

Personajele din planul doi al acțiunii, pretendenți la mariajul cu Agafia sunt partituri de referință pentru tema comediei lui Gogol. Reușește evidențierea Dan Rădulescu în Jevakin ”locotenentul de marină în rezervă”. Tipologia amărâtului, dar cu pretenții în numele statutului social apus, este cu fin umor desenată de actor. Remarcabil este Bogdan Cotleț în pretendentul dornic ca ”femeia neapărat să știe franțuzește”, limbă pe care el nu o cunoaște. Prezențele scenice ale celor doi sunt savuroase. Un alt pețitor lipsit de replică directă e bine definit prin expresie de Silviu Debu. Plată rămâne interpretarea lui Alin Florea în Pavlovici Omletă, pețitor cu pretenții dictate de funcție. Un alt rol secundar, mătușa Agafiei, e discret desenat de Smaranda Caragea. Comlexitatea satirică a temei centrale a piesei rămâne afectată în unele momente de absența coordonării atente de către regie a unor actori.

”Căsătoria” , în ciuda unor scăderi în interpretarea câtorva personaje, este o reușită de tratare inovativă a unui text clasic. Spectacolul transmite cu umor sensurile temei. Nota satirică a conceptului regizoral original propus de Andrei și Andreea Grosu, sporește prin interpretarea lui Ivan de către Tudor Chirilă, dar și a unor colegi din roluri centrale sau din planul secund. 

P.S. Programul de sală și afișul spectacolului au desenul apreciatului artist plastic, Sorin Ilfoveanu, dar neatractiv pentru sensul major de popularizare a unui spectacol de teatru, ca și conținutul caietului de sală cu pretenții grafice sofisticate care nu sprijină însă, evidențierea interprețiloir.