”LAKME” - OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI

EMOȚIE ȘI SUBTILĂ TRIMITERE LA ZILELE NOASTRE

În spectacolele sale regizorul Andrei Șerban urmărește întodeana scopul de a provoca publicului emoție culturală; explorează acțiunea și conflictul și demonstrează cât de actuală este tema conținutului indiferent de timpul când a fost creat. Și de astă dată în ”Lakme” își dovedește măestria și arată valoarea actuală a unei opere compusă în 1883 de Leo Delibes.

Libretul (Edmond Gondinet și Philippe Gille) redă povestea dramatică din vremea când India devenise colonie,”perla coroanei” britnice. Lakme, fiica unui preot brahman, luptător împotriva colonizării, se îndrăgostește de un ofițer englez Gerald. Tatăl Nilakantha vrea răzbunare pentru această dragoste neacceptată principiilor sale. Substanța tematică a acestei drame rămâne mereu actuală când comunicarea iubirii față de semeni, indiferent de religie și teritoriu este distrusă de războaie.

În conceptul său regizoral Andrei Șerban și regizorul asociat Daniela Dima nu fac ostentativ trimitrea temei spre zilele noastre tulburi. Cu abilitate spectacolul ilustrează prin numeroase accente cu miez simbolic, logic plasate, perceperea temei mereu actuale și tragică pentru omenire. Publicul se va emoționa privind drama lui Lakme, dar va gândi că lumea nu s-a schimbat.

Decorul are drept structură schelele din ”Procesul lui Eichmann” (un alt sectacol memorabil al Operei Naționale București, comentat pe acest blog). Ușor manevrabil decorul se transformă acum, prin o sumedenie de noi elemente - cușca lui Eichmann devin un spațiu încărcat de verdeață, spațiul central al scenei întrun templu sau o piață ori cort de refugiu al cuplului îndrăgostit. Chipuri precum cel al lui Brahma și al zeiței cu multe brațe, Durga, fac trimitere la religia unei lumi aflate în pragul invadării de către britanici. Când tensiunea conflictului crește prin dorința de de răzbunare a tatălui, imaginea aduce și scheletul unui șarpe, simbol biblic al răului și ispitei, dar și al vindecării. Acțiunea cuceritorilor britanici este sugerată doar prin o proiecție în partea de sus a scenei a unei benzi desenate cu umbrele unor soldați porniți la atac, ușor e transformată imaginea desenului în momentele cheie ale conflictului. 

În imaginea generală a reprezentației, viziunea regizorală intervine mereu cu elemente simbol, esențiale pentru substratul tematic. Imaginea și mișcarea scenică sunt admirabl concepute regizoral pentru a servi textul libretului, dar și subtextul situațiilor, configurând sugestiv actualitatea subiectului. Impresionant este momentul sărbătoririi zeiței Druga, când corul vine din sală, iar pe scenă se agită steaguri roșii. Jocul luminii deține de asemea un rol major pentru atmosfera spectacolului, fiind un sprijin pentru sensul metaforelor inspirat plasate regizoral. 

Excelentă este ideea de a dubla prin balerini imaginea cuplului Lakme – Gerald. Soliștii redau muzica lui Leo Delibes și dansatorii în coregrafia lui Valentin Stoica, dau nuanță expresivă stărilor care frământă relația celor doi îndrăgostiți. 

Distribuția are două fețe pentru rolurile principale Lakme, Gerald și Nilakantha în funcție de data programării spectacolului. În data de 3 iulie, aprecieri deosebite merită Mădălina Barbu în Lakme pentru timbrul său vocal special; în aria din actul doi este impresionantă interpretarea și greu de înfăptuit prin plasarea solistei în decorul grădinei, poate doar prin tehnica play-back. Remarcabilă a fost și prezența baritonului Leonard Bernad în Nilakantha și cea a tenorului Bogdan Mihai în colonelul Gerald.

Regizorul a urmărit cu atenție ca soliștii să dea profunzime caracterizării personajelor ca adevărați actori, chiar și în personaje din planul doi; cu fină ironie sunt caracterizate Ellen – logodnica lui Gerald și cele două prietene, drept niște doamne cu pretenții din lumea Engliterei. Inocență, sensibilitate transmit tinerele din jurul lui Lakme în ținutele de un alb imaculat.

După multe decenii se introduce ”Lakme” în repertorul curent al Operei Naționale București cu un spectacol modern încăcat de semnificații majore și în prezent. Cuvântul ”iubire” care animă sufletul lui Lakme nu presupune doar relația unui cuplu, ci un angajament în comunicarea umanității. Muzica lui Leo Delibes minunat tratată de orchestră, cor și soliști, prinde alte sensuri prin imaginea generală a spectacolului generată de viziunea regizorului Andrei Șerban. 

Premiera din iulie care a închis stagiune Operei Naționale București rămâne un eveniment cultural, iar spectacolul va fi reluat în octombrie.

P.S. Teatrul Național ”I. L. Caragiale” prin noul său manager Ada Lupu Hasvater anunță că în decembrie va avea loc premiera ”Romeo și Julieta” în regia lui Andrei Șerban. Regizorul personalitate recunoscută în plan internațional, în mod sigur va continua să arate valoare actuală a celebrei piese datorată genialului Shakespeare.