SĂ NE AMUZĂM ÎN COMPANIA PROFESIONIŞTILOR SCENEI
Singurul teatru instituţionalizat de proiecte din Capitală este Teatrul Metropolis. Proiectele din repertoriul său sunt multiple, includ de la piese de referinţă (“Hamlet”), la comedii bulevardiere de bună calitate. “Floarea de cactus” de Pierre Barillet şi Jen Pierre Gredy este o astfel de comedie, scrisă în anii ’60 şi ecranizată cu mare succes la puţin timp, având în distribuţie pe Ingrid Bergman, Goldie Hawn şi Walter Matthau. Proiectele teatrului dezvoltă şi o grilă specială pentru sărbătorirea actorilor din respectul cuvenit pentru cariera lor impresionantă. După sărbătorirea “monstrului sacru” al scenelelor noastre, Doamna Olga Tudorache, a venit rândul Adelei Mărculescu pentru cincizeci de ani de carieră remarcabilă. Şi astfel, reunind o distribuţie de înaltă clasă, “Floarea de cactus” propune publicului un spectacol amuzant.
Alice Barb semnează “regia, adaptarea scenică, decor, ilustraţie muzicală şi light design”. Intenţia regiei este de a pedala pe latura comică a poveştii despre cum iubirea poate fi pe
rcepută şi tratată la diverse vârste şi de profiluri caracteriale diferite. Subiectul este generos, captivant dezvoltat de cei doi dramaturgi francezi, Pierre Barillet şi Jean Pierre Gredy. Adaptarea lui Alice Barb simplifică relaţiile dintre personaje ce sunt tratate insistent pe linia comică din dorinţa de a se adapta unor mentalităţi actuale privind dragostea la început de mileniu trei. “Floarea de cactus” este o comedie spumoasă de situaţii, cu accente romantice, însă. Supralicitarea comiclui prin adaptare şi vizualizare regizorală, lasă în umbră unele intenţii ale scrierii cu sensibil iz, chiar poetic, despre dragoste. Pentru publicul cultivat prin divertismente tv. varianta actualizării prin suprapunerea peste situaţiile comice ale scrierii a unei ilustraţii teatrale bogată în imagini cotidiene ironice (exerciţii de mişcare preferate de tineri sau atitudini la modă) are drept rezultat umorul dorit. Conceptual regizoral mai oferă în final şi un nou “personaj”, căţeluşul lui Stephanie. Se ştie că apariţia în scenă a unui copil sau mai ales a unui animăluţ, anulează prezenţa actorilor. Căţeluşul este minunat, dar privirea spectactorilor e atrasă, fireşte, de el şi finalul susţinut de actorii rolurilor principale, Adela Mărculescu (Stephanie) şi Damian Crâşmaru (Julien) îşi pierde din consistenţă. Ingenios tratează Alice Barb cerinţa schimbărilor numeroase ale planurilor acţiunii. Decorul său aparent simplu, din elemente de mobilier, este manipulat abil pentru a indica, fie casa tinerei Antonia cea îndrăgostită de medicul mai vârstnic, Julien, fie cabinetul stomatologic al acestuia sau un local de fiţe unde se întâlnesc îndrăgostiţii. Ilustraţia muzicală aleasă de Alice Barb, apelează la cantautorul Jacques Brel, nume de succes pentru vremea când a fost scrisă piesa. Ilustraţia este plăcută, numai că ignoră taman tendinţele de actualizare ale poveşti de iubire. Luminile, sunt dirijate convenabil pentru ilustrarea scenică. În concluzie, Alice Barb a reuşit să acopere profesional majoritatea compartimentelor prin care se construieşte un spectacol de succes la public. Costumele Ioanei Cantuniari-Marcu, la care se adaugă cele personale, de firmă, ale unei actriţe, colorează cu bun gust aspectul general al reprezentaţiei.
Cheia mulţumirii publicului o deţin însă, actorii, care compun în majoritatea scenelor, momente de savuroasă comedie. Adela Mărculescu se confruntă cu un rol ce aparent pare uşor de interpretat. Stephanie, asistenta îndrăgostită de doctor, este o femeie sensibilă, resemnată cu viaţa ei modestă, şi cu greu acceptă să intre în jocul propus de medic de a se da drept soţie în faţa iubitei . Actriţa parcurge credibil drumul sinuos al personajului confruntat cu situaţii comice. Interpretarea sa este nuanţat susţinută. Are drept partener, din nou, pe Damian Crâşmaru, ca şi în alte spectacole din bogata sa carieră. Evoluţia sa în doctoral Julien este o performanţă. Damian Crâşmaru speculează cu rafinament în atitudini şi expresii comicul situaţiilor în care este implicat Julien. Celor doi remarcabili interpreţi li se alătură pentru partituri de plan secund, Theodor Danetti – excelent în acel domn infatuat Cochet şi Rudy Rosenffeld în Norbert, ireproşabil caracterizat ca un excroc sentimental. Această echipă de actori cu o vastă experienţă scenică, se completează cu tinerii, Ionuţ Adăscăliţei (Igor) şi Cristina Răduţă-Bobic (Antonia). O partitură dificilă este Antonia, fata gata să se sinucidă din dragoste pentru Julien, generoasă şi cumpănită în judecarea sentimentului de iubire. Apariţia Cristinei Răduţă-Bobic în acest rol după afirmarea sa în showbiz este surprinzătoare. La început, Antonia pare doar o tânără năzuroasă, ca pe parcursul reprezentaţiei actriţa să evidenţieze profilul sensibil al fetei care nu acceptă compromisuri în dragoste. Sincer, cu bună măsură în expresia comică este interpretat Igor, vecinul Antoniei, de către Ionuţ Adăscăliţei.
Spectacolul “Floarea de cactus”, comedie despre dragoste, nu poate decât câştiga preţuirea şi aplauzele publicului prin actorii care îi dăruiesc cu tot sufletul buna dispoziţie dorită.
Singurul teatru instituţionalizat de proiecte din Capitală este Teatrul Metropolis. Proiectele din repertoriul său sunt multiple, includ de la piese de referinţă (“Hamlet”), la comedii bulevardiere de bună calitate. “Floarea de cactus” de Pierre Barillet şi Jen Pierre Gredy este o astfel de comedie, scrisă în anii ’60 şi ecranizată cu mare succes la puţin timp, având în distribuţie pe Ingrid Bergman, Goldie Hawn şi Walter Matthau. Proiectele teatrului dezvoltă şi o grilă specială pentru sărbătorirea actorilor din respectul cuvenit pentru cariera lor impresionantă. După sărbătorirea “monstrului sacru” al scenelelor noastre, Doamna Olga Tudorache, a venit rândul Adelei Mărculescu pentru cincizeci de ani de carieră remarcabilă. Şi astfel, reunind o distribuţie de înaltă clasă, “Floarea de cactus” propune publicului un spectacol amuzant.
Alice Barb semnează “regia, adaptarea scenică, decor, ilustraţie muzicală şi light design”. Intenţia regiei este de a pedala pe latura comică a poveştii despre cum iubirea poate fi pe
rcepută şi tratată la diverse vârste şi de profiluri caracteriale diferite. Subiectul este generos, captivant dezvoltat de cei doi dramaturgi francezi, Pierre Barillet şi Jean Pierre Gredy. Adaptarea lui Alice Barb simplifică relaţiile dintre personaje ce sunt tratate insistent pe linia comică din dorinţa de a se adapta unor mentalităţi actuale privind dragostea la început de mileniu trei. “Floarea de cactus” este o comedie spumoasă de situaţii, cu accente romantice, însă. Supralicitarea comiclui prin adaptare şi vizualizare regizorală, lasă în umbră unele intenţii ale scrierii cu sensibil iz, chiar poetic, despre dragoste. Pentru publicul cultivat prin divertismente tv. varianta actualizării prin suprapunerea peste situaţiile comice ale scrierii a unei ilustraţii teatrale bogată în imagini cotidiene ironice (exerciţii de mişcare preferate de tineri sau atitudini la modă) are drept rezultat umorul dorit. Conceptual regizoral mai oferă în final şi un nou “personaj”, căţeluşul lui Stephanie. Se ştie că apariţia în scenă a unui copil sau mai ales a unui animăluţ, anulează prezenţa actorilor. Căţeluşul este minunat, dar privirea spectactorilor e atrasă, fireşte, de el şi finalul susţinut de actorii rolurilor principale, Adela Mărculescu (Stephanie) şi Damian Crâşmaru (Julien) îşi pierde din consistenţă. Ingenios tratează Alice Barb cerinţa schimbărilor numeroase ale planurilor acţiunii. Decorul său aparent simplu, din elemente de mobilier, este manipulat abil pentru a indica, fie casa tinerei Antonia cea îndrăgostită de medicul mai vârstnic, Julien, fie cabinetul stomatologic al acestuia sau un local de fiţe unde se întâlnesc îndrăgostiţii. Ilustraţia muzicală aleasă de Alice Barb, apelează la cantautorul Jacques Brel, nume de succes pentru vremea când a fost scrisă piesa. Ilustraţia este plăcută, numai că ignoră taman tendinţele de actualizare ale poveşti de iubire. Luminile, sunt dirijate convenabil pentru ilustrarea scenică. În concluzie, Alice Barb a reuşit să acopere profesional majoritatea compartimentelor prin care se construieşte un spectacol de succes la public. Costumele Ioanei Cantuniari-Marcu, la care se adaugă cele personale, de firmă, ale unei actriţe, colorează cu bun gust aspectul general al reprezentaţiei.Cheia mulţumirii publicului o deţin însă, actorii, care compun în majoritatea scenelor, momente de savuroasă comedie. Adela Mărculescu se confruntă cu un rol ce aparent pare uşor de interpretat. Stephanie, asistenta îndrăgostită de doctor, este o femeie sensibilă, resemnată cu viaţa ei modestă, şi cu greu acceptă să intre în jocul propus de medic de a se da drept soţie în faţa iubitei . Actriţa parcurge credibil drumul sinuos al personajului confruntat cu situaţii comice. Interpretarea sa este nuanţat susţinută. Are drept partener, din nou, pe Damian Crâşmaru, ca şi în alte spectacole din bogata sa carieră. Evoluţia sa în doctoral Julien este o performanţă. Damian Crâşmaru speculează cu rafinament în atitudini şi expresii comicul situaţiilor în care este implicat Julien. Celor doi remarcabili interpreţi li se alătură pentru partituri de plan secund, Theodor Danetti – excelent în acel domn infatuat Cochet şi Rudy Rosenffeld în Norbert, ireproşabil caracterizat ca un excroc sentimental. Această echipă de actori cu o vastă experienţă scenică, se completează cu tinerii, Ionuţ Adăscăliţei (Igor) şi Cristina Răduţă-Bobic (Antonia). O partitură dificilă este Antonia, fata gata să se sinucidă din dragoste pentru Julien, generoasă şi cumpănită în judecarea sentimentului de iubire. Apariţia Cristinei Răduţă-Bobic în acest rol după afirmarea sa în showbiz este surprinzătoare. La început, Antonia pare doar o tânără năzuroasă, ca pe parcursul reprezentaţiei actriţa să evidenţieze profilul sensibil al fetei care nu acceptă compromisuri în dragoste. Sincer, cu bună măsură în expresia comică este interpretat Igor, vecinul Antoniei, de către Ionuţ Adăscăliţei.
Spectacolul “Floarea de cactus”, comedie despre dragoste, nu poate decât câştiga preţuirea şi aplauzele publicului prin actorii care îi dăruiesc cu tot sufletul buna dispoziţie dorită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu