GALA ABSOLVENȚILOR - “ARTELE SPECTACOLULUI” (ACTORIE)
Din puzderia de universități particulare care au și o secție dedicată teatrului, Universitatea “Spiru Haret” a reușit a se remarca, de-a lungul anilor, beneficiind de un corp profesoral cu nume de prestigiu. Am urmărit anul trecut, dar și cu alte ocazii, spectacole-examen deosebite care evidențiau roadele unei pedagogii cu știință aplicată pentru cizelarea aptitudinilor celor care plătesc o taxă pentru studii, visând să devină actori. Gala Absolvenților din 2009 a prezentat patru spectacole de final după trei ani de studiu : “Frigul”, “Domnișoara Iulia”, “Fetele din Iowa” și “Gâlcevile din Chioggia” (spectacolele sunt comentate pe blog) de la clasa prof. univ. dr. Lucia Mureșan și lect.univ. dr. Mircea Constantinescu, lect. univ. dr. George Grigore. Admirabilul pedagog, actrița Lucia Mureșan s-a stins din viață anul acesta, iar secția “Artele spectacolului” (Actorie) a pierdut un decan și un profesor de excepție. Spectacolele clasei sale erau ireproșabile sub aspectul pedagogic al evidențierii tinerilor actori absolvenți. De altfel, mulți absolvenți ai acestei secții s-au remarcat în mișcarea noastră teatrală și la diverse televiziuni, au obținut premii la Gala Tânărului Actor – “Hop” de la Mangalia, ca și în cadrul altor manifestări organizate de UNITER.
Gala Absolvenților 2010 a Universității “Spiru Haret”, de astă dată, ne-a deziluzionat în intenția de a cunoaște capacitățile tinerilor studenți. Am vizionat trei spectacole-examen : “Cameristele”, “Loving Shakespeare” și “Cui i-e frică?…”, găzduite pentru contactul cu marele public de Teatrul Masca și Teatrul de Comedie. Nici această universitate nu deține o sală de spectacol proprie pentru prezentarea absolvenților, cum era căndva Studioul “Casandra” al UNATC. Gala Absolvenților de la “Spiru Haret” a oferit nu spectacole de cunoaștere a actorilor, ci niște examene de regie puerile ale dascălilor clasei conf. univ. Adriana Piteșteanu, conf. univ. drd. Vlad Rădescu și asist. univ. dr. Iulia Boroș, asist. univ. dr. Sorin Dinculescu. Unii profesori de actorie cu vocație pedagogică au fost și sunt și regizori. Ei uită de regie întodeauna, când prezintă absolvenții actori pe care i-au avut la clasă ca pedagogi și trebuie doar să le pună în valoare aptitudinile. Un exemplu, rămâne regretatul regizor Ion Cojar. Majoritatea pedagogilor însă, ca și în cazul de față, sunt la bază actori, cu realizări sau cu absențe pe scenă care surprinzător se trezesc regizori când își prezintă studenții uitând de menirea lor de dascăli la actorie. Profesorii coordonatori Adriana Piteșteanu și Vlad Rădescu și-au dorit la această Gală să fie … regizori !! Rezultatul – spectacole de absolvire lamentabile în defavoarea celor cărora le erau destinate, tinerii actori absolvenți ! Dânșii nu sunt însă, un “accident” pedagogic al celor cu expediență stimată în domeniu. La mai toate universitățile de stat sau particulare se întâlnesc examene de absolvire unde pedagogii de la actorie manifestă ambiții regizorale. Este o modă pedagogică de a acoperi poate și hibele absolvenților, lipsită însă, de eficiență pentru viitorul lor artistic.
Pentru spectacolele Galei celor de la Universitatea “Spiru Haret” s-au depus eforturi și cheltuială în conceperea de costume și machiaje exagerate, dar toate aceste artificii regizorale nu făceau decât să anihileze posibilitatea cunoașterii tinerilor absolvenți. Erau sufocați de intenții regizorale extravagante, adeseori vulgare.
“CAMERISTELE” – UN SPECTACOL DE … CIRC Adaptarea piesei lui Jean Genet ar fi trebuit să aibă drept scop principal un exercițiu de studiu și evidențiere a celor trei absolvente distribuite în partituri provocatoare ca substanță de idei. Această exercițiu nu se făcea simțită în spectacol. “Regizorii” au apelat ca sprijin și la costumele create de Cristina Ghiță. Cele două cameriste, Claire (Adriana Bordeanu) și Solange (Cristina Ghiță, autoarea și a costumelor) purtau o uniformă clasică, standard, lipsită de orice detaliu, accent pentru a diferenția personalitatea, particularitățile personajelor. Doamna (Ana Turos) era înveșmântată ca o balerină într-un costum roșu țipător, purta unghi false ca … o Cruelă, era strident machiată ca să își dea ostentativ … ochii peste cap ! De fapt, costumele susțineau “viziunea regizorală” a profesorilor de actorie. Tipologiile celor trei personaje erau anulate și de interpretarea condusă schematic, relații între personaje nu existau, actrițele nu gândeau asupra sensurilor elementare ale replicilor. Le rosteau exterior, le recitau banal. Textul lui Jean Genet era spulberat de “îndrumarea regizorală”, iar cele trei fete, distribuite în partituri dificile, se zbăteau pe scenă să demonstreze că Doamna ar merita să fie otrăvită de cameristele sale ! Mișcarea scenică apela la o continuă agitație fără sens însă, se încercau și momente de pantomimă, și ca efect șocant mai intervenea și un stroboscop etc. Cele trei absolvente s-ar putea să dețină capacități pentru profesia aleasă, dar nu au reușit să le arate pentru că ilustrarea scenică a textului era concepută regizoral amatoristic și ignora esența sa ca mesaj, atât de importantă pentru interprete.
“LOVING SHAKESPEARE” – UN SPECTACOL DE REVISTĂ VULGAR Intenția pedagogică de a concepe un scenariu cu scene din cinci piese ale marelui și unicul Will pentru studiu și afirmarea celor care în viitor ar putea avea ocazia întâlnirii cu dramaturgia de referință, este meritorie. Numai că datorită ambițiilor regizorale spectacolul-examen se transforma într-un fel de divertisment de joasă speță, iar cei distribuiți în roluri importante păreau a nu cunoaște ce personaje joacă. Și în acest spectacol s-a apelat la costume ce contribuiau pe deplin la vulgaritatea desenului scenic.
Secvența din “Visul unei nopți de vară” avea intenția de a propune cunoașterea lui Puck. Fără o elementară logică didactică rolul era împărțit în două, Puck 1 (Delia Riciu) și Puck 2 (Julianna Nagy) și își pierdea consistența. Exercițiul pedagogic de a scoate în evidență calitățile celor distribuite în Puck era astfel anulat. Absolventele nu sugerau personajul, rosteau în costumele lor de gimnaste, doar căznit replicile sale fără a le da nici un sens. Într-o altă secvență din “Visul unei nopți de vară” programată în finalul exercițiului pedagogic, se luptau cu rolurile atribuite patru actrițe. Cele din Puck, Julianna Nagy și Delia Riciu încercau un travesti fără rost pedagogic în Lysander și Demetrius, iar Alexandra Blejan și Diana Croitoru încercau neconvingător un desen al personajelor Helena și Hermia.
În scena din “Neguțătorul din Veneția”, neinspirat selectată, Diana Croitoru în Nerissa și Ileana Jacola în Portia nu reușeau nici măcar să sugereze linear caractereale personajlor. Păreau a nu fi citit integral piesa. Se agitau doar prin scenă fără să se apropie de starea conflictuală a personajelor.
O alta secvență , bine aleasă pentru studiu era desprinsă din “Îmblânzirea scorpiei”. Corina Grigoraș (Katarina) și Alexandru Rizescu (Petrucchio) încropeau însă, vulgar confruntarea dintre cele două personaje celebre. În afara rostirii stridente a replicilor, actorii dovedeau că nu dețin nici tehnica frazării logice a textului.
În Ariel din “Furtuna” , Andreea Bolovan, printr-o interpretare fals dirijată “regizoral”, devenea doar un claun oarecare. Nu reușea să comunice rostul lui Ariel în piesa lui Shakespeare.
Șocantă “regizoral” s-a dorit interpretarea monologului lui Malvolio din “A douăsprezecea noapte” repartizat lui Vladimir Finașcu. Personajul era tot un claun, mult vulgar și pentru o reprezentație a unui teatru de revistă. Ca efect comic “regizoral” își dădea jos pantalonii pentru a dezvălui chiloții cu o frunză desenată în față și o inimă în spate. Personajul parcă era desprins dintr-un divertisment tv. cu Țociu și Palade.
Tinerii cărora li s-a dat drept studiu personajele lui Shakespeare, nu au reușit remarcarea în principal pentru că examenele erau conduse pe o linie superficială și revuistică, încărcată cu vulgarități.
“CUI I-E FRICĂ? …” – BEȚIE CA LA CRÂȘMĂ Alegerea repertorială a piesei lui Edward Albee, “Cui i-e frică de Virginia Woolf?” este pretențiosă, partiturile fiind complexe. Realizarea unui spectacol-examen de absolvire “după” acest text s-a rezumat l-a transformarea sa vulgară într-un conflict în care beția și erotismul deveneau ținte pentru interpretarea personajelor de către absolvenți . Întâlnirea celor două cupluri de intelectuali - Martha și George, Honey și Nick -, devenea în reprezentație, o reuniune a unor bețivi dintr-un cartier mărginaș . Exagerat era tratată Martha (Maria Alexe) ca o femeie isterică, o bețivă oarecare, Honey (Francesca Dogaru), ca o muierușcă sexy, prostuță, Nick (Șerban Trîmițașu), ca un individ primitiv, ușuratic în comportament. Singurul din distribuție care încerca să depășească așa zisele intenții regizorale rămânea Marian Popescu în George, interpretat cu maturitate în sublinierea frământărilor personajului. Se remarca în unele momente prin atenționarea asupra tristeții interioare a soțului Marthei, prin care motiva situația tensionată din nefericitul cuplu imaginat de Edward Albee. Sensurile subtile ale dramaticei existențe a personajelor nu se făceau simțite în acest spectacol-examen cu publicul. Cauzele, motivarea tragediei ce măcina cuplul Martha-George nu mai existau. Peste toate, “viziunea regizorală” apela abundant la o ilustrație muzicală exagerată, la efecte de semiîntuneric în unele scene, care îngreunau perceperea expresiei interpretării. Efectele mai erau “îmbunătățite” și prin jocuri cu baloane, prin apelarea la un … prezervativ etc. Păcat de piesa lui Edward Albee și de bieții absolvenți, astfel manevrați scenic ! Am înțeles că în fiecare rol funcționa o dublă distribuție, cu excepția personajului George. Nu am urmărit și cealaltă distribuție, dar și ea trebuie că era supusă aceluiași “drum regizoral”.
În curând, pe întâi septembrie, începe la Mangalia, o nouă ediție a Galei Tânărului Actor. Vom comenta pe blog acest eveniment de importanță pentru tinerii actori. Sperăm ca așa cum am fost obișnuiți la edițiile anterioare, printre cei distinși pentru merite deosebite să se afle și absolvenți ai Universității “Spiru Haret”.
Urăm “baftă” tuturor concurenților care au trecut de proba preselecției !
OBSERVAȚII GENERALE PRIVIND ÎNVĂȚĂMÂNTUL ARTISTIC
Chiar după doar trei ani de studiu, fără masterate, doctorate, etc, absolvenții secției de actorie de la orice universitate de stat sau particulară, au nevoie de examenul confruntării cu publicul într-o sală, cum era Studioul “Casandra” , cândva. Le este necesar contactul într-o mini-stagiune, cu publicul larg pentru finalizarea studiilor. În cazul secției de regie după numai trei ani de studiu indicat ar fi să rămână în anonimat absolvenții “ciclului primar” al instruirii în domeniu. Regia nu este o profesie a cărei asimilare în tainele sale să se finalizeze în trei ani. Conform convenției de la Bolognia adoptată și de România destul de superficial, fără prea multe precizări, absolvenții de regie au nevoie obligatoriu si de un masterat de doi ani pentru completarea studiilor. Este necesar ca masteratele lor să fie găzduite de teatre într-o stagiune. Teatrul Metropolis a oferit găzduire pentru trei masteranzi la regie de la UNATC care au prezentat spectacolele de absolvire cu dramatizări după nuvelele lui Cehov. Rătăcirea lui Bogdan Drăgoi doar după trei ani de studiu la UNATC cu examenul de regie “Normal” la Teatrul Foarte Mic, nu a fost … normal, avantajoasă pentru dânsul. Spectatorii au părăsit sala fără entuziasmul aplauzelor. Colegii săi de an au avut noroc că nu au beneficiat de relațiile celui citat pentru prezentarea publică a unui examen încropit după trei ani de studii.
Rămâne un punct nevralgic lansarea la pubic a absolvențiilor după trei ani de studiu la clasele de actorie cu spectacolele-examene în care se manifestă pretenții regizorale din partea dascălilor, cât și lipsa unei săli, cum a fost “Casandra”, unde să fie derulată măcar o mini-stagiune. Obligația profesorilor este de a demonstra aptitudinile deținute de absolvenții din clasele pe care le-au păstorit trei ani, și cum se manifestă ele după instruirea studenților. Dascălii nu trebuie să regizeze în viziuni personale piesele selectate pentru examenul final, ci să arate cum au condus studenții către asimilarea în esență a personajelor în care au fost distribuiți. Spectacolele-examen îngălate de dascăli prin efecte teatrale derizorii, cu machiaje și costume fără rost, lipsite de coerență în expunerea consistentă a personajelor în raport cu textul, sunt în dezavantajul viitorilor actori. Se cheltuiesc bani aiurea fără scop pedagogic.
Marele regizor și pedagog, Radu Penciulescu consideră : “Piesa se remontează prin actorii care fac vizibil ceea ce este invizibil în text.” Pedagogii, nu mai discutăm de practicanții regiei în teatrele profesioniste, au obligația de a arăta că studenții lor știu să descifreze credibil profilul unui personaj, să îi configureze și prin relațiile cu partenerii tipologia, să rostească textul după o asimilare a sa gândită în profunzimea sensurilor.
Grave deficiențe în pregătirea profesională manifestă mulți absolvenți ai claselor de actorie și în frazarea replicilor, în emisia vocală, în impostarea glasului, în dicție, în tehnici elementare pe care orice viitor actor trebuie să le dețină.
Când universitățile de stat și particulare produc pe bandă rulantă actori, din care 90% mai plătesc și o taxă consistentă pentru studii, este necesară și acordarea șansei acestor absolvenți de-a fi cunoscuți de către publicul larg printr-o stagiune într-o sală special dedicată învățământului artistic.