“ CONUL LEONIDA FAȚĂ CU REACȚIUNEA “ – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE “ (Sala NOUĂ)

ÎNTÂLNIRE CU DOI ACTORI DE GENIU

        

         Nu este un epitet exagerat, cel sugerat prin  titlul acestui comentariu, ci o atenționare că prin Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc, putem fi mândri că avem actori geniali, valori incontestabile ale tearului nostru; este senzațional cum se adaptează la viziunea originală propusă de Silviu Purcărete asupra piesei într-un act, “Conul Leonida față cu reacțiunea” de Caragiale. Datorită acestor maeștri, recitești de două ori piesa de “patrimoniu cultural”, descoperi sensuri noi replicilor. În prima parte a reprezentației, “lectura scenică” propune pe Mariana Mihuț în Efimița și Victor Rebengiuc în Leonida. Se “recitește” apoi textul, actorii schimbând personajele între ei, fără însă, vreo transformare de imagine pentru compoziții personale, fără travestiuri. Mariana Mihuț în Efimița și apoi în Leonida, ca și Victor Rebengiuc în Leonida și apoi în Efimița, sunt extraordinari prin modul în care construiesc personajele și dau sensuri multiple acelorași replici parcă surprinse din comentariile curente ale concetățenilor noștri preocupați “să vadă cum mai merge țara”.

         Propunerea acestui experiment este motivată de regizorul Silviu Purcărete prin declarația din programul de sală : “În mod normal ar trebui să dureze 20 de minute (n.r. spectacolul), ceea ce spectatorul plătitor n-ar suporta, și atunci piesa e tot timpul încărcată cu tot felul de arabescuri pentru a o aduce la o durată convenabilă.” “Arabescul” său, în afara unor artificii regizorale, este inversarea rolurilor între acești geniali actori. Schimbarea între personajele din cele zece pagini ale piesei, îmbogățesc textul. Un sens prinde replica atunci când e rostită de Victor Rebengiuc în Leonida și altul când o rostește Mariana Mihuț prin preluarea personajului. De fiecare dată rezultatul comic, satiric, este cuceritor și solicită aplauzele publicului. Numai niște actori de excepție pot transmite într-o oră de spectacol, subtextul acelorași replici, dându-le o forță comică explozivă. Silviu Purcărete prin Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc, având un sprijin substanțial în scenograful Dragoș Buhagiar, oferă de fapt, o analiză profundă asupra textului, vizualizată teatral original, într-o oră și nu în 20 de minute, cât ar fi solicitat cele zece pagini.

         Viziunea regizorală vrea să demonstreze, că indiferent de statutul social, Efimița și Leonida, sunt persoane manipulate de putere și presă, ce pot dicta chiar și “revuluții”. În debut, cele două personaje vin parcă de la un bal din lumea bună. Cuplul poartă veșminte elegante, se așează pe o canapea “stil”, cu microfoane în mână și încep dialogul sugerat de ziarul “Aurora democratică”. Folosesc microfoanele cu discreție în cazul unor replici, să nu le surprindă cineva părerile personale despre viața politică din jur. Scena este excelent construită teatral de regie. Trec apoi, la scena a doua a textului, când descoperă că e miezul nopții și e timpul să se culce. 

Își scot “tehnic” rapid veșmintele de gală, apar în ținute de noapte, și trec în dormitorul dominat de un pat mare. Somnul se sugerează că le va fi tulburat, ca și viața zilnică, de “fandacsie” și cad în “ipohondrie”. Decorul acestui moment este remarcabil, bogat în sugestii, “joacă” rolul unui personaj fantastic. Dormitorul e, de fapt un cub, ce se rotește – Sala Nouă are capacități tehnice deosebite -, și fiecare latură a sa sprijină vizualizarea “fandacsiei” celor doi.

 Silviu Purcărete și Dragoș Buhagiar concep inventiv teatral o vizualizare desprinsă parcă din montajul secvențelor unui film. “Visul” fantastic al celor doi e adus la realitate în mod extravagant prin venirea Saftei, slujnica. Este costumată ca un personaj … de cabaret. Poate a fost și ea la balul de “lăsata secului”! Rămâne însă, fragil logic acest moment … muzical. Acompaniată la pian de Mihai Murariu, Safta cântă despre “fandacsie” și “ipohondrie” și tânăra actriță, Florentina Țilea susține cu farmec personal acest “arabesc” regizoral.

         Se trece apoi la schimbarea rolurilor între cei doi actori, textul este reluat de la capăt, însă mai restrâns sub aspectul imaginației de vizualizare teatrală. Înterpreții acordă senzațional alte accente replicilor, dar decorul nu mai “joacă” prin obiectele din dormitorul celor doi, decât parțial “fantasmagoria” lor. Partea a doua a vizualizării regizorale și scenografice nu mai are spectaculozitatea primei părți. Safta vine acum, ca o “fată din popor”, … rănită de la “revuluția” lui Nae Ipingescu și ai săi, ce sărbătoreau “lăsata secolului”. Un alt “arabesc” regizoral, confuz ca sens. Finalul reprezentației, alinează pe cei trei, care cântă și salută respectuos, nebunia dictată de politica la care au ajuns prin manipulare .

         Delirul general indus de “politichie” și “revuluții” rămâne tema centrală a conceptului regizoral, reușit exprimat prin cei doi actori, dar încărcat de unele momente artificiale, forțate teatral. Prima parte este de senzație, până în punctul intervenției imaginii exagerate a Saftei, iar cea de a doua se derulează mai modest ca originalitate teatral vizuală, dar vâna textului prin interpretarea actorilor, cucerește publicul.

         “Conul Leonida față cu reacțiunea” este un spectacol unicat, ce trebuie vizionat, susținut debordant comic de cei doi mari actori, Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc care se adaptează desăvârșit solicitărilor de ilustrare teatrală ale regiei. Cu alți actori în distribuție, viziunea lui Silviu Purcărete nu prindea valoarea dorită. Cei doi dau și o lecție de ce sensuri ascunse poate deține replica lui Caragiale, cât de actual rămâne dramaturgul pentru realitatea noastră, bolnavă de manipulare politică.

         Spectacolul aparține unui solid proiect al Teatrului Național bucureștean, de a onora “Anul Caragiale” cum se cuvine. Este realizat în colaborare cu Teatrul Municipal “Ariel” din Râmnicu Vâlcea. Poate fi considerat un eveniment pentru momentul actual al vieții noastre teatrale.