“ CASA M. “ – CENTRUL DE ARTE “ COLISEUM “ din CHIȘINĂU Secțiunea : “Teatrul de
mâine”
MĂRTURII , SINCER DRAMATICE
Spectacolul se poate încadra
genului - teatru documentar, fiind o adaptare, o dramatizare a unor fapte reale, inspirate din știri de presă despre violența în familie. Luminița Țicu
realizează “scenariul” și regia unui spectacol dominat de tendințele teatrului
naturalist. Patru femei se destăinue direct publicului, cu disperarea de a
arăta unde poate duce violența în familie într-o societate închistată într-un
sistem rigid, în care prejudecățile acordă bărbatului din cuplu dominație și
lasă cale liberă unor fapte abdominabile.
Spectacolul
a colindat lumea participând la importante festivaluri internaționale. Snejana
Puică, Mihaela Strîmbeanu, Ina Surdu și Irina Vacarciuc se transpun cu
sensibilitate și credință interioară în cele patru femei umilite de violența
continuă manifestată de partenerii de viață, ce le distruge familia. Nu mai au
forța revoltei și nici pe cea de salvare din infernul în care trăiesc, fiind
într-o societate în care dreptul la viață nu respectă elementare principii
morale. Actrițele, în monologurile de destăinuire a personajelor atribuite, reușesc să transmită
credibil stările tragice în care se află . Personajele nu intră în relații,
fiecare având drama personală . Din fiecare monolog se putea construi o piesă
de teatru .
P.S.
Pentru prima dată la acest festival se acordă premii. Juriul Asociației Internaționale
a Criticilor de Teatru, prin trei reprezentanți – Yun-Cheal Kim (Coreea de
Sud), Raymond Bertin (Canada) și Octavian Saiu (România) – a acordat un premiu
: “Tânără speranță” spectacolului “Casa M.” , iar despre celălalt premiu desemnat vom
discuta în comentariul de mai jos.
“ JOCURI ÎN CURTEA DIN SPATE “ – TEATRUL ACT (Secțiunea : “Teatrul de mâine
“)
O ECHIPĂ ADMIRABILĂ A TINEREi GENERAȚI
Inspirat, Teatrul Act a preluat examenul de licență din
2011 de la UNATC al unei echipe de absolvenți. Descoperim cu acest prilej , în
sfârșit, și un tânăr regizor promițător, Bobi Pricop. Propunerile piesei lui
Edna Mazya sunt greu de rezolvat scenic, dar regizorul și-a alăturat un grup de
actori admirabili și realizează împreună un spectacol impresionant.
Scrisă în 1993, piesa “Jocuri în curtea din spate” are
la bază un fapt real, mult dezbătut în Israel, iar dramaturgul și scenaristul, Edna Mazya îl dezvoltă dramatic abil, pe două planuri de acțiune. Scrierea este
ireproșabilă, trece din planul analizei psihologiei unor adolescenți ce nu au
împlinit 18 ani – o fată și patru băieți -, la planul analizei societății prin
justițiari, un procuror și avocați, care au de judecat violul fetei. Cu finețe
dramaturgul israelian prezintă problemele actuale ale unui segment social,
oferind partituri generoase interpreților.
Regizorul Bobi Pricop propune un spectacol aparent
minimalist ca vizualizare, dar profund în exploatarea sensurilor dramatice din
fiecare scenă. În cerc, așezați pe cinci scaune, băieții poartă un dialog cu o
fată așezată în centru. Fără decor special, fără proiecții. Puteți spune că e
un spectacol banal, dar vă înșelați amarnic. Tânărul regizor mai efectuează și
rapide treceri, de la lumea adolescenților, la cea a justițiarilor, dar sugestiv manevrate. Bobi Pricop se
concentrează spre a ne arăta că violul adolescentei de doar 14 ani este un
punct de pornire pentru analiza mentalității adolescenților, dictată și de
mediul social, care își are tarele sale. Prin simple accente de imagine a
transformării în alte persoane, interpreții parcurg fiecare expunerea a două
personaje – adolescent și matur justițiar. Bobi Pricop arată imaginație în
“citirea” scenică a fiecărui moment și, în mod remarcabil, o colaborare
deosebită cu actorii.
Ioana Manciu – rețineți acest nume – este când o tânără
de 15 ani, când o procuroare autoritară, în câteva secunde, în fața publicului survenind
transformarea. Exprimă nuanțat duplicitatea fetei care își ascunde frica de
întâlnirea cu cei patru băieți, prin aroganță, fiind o adolescentă tipică
zilelor noastre, ca să devină rapid prin expresie și ținută, procuroarea
hotărâtă să pedepsească fapta violului. Pavel Ulici, Florin Hrițcu, Cezar
Grumăzescu și Vlad Pavel compun fără cusur, personalitatea fiecărui adolescent,
și se transformă rapid, în avocații apărători ai inculpaților de viol. Echipa ,
prin acest spectacol, se poate spune că efectuează și un studiu de actorie
provocat de dascălii lor, dar îndeplinit ireproșabil. Și prin regizor, această
echipă dă speranța revitalizării mișcării teatrale. Mai rămâne să li se ofere
și șanse , cum a făcut Teatrul Act.
Juriul celor trei din Asociația Internațională a
Criticilor de Teatru a acordat premiul “Tânără
speranță” și Ioanei Manciu, când de fapt
și spectacolul regizat de Bobi Pricop, merita pe deplin această distincție. Vă
îndemnăm să vizionați acest spectacol, că nu veți regreta.
“ MIZANTROPUL “ – TEATRUL NAȚIONAL “ VASILE ALECSANDRI “ din
IAȘI (Secțiunea : “De toate pentru toți”)
O DEZILUZIE …
Peter Brook sau Liviu Ciulei,
personalități de valoare ale teatrului, au mărturisit că în cariera lor s-a
întâmplat, din diverse motive, să apară și reprezentații mediocre. În aceiași
situație se află și stimatul regizor Gabor Tompa, cu varianta spectacolului
“Mizantropul”. A realizat în 2000, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, un
spectacol apreciat și distins cu diverse premii, cu aceiași piesă de Moliere ,
ca în prezent să o monteze la Naționalul din Iași.
“Mizantropul”
este o adaptare liberă după piesa lui Moliere, cu intenția de actualizare a
tematicii. La vremea scrierii în 1664, piesa a stârnit controverse. Prin
adaptare, Gabor Tompa a speculat consistența sa, indiferent de epoca scrierii,
și în special subtextul său referitor la moralitatea societății, la pericolul
mediocrității, ipocriziei și efectelor posibile asupra viații intime a
individului. A colaborat cu Andrei Both, o personalitate în domeniu, care a
imaginat un decor haotic, poate spre a prezenta haosul lumii unde se petrece
conflictul. Rafturi roșii cu o pasăre împăiată, “paravane” transparente ne
folosite activ regizoral, elemente de mobilier în stil clasic, un pian și el
lipsit de importanță, chiar dacă se cântă la el, etc , constituie decorul.
Costumele modeste ca intenție de definirea personajelor erau imaginate de
Judith Dolan. Ca vizualizare de ansamblu, spectacolul era confuz și scenografia
– decor și costume -, insuficient sprijineau intenția regizorală majoră de
condamnare a unei societăți găunoase.
Mizantropul
Alceste , purtat mereu prin mișcarea scenică dirijată de regizor, la marginea
spațiului de joc, părea doar un ursuz , nesociabil, supărat de manifestările
schematic redate de cei din jurul iubitei sale, Celimene. Sorin Leoveanu încearcă să definească
problematica interioară, morala care îl frământă pe Alceste, dar se pierdea în
schema regizorală a relației cu personaje simplist configurate, începând de la
interpretarea lui Celimene, până la cea a lui Philinte și a altor roluri.
Actorii poate nu au nici o vinovăție că interpretările lor sunt fragil
convingătoare, regia poate i-a neglijat ca îndrumare, rezultatul era însă, un
spectacol lipsit de seva atractivității ca interes tematic.
P.S. În
aceiași zi , programul a oferit spectacolele : “Ultima
zi a tinereții” și “Domnișoara Iulia” , programate și miercuri, 31 octombrie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu