“ DOMNIȘOARA IULIA “ – TEATRUL MAGHIAR DE STAT din CLUJ ( Secțiunea : “Strindberg,
înaintași, urmași” )
BUNE INTENȚII, FRÂNTE ÎN COMUNICARE
Piesa scrisă de August
Strindberg la sfârșitul secolului XIX, solid construită prin psihologia
personajelor, rămâne și astăzi actuală , prin tematica conflictului ce are la
bază confruntări din mediul social. Regizorul Felix Alexa încearcă o trimitere
spre actualitate prin adaptarea lui Noemi Vajna, atenționând asupra pozițiilor
sociale dictate de apartenența în zone opozante a personajelor, dar și asupra
“mărului” otrăvit dictat de erotism. Respectă linia dramaturgului și reușește o
vizualizare scenică încărcată de sugestii.
În
scenografia admirabil creată de Carmencita Brojboiu, regizorul dezvoltă în
tendință teatrală realistă, uneori chiar naturalistă, “lecturarea” scenică a
piesei lui Strindberg. Cu minuțiozitate, Carmencita Brojboiu oferă decorul “bucătăriei” lui Kristin, femeia
austeră apropiată de Jean, lacheul familiei “nobile” a domnișoarei Iulia.
Regizorul deschide spectacolul printr-un prolog lipsit de replică, în care
Kristin pregătește masa lui Jean, și alte preparate, realist și transmite un
miros provocator spre public. “Bucătăria” e încărcată de multe coșuri cu mere,
ce vor juca un rol cu sens metaforic în derularea conflictului. Inițiativele de
vizualizare prin scenografia speculată de regie, sunt excelente, îmbogățesc
viziunea regizorală și aduc prețuire lui Felix Alexa și scenografei Carmencita Brojboiu .
Conceptul
regizoral nu prinde însă, întodeauna fiorul dramatic solicitat de scriere, prin
unele stângăcii în interpretarea Iuliei de către Aniko Petho. Nu reușește să
susțină nuanțat situațiile conflictuale. Interpretarea sa este schematică, exterioară
în multe momente ale relației Iuliei cu Jean. Rostul major al acestui personaj
cheie a tematicii, nu e înfăptuit convingător de actriță, care are un farmec
provocator, dar nu îl speculează credibil, și uită în caracterizare de
proveniența Iuliei, de biografia sa . Relaționarea Iuliei cu Jean, nebunia
poftei erotice , sunt simplist susținute de actriță, având însă, drept partener
un actor de excepție, pe Zsolt Bogdan. Acesta reușește să redea complexitate
frământărilor lui Jean în dorința de parvenire , atracția
față de Iulia, dublată de interesul personal. Actorul se integrează cu
perfecțiune în structura personajului. Un judecător sobru al situațiilor
declanșate de relația lui Jean cu Iulia, compune remarcabil Emoke Kato în Kristin.
Sugerează cu discreție și efectul interior pe care îl are asupra Kristinei , relația
celor doi, căreia îi înțelege rostul dictat prin ambițiile lui Jean.
Regizorul
Felix Alexa a gândit un concept apreciabil asupra teatralizării textului, dar a
pierdut în punerea sa în practică scenică tocmai, rostul major al interpretării
personajului central, Iulia. Rolul este foarte dificil și solicita poate mai
multă atenție a regizorului în îndrumarea interpretei.
“ ULTIMA ZI A TINEREȚII “ – TEATRUL NAȚIONAL “ RADU STANCA “
din SIBIU (Secțiunea : “De toate pentru toți” )
CE E PREA MULT STRICĂ
O incontestabilă personalitate a
regiei noastre
a devenit Yuri Kordonsky, elevul lui Dodin, regizorul rus care trăiește în
America, și prin memorabilele
spectacole lucrate la Teatrul “Bulandra” și Naționalul bucureștean este apreciat și la noi. Continuă și
la Naționalul din Sibiu, intenția sa de a dramatiza scrieri importante ce i-au
cucerit sufletul . După romanul lui Pavel Sanaev “Îngropați-mă pe după plintă”,
dramatizat pentru Teatrul “Bulandra” într-un spectacol de excepție,
dramatizează acum, romanul “Cronica incidentelor unei iubiri” a polonezului
Tadeusz Konwicki. Rezultatul dramatizării este un eseu despre iubirea a doi
adolescenți – Vitek și Alina -, încărcat de monologurile Necunoscutului cu sens
moralizator, impresionant susținute scenic de Marian Râlea.
Povestea
de dragoste dintre Vitek (Alexandru Malaicu) și Alina (Veronica Arizancu),
Romeo și Julieta din 1939 , anul când toamna în Polonia aduce cel de al doilea
război mondial, are poezie sensibilă. Regizorul încearcă să teatralizeze însă,
acest eseu despre o iubire nefericită petrecută cu discreție față de acea vreme
de început de război, exagerând prin vizualizarea relațiilor între personaje.
Tinerii trăiesc în preajma unei păduri, traversată de un râu. Decorul lui
Dragoș Buhagiar, compune inventiv spațiul de joc, ca simbol. Apa râului domină
scena, copacii sunt sugerați ca trunchiuri albe. Apa devine în conceptual
regizoral , o roată a vieții , care poate bucura sau distruge, fiind mult prea mult
folosită ca element central de expresie. Rolul ei din proză se transferă pe
scenă, exagerat ca sens, că apa vieții poate afecta sentimente sau le poate
naște pasional. Tăvălirea mereu prin acea apă a personajelor centrale , nu
servește emoțional poezia acestui eseu.
De
la cunoașterea sentimentului iubirii, la relația directă și la soluția finală a
sinuciderii , regizorul încarcă vizualizarea excesiv. Actorii se adaptează
ilustrației cerințelor unui eseu teatral, dar interpretarea personajelor, și în
special a tânărului cuplu, este modestă, nu impune emoția solicitată de
poveste.Cu greu trece pragul maturizării lui Vitek, Alexandru Malaicu. Mai
apropiată de o modernă Julietă este Veronica Arizancu în Alina. Sensibilă este
Diana Fufezan în mama lui Vitek, care speră că doar credința în Dumnezeu îl
poate ajuta pe fiul său să se realizeze prin studii ca medic. Relațiile dintre
personaje cu tipologii speciale sunt simplist conduse regizoral.
“Ultima
zi a tinereții” rămâne un experiment regizoral nespecific lui Yuri Kordonsky,
spectaculos exterior prin artificiul apei , dar lipsit de tensiunea emoțională
solicitată de acțiune, greu de teatralizat, e drept, în cazul unui eseu, dramatizare după un roman.
P.S. Cu
regret nu am vizionat “ CARMINA BURANA “ în regia
lui Gigi Căciuleanu și “CUPLUtoniu – Furiile &
Marele război” în regia lui Radu Alexandru Nica, programate în ziua de
miercuri, alături de un excelent recital al Taniei Popa – “FATA DIN CURCUBEU” , comentat pe blog la timpul
premierii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu