EXPLOZIE DE ENERGIE ÎN NUMELE IUBIRII
Teatrul Masca din cartierul
Militari, deține un modern și elegant spațiu teatral ilustrat reportorial
original pe linia personalității sale ca teatru de gest, pantomimă și expresie
corporală drept suport principal al comunicării către spectatori. Regizorul
Mihai Mălaimare propune o premieră cu o adaptare după Plaut, “Militarul
Fanfaron”. Rezultatul este un spectacol exploziv datorat unei echipe tinere de
actori care ilustrează savuros prin mișcare, gest, pantomimă, dans și muzică,
avatarurile iubirii sugerate de latinul Plaut, părintele comediei preclasice.
Prin tratarea teatrală a numeroaselor farse din piesa lui Plaut, adaptarea
modernă, imprimă o notă actuală conflictelor.
Vizualizarea
acțiunii încâlcite, plină de surprize, este excelentă. Regizorul află un
suport substanțial în scenografia Sandei Mitache. Pentru că lupta pentru iubire
are două extreme – bine și rău -, cum își dorește și conceptul regizoral, domină
imaginea culorea albă cu accente negre. Decorul cu două case vecine, cu uși
batabile, în care se dezvoltă nebunia farselor, este de un alb imaculat.
Discrete accente de desen în negru sugerează motive antice. Costumele merg pe
același stil, sunt albe, elegante, cu fine trimiteri spre vremea lui Plaut și
amănunte pentru a sprijini caracterizarea tipologiilor diverse din acțiune.
Scenografia Sandei Mitache, inventivă în desen și raportată discret la originea
textului, este admirabilă. Regizorul Mihai Mălaimare o speculează minunat, cu
bine cunoscuta sa fantezie urmărind conștiincios ca mișcarea interpreților să
dea la nuanța gestului sens poveștii de iubire. Folosește dibaci coragrafia
Ileanei Mirela Simniceanu pentru momentele de dans, pe cele de acrobație ale
lui Ioan Albu, exploatează muzica lui Gabriel Basarabescu și pregătirea
Haricleei Bădescu pentru canto a interpreților. Spectacolul prin contribuția
ireproșabilă a celor menționați, este la un pas de a deveni un musical
autentic. Intervin o sumedenie de momente surpriză, pline de farmec, precum
cele muzicale cu umbrele sau cercuri. Tot spectacolul este marcat de o mișcare
continuă , ritmată, degajând umor, bună dispoziție.
Treisprezece
actori, majoritatea tineri, se adaptează solicitărilor regiei, cu o debordantă
energie. În roluri principale sau secundare, fiecare susține prin expresia
corporală manipulată inventiv, definirea personajului atribuit, participă în
forță la relaționarea cu cei din jur pentru desenul farselor ce curg în
cascadă. Numele lor merită a fi reținute pentru aparițiile viitoare în alte
spectacole, ei dovedind plăcere și capacități de excepție pentru a se exprima
scenic original prin atitudini corporale, prin mișcare, dans, pantomimă chiar,
în funcție de situații și cerința replicii. Destul de rar se întâlnesc actori
capabili să parcurgă ireproșabil acest drum greu al expresiei scenice, dar cei
de la Teatrul Masca se dovedesc a fi bine pregătiți pentru adaptarea la acest
gen ce solicită efort. Tinerețea
lor, dar și “instrucția” regizorului dau un rezultat spectaculos. Un singur
aspect rămâne mai puțin speculat în unele cazuri, cel al rostirii replicii.
Unii îmbină admirabil gestul cu replica, alții, în special actrițele, alunecă
pe panta stridenței vocale. Aurel Sandu în Palaestrio, sclavul șiret ce
manevrează farsele , remarcabil speculează rostul cuvântului prin care
manipulează situațiile. Minunat este în grăsuțul și prostovanul sclav,
Sceledrus, Sebastian Ghiță. Își compune expresii și atitudini de un umor
irezistibil, dictate de replică și situații, Valentin Mihalache în
Pyrgopolinices, soldatul fanfaron. Compoziția unui bătrânel naiv,
Periplectomenus, o înfăptuiește încântător, Cosmin Crețu. Este remarcabilă Ada
Dumitru în Milphidippa prin exuberanța atitudinilor ce duc la caracterizarea
sclavei provocatoare, dar intențiile se pierd uneori în gălăgia din jur.
Cristinei Panait îi revine partitura dificilă a Philocomasiei, fata
îndrăgostită ce este la un pas să își piardă iubitul și intră în jocul farselor
transformându-se inventiv într-o soră geamănă a eroinei. Actriță definește în
esență personajul, dar uneori recită țipând replica. Maleabilă în diversitatea
expresiilor se dovedește și Iulia
Dumitru în curtezana Acroteleutia, dar are scăpări stridente în rostirea
replicii. În rolul de plan secund al unei cântărețe, Haricleea Bădescu găsește
accente comice admirabile și prin specularea sensurilor cuvântului. Desenează
atractiv profilul lui Pleusicles, Robert Poiană. Scot din anonimatul planului
secund partiturile , contribuind activ la animația farselor – Alexandru
Floroiu, Mihai Hurduc, George Pupăză și Antonio Tadeus Mincă. În ciuda
exagerărilor vocale ale unora, care în timp pot fi domolite, întreaga echipă de
interpreți demonstrează știința expresiei corporale , a gestului cu scop atent
gândit pentru a definii multiple tipologii.
“Militarul
fanfaron” este în principal un spectacol cuceritor prin mișcarea imaginii
dezvoltată de o echipă mobilă, capabilă de performanțe în stilul teatral
particular specific personalității Teatrului Masca. Inspirat, Mihai Mălaimare a
reușit să impună în peisajul nostru teatral acest gen și să pregătească actorii
pentru a îi da consistență și credibilitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu