“ ACASĂ LA TATA “ – TEATRUL DE COMEDIE

RATARE ÎN VIAȚĂ, DAR ȘI PE SCENĂ

Marius Florea Vizante (Petrică) și Vlad Zamfirescu (Robert)

         Spectatorii se vor amuza vizionând acest spectacol, mai ales când intervine personajul Petrică (Marius Florea Vizante) surprins de vizita colegului său de școală, venit din București în satul natal, Robert (Vlad Zamfirescu). Personalitate complexă fiind - actor, scenarist și dramaturg -, Mimi Brănescu s-a lansat ca scriitor în 2004 la Teatrul “Nottara” cu “Bigudiuri”, iar în 2009, Teatrul Act îi dedică în repertoriu un proiect de reprezentare a trei piese, printre care și “Acasă la tata”, spectacol comentat pe blog la data premierei. Proiectul figurează și în prezent, cu succes, pe afișul curent al Teatrului Act. Piesa, “Acasă la tata”, este construită la origine de dramaturg ca un scenariu de film. Autorul derulează secvențele revederii lui Robert cu cei de acasă, ce doar aparent par comice, pentru că ascund amărăciunea ratării fiecărui personaj din sat. As în a scrie o replică acidă, cu dublu sens, Mimi Brănescu surprinde parcă în fiecare secvență, cu o cameră ascunsă, viața curentă a unor oameni simpli, cu idealuri frânte de existența lor în lumea marginalizată a comunei unde au rămas. Piesa lui Mimi Brănescu este, de data asta, lecturată scenic rigid, ca o comedie banală, chiar  cu accente vulgare.

Vlad Zamfirescu (Robert), Gheorghe Dănilă (tatăl)
și Mihaela Măcelaru (Iuliana)

         Regizorul Vlad Massaci urmărește stângaci linia filmică a scenariului și alege neinspirat pentru reprezentație scena mare, “Radu Beligan” a Teatrului de Comedie, ce nu îi lasă posibilitatea de a pune în "prim plan" psihologia fiecărui personaj ajuns în pragul ratării, solicitată de text. Decorul propus de Andu Dumitrescu indică mai multe planuri paralele în profunzime, cu spații de joc, departajate prin cortine transparente. Elementele principale ale diverselor locuri ale acțiunii, în principal, sunt mesele, schimbate prin intervenția personalului tehnic, la vedere! Personajele stau țintuite pentru taclale, la mese, mișcarea lor în relații devine monotonă, iar ritmul celor două ceasuri de reprezentație, este tern. Cortinele dintre secvențe beneficiază și de contrapuncte muzicale, datorate lui  Cristian Juncu. Calea vizualizării scenariului este simplistă, iar conceptul regizoral suferă și de absența unei îndrumări atente a distribuției. Actorii, fiind lăsați să speculeze latura comică a situațiilor, uită, majoritatea, de amărăciunea ascunsă a ratărilor suferite de fiecare personaj, în dragoste, în idealuri personale. Astfel, tema majoră de comedie amară despre realitatea existenței propusă de Mimi Brănescu, se diminuează, iar actorii par a fi implicați într-o comedie comună de situații. Actrițele reușesc totuși, interpretări mai nuanțate ale personajelor ce le revin.

Mirela Oprișor (Mia), Vlad Zamfirescu (Robert) și Laura Creț (Paula)

         În Mia, soția lui Petrică, “realizat” ca muncitor ce pune faianță, Mirela Oprișor este admirabilă. Compune minuțios rolul unei femei cu doi copii, înăcrită de viața de familie. Nemulțumirile Miei au efect comic, dar și provocator dramatic, sugerând situația femeii considerată slugă a familiei. Mirela Oprișor realizează excelent momentul revoltei soției care se îmbată la masă cu oaspeții. Comicul interpretării actriței transmite și acel substrat dramatic al piesei. În Iuliana, concubina mai tânără a tatălui lui Robert după moartea mamei sale, Mihaela Măcelaru, cu finețe, motivează demersul refugierii la țară a unei femei înfrântă în viața personală; caracterizează substanțial personajul. Laura Creț în Paula, iubita lui Robert în adolescență, de care era îndrăgostit și Petrică, este ireproșabilă. Stările interioare determinate de revenirea lui Robert în comuna în care Paula e vânzătoare la cârciuma-magazin, actrița le trăiește interior credibil, cu firescul efect comic al eșecului suferit în dragoste.

Mirela Oprișor (Mia), Vlad Zamfirescu (Robert),
Laura Creț (Paula) și Marius Florea Vizante (Petrică)

         Rolul femeii în radiografia societății oamenilor simpli, propus de dramaturg, se concretizează prin aceste personaje - argument ale tematicii. “Eroii” acțiunii rămân însă, Petrică și Robert. Lui Petrică îi revine un bagaj bogat în replici ironice, dar Robert e construit de Mimi Brănescu drept un personaj contorsionat interior, ce își dezvăluie abia în final, temerile personale. Replicile sale sunt destul de puține. Vlad Zamfirescu încearcă să caracterizeze pe nemulțumitul de existența sa, Robert , a cărui existență pare o reușită pentru colegii lui din adolescență. Și prin lipsa unei coordonări regizorale, actorul nu relaționează subtil afectiv cu partenerii. Robert devine numai un individ declanșator al amintirilor. Marius Florea Vizante oferă un recital de comedie personal, încântător, în care uită totuși, datorită regiei, să sugereze și ratările intime ale lui Petrică. Regia teatralizează penibil și bătaia din final dintre Petrică și Robert, în dezavantajul actorilor. Alte două personaje-argument, importante pentru “filmarea” realității de către dramaturg, sunt tatăl lui Robert și profesorul său, Plesnea. Conceptul regizoral nu le speculează implicarea relațională în acțiune. Gheorghe Dănilă (tatăl) și Florin Anton (profesorul) execută corect aparițiile în două secvențe, esențiale însă, pentru mesajul scrierii, dar lipsite de miza viziunii regizorale.

         “Acasă la tata” apare ca o comedie facilă, străină de sensul scenariului referitor la rateurile curente din existență. Piesa e provocator scrisă, dar spectacolul o servește superficial, iar publicul râde ca la un divertisment oarecare.