“ LYSISTRATA “ – TEATRUL NAȚIONAL “ MARIN SORESCU “ din CRAIOVA

UN SPECTACOL PENTRU GENERAȚIA … “ COOL”

         În afara unei maniere din jazul modern, “cool” se mai atribuie ca adjectiv, astăzi, și tinerilor care își doresc a fi grozavi, mai întâi prin limbajul adoptat, și apoi prin manifestări extravagante. Unii sunt cu adevărat formidabili prin motivarea logică a acțiunilor, alții, și datorită învățământului, au un bagaj restrâns de cunoștințe despre lumea din jur. Spectacolul “Lysistrata” pare a se adresa în mod special acestei categori de public, prin stilul simplist, și monologurile finale aplicate cu rost informativ pedagogic.

         În urmă cu peste două milenii, în Grecia antică, se detașa în societatea de atunci, rămânând pănă astăzi ca valoare, Aristofan căruia îi aparține și comedia “Lysistrata”. Scrierea sa pare, firesc după atâta timp, cu lipsă de subtilitate construită. Actorul și regizorul Yiannis Paraskevopoulos, cu o biografie activă în teatre importante din Grecia, dar și în alte țări, adaptează piesa la zilele noastre, cu intenții de actulizare , mai mult și mai puțin reușite. Personajele lui Aristofan sunt scheme în greva sexuală a femeilor, instigată de Lysistrata, împotriva bărbaților care merg la luptă în războiul din Peloponez dintre atenieni și spartani. Femeile vor pace, o necesară comunicare între partenerii de cuplu, doresc a trăi într-o societate pașnică. Lysistrata instigă femeile la revoltă, având convingerea că oamenii s-au înstrăinat din cauza războiului, nu mai comunică între ei, au uitat să iubească și să fie bine dispuși. 

Piesa lui Aristofan are un miez politic determinat de timpul acțiunii, speculat de Yiannis Paraskevopoulos pentru actualitatea curentă, în care nu numai războaiele alarmează, ci și criza economică. Mai mult, regizorul forțează în final, nota conceptului său cu intenția de a aminti de istoria războaielor celebre, publicului tânăr neștiutor, prin introducerea personală în “adaptare” a unor monologuri didactice. În scheletul “Lysistratei” lui Aristofan este însă, exagerat să pomenești la sfârșit, prin monologurile introduse prin adaptare, de războaiele mondiale, nazism, holocaust,  Vietnam, etc, după o poveste a grevei sexuale a femeilor. Yiannis Paraskevopoulos găsește sprijin în adaptare, în special în prima parte a reprezentației, prin limbajul trivial folosit de dramaturgii lumii antice , prezent insistent și acum în dialogul tinerei generații “cool”. Spectatorii tineri se vor amuza de apelul la acest limbaj pornit de la predecesorii antici ai dramaturgiei, dar pot fi și provocați să gândească, prin  monologurile finale, cu evocări didactice, despre dramele lumii cauzate de războaiele evocate. Schema adaptării lui Yiannis Paraskevopoulos este primitivă, dar poate avea succes la acest segment de public.

         Ca imagine teatrală , regizorul încearcă să amplifice actualizarea textului inițial al lui Aristofan, prin criza economică actuală, prin protestele din țări europene printre care se află și Grecia. Precum la marile manifestații prezente în imaginile jurnalelor tv, Yiannis Paraskevopoulos apelează la folosirea pancardelor în demonstrațiile de stradă, a corturilor de protest, a intervențiilor de violență. Lia Dogaru îi servește viziunea regizorală prin scenografia modernă, în special prin costumele specifice extravaganței stradale. Muzica lui Kosmas Efremides, cu accente rock, adeseori strident aplicată reprezentației, ca în cluburile destinate tinerilor, sporește nebunia generală declanșată de revolta femeilor.

         Regizorul Yiannis Paraskevopoulos folosește o distribuție numeroasă, de aproximativ treizeci de actori, un ansamblu activ, pentru că rolurile sunt numai rezumat de desen al situației. Actorii se implică proiectului și îl servesc ireproșabil. Rolul central conceput de Aristofan a fi Lysistrata, o femeie vârstnică, experimentată în viață, regizorul îl adaptează prin profilul unei tinere revoltate, iar Iuliana Colan îl rezolvă scenic admirabil. Energică, dar cu finețe la nuanțarea sensibilității interioare a femeii revoltate, este tânăra actriță, Iuliana Colan. Nu are cum să construiască un personaj complex ne fiind definit dramatic prin text, dar îi dă amplitudine prin expresie și rostirea replicii frazate inteligent. Lysistrata sa este frustrată de societate în manifestarea iubirii, ca și de libertatea comunicării, și încearcă revoltată să aducă normalitate existenței . Rolul este exemplar realizat de tânăra actriță. “Grevistele” – Romania Ionescu, Iulia Lazăr, Anca Dinu, Corina Druc, Raluca Păun, Petra Zurba, ca și femeile din corul lui Aristofan – Natașa Raab, Mirela Cioabă, Tamara Popescu, Gabriela Baciu, au fiecare momente speciale în care se remarcă prin interpretare. Manifestă o dăruire apreciabilă pentru a servi conceptul regizoral, ca și colegii lor actori. Așa cum se detașează Natașa Raab în secvențe cheie, se remarcă și Adrian Andone în magistratul cu funcție înaltă. Lui se alătură numeroasa echipă de actori distribuiți în diverse personaje secundare, ca și în corul bărbaților. Efortul creator al echipei ridică ritmul alert al reprezentației acestei “fabule” imaginante de regizorul grec cu adresă directă la actualitate.

         “Lysistrata” are șansa de a atrage publicul generației “cool”, chiar dacă demersul regizoral este dezvoltat forțat și simplist în cele două părți. Tema protestului rămâne însă, viabilă , indiferent de modalitate înfăptuirii sale, pentru că nemulțumirile față de demersurile actuale al societății sunt curente.

P.S. Yiannis Paraskevopoulos a mai realizat la Naționalul din Craiova, un spectacol cu adevărat remarcabul cu “Medeea”, trecut însă, neobservat pentru distincțiile ce le merita pe deplin.