UN SPECTACOL PENTRU GENERAȚIA … “ COOL”
În afara unei maniere din jazul
modern, “cool” se mai atribuie ca adjectiv, astăzi, și tinerilor care își doresc
a fi grozavi, mai întâi prin limbajul adoptat, și apoi prin manifestări
extravagante. Unii sunt cu adevărat formidabili prin motivarea logică a
acțiunilor, alții, și datorită învățământului, au un bagaj restrâns de
cunoștințe despre lumea din jur. Spectacolul “Lysistrata” pare a se adresa în
mod special acestei categori de public, prin stilul simplist, și monologurile
finale aplicate cu rost informativ pedagogic.
În
urmă cu peste două milenii, în Grecia antică, se detașa în societatea de
atunci, rămânând pănă astăzi ca valoare, Aristofan căruia îi aparține și
comedia “Lysistrata”. Scrierea sa pare, firesc după atâta timp, cu lipsă de
subtilitate construită. Actorul și regizorul Yiannis Paraskevopoulos, cu o
biografie activă în teatre importante din Grecia, dar și în alte țări, adaptează
piesa la zilele noastre, cu intenții de actulizare , mai mult și mai puțin
reușite. Personajele lui Aristofan sunt scheme în greva sexuală a femeilor,
instigată de Lysistrata, împotriva bărbaților care merg la luptă în războiul
din Peloponez dintre atenieni și spartani. Femeile vor pace, o necesară
comunicare între partenerii de cuplu, doresc a trăi într-o societate pașnică.
Lysistrata instigă femeile la revoltă, având convingerea că oamenii s-au
înstrăinat din cauza războiului, nu mai comunică între ei, au uitat să iubească
și să fie bine dispuși.
Piesa lui Aristofan are un miez politic determinat de
timpul acțiunii, speculat de Yiannis Paraskevopoulos pentru actualitatea
curentă, în care nu numai războaiele alarmează, ci și criza economică. Mai mult,
regizorul forțează în final, nota conceptului său cu intenția de a aminti de
istoria războaielor celebre, publicului tânăr neștiutor, prin introducerea
personală în “adaptare” a unor monologuri didactice. În scheletul “Lysistratei”
lui Aristofan este însă, exagerat să pomenești la sfârșit, prin monologurile
introduse prin adaptare, de războaiele mondiale, nazism, holocaust, Vietnam, etc, după o poveste a grevei
sexuale a femeilor. Yiannis Paraskevopoulos găsește sprijin în adaptare, în
special în prima parte a reprezentației, prin limbajul trivial folosit de
dramaturgii lumii antice , prezent insistent și acum în dialogul tinerei
generații “cool”. Spectatorii tineri se vor amuza de apelul la acest limbaj
pornit de la predecesorii antici ai dramaturgiei, dar pot fi și provocați să
gândească, prin monologurile
finale, cu evocări didactice, despre dramele lumii cauzate de războaiele
evocate. Schema adaptării lui Yiannis Paraskevopoulos este primitivă, dar poate
avea succes la acest segment de public.
Ca
imagine teatrală , regizorul încearcă să amplifice actualizarea textului
inițial al lui Aristofan, prin criza economică actuală, prin protestele din
țări europene printre care se află și Grecia. Precum la marile manifestații
prezente în imaginile jurnalelor tv, Yiannis Paraskevopoulos apelează la
folosirea pancardelor în demonstrațiile de stradă, a corturilor de protest, a
intervențiilor de violență. Lia Dogaru îi servește viziunea regizorală prin
scenografia modernă, în special prin costumele specifice extravaganței
stradale. Muzica lui Kosmas Efremides, cu accente rock, adeseori strident
aplicată reprezentației, ca în cluburile destinate tinerilor, sporește nebunia
generală declanșată de revolta femeilor.
Regizorul
Yiannis Paraskevopoulos folosește o distribuție numeroasă, de aproximativ
treizeci de actori, un ansamblu activ, pentru că rolurile sunt numai rezumat de
desen al situației. Actorii se implică proiectului și îl servesc ireproșabil.
Rolul central conceput de Aristofan a fi Lysistrata, o femeie vârstnică,
experimentată în viață, regizorul îl adaptează prin profilul unei tinere
revoltate, iar Iuliana Colan îl rezolvă scenic admirabil. Energică, dar cu
finețe la nuanțarea sensibilității interioare a femeii revoltate, este tânăra
actriță, Iuliana Colan. Nu are cum să construiască un personaj complex ne fiind
definit dramatic prin text, dar îi dă amplitudine prin expresie și rostirea
replicii frazate inteligent. Lysistrata sa este frustrată de societate în
manifestarea iubirii, ca și de libertatea comunicării, și încearcă revoltată să
aducă normalitate existenței . Rolul este exemplar realizat de tânăra actriță.
“Grevistele” – Romania Ionescu, Iulia Lazăr, Anca Dinu, Corina Druc, Raluca
Păun, Petra Zurba, ca și femeile din corul lui Aristofan – Natașa Raab, Mirela
Cioabă, Tamara Popescu, Gabriela Baciu, au fiecare momente speciale în care se
remarcă prin interpretare. Manifestă o dăruire apreciabilă pentru a servi
conceptul regizoral, ca și colegii lor actori. Așa cum se detașează Natașa
Raab în secvențe cheie, se remarcă și Adrian Andone în magistratul cu funcție
înaltă. Lui se alătură numeroasa echipă de actori distribuiți în diverse
personaje secundare, ca și în corul bărbaților. Efortul creator al echipei
ridică ritmul alert al reprezentației acestei “fabule” imaginante de regizorul
grec cu adresă directă la actualitate.
“Lysistrata”
are șansa de a atrage publicul generației “cool”, chiar dacă demersul regizoral
este dezvoltat forțat și simplist în cele două părți. Tema protestului rămâne
însă, viabilă , indiferent de modalitate înfăptuirii sale, pentru că
nemulțumirile față de demersurile actuale al societății sunt curente.
P.S.
Yiannis Paraskevopoulos a mai realizat la Naționalul din Craiova, un spectacol
cu adevărat remarcabul cu “Medeea”, trecut însă, neobservat pentru distincțiile
ce le merita pe deplin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu