“ ILUZII “ – TEATRUL ACT

 MONOLOGURILE UNEI … TELENOVELE

         Spectacolul aparține teatrului narativ. Patru actori așezați în linie pe podiumul din fundalul spațiului de joc, preiau unul de la celălalt monologuri despre viața a două cupluri prietene ajunse la vârsta senectuții, cu evocările de rigoare ale întâmplărilor din trecut. Timp de aproximativ două ceasuri transmit sensurile unui eseu teatral despre dragoste, element vital al existenței. Textul aparține tânărului dramaturg rus Ivan Vîrîpaev, autor și al cunoscutei piese, “Oxigen”, animator al stilului epic.

         Evident că textul narativ nu solicită efortul pentru decor, costume, lumini speciale, actoriilor fiind distribuit rolul de povestitor și nu de cel de a interpreta caractere, tipologii, conflicte. Pe scurt, actorii povestesc prin numeroase monologuri existența celor ajunși la optzeci de ani, parteneri de cuplu și prieteni , fiecare având evoluția specială a unei căsnicii. Povestea începe cu evocarea declarațiilor de dragoste ale lui Danny, cel aflat pe patul de moarte, către soția sa, Sandra. Acest prim monolog declanșează întoarcerea în timp pentru evocarea relațiilor de prietenie cu Margret și Albert, un alt cuplu. Invocarea amintirilor posibilelor relații dintre cei patru, ce presupun și sentimente de amor și trădare tăinuită între diversele personaje aflate în convenția mariajului, se finalizează prin sinuciderea la bătrânețe a lui Margaret. Subiectul evocat de povestitori trimite spre scenariul unei telenovele. Ivan Vîrîpaev prin acest gen de teatru special, dorește o cugetare despre iubirea ce presupune reciprocitate, lăsând publicul ce urmărește monologurile să concluzioneze singur asupra intențiilor sale de mesaj, dacă relațiile dintre cei patru, complicat expuse prin monologuri de invocare, au avut concretețe sau sunt numai iluzii.

         Pentru regizor și actori, textul este dificil de relatat scenic pentru a transmite emoția necesară oricărui act teatral. Regizorul Cristi Juncu, afirmat prin alte spectacole a fi specialist în teatrul intimist, este depășit de astă dată de cerința simplistă a textului. Singura sa  cale de exprimare teatrală rămân actorii pe care însă, nu îi speculează pe deplin nici măcar prin dubla relaționare dintre interpreți și posibilele evocări ale diverselor personaje,  prin mișcare scenică. Lansează spectacolul cu o idee remarcabilă de convenție. Actorii așteaptă publicul și par desprinși din rândul spectatorilor, dar apoi, îi izolează pe podiumul din fundalul spațiului de joc. Textul apelează între monologuri, mereu, la cuvântul “pauză” ca să delimiteze povestirile relatate, intenție nespeculată de viziunea regizorală pentru a sugera relaționarea între actori și spectatori. Actorii rămân două ceasuri țintuiți pe podium, folosind drept “accesorii” căni de cafea sau … pături. Textul propune sporadic și accente comice în posibila dramă existențială a celor ajunși la vârsta senectuții prin unul dintre povestitori (Vlad Zamfirescu). Viziunea regizorală încearcă fragil să le speculeze.

         Actorii se adaptează remarcabil acestui exercițiu de teatru narativ, încercând să sugereaze  personalitatea aparte a fiecărui personaj evocat, fie că este Danny, Albert, Sandra sau Margaret. Am vizionat spectacolul ce avea în distribuție pe Ada Simionică, Irina Velcescu, Theo Marton și Vlad Zamfirescu, excelenți povestitori. Proiectul manevrează însă, inteligent în alte reprezentații și pe Diana Cavaliotti, Raluca Aprodu, Tudor Aaron Istodor și Andi Vasluianu. Teatrul Act este un teatru independent, primul de la noi, și nu în fiecare seară de programare a reprezentației, actorii au disponabilitatea de a fi prezenți, având și alte contracte cu teatre de stat sau independente. Cu siguranță se vor achita ireproșabil ca povestitori și cei absenți la reprezentația urmărită.

         Modul ireproșabil al jocului celor distribuiți în “Iluzii” nu salvează însă, spectacolul de la plictiseală și lipsă de atractivitate emoțională. Poate atrage categoria publicului pasionat de poveștile din telenovele, dar este superficial conceput regizoral pe un text particular ca provocare. “Iluzii” rămâne un experiment al unui gen de teatru dictat de text, teatru narativ, care astăzi, când viața curentă are un tempo alert, solicită un ritm teatral de reprezentare cu bogată investiție de ilustrare relațională cu publicul, aflat într-un spațiu neconvențional. “Iluzii” amintește de Gala Tânărului Actor de la Mangalia, când într-o competiție, tinerii prezintă monologuri diverse pentru a se remarca. În cazul de față, toți dovedesc capacități deosebite, dar spectacolul în ansamblu este mediocru.