“ FAMILIA TOT “ – TEATRUL NAȚIONAL “ MARIN SORESCU “ din CRAIOVA (Sala Mică)

… LA JUMĂTATE DE DRUM …

    Piesa aparține scriitorului maghiar Orkeny Istvan (1912 – 1979) care a trăit activ și revolta din Ungaria din 1956, înăbușită de Armata Roșie sovietică. Este necesară această precizare. Repercursiunile momentului dramatic din Ungaria – unul din statele din est ocupate de sovietici după al doilea război mondial, de dictatura comunistă, au afectat și biografia lui Okeny Istvan. A fost exclus în ’57 din viața literară, ca abia după câțiva ani să revină cu greu, de mare succes bucurându-se în 1967 cu piesa “Familia Tot”. Piesa nu este lipsită ca intenții de referiri subterane la acest moment istoric, la pericolul ce îl reprezintă în general demența și forța unei dictaturi.

         Regizorul Bocsardi Laszlo, una din puținele valori prezente ale regiei noastre căruia Naționalul din Craiova îi datorează o serie de spectacole apreciate, după “Caligula” alege “Familia Tot”, cu o temă comună referitoare la demența dictaturii. Dezvoltă spectacolul timp de trei ore și douăzeci de minute, în Sala Mică a teatrului, într-un spațiu intimist, neconvențional. Intenția regizorală este de a avertiza asupra pericolului ce îl poate reprezenta un paranoic într-o familie normală și modestă. Numai că acel paranoic este un maior, trimis de pe front în concediu de fiul familiei Tot, aflat în tranșee. Situațiile create de maior, sunt concepute de Okeny Istvan cu mult tâlc pentru a avertiza asupra gravității funcționării unei dictaturi. Acesta este de fapt, subtextul scrierii din 1967 după revoluția maghiară împotriva comunismului sovietic. Taman acest subtext, viziunea regizorală îl scapă din vedere și se rezumă doar la primejdia nebuniei personale a unui individ. Conceptul regizoral rămâne la jumătate de drum în ilustrarea scenică a substratului piesei. Vizualizarea teatrală și specularea unei excelente echipe de actori, amintește de curentul suprarealist. Totul este aparent realist conceput, pe relații și psihologia personajelor. Gândirea asupra situațiilor, lipsită însă, de controlul rațiunii, caracteristică a suprarealismului, domină expresia teatrală a regiei, dar frustrează piesa de substratul major al tematicii. Apelează insistent la metafore vizuale, de la un iepuraș în cușcă până la manevrarea luminii pentru a sublinia replici și situații. Intențiile metaforice la care recurge abuziv prin vizualizare nu au însă, întodeauna, motivări credibile. Folosește și proiecții cu imagini foto ce devin “parteneri” de ocazie pentru personaje în diverse situații.

         Decorul creat de Bartha Joszef sugerează apreciabil lumea copleșită de manifestările uni psihopat. Pe o scenă goală, doar cu o găleată într-un colț, apar de la o secvență la alta o serie de elemente funcționale – mese, scaune, ștanțatorul pentru cutiile din carton dorite de maior care vor sufoca în final, spațiul. Costumele lui Bajko Blanka-Aliz completează intențiile de a arăta realist imaginea unei lumi măcinată de autoritatea unor idei demente. Cortine muzicale departajează scenele în care ilustrarea cu tentă suprarealistă sporește.

         Cu meșteșug, regizorul Bocsardi Laszlo urmărește adaptarea interpretării actorilor la cerințele spațiului neconvențional dintr-o sală cu un număr restrâns de locuri ce solicită apropierea de public. Fiecare interpret încearcă și reușește transpunerea în personajul atribuit. Comunică direct cu spectatorii, poștașul care alege distribuirea scrisorilor cu vești bune de ce cele cu vești proaste, Nicolae Poghirc fiind remarcabil în acest rol. Actorul susține ingenios relația interactivă cu publicul, luat drept partener direct. Familia Tot este excelent construită de Valer Dellakeza (tatăl), Mirela Cioabă (soția) și Iulia Colan (fiica). Piesa are de fapt, două personaje forte, maiorul și tatăl Tot, omul supus doar aparent cerințelor absurde ale dictatorului. Valer Dellakeza dezvoltă admirabil stările prin care trece tatăl, forțat să execute aberațiile maiorului în ideea că își va salva fiul de pe front. Aparent e doborât de somnolență, acceptă să nu i se vadă privirea cum îi dictează maiorul, dar în interior se simte prin jocul actorului, judecarea faptelor demente ce se petrec și la care este supusă întreaga familie, dornică să îl salveze pe soldatul ajuns pe front. Bătrânul Tot se va revolta și îl va ucide în final, pe maior. Drumul revoltei sale firești, este remarcabil compus de actor în spiritul scrierii. Valer Dellakeza realizează o creație în acest personaj reprzentativ pentru tematica subtilă a piesei și trece peste unele confuzii regizorale. Chiar dacă familia Tot se supune regulilor teroriste ale maiorului în numele ajutorării fiului, tatăl consideră că numai stârpirea dictatorului este soluția pentru salvarea celor din jur, iar Valer Dellakeza ilustreză credibil destinul personajului aparent docil, dar conștient de pericolul pe care îl reprezintă pentru întreaga comunitate demența unui dictator. Mirela Cioabă reușește cu finețe și interiorizare să creioneze portretul soției, Mariska, mama disperată de situația fiului și supusă nebuniei dictate de maior în ideea de a își salva băiatul. Susține la nuanță stările și relaționarea cu fiecare partener. Remarcabilă este și Iulia Colan în Agika, fiica familiei Tot, o adolescentă naivă, posibil chiar a fi îndrăgostită de tânărul maior. Valer Dellakeza, Mirela Cioabă și Iulia Colan construiesc și susțin cu iscusință relațiile dintre personaje, urmăresc din priviri și prin expresie, chiar și în lipsa replicii, reacțiile partenerilor în fiecare moment. Toți cei din familia Tot sunt și victime ale terorii maiorului. Dacă Valer Dellakeza subliniază că demența maiorului este prin subtext rodul unei dictaturi aflată în război cu normalitatea morală a existenței, Sorin Leoveanu prin îndrumarea regizorală, insistă mai mult pe nebunia personală a unui bolnav psihic, maiorul său devenind doar un caz particular. Sorin Leoveanu este unul din actorii de marcă ai teatrului nostru, premiat de UNITER și pentru interpretarea lui Caligula. De stă dată păstrează adeseori, expresii din vechiul rol în defavoarea conturării complexe și subtile a maiorului. Paranoia personajului e tratată expresiv, dar uneori strident de către actor, trece rapid de la crizele bolii personale, la o normalitate prin care nu atenționează asupra pericolului pentru societate ce îl reprezintă un astfel de individ ajuns într-o funcție responsabilă. Sorin Leoveanu pare că interpretează detașat două personaje, un bolnav psihic și un om normal care vrea să muncească docil, să construiească acele cutii ale căror rost nu îl cunoaște.

         Distribuția se completează în scene secundare prin Valentin Mihali – remarcabil în interpretarea personală a profesorului Cipriani în ciuda desenului exagerat scenic al viziunii regizorale, Gabriela Baciu în femeia cu o reuputație dubioasă, Eugen Titu în parohul și Cătălin Băicuș, Flavius Glăvan. Toți actorii sunt prezențe scenice ireproșabile.

         “Familia Tot” rămâne un spectacol provocator ca intenție, dar derulat într-un ritm lent, rezultat dintr-o viziune teatrală ce nu speculează substratul major al tematicii piesei, un spectacol … la jumătate de drum pentru a comunica ideea majoră de avertizare asupra pericolului pentru societate iscat de demența unei dictaturi și servituții, ce distrug normalitatea și regulile morale ale existenței. Ce avrut să comunice Orkeny Istvan prin maiorul său,  că este numai un caz de demență particulară, cum sugerează reprezentarea actuală a piesei sale ?!

P.S. Regret că nu am dispus și de imagini pentru a completa acest comentariu.