“ PESCĂRUȘUL “ – TEATRUL GERMAN DE STAT din TIMIȘOARA (FNT)

PĂRTAȘI CU EMOȚIE LA SITUAȚIILE PROPUSE DE CEHOV

După memorabilul spectacol cu “Unchiul Vania” de la Teatrul “Bulandra”, regizorul Yuri Kordonsky se întoarce la Cehov, demonstrând cunoașterea amănunțită a propunerilor autorului. Cehov a revoluționat regulile dramaturgiei, “Pescărușul” stârnind la debutul scenic comentarii negative, ca apoi să fie pus în valoare prin spectacolul lui Stanislavski.

Regizorul Yuri Kordonsky “citește” scenic piesa novator, pornind de la o scenografie inspirat creată de Dragoș Buhagiar în care merge în spirit stanislavskian pe descifrarea fiecărui amănunt semnificativ al scrierii. Urmărește consecvent linia teatrului de situații analizate profund prin specularea psihologiei fiecărui personaj implicat conflictual. Nu uită că Anton Pavlovici Cehov este și un fin psiholog, teatrul său fiind considerat psihologic. Viziunea sa este exemplară, provoacă emoție și incită la meditație spectatorul.

           Shakespeare considera că “Lumea-i un teatru, noi suntem actorii”, gândul său devine de fapt, motto-ul conceptului regizoral. Spectatorii participă direct la acțiune, devin martorii dezvăluirilor intime ale fiecărui personaj. Actorii vin din rândul publicului și se refugiază printre spectatori, când crește tensiunea conflictelor, participând alături de public la mărturiile partenerilor. Pe o scenă mare – Opera română în cazul vizionării – se precizează printr-un covor spațiul propiu-zis de joc, înconjurat din toate părțile de obiecte și firește de spectatori. Decorul lui Dragoș Buhagiar se construiește din numeroase obiecte și moblier, specifice culiselor unui teatru, de la o masă de machiaj până la “cuierul garderobă” a costumelor sau cel al pălăriilor, obiect marcant pentru identificări ale personajelor, ori valize de turneu. Acest decor creat cu fantezie, înfrățește publicul cu actorii. Costumele sunt în stil contemporan și dau nota personalității fiecărui personaj. “Cortine” de accente sonore, muzicale, despart și caracterizează situațiile. Sunt “ambalajul” vieții și izolează segmentele existențiale majore. Pornind de la Cehov, regizorul atenționează în lectura sa scenică strălucită, asupra unor tematici majore ale vieții – aspirațiile particulare neîmplinite adeseori, slăbiciunile personale ale fiecăruia și nevoia de iubire ca liant existențial. Nu este exclusă nici arta – teatrul, literatura -, aspirație tratată ironic de către Cehov. 

         

            Scena debutului reprezentației în care Treplev și Nina vor a arăta o posibilă nouă față a teatrului este admirabil compusă scenic de regizor. Motivând prin substratul conflictelor și replicilor, ilustrarea teatrală cu sens metaforic a fiecărei situații expuse în acțiune, dar și prin trăirea sinceră a interpreților, Yuri Kordonsky dezvoltă tensiunea dorințelor și pasiunii afective prin Nina și Treplev, alăturați cuplului Arkadina și Trigorin, cu ecou amplu la cei din preajma lor. Accente importante pune conceptul regizoral pe Nina și Treplev, dar nu uită să le amplifice rezonanța în fiecare participant la diversele situații.

La bază fiind actor și regizor, Yuri Kordonsky lucrează migălos cu fiecare actor pentru trăirea intensă și dezvăluirea caracterului interior al personajului atribuit. Optează pentru o distribuție majoritar tânără, excelentă. Actorii Teatrului German de Stat din Timișoara sunt remarcabili. Olga Torok este Nina Zarecinaia, o tânără cu o viață încărcată de nemulțumiri, dornică de evadare, căutând în aspirația de a deveni actriță precum Arkadina, o soluție, dar visul ei va fi frânt de realitate. Interpretarea tinerei actrițe este impresionantă prin sensibilitatea transpunerii în personaj, prin nuanțarea confuziilor în pasiunile sale naive, prin caracterizarea fascinantă a Ninei. Un Treplev, măcinat de nemulțumiri și eșecuri, invidios față de cei care aparent au reușit în viață, un singuratic aflat în căutarea și împlinirea iubirii, propune în amănunte expresive, Horia Săvescu. Descifrează la nuanță, pasiunea lui Treplev față de Nina, nevoia de iubire din partea mamei sale Arkadina, dar și orgoliile interioare ce îi frânează împlinirile. Actorul realizează un portret complex al personajului. Femeia cu o carieră aparent reușită, pasională în relația cu Trigorin, actrița Arkadina, este ireproșabil interpretată de Ioana Iacob. Nu e o “divă” Arkadina sa, ci o femeie cu stări duble, aparent mulțumită de realizări personale, dar afectată interior de neîmpliniri nemărturisite; răbufnește în isterii pornite de la cunoșterea vieții și ca artistă, sugerează a fi și ea un personaj rănit în orgolii. Partenerul său, scriitorul Trigorin, e descifrat prin viziunea regizorală și interpretarea remarcabilă a actorului Radu Vulpe, ca o persoană ce se chinuie pentru afirmarea sa, pentru menținerea consacrării, capabilă însă, de compromisuri; este provocat de Nina pentru iubire, dar umil și interesat de păstrarea relației cu Arkadina, ce îi aduce beneficii. Un altfel de Trigorin prezintă credibil actorul.

 Numai cuvinte de laudă se pot adresa și celorlați actori din distribuție.  Franz Kattesch propune portretul lui Sorin, fratele Arkadinei, un om înfrânt, dar care mai are tăinuite speranțe, ca și Konstantin Keidel în Medvedenko, învățătorul; Eniko Blenessy și Anne – Marie Waldeck sunt deosebite în Polina și Mașa; Georg Peetz compune abil personajul cinic al doctorului; Rareș Hontzu este adaptat profilului locotenentului administrator al moșiei. Fiecăruia, regia îi acordă un moment special de definire a substanței personajului. Toți au aspirații, eșecuri și pasiuni neîmplinite.

În acst spectacol de excepție, cu implicarea directă a publicului, conceput provocator de Yuri Kordonski, o valoare a regiei actuale “Pescărușul” lui Cehov prinde fiori de viață emoționante și perfect actuale ca semnificație. Rămâne una din reprezentațiile de referință din programul selecției pentru FNT și din premierele anului teatral 2012 prin tratarea în ambalaj vizual original, dar în stil realist a interpretării unei piese din patrimoniul dramaturgiei clasice.