PĂRTAȘI CU EMOȚIE LA SITUAȚIILE PROPUSE DE CEHOV
După memorabilul spectacol cu “Unchiul Vania” de la
Teatrul “Bulandra”, regizorul Yuri Kordonsky se întoarce la Cehov, demonstrând
cunoașterea amănunțită a propunerilor autorului. Cehov a revoluționat regulile
dramaturgiei, “Pescărușul” stârnind la debutul scenic comentarii negative, ca
apoi să fie pus în valoare prin spectacolul lui Stanislavski.
Regizorul Yuri Kordonsky “citește” scenic piesa novator,
pornind de la o scenografie inspirat creată de Dragoș Buhagiar în care merge în
spirit stanislavskian pe descifrarea fiecărui amănunt semnificativ al scrierii.
Urmărește consecvent linia teatrului de situații analizate profund prin
specularea psihologiei fiecărui personaj implicat conflictual. Nu uită că Anton
Pavlovici Cehov este și un fin psiholog, teatrul său fiind considerat
psihologic. Viziunea sa este exemplară, provoacă emoție și incită la meditație
spectatorul.
Shakespeare considera că “Lumea-i un
teatru, noi suntem actorii”, gândul său devine de fapt, motto-ul conceptului
regizoral. Spectatorii participă direct la acțiune, devin martorii
dezvăluirilor intime ale fiecărui personaj. Actorii vin din rândul publicului
și se refugiază printre spectatori, când crește tensiunea conflictelor, participând
alături de public la mărturiile partenerilor. Pe o scenă mare – Opera română în
cazul vizionării – se precizează printr-un covor spațiul propiu-zis de joc,
înconjurat din toate părțile de obiecte și firește de spectatori. Decorul lui
Dragoș Buhagiar se construiește din numeroase obiecte și moblier, specifice
culiselor unui teatru, de la o masă de machiaj până la “cuierul garderobă” a
costumelor sau cel al pălăriilor, obiect marcant pentru identificări ale
personajelor, ori valize de turneu. Acest decor creat cu fantezie, înfrățește
publicul cu actorii. Costumele sunt în stil contemporan și dau nota
personalității fiecărui personaj. “Cortine” de accente sonore, muzicale,
despart și caracterizează situațiile. Sunt “ambalajul” vieții și izolează
segmentele existențiale majore. Pornind de la Cehov, regizorul atenționează în
lectura sa scenică strălucită, asupra unor tematici majore ale vieții –
aspirațiile particulare neîmplinite adeseori, slăbiciunile personale ale
fiecăruia și nevoia de iubire ca liant existențial. Nu este exclusă nici arta –
teatrul, literatura -, aspirație tratată ironic de către Cehov.
Scena debutului reprezentației în
care Treplev și Nina vor a arăta o posibilă nouă față a teatrului este
admirabil compusă scenic de regizor. Motivând prin substratul conflictelor și
replicilor, ilustrarea teatrală cu sens metaforic a fiecărei situații expuse în
acțiune, dar și prin trăirea sinceră a interpreților, Yuri Kordonsky dezvoltă
tensiunea dorințelor și pasiunii afective prin Nina și Treplev, alăturați
cuplului Arkadina și Trigorin, cu ecou amplu la cei din preajma lor. Accente
importante pune conceptul regizoral pe Nina și Treplev, dar nu uită să le
amplifice rezonanța în fiecare participant la diversele situații.
La bază fiind actor și regizor, Yuri Kordonsky lucrează
migălos cu fiecare actor pentru trăirea intensă și dezvăluirea caracterului
interior al personajului atribuit. Optează pentru o distribuție majoritar
tânără, excelentă. Actorii Teatrului German de Stat din Timișoara sunt
remarcabili. Olga Torok este Nina Zarecinaia, o tânără cu o viață încărcată de
nemulțumiri, dornică de evadare, căutând în aspirația de a deveni actriță
precum Arkadina, o soluție, dar visul ei va fi frânt de realitate. Interpretarea
tinerei actrițe este impresionantă prin sensibilitatea transpunerii în
personaj, prin nuanțarea confuziilor în pasiunile sale naive, prin
caracterizarea fascinantă a Ninei. Un Treplev, măcinat de nemulțumiri și
eșecuri, invidios față de cei care aparent au reușit în viață, un singuratic
aflat în căutarea și împlinirea iubirii, propune în amănunte expresive, Horia
Săvescu. Descifrează la nuanță, pasiunea lui Treplev față de Nina, nevoia de
iubire din partea mamei sale Arkadina, dar și orgoliile interioare ce îi
frânează împlinirile. Actorul realizează un portret complex al personajului.
Femeia cu o carieră aparent reușită, pasională în relația cu Trigorin, actrița
Arkadina, este ireproșabil interpretată de Ioana Iacob. Nu e o “divă” Arkadina
sa, ci o femeie cu stări duble, aparent mulțumită de realizări personale, dar
afectată interior de neîmpliniri nemărturisite; răbufnește în isterii pornite
de la cunoșterea vieții și ca artistă, sugerează a fi și ea un personaj rănit
în orgolii. Partenerul său, scriitorul Trigorin, e descifrat prin viziunea
regizorală și interpretarea remarcabilă a actorului Radu Vulpe, ca o persoană
ce se chinuie pentru afirmarea sa, pentru menținerea consacrării, capabilă
însă, de compromisuri; este provocat de Nina pentru iubire, dar umil și
interesat de păstrarea relației cu Arkadina, ce îi aduce beneficii. Un altfel
de Trigorin prezintă credibil actorul.
Numai cuvinte de
laudă se pot adresa și celorlați actori din distribuție. Franz Kattesch propune portretul lui Sorin,
fratele Arkadinei, un om înfrânt, dar care mai are tăinuite speranțe, ca și
Konstantin Keidel în Medvedenko, învățătorul; Eniko Blenessy și Anne – Marie
Waldeck sunt deosebite în Polina și Mașa; Georg Peetz compune abil personajul
cinic al doctorului; Rareș Hontzu este adaptat profilului locotenentului
administrator al moșiei. Fiecăruia, regia îi acordă un moment special de
definire a substanței personajului. Toți au aspirații, eșecuri și pasiuni
neîmplinite.
În acst spectacol de excepție, cu implicarea directă a publicului, conceput provocator de
Yuri Kordonski, o valoare a regiei actuale “Pescărușul” lui Cehov prinde fiori de viață emoționante și perfect actuale ca
semnificație. Rămâne una din reprezentațiile de referință din programul
selecției pentru FNT și din premierele anului teatral 2012 prin tratarea în
ambalaj vizual original, dar în stil realist a interpretării unei piese din patrimoniul
dramaturgiei clasice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu