“ȘCOALA NEVESTELOR” – TEATRUL NAȚIONAL TÂRGU-MUREȘ, COMPANIA “LIVIU REBREANU” (FNT)

DRUMUL DIFICIL DE LA REPLICĂ LA ILUSTRARE TEATRALĂ

         Piesa lui Moliere, “Școala nevestelor” este o comedie celebră , actuală și astăzi prin ținta satirică la adresa ambiției unui bărbat vârstnic de a avea o soție tânără, crescută de mică pentru a își asigura autoritatea asupra ei,  supunerea partenerei. Fata va alege, firesc până la urmă, dragostea unui tânăr. Regizorul Cristi Juncu realizează savuros traducerea și adaptarea scrierii pentru transpunerea în contemporaneitate. De-a lungul carierei sale, s-a făcut simțită de multe ori contribuția sa la diverse spectacole în calitate numai de scenarist care adaptează la actualitate pentru un coleg regizor, o piesă clasică. Și de astă dată adaptarea sa este excelentă. Cu inventivitate verbală plasează prin replică săgeți directe la viața prezentă, iar peste toate calitățile adaptării, reușește și o traducere în versuri contemporaneizată.

         De la cuvântul adaptat cu respect pentru sensurile majore ale piesei lui Moliere, până la ilustrarea scenică a situațiilor conflictuale este însă, un drum dificil, pe care regizorul Cristi Juncu îl parcurge cu intenția de a amesteca mai multe convenții, specifice diverselor genuri de expresie teatrală. Din nou, ca și în spectacolul “Un pic prea intim”, comentat pe blog, își dorește un decor abstract, cu sens major metaforic. Cosmin Ardeleanu construiește un astfel de decor, semnificativ prin plasarea în scenă a trei statui mari, provenite parcă din lumea lui Hieronymus Bosch, cărora li se alătură o scară în spirală pe laterala scenei. Ar sugera iadul, iar scara drumul spre rai, unde ar trăi tânăra novice Agnes, fata crescută de vârstnicul Arnolf pentru a o lua de soție. Mobilierul activ funcțional se rezumă la câteva scaune.

 Costumele sunt contemporane ca linie a desenului, cu rare accesorii ironice, cum ar fi scufia roșie croșetată de Agnes pentru protectorul său. Legătura însă, între rostul funcțional direct al decorului și ilustrarea teatrală a situațiilor, este absentă. Dezvoltarea scenică a scenariului e sărăcăcioasă, se rezumă la o mișcare statică,  plicticoasă. Un prolog și un epilog, rostite în fața cortinei de Arnolf, înveșmântat ca un posibil personaj venit din epoca lui Moliere, pe textul regizorului, sunt bogate în bancuri actuale special plasate pentru sublinierea tematicii clasicului dramaturg. Se tot coboară și se urcă scara spre “rai”, iar în scenă se folosesc insistent scaunele sau rostirea simplă spre public a replicilor. Brusc, intervine în final și un moment muzical interpretat cu microfoane ca la teatrul de estradă.

 Spectacolul nu are coerență stilistică, se bazează în principal doar pe ironia replicii și mai puțin pe susținerea sa vizuală scenic. Firește că replica provoacă râsul spectatorilor, dar putea a fi sporit conținutul său satiric prin atitudini de imagine. Sunt construite sporadic, doar câteva gaguri comice reușite, precum cele de tratare medicală a disperării lui Arnolf că își pierde soția, de către slugile sale Alain și Georgeta.

         Se remarcă din distribuție ca într-un recital personal, Nicu Mihoc interpretul lui Arnolf. Oferă un rar exemplu de pricepere în rostirea replicii, cu multiple sensuri, care mai este și în versuri. Jocul cuvintelor traducerii și adaptării este excelent speculat de Nicu Mihoc pentru prezentarea personajului. Harul artistului putea prinde mai multă consistență cu rezultat satiric prin relaționarea lui Arnolf cu ceilalți parteneri. Singura relație speculată teatral de vizualizarea regizorală rămâne cea cu Alain și Georgeta, personaje definite astfel, credibil, cu intenții ironice de Csaba Ciugulitu și Anca Loghin. Acțiunea este amplă, cu personaje cheie precum Agnes  și Horațiu, tinerii îndrăgostiți. Actorii schițează doar simplist tipologiile, lipsiți fiind prin demersul regizoral de susținerea în amănuntul expresiei a relațiilor cu Arnolf. Distribuția se completează și prin Dan Rădulescu (Crisald), Ion Vântu (Henric) și Luchian Pantea (Oronte), corecți în personaje argument rămase în planul secund al reprezentației.

“Jocul” convențiilor teatrale abordat de regizor, de la imaginea decorului până la manevrarea actorilor în scenă, afectează tematica scrierii. Spectacolul “Școala nevestelor” nu mai are frenezie satirică și comicul este lăsat doar în grija replicii.

P.S. Amintim că joi, 31 octombrie, s-au mai prezentat “PESCĂRUȘUL”, “ȘCOALA NEVESTELOR” (la secțiunea “Creatori și teatre în spectacol”), reprezentații comentate pe blog și “DOMNUL SWEDENBORG VREA SĂ VISEZE”, la aceiași secțiune, alături de “PAPARAZZI sau CRONICA UNUI RĂSĂRIT DE SOARE AVORTAT” (secțiunea “Teatrul de mâine”).

         Vineri, 1 noiembrie, programul FNT a mai cuprins “SCENE DIN VIAȚA INSECTELOR” (”Creatori și teatre în spectacol”), “PAPARAZZI sau CRONICA UNUI RĂSĂRIT DE SOARE AVORTAT” (secțiunea “Teatrul de mâine”), cât și spectacolele comentate pe blog “PESCĂRUȘUL”, “ȘCOALA NEVESTELOR”, alături de “UN TRAMVAI NUMIT DORINȚĂ” reprezentație a teatrului independent remarcată și comentată la data premierii sale.