miercuri, 13 noiembrie 2013

“ GARDENIA “ – TEATRUL MAGHIAR DE STAT “ CSINKY GERGELY “ din TIMIȘOARA (FNT)

UN SPECTACOL SUPERFICIAL, DAR CU PRETENȚII


         Selectat la secțiunea “Actorii, în prim-plan”, spectacolul “Gardenia”  a deziluzionat, atât ca tratare a tematicii prin “adaptare”, cât și prin superficialitatea regiei. Dramaturgul polonez contemporan Elzbieta Chowaniec încearcă să surprindă aspecte din etapele existenței în  mai mult de jumătate de secol de istorie a destinelor a patru femei din Cracovia. Se pornește demonstrația din vremea celui de al doilea război mondial cu prima femeie. Aceasta are o fiică, și la rândul său naște o fiică, iar ea va deveni mama unei fete, care anunță în final că este însărcinată. Aceste femei trec prin anii istoriei și povestesc fiecare prin monologuri și puține relații între ele, dramele personale. Prima femeie va deveni alcoolică, iar meteahna ei se va transmite la nepoată. În final se vor întâlni toate cele patru femei și mamă, bunică, străbunică o vor dăscăli pe tânăra ce trăiește timpul prezent. Textul pare ofertant pentru interprete, dar prezentarea sa scenică era lipsită de o logică elementară pentru definirea credibilă a personajelor care au trăit și trăiesc o istorie nu mult îndepărtată.
         Gabor M. Koltai a aplicat o viziune regizorală pornită de la intenții realiste în interpretare, având la bază o scenografie dezvoltată pe o linie suprarealistă căznit concepută. Scenografa Iulianei Vîlsan înghesuia pe o scenă mică – spectacolul a fost urmărit la sala studio a Teatrului “Nottara” – trei spații de joc, sufocat de obiecte cel din centru. Vroia să sugereze, bănuim, bagajele timpului istoric evocat. Scenografia și prin costumele neinspirat atribuite personajelor, deservește o posibilă interpretare credibilă a rolurilor. Jocul personajelor cu numeroasele obiecte – valize, mașini de cusut, păpuși, etc. -, regia îl aplica penibil în scopul trimiterilor metaforice, devenind efecte ieftine de vizualizare. Manevrarea luminii scenice, de asemenea nu avea sens. Regia era lipsită de coerență în aplicarea conceptului. Trecerea de la scene în care unele femei aflate la bucătărie tocă la mașină carne, ca apoi în alte momente să manevreze fără intenție mașini de cusut, îngrămădsc pretenții de expresie din diverse curente teatrale ansamblate într-un … “ghiveci”, fără sare și piper. Spectacolul era sufocat de mișcarea haotică printre “simboluri”. Nu sugera etapele parcurse de personaje, cum au fost afectate de timpul istoric.
Actrițele – Andreea Tokai (Femeia I), Emilia B.Borbely (Femeia II), Rita Lorincz (Femeia III) și Monika Tar (Femeia IV) încercau fiecare adaptarea la condițiile de joc propuse de regie și scenografie. Recitau mai mult monologurile și încercau să impună stările intime ale personajelor, dar nu le dezvoltau credibil. În scenele de beție nu găseau soluții de rezolvare prin relațiile ce se iveau în acțiune. Regretabil, că acestor actrițe, ambiția de remarcare în roluri complicate dramatic, a fost frântă prin regie, în principal.
“Gardenia” era o promisiune pentru secțiunea “Actorii, în prim-plan”, dar nu avea substanță teatrală pentru a o susține.

P.S. În afara reprezentației comentate mai sus, a “Divanelor”, “Evenimentelor conexe”, sâmbătă, 2 noiembrie, FNT a mai integrat și următoarele spectacole – “SCENE DIN VIAȚA INSECTELOR”, “URÂTUL”, “ADAM ȘI EVA”. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu