“STEAUA FĂRĂ NUME” – CENTRUL CULTURAL PENTRU UNESCO “NICOLAE BĂLCESCU”

POEZIE ȘI UMOR LA SUPERLATIV!

         Pe strada 11 Iunie între Parcul Carol și Patriarhie, o vilă cu sală de bal a fost transformată în epoca de tristă amintire în Casa de Cultură “Nicolae Bălcescu” a sectorului IV. Astăzi, un manager ingenios, Cristian Șofron, cu sprijin de la primărie, o transformă în Centrul Cultural pentru UNESCO “Nicolae Bălcescu” dotat cu o mică sală de teatru. Aici, un mare regizor și pedagog, Victor Ioan Frunză găsește adăpost pentru o echipă tânără de actori excepționali și pornește în urmă cu câțiva ani prin “Furtuna” lui Shakespeare să consolideze un adevărat laborator de creație. Aici, tinerii actori și-au dezvoltat personalitatea pe care alți colegi și-o deteriorează în tot felul de teatre independente în repertorii penibile. Una din ultimele realizări ale acestui laborator de creație este “Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, în regia lui Victor Ioan Frunză și tânăra sa echipă de actori, un spectacol încântător!

         Am urmărit de-a lungul vremii numeroase montării cu “Steaua fără nume” și chiar o adaptare cinematografică. Mai în fiecare spectacol, regizorii încercau fie actualizări căznite, fie exagerări comice fără rost. Regizorul Victor Ioan Frunză citește piesă cu multă atenție în profunzime și ne arată cum după peste șapte decenii de când a fost scrisă de Mihail Sebastian, cât de adevărată și actuală rămâne împărțirea nedreaptă a societății, indiferent de epocă, în două segmente pe care dramaturgul le confruntă pe o linie tragicomică; deoparte este lumea unei localități de provincie unde se petrece acțiunea, săracă, dar cu oameni bogați spiritual, cum sunt Miroiu sau Udrea, pe de altă parte cei din societatea oamenilor avuți și plictisiți de mult prea binele lor, cum este Grig și chiar Mona. Fără efecte, artificii regizorale inutile, Victor Ioan Frunză pe o scenă mică reușește să prezinte o radiografie reală, emoționantă și captivantă, a confruntării dintre aceste segmente sociale, mereu existente indiferent de vremuri și sisteme sociale. Prin îndrumarea actorilor pentru descifrarea substratului fiecărei replici în excelentul cadru scenografic creat de Adriana Grand, regizorul îmbină umorul fin, comicul cu dramaticul, cu sensibile accente poetice. Spectacolul devine un strălucit exemplu de teatru intim despre noi și cei din preajmă.

         Cum acțiunea solicită două spații pentru desfășurare, pe scena mică a sălii “Nicolae Bălcescu”, imaginația debordantă a Adrianei Grand le definește ingenios printr-un decor apropiat de stilul suprarealist. În fundal, printr-o ușă mică din biroul ponosit al șefului gării, se poate pătrunde pe peronul unde se opresc doar trenurile personale, iar într-o parte a scenei, în prim plan, se află locuința modestă a profesorului Miroiu, o cameră năpădită de maldăre de cărți; camera are un pat căruia îi scârție arcurile, un perete din geamuri semitransparente și de aici se poate ajunge pe un acoperiș unde se va petrece și memorabila scenă a “lecției” date Monei de Miroiu despre stelele cerului din universul nostru. Fiecare element din acest decor își are rostul său de trimitere subtilă pentru definirea tematicii piesei. 

Cum ca și astăzi la noi mai sunt localități lipsite de curent electric continuu, se folosesc lămpi cu gaz pentru lumină. Regizorul exploatează situația și jocul luminilor este excelent manevrat pentru a puncta miezul situațiilor. Adraiana Grand concepe și costumele cu evidentă preocupare pentru a defini personajele, apelând în amănunt și la obiectele folosite de acestea. Regizorul speculează în multe scene cu umor chiar obiectele. Un exemplu ar fi de pildă, încercarea de a deschide geanta elegantă a Monei de către cei din gară ori alt moment de fină poezie este plecarea Monei încălțată cu … pantofii lui Miroiu. Orice amănunt al scenografiei joacă un rol important în spectacol.

         Senzațională este interpretarea personajelor de către tinerii actori. Am cunoscut personaje mult mai complexe decât cele prezentate în alte montări. Am văzut oameni adevărați, naturali în expresie, conform tipologiei care o reprezentau. Amintim că în stagiunea ce abia s-a încheiat, un teatru stimat din Capitală și altul să-i spunem independent ce a găzduit un examen de absolvire al actorilor, au prezentat tot “Steaua fără nume”, dar mediocru, cu mult sub consistența piesei.

         În primul act, regizorul Victor Ioan Frunză urmărește să domine nota comică subtil impusă prin acțiunile șefului gării, admirabil caracterizat din amănunte de expresie de către tânărul actor Adrian Nicolae. I se alătură o altă domnișoara Cucu decât cea caricatural compusă în alte montări, în care este de nerecunoscut actrița Luminița Erga. Interpreta îmbină armonic caracterizarea personajului pe două linii – este profesoara autoritară, aspră și manifestările de la început provoacă râsul spectatorilor ce se va rezumă doar la un zâmbet când își dezvoltă personajul pentru că descoperă amara tristețe interioară a acestei femei care nu și-a realizat visurile. Scena dintre domnișoara Cucu (Luminița Erga) și Mona (Nicoleta Hâncu) este o bijuterie prin interpretarea celor două actrițe în care fiecare scoate la iveală străfundul acestor femei din lumi diferite. Remarcabilă este și Mihaela Velicu în eleva care sincer trăiește cu uimire și interes relațiile, întâlnirile cu cei din preajmă în diverse situații. Tot în primul act, la gară apar câteva personaje secundare : țăranul care își dorește un bilet de tren – Sorin Miron, un subaltern al șefului, Ichim – Alexandru Pavel și conductorul de tren – George Costin, personaje perfect construite din câteva replici. Aceiași tineri actori minunați vor dezvolta în actele următoare, alte personaje cu rost important pentru conflict. Alexandru Pavel va fi Pascu, iar în altă reprezentație îl va interpreta chiar pe Miroiu, fiind un tânăr actor cu ample posibilități de adaptare la diferite profiluri de personaje. Un alt tânăr actor ce surprinde întodeauna prin dibăcia perceperii personajelor diverse, interpretate în diferite spectacole este Sorin Miron; prezintă acum pe Udrea, profesorul de muzică, drept  un visător surprins de întâlnirea cu Mona și Grig veniți dintr-o altă lume străină lui, cucerit de farmecul necunoscutei, sensibil și încrezător în talentul său de compozitor. Un alt tânăr actor cu har dovedit și în alte roluri, George Costin oferă portretul lui Grig cu accente bine studiate pe tipologia celor cu mulți bani, egoiști, lipsiți de preocupări majore și sentimente. Acest spectacol surprinde pentru că în afara interpretării remarcabile a personajelor centrale – Mona și profesorul Miroiu, remarci și ești impresionat de evoluția fiecărui actor în partituri de plan secund sau personaje argument importante pentru intenția tematică a scrierii, scoase în evidență inspirat prin viziunea regizorală.

         Transformarea plictisitei și tristei păpuși elegante Mona coborâtă parcă din “Ursa Mare” în care trăiește într-o femei sensibilă care descoperă un alt univers uman, este excelent înfăptuită la nuanță de tânăra actriță Nicoleta Hâncu. Actrița trăiește intensiv situațiile și relațiile cu fiecare personaj din preajma Monei. Fermecătoarea “necunoscută” prin interpretarea Nicoletei Hâncu, arată cum se reușește o schimbare  interioară în perceperea lumii. Andrei Huțuleac propune un nou Miroiu, aparent îmbătrânit de viața modestă din provincie, refugiat în universul studiului. Actorul subliniază cu firesc cum exilatul de soartă într-o provincie lipsită de idealuri, cunoaște pentru o noapte  bucuria vieții prin întâlnirea cu Mona, dar în final, sugerează că singurătatea sa ar fi posibil să fie uitată pentru că a aflat numele “stelei” la care visa.

         “Steaua fără nume” poate fi considerat un spectacol eveniment, cu tineri actori dirijați de meșterul magician Victor Ioan Frunză în laboratorul de creație de la Centrul Cultural pentru UNESCO “Nicolae Bălcescu”. Chiar dacă nu este situat în centrul Capitalei, nu ocoliți acest laborator al teatrului, servit de adevărați artiști creatori.