“SVEJK” – TEATRUL ODEON

UN MOZAIC, GREOI ÎNCROPIT

         În vreme ce lucra la Teatrul Național bucureștean la spectacolul “Recviem” (comentat mai jos pe blog), regizorul Alexandru Dabija pregătea și “Svejk” la Teatrul Odeon. Poate regizorul a ales să dezvolte în paralel aceste două proiecte pentru că ar avea o temă apropiată – războiul. Numai că în “Recviem” se tratează în termeni dramatici tematica, iar în “Svejk” e cuprinsă în cadrul unei satire.

         Personajul Svejk este creat de romancierul ceh Jaroslav Hasek și a devenit celebru în lumea întreagă. Chiar dacă romanul “Peripețiile bravului soldat Svejk” a văzut lumina tiparului în 1923, personajul a rămas reprezentativ și pentru realitatea zilelor noastre. Pe Svejk mulți din anturajul său îl cataloghează drept “un idiot”, dar el este un om simplu, sincer în opțiuniile sale, spune de fapt, adevărul. Acest om simplu, naiv, cu respect față de cei sus puși este ușor de manevrat de aceștia. Povestea sa începe prin comentarea cu naivitate a atentatului de la Sarajevo din 1914, când din spirit patriotic vrea să plece la război. Comentariile de la cârciumă, bârfele politice, îl determină să se înroleze în armată, unde ajunge ordonanța ofițerului Lukas. Peripețiilor lui Svek sunt o spumoasă satiră la adresa modului în care e perceput de oamenii simpli, neinstruiți, războiul. Pe Svejk îl poți întâlni și în zilele noastre participând la unele manifestații, manipulate de politicieni hoți.

         Înscrierea în repertoriul Teatrului Odeon a traduceriii lui Jean Grosu după romanul lui Jaroslav Hasek, dovedește înțelepciune în alcătuirea repertoriului. Dramatizarea nu se specifică cui aparține, dar bănuim că regizorului. Teatrul deține o trupă bună de actori în care se află și Pavel Bartoș, capabil să îl interpreteze pe Svejk. Spectacolul ce durează două ore și jumătate, fără pauză, în ritm lent, pare totuși un mozaic de scene teatrale, greoi îmbinate, lipsit de verva umorului rezultat din situațiile cu substrat satiric, imaginate de Jaroslav Hasek. Ritmul reprezentației e încărcat și de scene muzicale, mereu prezente în montările regizorului care au devenit o manieră a sa. Conceptul regizoral dezvoltă modest teatral peripețiile soldatului, fără a specula inventiv consistența satirică a textului.

         Regizorul apelează la scenografa Andrada Chiriac care rezolvă prin decorul funcțional compus, solicitările acțiunii pentru mai multe spații de joc. Două mari panouri albe așezate în unghi vor fi manevrate mereu pentru a lăsa loc mai multor medii prin care trece Svejk, cu schele din lemn ce completează decorul alături de elemente simple de mobilier. Cele două panouri vor ilustra hărțile lumii aflate în febra războiului. Costumele scenografei sunt din epoca primului Război Mondial. Coform obișnuiței din ultima vreme, regizorul introduce patru momente muzicale pe compozițiile Adei Milea, cu scop ironic moralizator. Actorii, înzstrați cu diverse instrumente, susțin sârguincios cele patru momente muzicale.

         Sufletul reprezentației este Svejk, admirabil interpretat de Pavel Bartoș. Actorul se ferește de efecte comice strident plasate pentru a provoca râsul publicului și trăiește sincer confuziile lui Svejk în perceperea frământărilor lumii din jur. Personajul apare ca un om bonom, simplu, respectuos, suferind de romatism, un om modest ușor manipulabil de interesele unora. Remarcabil prin fine accente ironice compune Pavel Bartoș portretul lui Svejk, iar publicul se amuză în fața unor situații, dar îl și compătimește pentru naivitate. În jurul lui Svejk apar o sumedenie de personaje, unele cu rost de argument al acțiunii, altele doar ca apariții tipologice pentru a marca epoca. Actorii sunt superficial coordonați de regizor în specularea consecventă a substratului satiric din numeroase situații și susținerea relațiilor cu personajul central. Șaisprezece actori au de interpretat peste treizeci de personaje. Puțini sun cei cărora le revine un singur personaj.

Oferă interpretări minuțios compuse cu sevă comică – Dorina Lazăr în Doamna Mullerova, Alexandru Papadopol în colonelul Lukas, Mihai Smarandache în personajele Palivec și hoțul de câini, Ioan Batinaș în Bretschneider, Sabrina Iaschevici în Doctorul Heveroch, Mircea Constantinescu în Bernis și Preotul fanatic. Distribuția se completează prin Cezar Antal, Marius Damian, Ruxandra Maniu, Paula Niculiță, Gabriel Pintilei, Anda Saltelechi, Silvian Vâlcu, Veronica Gherasim și Dan Iosif, în tot felul de apariții mai mult sau mai puțin reușite. Majoritatea trec rapid de la o tipologie la alta, sarcină grea pentru cei distribuiți în două, trei sau chiar mai multe roluri. Efortul lor este apreciabil, dar nu e speculat suficient de regie. Fiecare joacă așa cum crede de cuviință. Uneori mai strident în expresie, alteori cu măsură.

“Svejk” rămâne o reușită alegere repertorială, înfăptuită scenic neglijent în a specula demersul satiric al textului și capacitățile distribuției.

P.S. Ambiția unor regizori consacrați și apreciați de a realiza concomitent proiecte în două teatre, dă rezultate negative. Tot la Teatrul Odeon întâlnim și spectacolul “Family  Affairis” în regia lui Radu Afrim care lucra concomitent la Naționalul bucureștean “Între noi totul e bine” , comentat pe acest blog. Urmează să prezentăm și comentarii despre acest spectacol care a avut premiera în aceiași săptămână cu cea de la Național.